marți, 30 august 2011

Iliada și musca la Hogaș (Calistrat Hogaș - II)

G. Călinescu nota absența vertebrării notelor de călătorie ale lui Calistrat Hogaș. Textul ar fi o „moluscă” oricît dilatabilă sau oriunde divizibilă. Ce-i drept, relatările scriitorului nu au valoare prin traseul epic sau prin suspans, Hogaș neagă romanescul și recurența. Tocmai această domnie a „bunului plac” în evocarea întîmplărilor, care expediază kilometri de drum în cîteva vorbe și, dimpotrivă, extinde la nivelul unui episod homeric, vorba lui Lovinescu, lupta dintre iapa Pisicuța și o muscă intrată în nara acesteia, dau farmec prozei, relaxează cititorul prin potențarea detaliului.

Să remarcăm că nu precizia descripției contează în scenele narate ci, dimpotrivă, hiperbola, capacitatea de a vedea „monstruos” (I. L. Caragiale se număra printre apropiații lui Hogaș) amănuntul. „Pisicuta sorbea și își umfla pieptul său puternic cu jumătate din atmosfera pamîntească; iar când aerul, astfel sorbit, era înapoiat cerului sub forma ruptă și zguduitoare a unei furtunoase note de trombon, musca țîșnea zăpăcită din nara Pisicuței și îi trebuia vreme pînă să se dezmeticească”. Naratorul intervine ca o zeitate de Iliadă „în această epopee măreață și crîncenă” luînd iapa, „sub egida-mi ocrotitoare înlăuntrul sacrosant al întăriturilor mele”!

Ironia și autoironia îl fac pe autor simpatic și nu-i de mirare că avea fani încă din vremea debutului la „Viața Românească”. În romanul său „La Medeleni”, Ionel Teodoreanu atribuie moldovencei mutate la București, coana Catinca Balmuș, ca legătură nostalgică a sa cu ținuturile natale, lectura revistei lui Ibrăileanu din care prețuia scrierile lui Mihail Sadoveanu și „blestemățiile mîncăului de Hogaș”. Frații Teodoreanu l-au avut profesor pe Hogaș și aprecierea personajului este probabil un transfer al simpatiei autorului însuși față de fostul său magistru.

Programa școlară și bibliografia pentru clasele gimnaziale au reprezentat vehicule de afirmare constantă a operei lui Calistrat Hogaș. Deși a beneficiat din plin de reeditări în colecții de tipul „biblioteca școlarului”, programa școlară a dezavantajat întrucîtva percepția asupra lui Hogaș, ca și pe aceea asupra lui Creangă, reducîndu-l la cîteva scene caracteristice precum cea „a furtunii în munți”, pe care, se zice, I. L. Caragiale, o știa pe dinafară. În fapt, ca și în cazul lui Creangă, cititorul adolescent poate aprecia unele secvențe și poate citi, la rigoare, deși nu fără dificultăți, întreaga operă a lui Hogaș. Dar pentru captarea întregii ei savori se cer îndeplinite condiții destul de severe ținînd de vîrstă, informație culturală și gust artistic.

Unele pasaje, în care afinitatea cu Odobescu e evidentă, solicită, pentru a fi gustate în tot umorul său, un rafinament pe care autorul scontează. Recursul, glumeț însă, la clasicitate ni-l apropie foarte mult pe Hogaș și nu-l lasă acoperit de colbul ce se depune pe prețiozități vetuste, după cum simplificările scolastice nu-l încap pe autorul vechi, dar nu învechit, deși el s-a născut înaintea „marilor clasici”, adică în 1847. E de mirare, fie zis în paranteză, că marile istorii literare ale lui G. Călinescu (ce dă anul 1849) și Nicolae Manolescu (indicînd 1848) furnizează amîndouă greșit anul nașterii scriitorului, deși data e exactă (19 aprilie).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog