miercuri, 13 octombrie 2010

Cărți noi! Viorica Răduță - Cam toți murim, Editura Limes * * *

Fericit poetul care poate, la un moment dat, să schimbe, chiar dacă nu radical, formula scrisului său. După cîteva cărți izbutite, Viorica Răduță are acces în colecția „Magister” a editurii lui Mircea Petean. La re-debutul ei (Cînd amintirile corpuri subtile -2007) scriam că, de pe la Cristian Popescu, n-am întîlnit un poet care să fie atît de marcant el însuși, complet diferit de ce e scrie în jurul lui, precum Viorica Răduță. În volumul de față, care în chip glumeț relativizează inevitabilul morții, deși aproape numai despre dînsa e vorba și nu e descrisă ca indulgentă, poeta seamănă și nu prea cu ea însăși. Se păstrează gravitatea, chiar tenebrosul, dar se temperează ludicul, umorul, fie și macabru, scad jocurile și invențiile lexicale. Poezia s-a decantat, amestecul gros de aluviuni și fracție lichidă, care impresiona înainte cu consistența lui, a lăsat mîlul la fund și textul s-a limpezit. A apărut și o concentrare care nu este numai formală, poemele depășind rareori cincisprezece rînduri. Fraza atît de complicată a Vioricăi Răduță de la debut și din ocazii ulterioare s-a spart în propoziții scurte, decise, în versuri egale cu o strofă. Bizareria care era pînă acum (și) a sintaxei se restrînge acum la sens. Textul e minimalist, apoftegmatic, de la gravura cu mii de liniuțe, autoarea sare la dîra puternică, monocromă de pensulă, gestualistă. Sensul i se compune doar optic privitorului. ”Cumpănă e tot cîmpul//înainte și înapoi//tu faci din pămînt un auz/ culoarea e singură//mergi înăuntru de ani buni//două brațe ajung//știu/ în absența ta e un orb// mereu înainte//cîtă amiază atîta pămînt.”(„se leagănă pustiul”– textul integral). Tema morții e explicită, anunțată de titluri: din mort, îmbălsămați, știu că sînt moartă, brațul trece prin moarte, eu așa văd moartea, îți scriu îndată după moarte. Poeta se ipostaziază moartă (amintind de unele texte ale Ilenei Mălăncioiu), glisează între tărîmuri, cele două lumi sînt comunicante și totuși depărtate. Din cuvinte disparate se sugerează o prezență perceptibilă a celor dispăruți precum și viii au acces uneori la tărîmul umbrelor: „privirea lui se vede//...//s-a uitat și nu eram//începe să urce mijlocul în mine/ curînd pielea de pe el se va vedea// vecinul m-a recunscut și vecinul lui m-a/ recunoacut/și vecinul celulalt m-a recunoscut// toți au băut lipiți de fereastră/ de gînd” (din mort). Tema tanatică era prezentă și în alte volume, dar tratată carnavalesc, deși monstruos, sarcastic. Acum ironia dispare, singura „glumă” e cea de pe copertă. Se suprapun un plan evanescent în care obiectele se dizolvă și altul, dimpotrivă, al solidificării conceptelor: „pe gura paharului este mult timp”. Moartea se personifică și se multiplică: „o fi moartea lui lîngă moartea nucului”. Ca în fiecare carte, Viorica Răduță are pasaje excelente: „răspunsul nu a venit/ de acea are tot timpul trup de pasăre”. De data asta totul este subordonat unei viziuni a morții, una originală. Moartea apare în relativitatea și nu în inexorabilul ei. Viorica Răduță rămîne o voce diferită chiar față de cea din cărțile ei anterioare. Ce va urma? Sper că o nouă surpriză.

2 comentarii:

  1. Excelent comentariu al unui excelent volum. Comentariu revelator pentru o dubla valoare si incitator la o dubla lectura, a comentatorului si a celui comentat.
    Poemele Vioricai Raduta sunt poeme filozofice, in care ideile se nasc din metafore impresionante prin noutate si putere de sugestie. Sunt meditatii tulburatoare despre timp si spatiu, despre viata si moarte. Despre moarte, care sublimeaza viata, care ii da un sens. Despre esenta vietii, gandul, prezenta obsedanta in aproape toate poemele:
    gandul- apa, curgere, patrundere...
    gandul- pasare, zbor, intindere...
    gandul- piatra, lemn, persistenta...
    gandul- pian, violoncel, muzica, iesire din material...
    gandul care se intalneste cu altul ( "si asta e viata" )...
    Gandul- amintire, scris, gandul care poate invinge moartea... Cred ca aici trebuie cautat sensul titlului CAM TOTI MURIM! care nu mi se pare glumet, ci la fel de grav ca intregul volum. C.D.

    RăspundețiȘtergere
  2. De acord. Totusi sa remarcam ironia lui „cam”. Evident că toți murim. Nu „cam”... Că unii supraviețuiesc prin... Titlul e bine găsit chiar și dacă doar mimează irnoe

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog