luni, 21 noiembrie 2011

Mineriada nu s-a terminat! (Ecouri după Gala Poeziei)


Gala Poeziei Românești a prilejuit celor prezenți și nu numai lor (fiind transmisă direct și la Radio România) comentarii apreciative perfect justificate de anvergura evenimentului, unul fără precedent pentru literatura română în spațiul public în ultimii 21 de ani. Ce-a fost înainte de 1989 știm bine: literatura se împletea strîns cu ideologia și numai așa trecea către un public foarte larg.

Pe lîngă elogii, am primit și destule comentarii, nu negative sau critice, lucru acceptabil în fond, ci murdare, ofensive, mizerabile (desigur semnate curajos: „anonim”). Pofta morbidă și scîrboasă de a macula totul este cea care ne împiedecă să avem cultură, tradiții culturale, un mecenat decent și, în cele din urmă, vizibilitate.

Evenimentul a însemnat o uriașă încordare și obținerea, în sfîrșit, cu mari dificultăți, a mijloacelor financiare și mediatice prin efortul și generozitatea unor oameni și instituții. S-au găsit însă iată, destui care să mînjească acest moment rar așa cum anumite specii zoologice mînjesc lucrurile din jur cu excremente ca să le impregneze definitiv cu mirosul lor. Nimic nu trebuie să treacă la noi nemurdărit, neatins de vulgaritate, nehărțuit de mitocănie! Nicio bucurie a altora, în acest caz a sute de oameni, nu poate, din nenorocire, să nu stîrnească ura și agresiunea ticăloșilor. Nici măcar un înger n-ar trece prin această țară fără să fie scuipat și terfelit de bestiile întunecoase. Deviza pare să fie cea pe care am auzit-o pe 14 și 15 iunie 1990. Au trecut de atunci 21 de ani degeaba.

28 de comentarii:

  1. Trebuie sa ne gandim la motivele care duc la manifestarile amintite de dvs. Poate este vorba de poeti care n-au fost luati in seama de acest Eveniment Cultural? Poate anumite frustrari au dus la o exacerbata dorinta de revansa? Ce-l poate determina pe-un om sa se comporte in felul descris de dvs? Aici este vorba de-o Gala a Poeziei, nu de-un meci oarecare, si persoanele interesate de acest eveniment nu sunt niste analfabeti oarecare, ci niste persoane frustrate, determinate de anumite insatisfactii. Incerc sa-mi formez un anumit "profil" al tipului de om capabil de ceea ce descrieti dvs. Trist, dar mai ales ingrijorator...! Cei care-au fost "vizati" de premiile Galei au dusmani personali, sau "concurenti", cine stie...?! Cu respect, M.Serban.

    RăspundețiȘtergere
  2. aceasta este o postare întru totul penibilă. dacă cineva nu vă laudă suficient pentru monumentalele eforturi pe care le faceţi (fiind plătit pentru asta din bani publici, nu faceţi voluntariat), nu înseamnă că evenimentul / proiectul e maculat. încă aveţi probleme cu chestia asta pe care ar fi trebuit să o câştigăm după Revoluţie - multiplicitatea părerilor, posibilitatea asta ca cineva să nu fie de acord cu tine, iar tu să nu-l faci automat dobitoc sau miner...

    Claudiu Komartin

    RăspundețiȘtergere
  3. domnule garbea, am citit si eu astfel de comentarii, facute imediat dupa gala, pe facebook, pe bloguri etc. toata nemultumirea vine de la asa-zisa noua generatie de poeti, nevalidati de nimeni, nici de public, nici de timp, ci doar de ei intre ei, elogiosi peste masura (tupa, vlada, komartin, vancu, prodan etc etc, ii stiti...). suparare mare ca ei nu au fost pe lista lui manolescu, desi, nu-i asa, de drept li se cuvenea toata lista. ce e de facut? ce facem cu mafiile si gastile astea literare? stiti cu siguranta ca toate recenziile din reviste literare se fac pe prietenii si simpatii, atunci cand nu se fac pe bani. de ce atata ura in viata poeziei romanesti? manifestarea de la ateneu trebuia sa aiba loc si nu vad de ce cineva ar contesta prezenta unora pe scena si mai ales pe ce temeiuri. poate n-ar strica sa spuneti mai multe despre cum s-a nascut ideea, cum s-a conceput lista, sa fie ceva mai multa lumina, sa nu aiba constatarii apa la moara.
    va salut cu respect.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Claudiu Komartin
    Nu e vorba de a aștepta laude sau de pluralitatea părerilor, ci de un limbaj decent și de asumarea criticilor sub semnatură.

    Nu sînt plătit din bani publici. Încă nu ați aflat? Ba da, știți bine, dar vreți să mă insultați afirmînd un neadevăr. Asemenea neadevăruri flagrante, afirmate tendențios vă plasează în categoria calomniatorilor și a agresivilor „mineri” cu epoleți.

    @stabilo
    Ideea s-a născut la USR, e un proiect propus de vicepreședintele Gabriel Chifu iar selecția a fost făcută de Nicolae Manolescu cum spune clar numele evenimentului. După 50 de ani de critică, e mai ușor de presupus că se pricepe și are autoritatea necesară. Nu?

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am indoieli ca da, se pricepe! Dar cum ramine cu nemultumitii carora nu numai ca nu li s-a dat, dar li s-a luat?!
    Komartinienii, tzu(o)paistii si toti cei de-o sama cu ei sunt suparati foc. Cuuuuum? Lor nu le e de-ajuns ca au infestat toata presa literara, ca profaneaza spatii publice cind sunt tolerati sa-si verse zoaiele, nu, ei vor sa fie peste tot! Aud tot mai des in jur, de la oameni care si-au cheltuit viata si energiile pentru a lasa ceva literaturii si culturii romane, ca nu mai pot sa traiasca acest absurd in care niste NIMENI se lafaie nestingheriti si vomita peste tot ce e de reala calitate in literele romanesti. Cineva de acolo, de la USR, domnule Garbea, ar trebui sa initieze o campanie de curatire a acestei mizerii, care mizerie nu mai poate sa dureze fara sa ne afecteze iremediabil. Aceasta mizerie va lasa in urma ei o imensa gaura neagra in literatura noastra. Invitatii lui Komartin, de pilda, sunt doar omologii sai intr-ale neintelegerii si necunoasterii misiunii de creator. Chipuri jalnice ca cele mai sus numite se gasesc peste tot. Pacatuim prea adesea prin a cadea pe spate cind la invitatia cuiva precum Komartin se infiinteaza pe la mese de cluburi de noapte niste nimeni ca si ei. Recunoasterea valorii cere discernamint si instinct. Instinctul imi spune ca toti acesti nesfirsiti omniprezenti inchipuiti vor disparea. Ar trebui doar sa-i ajutam sa li se intimple mai repede. Spre binele lor, dar si al nostru.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Klaus
    Vă rog nu fiți și dvs. pătimaș. În literatură și în spațiul public e loc pentru mulți și nu e cazul să ne sabotăm între noi, cum unii fac cu obstinație. Ne putem critica, ne putem exprima rezervele și dezacordurile dacă o facem argumentat și fără ironii ieftine sau în necunoștință (oare?) de cauză - a se vedea chestiunea cu „banii publici”.

    Toți cei care au lucrat din partea USR la reușita Galei, puțini din păcate, au făcut-o voluntar. Nu era în fișa postului nimănui să facă o Gală națională. Ne-am asumat-o și am făcut-o cum ne-am priceput. Nu înseamnă că nu am și greșit, unele erori le și cunoaștem și le vom remedia la o ediție viitoare. Dar ce justifică bălăcăreala fără niciun argument și fără semnături?

    RăspundețiȘtergere
  7. :) domnule Gârbea, diferenţa dintre noi e exact diferenţa dintre ceea ce facem noi - comparaţi Poesis internaţional cu Luceafărul de dimineaţă, proiectele Dvs. făcute pe bani publici (şi nu puţini) şi iniţiative private care mişcă lumea literară vie (poate aţi auzit de Institutul Blecher, de evenimentele organizate de Observatorul cultural, de editurile noi şi active ca CDPL, Herg Benet, Charmides, Max Belcher) nu nişte momâi care când deschid gura iese ceva puhav (cum sunt comentatorii de mai sus, oameni pe care dacă-i întrebi ce scriu, ce publică cei despre care vorbesc, îţi dai seama că n-au citit nimic).
    dar diferenţa poate cea mai mare dintre noi (repet, înafara faptului că noi facem lucrurile la vedere, în locuri neinstituţionalizate în care nici un tătucă nu-şi marchează teritoriul şi nu stabileşte reguli de unul singur) este de onestitate - în timp ce noi facem antologii în care apar poeţi buni din toate generaţiile, invităm la cluburile de lectură poeţii activi de azi care mişcă ceva prin ceea ce scriu, de la liceeni extraordinar de talentaţi la Nora Iuga sau regretatul Ion Zubaşcu, le facem portrete pe bloguri şi în reviste acelor seniori care merită să fie în prim-plan, USR a invitat la gala poeziei de la Ateneu doi poeţi sub 40 de ani. să vă reamintesc că Eminescu a murit la 39 de ani?...

    Claudiu Komartin

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Claudiu Komartin
    1. Tot respectul pentru ceea ce faceți constructiv. Nu facem nimic pe bani publici - probabil că știți dar insistați să vă prefaceți că nu. Și chiar și așa, nu văd de ce nu am aplica (eu și dvs. și oricine) pentru a obține bani pentru proiectele noastre. Nu mă sfiesc să compar proiectele la care particip, inclusiv Gala, cu ale dvs. Și nici nu văd lucrurile în mod exclusiv. De ce, dacă dvs. faceți proiecte (bune), să nu fac și eu și alții? Fiecare cu publicul și anvergura sa. Dvs. însă greșiți cînd sabotați și vorbiți de rău proiectele altora.

    2. Nu amestecați lucrurile: eu nu am ales la Gală. A ales Nicolae Manolescu. Probabil că la o gală similară în 1870, Titu Maiorescu l-ar fi ales pe Eminescu.

    Dacă era în RO un Eminescu, un poet care să fi scris la 20 sau 33 de ani cum a scris acela, Manolescu l-ar fi invitat. Cînd N. Manolescu a ales, a avut o listă inițială de 150 de nume. Erați probabil și dvs. și alții în care credeți pe acestă listă. Anul viitor va alege altcineva alți poeți. Puteți face și dvs. o Gală alternativă „Salonul refuzaților de Manolescu”, la care să vină nu 800, ci 10 000 de fani. De ce să ne certăm?

    RăspundețiȘtergere
  9. vă faceţi că nu înţelegeţi, domnule Gârbea. chiar trebuie să vină un "refuzat" ca mine să vă explice cât de penibilă este prezenţa acolo a lui Varujan Vosganian, de pildă? a ce miroase asta? chiar credeţi că e întru totul onest ca membrii de frunte ai USR să nu se recuze de la a participa la o asemenea gală? sunt nişte reguli elementare, pe una am învăţat-o şi eu în anii aceştia: în cultură, dacă organizezi ceva de felul ăsta, nu poţi fi chiar tu unul dintre protagonişti.
    domnul Manolescu nu mai are criterii de multă vreme din simplul motiv că nu-l mai interesează cu adevărat literatura de 20 de ani. dar oameni tineri şi în poziţii de putere ca Dvs. ar trebui să înţeleagă că nu poţi face aşa ceva în absenţa criteriilor. iar faptul că un poet este preşedintele unei filiale USR cu siguranţă nu are legătură cu valoarea literară. dar ce este valoarea literară, cum este ea cuantificată? mă veţi întreba cu cinismul Dvs. bonom.
    ei bine, e ceva care se cheamă intuiţie, fler, "nas": dacă îl ai, nu poţi să nu inviţi un poet ca Ionel Ciupureanu, să zicem (ca să nu mă refer la un june fărăr "merite" din generaţia mea) şi să-l urci în schimb pe scenă la Ateneu pe V. Vosganian ca poet.
    a, scuze: acum câteva zile, am citit că l-aţi propus pentru premiul Nobel în şedinţa comitetului director. iar asta e, orice s-ar spune, de un umor nebun

    claudiu k.

    RăspundețiȘtergere
  10. E regretabil ca dl. Komartin se erijeaza in Mesia poeziei romanesti ; nu i-a cerut-o nimeni, iar daca o face, problema dumnealui. Din discursul domniei sale rezulta ca doar ce face EL e bun, invariabil ca e vorba de suetele de la "Institutul" Blecher (?) sau de maculatura de Poesis International (de ce ar fi mai prejos Luceafarul, doar pentru ca nu e al domnului K?). Sunt o gramada de edituri ale unor neaveniti in ale criticii si ale poeziei - Un Cristian cu a lui CDPL (ne luati de prosti sau ce?) sau Herg-ul, care scoate volumele sotiei patronului. Doar pentru ca exista o gasca a extaziatilor de la Litere care n-au citit destul. Desi dl. Komartin, fara facultate, n-are cum sa stie din astea. Imi pare rau, dl. K., tanara generatie de poeti de azi n-are un dram de valoare, cu exceptia catorva. Restul nu sunt decat valuri facute de prietenii prietenilor, care doar n-o sa-i critice poezia amicului. Si, apropo, poate va decideti ce sunteti, poet sau critic? Nu e deloc fair-play ca poet sa critici din postura de critic poezia altuia. Criticii autentici se respecta si nu le fac pe ambele.

    RăspundețiȘtergere
  11. vorbe bine-cantarite, nu va intreb ce greutate au, fiindca stiu ca e secret!
    vorba aceea...pot sa fac si eu o poza cu tine, Popeye?

    RăspundețiȘtergere
  12. eu nu discut cu stabilopozii decât dacă, eventual, stau călare pe unul la malul mării

    şi totuşi, mă simt dator să vă indic câteva linkuri la iniţiative care, vizitându-le, v-ar mai putea scoate din ignoranţă:

    http://www.cdpl.ro/

    http://www.hergbenet.ro/

    http://institutulblecher.blogspot.com/

    http://poesisinternational.blogspot.com/

    toate cele bune,

    Cl.K.

    RăspundețiȘtergere
  13. komartine, tu cu ai tai, crezi ca esti mai bun decat ei?

    crezi ca suciu, cu protestul si zgandarirea lui N>M, vrea altceva decat un loc mai bun la circoteca?

    RăspundețiȘtergere
  14. dacă ești un foarte mic nici nu poți vedea lucrurile decât în termenii ăștia / cine ia un loc în față, cine câștigă un premiu, cine citește la o gală. nu, ideea e că facem asta pentru ideea de literatură. și din devotament pentru ceea ce ne face să scriem și să continuăm cu îndeletnicirea asta lipsită de sens chiar și când ne ajunge cuțitul la os. asta e tot ce contează

    K.

    RăspundețiȘtergere
  15. Komartin, este bine ca ai fost prevazatorul unui "daca". Tot ce puteti face - tu, altii si oricine - este sa nu faceti nimic pentru fata asta frumoasa numita literatura, fiindca se urateste daca toti se grabesc sa o brutalizeze si trag de ea sa o coafeze, machieze, sa o imbrace, sa o aiba pe bani etc.
    Privitor la premii, gale etc...hai ca ma bufneste rasul, prietene, .."sa continuam cu indeletnicirea asta lipsita de sens chiar si cand ne ajunge cutitul la os. asta e tot ce conteaza" Pai, Claudiu, cred ca esti grabit si lacom, nu ti-a ajuns deloc cutitul la os, ai fost tradus in 9 limbi, ai 7 carti(bravo!) ai 3 premii mari, numai eu stiu vreo 15 poeti care scriu intr-o alta grupa valorica decat tine, in fine, nu conteaza ca tu le-ai luat premiile(in sensul de apreciere care li se cuvenea), fiindca esti simpatic!

    RăspundețiȘtergere
  16. Domnule Garbea, va rog frumos sa imi explicati in ce fel suportati in subsolul textului dumneavoastra comentariile de mai sus cat se poate de deplasate, tinand cont ca stiti sa cititi si stiti ce am scris despre gala.

    Pentru fiecare rand pe care l-am scris despre spectacol cred ca sunt argumente. Si oricat de prost sau de dornic de liste (cum ma vad cititorii dumneavoastra), ori pitic, ori cocosat, ori schiop as fi asta nu schimba cu nimic niste lucruri cat se poate de simple pe care le-am afirmat in articolul cu pricina.

    in continuare sunt mirat de calitatea cititotilor pe care ii cultivati.

    credeam ca afirmatiile argumentate se combat cu argumente nu cu injuraturi.

    RăspundețiȘtergere
  17. @ tupa
    Să mă iertați dar eu nu știu ce ați scris despre Gală, bun sau rău. Nu am aflat și nu mi-ați scris mie. Eu am șters comentariile anoonime care conțin obscenități și atacurile directe la persoană. Nu am remarcat nimic care să vizeze vreun articol al dvs. Poate ceva să-mi fi scăpat.

    Cititorii nu-i cultiv eu și nu cenzurez decît ceea ce e fără legătură cu discuția sau obscen. Eu am observat că unii polemizează cu dl. Komartin care le și răspunde. Tonul e acid de ambele părți. postarile efectiv injurioase le-am șters.

    Pe scurt, mentionați exact la ce vă referiți și voi șterge comentariul dacă e agresiv.

    RăspundețiȘtergere
  18. In nici un caz nu sugeram sa stergeti ceva, dar atunci cand la formularea dumneavoastra "comentarii, nu negative sau critice, lucru acceptabil în fond, ci murdare, ofensive, mizerabile (desigur semnate curajos: anonim)." raspunsurile sunt de la o sleahta de anonim+klaus care au formulari de genul "frustrati", "neaveniti" ma astept sa corectati entuziasmele celor pe care ii convocati aici.

    in ce ma priveste nu cred ca am contestat selectia in ce am scris sau am vorbit, ba chiar am spus ca se poate face cu aceiasi poeti si anul viitor.

    am semnalat in schimb
    1. faptul ca de nicaieri nu reiese ce reprezinta lista lui Manolescu. (cei mai buni a spus presedintele dumneavastra pe scena ca au ramas si prin sala si prin tara, cei mai reprezentativi ar putea sa fie dar pentru ce)

    2. Nu cred ca sa pui poetii sa citeasca 3 minute si sa faca figuratie pe scena restul pana la final este o optiune scenografica magulitoare pentru nimeni. Desigur s-ar putea sa-mi fi scapat sensul acestei indicatii de regie si atunci sunt gata sa accept lamuriri.

    Si inchei rugandu-va din nou sa va ganditi la ridicolul situatiei in care amendati "anonimii" ca sa fiti salutat cu respect sub semnatura pe care o reclamati.

    RăspundețiȘtergere
  19. @tupa

    Eu așteptam un răspuns la obiect: care comentariu vi se pare ofensiv față de dvs. Și m-am oferit să-l sterg. Nu ați numit niciunul, deduc că toate sînt în regulă. Atunci ce anume obiectați? Repet că pe comentatori nu i-am „convocat” eu, cum vă prefaceți în continuare că nu înțelegeți.

    Aștept un răspuns concret și în continuare. Dacă nu puteți să-l formulați, înseamnă că intervenția dvs. e neavenită.

    RăspundețiȘtergere
  20. horia gârbea, sunteţi un maestru al disimulării. diversionismul dvs. e demn de un politician din anii 90. îmi pare rău, tare rău că funcţiile au făcut dintr-un scriitor apreciabil o caricatură.

    cu bine,
    Claudiu Komartin

    RăspundețiȘtergere
  21. @Claudiu Komartin
    Respect părerea dvs. Vă semnalez totuși, încă o dată, că dl Tupa a făcut niște afirmații pe care în continuare nu le-a susținut. Dacă îmi semnala concret ce comentariu l-a ofensat și ajungeam la concluzia că e injurios, îl ștergeam. Dar așa? A făcut afirmații gratuite, ca să se arate, în public jignit, deși nu l-a atacat nimeni.

    În ceea ce vă privește ați replicat și v-am postat replica. Nu sînt eu de vină că stîrniți adversități (ca și mine de altfel).

    RăspundețiȘtergere
  22. Recititi, va rog comentariul meu. Nu aveau cum sa ma ofenseze lucrurile de mai sus. Ma mir ca ati fi gata sa cenzurati comentarii doar pentru ca ar ofensa un "neavenit" ca mine.

    Fiecare are publicul pe care si-l creste.

    M-ar bucura acum, in schimb, daca ati putea sa ma luminati in legatura cu cele doua reprosuri pe care l-am avut pentru gala.

    reiau

    1. Ce reprezenta lista din moment ce suntem de acord ca nici macar Nicolae Manolescu nu a prezentat-o in niciun fel (putem, sper, sa fim de acord ca prezentarea drept "niste poeti importanti" este destul de putin pentru valoarea pe care cei mai multi poeti de pe scena Ateneului o au).

    2. Cum explicati faptul ca pentru cea mai mare parte a spectacolului poetii importanti care au alcatuit lista au avut rolul de figuranti rezervat poetilor importanti care au alcatuit lista.

    De fapt inisistand asupra reactiilor pe care le-a trezit Gala faceti bine. Dar, din moment ce exista obiectii punctuale nu stiu de ce ne-am pierde vremea cu cenzurari.

    P.S. vazand ca sunteti interesat de ce ar fi putut sa ofenseze pot sa va citez de mai sus urmatoarele
    ei care nu aclama evenimentul sunt “niste persoane frustrate, determinate de anumite insatisfactii”
    Sunt invocat drept unul dintre cei care “profaneaza spatii publice cind sunt tolerati sa-si verse zoaiele”
    Komartin este descris drept “grabit si lacom”

    Asa cum va spuneam, nu la cenzura ma astept din partea dumneavoastra ci la o minima orientare a discutiei inspre judecati relevante pentru Gala la care ati participat. Chiar si daca ar fi adevarate toate judecatile aruncate de cititorii dumneavoastra, asta nu schimba cu nimic intrebarile pe care vi le-am adresat aici a doua oara.

    RăspundețiȘtergere
  23. @ Tupa
    1. Lista reprezintă cei 26 de poeți pe care N. Manolescu îi consideră foarte buni și demni să citească în fața unui public numeros, fiind reprezentativi pt. poezia contemporană. Cred că e evident și nu mai necesită nicio explicație.

    2. Nu înțeleg formularea: „poetii importanti care au alcatuit lista au avut rolul de figuranti rezervat poetilor importanti care au alcatuit lista”. Vi se pare logică fraza? Ce ați vrut să spuneți? Cei 26 nu au fost figuranții, ci protagoniștii Galei, cum cred că s-a văzut pe viu. Normal că înainte și după recitalul lor au tăcut. Credeți că era bine dacă recitau toți în cor? La orice Gala, Maraton etc., poeții citesc pe rînd, eu nu am întîlnit altă variantă de regie. Dacă aveți vreo idee nouă o putem încerca (de ex. să recite strofele alternativ etc. dar cred că pierdeam publicul).

    RăspundețiȘtergere
  24. Iata ca aflam lucruri si mai importante decat cele de pana acum - de la domnul tupa:
    "Fiecare are publicul pe care si-l creste"
    Si abia acum lucrurile devin interesante, legat si de intentiile domnului C. Komartin: "editurile noi si active ca CDPL, Herg Benet, Charmides, Max Belcher", fata de edituri romanesti unde publica "momai care cand deschid gura iese ceva puhav"

    Interesant

    RăspundețiȘtergere
  25. Pai daca 1 ar fi cum spuneti dumneavoastra meritati felicitari. Chiar si lasand la o parte amanuntul privind numarul de poeti care sunt 25 pe lista plus unul, nu mai ramane decat sa il convingeti ca aveti dreptate si pe cel care a prezentat lista astfel:

    "Lista nu e, şi nici nu pretinde a fi, completă. Sunt nenumăraţi poeţii valoroşi care lipsesc, din diferite motive, fiindcă n-au putut sau n-au vrut să răspundă invitaţiei." N Manolescu http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/carte/Vocea_poeziei_0_593940799.html

    Dar, desigur, poate fi un semn de libertate interioara sa nu se inteleaga diferenta dintre "CEI 26 de poeti importanti" si tot felul de aproximari decente gen "25 dintre cei mai importanti".

    2. Pe de alta parte faptul ca pentru dumneavoastra, dramaturg respectat, un actor care are 2 minute de replica pe o scena si restul de 2 ore sta intr-un colt al peisajului nemiscat nu ar face figuratie cred ca arata o viziune revolutionara, post-dramatica sau ceva.

    Chiar si asa, nimeni nu poate sa va ia faptul ca ati participat la cea mai consistenta actiune USR ptr promovarea poeziei. Pacat numai ca atatia poeti importanti ati fost redusi la o succesiune aleatorie de texte fara legatura unele cu altele.

    RăspundețiȘtergere
  26. @tupa
    1. Sigur că era loc pentru mai mulți, dar o decizie trebuia luată. Unii nu au venit din motive obiective. Dl. Cărtărescu în turneu suedez, dna Buzea cu fiica pe moarte (a și murit) etc.

    2. Eu, ca persoană obiectivă, cum sper că îmi concedeți, vă dau dreptate. Și ca dramaturg, desigur. Dar spuneți dvs. ce era de făcut! Aici să vă văd și vă promit că voi promova ideea dvs.
    dacă e bună. Se dau 26 de poeți și 120 de minute din care să rămînă filmate 100. Toți să aibă cuvîntul prin creațiile lor. Cum facem? Imaginați o piesă de 120 minute cu 26 de personaje, toate principale! Eu, cu toată experiența mea, mă dau bătut.

    Încă o dată vă amintesc că și alte gale/maratoane/ recitaluri nu se pot sustrage acestui ritual: vin pe rînd, citesc, pleacă (sau rămîn pe scenă, asta e indiferent).

    Dezavantajele sînt evidente, dar aștept soluțiile! Să vă văd.

    RăspundețiȘtergere
  27. Daca exista absente, asta inseamna ca nu avem cum sa spunem ca este vorba despre "cei 26" ci despre "26 dintre cei".

    Din moment ce mi-ati dat dreptate eu sunt satisfacut. Totusi nu pot sa cred ca un dramaturg ca dumneavoastra poate sa nu stie ca in afara de situatia cea mai nefericita in care toate personajele sunt pe scena si vorbesc in acelasi timp, exista oricand o infinitate de posibilitati scenice.

    In ce priveste solutiile, doar nu ma banuiti de atata naivitate incat sa ofer solutii unei organizatii in mod gratuit doar ca sa par mai destept sau "mai pretins" cum spunea un coleg al dumneavoastra.

    va multumesc pentru atentia pe care ati dat-o modestului meu comentariu si va asigur ca solutiile sunt intotdeauna multiple. Ganditi-va ce ar fi facut Alexandru Bocanet in situatia asta. Sau Isus. si deja aveti doua solutii.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog