sâmbătă, 30 iulie 2011

In Memoriam Dr. Veronika Dreichlinger

Am primit cu mare tristețe vestea încetării din viață a scriitoarei germane Dr. Veronika Dreichlinger, o prietenă a scriitorilor români și a mea. Prozatoare, autoare de schițe și nuvele despre oanmeni și locuri din România și Germania, Veronika Dreichlinger s-a născut la Timişoara în anul 1935. A studiat medicina, fiind specialistă în ramura anestezie şi terapie intensivă. A fost polisportivă, practicînd mai ales patinajul şi canotajul la nivel profesionist. Ca etnic german a fost supusă unor discriminări şi persecuții în timpul regimului comunist. În 1974 a emigrat în Germania împreună cu soţul ei, tot medic şi fiul lor. S-a consacrat scrisului după stabilirea în Germania şi a devenit membră a unor organizaţii de breaslă fiind şi în conducerea acestora şi organizatoare a numeroase manifestări literare.

A fost de asemeni o activă militantă în politică. A publicat numeroase volume de povestiri şi nuvele. O selecţie a fost tradusă şi în limba română în traducerea Andei Aldea. A participat la două ediţii ale Festivalului internaţional Zile şi Nopţi de Literatură de la Neptun şi a constituit o punte de legătură între scriitori români şi germani. Prin dispariţia Dr. Veronika Dreichlinger scriitorii români pierd o prietenă sinceră şi devotată.

Am cunoscut-o pe Veronika Dreichlinger în anul 2004 la Dresda, la congresul organizaţiei de scriitori FDA, ea fiind secretara filialei landului NRW - locuia la Jullich, aproape de Aachen. Atunci l-am cunoscut şi pe soţul ei, Dr. Tiberius Dreichlinger, o persoană de mare distincţie. Ne-am revăzut la Neptun, la Festival, şi am vizitat-o de cîteva ori la Julich unde a organizat turnee de lectură cu participarea şi a mea, traducîndu-mi mai multe texte. Am redactat apariţia volumului ei în România şi ea mi-a tradus mai multe texte, cuprinse într-un volum în limba germană (Ente mit Apfelsine). Veronika Dreichlinger era o bună scriitoare și o foarte activă militantă literar, avea capacități de organizatoare deosebite.

Organiza annual un matineu literar de succes care aduna la Julich 200 de persoane venite, unele, de la mare distanță, scriitori, artiști, iubitori de literatură. Am participat și eu cu o lectură la ediția din 2005 care a fost foarte reușită. Avea mulți prieteni printre autorii români. Pe cînd colaboram la TVR am realizat un interviu filmat la Timișoara cu Veronika Dreichlinger, venită să revadă orașul natal. Regret foarte mult evenimentul trist al despărțirii de Veronika Dreichlinger și transmit și pe această cale condoleanțe minunatei sale familii atît de greu încercată în aceste zile.

joi, 28 iulie 2011

„O viziune gravă”...

Acesta este titlul unei pătrunzătoare recenzii la volumul meu de versuri „pantera sus, pe clavecin” (Ed. Tracus Arte, 2011) semnate de dl Gh. Grigurcu în numărul 30 al revistei „România literară”. Comentariile cunoscutului critic, specializat mai ales în exegeza asupra poeziei, mi s-au părut extrem de interesante, iar titlul său consider că îmi face dreptate, că prea mă ia toată lumea drept comediograf. Voi da link la apariția pe sit a numărului 30.

Din sumar, ca și prefațatorul volumului, Dan Cristea, criticul remarcă în mod special poemul „întoarcerea acasă” ca „maxima reușită” a cărții. Nu pot decît să mă înclin în fața opiniei a două autorități. Eu țin acest poem în colecția „de recitat”, pentru că e foarte teatral. O să mă port mai frumos cu el de-acum înainte.

marți, 26 iulie 2011

„Vis de noapte-n miezul verii” - Traducere pe viu


Am petrecut o săptămînă traducînd „Vis de noapte-n miezul verii” de William Shakespeare în mijlocul unei vegetații aproape sălbatice la marginea unui sat, dar în afara lui, o vegetație bîntuită de o faună diversă de la nevăstuici la lăcuste și de la gaițe la licurici. Peisajul e plin de sugestii și anotimpul este potrivit cu acțiunea piesei. Atena nu putea avea în vremea lui Tezeu mult mai mulți locuitori decît Bengeștiul astăzi, vreo 6000. Meșterul Nicu Mosor, țesător, există în realitatea contemporană și cu numele lui adevărat (traducerea lui Bottom, se referă la miezul caierului), doar că e tehnician veterinar.

Adevărata surpriză a fost însă elucidarea pe viu a termenului „dewberries” care nu are echivalent în română. Dewberry este o rudă din cele cîteva zeci ale speciei, confundată inevitabil cu „blackberry” traductibil prin „mură”. Tocmai cînd îmi băteam capul cu această echivalență, am descoperit la 100 de metri în afara curții un rug țepos de dewberries, unele aproape coapte, mai mici și conice, față de forma clasică a murei, de neregăsit decît în flora spontană. Și atunci, neavînd termen de echivalare, am scris „mure mici de rug”, cu care Titania dă ordin să fie hrănit Nicu Mosor, iubitul ei cu cap de măgar.

Îmi pot imagina că Titania era pe-aproape iar în rolul lui Prihor Prunc-Bun (Robin Goodfellow) l-am distribuit desigur pe fiul meu Huppy, cu neastîmpărul lui de spiriduș. Seara apare negreșit luna „cu ochiul lăcrimînd” și ies licuricii. Dar despre acești slow-worms ce urmau să lumineze calea lui Mosor va fi vorba altădată.

Față de simpla lectură, o traducere chiar și a unei pagini te face să înțelegi cu adevărat geniul copleșitor al lui Shakespeare.

luni, 25 iulie 2011

Proiecte culturale ASB și USR în 2011

Recent, USR a publicat un comunicat cu cele mai importante proiecte ale Uniunii în ultimele șapte luni. Din motive de concentrare nu toate proiectele ASB au intrat în acea enumerare. Găsiți aici, pe blogul ASB, toate aceste proiecte.

Pe același blog, se află și comunicatul USR cu proiectele Uniunii din 2011.

Zile cu soare în Gorj


duminică, 24 iulie 2011

Un poem în memoria lui Mircea Ivănescu semnat de Dan Dănilă

Poetul Dan Dănilă, plecat de mai multă vreme din țară l-a cunoscut pe Mircea Ivănescu și l-a vizitat spre sfîrșitul vieții. El publică un emoționant poem memorial pe care îl puteți citi aici

sâmbătă, 23 iulie 2011

Răspuns la un comentariu

Nu știu de ce nu m-am putut autentifica pe propriul blog!
Pot intra în tabloul de bord, dar nu pot comenta din pagina principala.
De aceea răspund astfel la un comentariu al lui Evelics la cronica mea despre Ioan Es. Pop.

Sînt multe traume mari și mici care pot fi defulate, exorcizate prin expunere (publică sau nu, consemnare în jurnal etc.). Așa cum înveți mai bine „cu creion și hîrtie”, scriind ceea ce ți se pare esențial și refăcînd demonstrațiile și algoritmii. Oricine, poet sau nu, se poate elibera scriind.

Ceea ce face diferența este modul de a expune. Versurile angoasate ale unui diletant fără har nu sînt mai puțin „sincere” decît ale lui Eminescu, Bacovia sau Ioan Es. Pop. Dar aceștia găsesc modalitatea (sintaxa, stilul) de a induce altora „catharsisul”. Este ca în fizică fenomenul de rezonanță care este o mărire a amplitudinii prin coincidența frecvențelor. Frecvența lui „Guță Popîndău” să zicem rezonează cu spiritele kitsch sau în cazuri mai nefericite cu nimeni. În timp ce un mare poet transmite o gamă largă de frecvențe impresionînd mulți receptori, inclusiv peste timp.

Cărți noi! Ioan Es. Pop - Unelte de dormit (cu 10 desene de Dumitru Gorzo), Ed. Cartea Românească * * * * (II)

(Urmare)

Am discutat în prima parte a acestui articol despre universul tematic al volumului lui Ioan Es. Pop.

...Toate aceste idei și încă multe altele se întrepătrund firesc la Ioan Es. Pop. Poetul este el însuși: vocea care narează, personajul pe care îl urmărește, destinul, în principiu nefericit, aflat în centrul atenției. Niciun poem nu are în centru un alt sine decît al poetului, nu sînt descrieri ale unor situații în afara cărora el să se situeze. Chiar „străinul” din întunecata parafrază la Alecsandri: „Din văzduh cumplita iarnă...” este vădit tot el însuși, văzut dinafară, cu răceala clasică a pastelurilor înaintașului. Ciudate sînt cele doar cinci „potriviri după alecsandri & co” în care îi recunoaștem pe Alecsandri, Eminescu (în două), Emil Brumaru și Mircea Dinescu. S-ar putea bănui o pornire ludică a poetului dacă „potrivirile” n-ar fi de-a dreptul sumbre, încărcate de pesimism, denunțînd o lume bolnavă și agresivă: „gunoaiele dorm duse, iar pe ele/ răsar precum niște apostoli beți/borfași cu ciocuri negre de ereți/ la care se închină cucuvele (apocalipsa vine la pachet)”.

Mai în fiecare poem, Ioan Es. Pop nu găsește ci cred că își construiește cîte un fragment memorabil, adesea sub forma unui aforism. Ele apar cel mai frecvent ca deschideri și finaluri ale textelor. „Întunericul e doar o neputință a ochiului, nu a luminii”, sau „nu te bagi în război dacă nu știi de partea cui pierzi” sau „moartea omului e arta lui dumnezeu./ arta omului e sinuciderea”sau, mai mult, „a fi plin de întuneric, iar opaițul va fi plin” Precum și „norocoase sunt țările care nu există/ și popoarele care nu se vor naște” ori „dacă n-aș fi fost silit să vorbesc, / n-aș fi vorbit niciodată”, „istoria vorbește doar de dispăruți” etc. etc.

Precum se vede chiar și din aceste fragmente întunericul, somnul, moartea domină poezia, ele și disperarea, alungată uneori de exces etilic, sînt „uneltele de dormit” ale unui eu abuzat de lume, de însăși condiția ființării. Acest „ego” este victima: e dus la biserică și catehizat cu sila, obligat să vorbească, e împiedecat să citească, precum în remarcabilul text prozaic „cartea” în care, culmea, volumul îngropat nu mai este regăsit, lăsînd impresia că l-a înghițit, malefic, pămîntul, e silit să bea ca să uite, cu „doza” de alcool înjumătățită de inflație și implicit „cu ardoarea înjumătățită”.

„Unelte de dormit” este o carte a dezabuzării și simultan una a deznădejdii. „Somnia” evocată este la fel de „fără ieșire” ca și Ieudul volumului de debut. Această a cincea carte a lui Ioan Es. Pop (restul fiind antologii de autor) este una pe măsura poetului care a fost considerat cel mai semnificativ autor liric debutant după 1990. Variată, diversă, alcătuirea se adună totuși în jurul unei dramatice neacomodări a artistului în lume și în final acesta se retrage în echivalentul vremelnic al morții, în somn, căutînd o liniște iluzorie. Poetul își convertește exasperat și magistral angoasele în texte literare.

joi, 21 iulie 2011

In Memoriam Mircea Ivănescu (1931-2011)


Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a ilustrului poet și traducător Mircea Ivănescu. Personalitate de mare valoare a literaturii române contemporane, Mircea Ivănescu s-a născut la 26 martie 1931. A absolvit Facultatea de filologie, secția franceză, a Universității București în anul 1954. A lucrat ca redactor la „Agerpres”, la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatură Universală și la revista „Transilvania”.

Traducător prodigios, Mircea Ivănescu a alternat traducerea unor opere majore din literatura universală în limba română (ale unor autori precum Joyce, Kafka, Musil, Fitzgerald, Rilke, Faulkner etc.) cu publicarea propriilor volume de poezie care au însemnat pentru literatura noastră o avanpremieră a postmodernismului liric românesc. Traducerile sale din poezia americană au reprezentat un important aport la cunoașterea acesteia și la influența exercitată de ea asupra poeților Generației 80. Poezia lui Mircea Ivănescu a consacrat personaje lirice memorabile între care celebrul „Mopete”, după unii anagrama cuvintelor „poet” sau „poem”, iar după alții o autohtonizare a cuvîntului englez „muppet”.

Viața și opera lui Mircea Ivănescu reprezintă un model pentru autorul dedicat integral literaturii, viețuind în afara jocurilor conjuncturale ale breslei. Opera sa vastă cuprinde numeroase volume de poezie precum Versuri (EPL, 1968), Poeme (Eminescu, 1970), Poesii (Cartea Românească, 1970), Alte versuri (Eminescu, 1972), Poem (Cartea Românească, 1973), Alte poeme (Albatros, 1973), Amintiri (Cartea Românească, 1973), Alte poesii (Dacia, 1976), Poesii nouă (Dacia, 1982), Poeme nouă (Cartea Românească, 1983), Alte poeme nouă (Cartea Românească 1986), Poeme vechi, nouă (Cartea Românească, 1989), Versuri (Eminescu, 1996). Originalitatea profundă a operei lui Mircea Ivănescu a avut consecințe esențiale asupra evoluției liricii românești din a ultimele decenii ale secolului XX.

Slujba de înmormîntare a regretatului poet va avea loc sîmbătă, 23 iulie, ora 12, la locuința sa din str. Vasile Aaron nr. 3, apoi, în jur de ora 13, la Cimitirul Central din Sibiu, va fi așezat la locul de veci de lîngă soția sa, doamna Stela Ivănescu.

Prin dispariția lui Mircea Ivănescu, literatura română suferă o grea, ireparabilă pierdere.

Bengești, Gorj, 2011



Cărți noi! Ioan Es. Pop Unelte de dormit, Editura Cartea Românească – * * * * (I)


Ca și în cazul lui Ioan Mureșan cu „Cartea alcool”, volumul lui Ioan Es. Pop este o operă mult așteptată de cititori și critici, autorul fiind cotat între cei mai valoroși poeți contemporani. Nu ar fi de mirare ca destinul ei să fie la fel de triumfal ca al volumului lui Mureșan și să „ia tot ce se poate lua” în materie de premii și recunoașteri critice. Psihologia publicului, chiar a celui specializat, căci mai ales acesta citește poezie, a construit în ultimii ani un model al „campionului literar” cîștigător de „mari șlemuri” și un model ierarhic cu clasamente care nu pot avea decît un „number one across the nation”. Orice alternativă sau sugestie că scriitorii nu se înșiră pe verticală sînt blamate cu indignare. S-ar putea ca Ioan Es. Pop să devină și el un beneficiar al acestei percepții. În acest caz ar fi favorizată de context o carte cu adevărat bună și pe-alocuri surprinzătoare.

Volumul lui Ioan Es Pop este de o mare varietate. Intențional, tematic, stilistic textele oferă un registru larg. Materia este tratată cu gravitate, mult mai rar cu amară ironie, diminsiunile textelor oscilează între două versuri, dintre care primul e și titlul și cinci pagini scrise ca proza propunînd chiar mici narațiuni cu personaje, fragmente memorialistice perfect încadrabile speciei, poleite însă cu poezie pentru că dicțiunea lui Ioan Es. Pop nu poate să părăsească modul liric. Să fie totuși aceste episoade, răspîndite în tot volumul și destul de numeroase, încercarea de coborîre a îngerului poetic pe solul prozei? Va fi oare următoarea carte a lui Ioan Es. Pop un volum de proză ficțională ori un jurnal? Sînt semne destul de clare în acest sens în „unelte de dormit”.

În textele evident lirice, Ioan Es. Pop este ușor de recunoscut. Preferințele tematice ale poetului, pe care nu le-aș numi obsesii, rămîn cele din volumele anterioare între care retrăirea copilăriei, somnul și visul care se suprapun treziei și realității ori se amestecă derutant cu ele și privirea prin filtrul stării etilice care deformează datele obiective, dar poate crea revelații. În tratarea copilăriei, poetul insistă asupra unor date ale abuzului lumii adulte, a părinților în primul rînd și mai ales a mamei care traumatizează copilul și chiar adultul rămas copil ul părinților săi, mereu dezamăgiți de o devenire a acestuia neconformă cu așteptările lor în fond triviale.

Surprinzător oarecum, ceea ce frustrează „personajul” care ne vorbește este educația religioasă impusă și necredința pe care o atrage. Motivul „inutilității”, „neproductivității” sociale se prelungește în tema somnului invocat ca binefăcător dar chinuit, a celui care doarme ca să se regăsească și să „repare” eșecul, ar mai rău se pierde ca și în cealaltă, a alcoolului ca soluție corectivă a realului.

(va urma)

sâmbătă, 16 iulie 2011

Mirela Lungu Biografia coapselor, Editura Tracus Arte, * * *


Am cunoscut-o pe Mirela Lungu pe Facebook unde își posta sonetele, corecte prozodic dar reprezentînd simple exerciții, și texte poetice „adevărate”, paginate în maniera prozei, fără tăietură a versului, înșiruiri precipitate de idei, vise, obsesii, într-un limbaj frust, cel al comunicării de fiecare zi, neîmpovărat de metafore.

Acum, volumul de debut al Mirelei Lungu, după ce autoarea a oscilat cam mult între prozodia clasică și textul liric neversificat, consacră nu doar victoria unei forme asupra alteia, ci definește opțiunea ei pentru comunicarea tranșantă și dezinhibată. Poeta alege un mod de adresare direct, nesofisticat, care nu ocolește brutalizarea cititorului prin expunerea intimității ei. Mirela Lungu are vocația transformării angoaselor personale în texte prin care receptorul să i se identifice. Nesofisticată stilistic, cu destule sintagme reușite, chiar memorabile, pe care le realizează firesc, autoarea este o adeptă a confesiunii la persoana întîi clară și revelatoare.

Nu e o biografie doar a coapselor, cum exagerează poeta, găsind totuși un titlu incitant și atractiv, în spiritul jocului de-a exhibiționismul pe care-l practică plină de dexteritate pe FB și alte rețele, ci una mai spirituală, (și) a zonelor situate mai sus de talie.

Debutul Mirelei Lungu este de fapt cartea unei poete experimentate, cu deplin control asupra recuzitei sale și care se cuvine urmărită cu atenție.

vineri, 15 iulie 2011

Viata la țară fără Tănase Scatiu


„Reședința mea de vară...” se știe unde este.
După patru zile caniculare de examene, mîine pornesc spre Bengești Gorj unde familia mea și cîinii ei se află aproape întregită (dar fără mine) încă de marți.
Imaginea e de anul trecut.
Am aflat că internetul funcționează bine, dar e secetă mare.
Vacanță plăcută tuturor!

Cărți noi! Constantin Stănoiu „O viață împreună” - Editura Sfîntul Ierarh Nicolae- Brăila * * *


Foarte ciudată este cartea lui Constantin Stănoiu („Nea Costache” pentru cei, într-un fel ce-l veți afla, apropiați lui), un debut literar ce a coincis aproape cu momentul în care autorul a devenit bunic, unul tînăr, ce-i drept. Dar Nea Costache însuși este un personaj aparte. Locuiește într-un sat din Gorj, unul destul de izolat, și este binecunoscut în lumea internauților pentru „Blogul lui Nea Costache” care are sute de cititori și fani. Numeroși oameni care nu l-au văzut pe scriitor decît în poze îl cunosc și schimbă idei cu el zilnic sau măcar iau act de părerile lui, totdeauna originale și inteligent expuse.

Nu-i de mirare că, deși pe Constantin Stănoiu nu-l știe mai nimeni, pe Nea Costache îl cunosc și-l îndrăgesc atîția. E ca și în cazul celebrei „Diacritica”, iubită (uneori și detestată) de mulți pentru limba ei ascuțită, dar care a cărei identitate civilă este practic secretă.

Revenind la cartea lui Constantin Stănoiu, aceasta poartă, nu se putea altfel, pe ultima copertă, o prezentare caldă de Oana Stoica Mujea, cunoscuta autoare de policier, care, desigur, nici ea nu l-a întîlnit pe debutant decît sub formă de pixeli. Vocația lui Nea Costache este aceea de gazetar și eseist, de „tabletar”, de unde și succesul blogului său. Romanul este însă unul autentic, „clasic”, poate chiar prea ancorat în tipicul consacrat al speciei, cu epic, personaje și dialoguri, urmărind destinul unui personaj din adolescență pînă la sfîrșit, o existență însoțită de iubita lui soție. Nicolae și Rusanda sînt un cuplu memorabil precum, ca să nu ne întoarcem la „Paul & Virginie”, Felix și Otilia, Codrescu și Adela ori altele. Numai că dragostea lor nu îi desparte ci se întinde de-a lungul vieții, fericindu-i pe protagoniști deasupra tuturor întîmplărilor ei.

Dar ceea ce individualizează, chiar unicizează romanul lui Nea Costache, nu-mi vine să-l numesc pe numele lui de copertă, este faptul că e scris în grai oltenesc așa cum se vorbește în Gorj. Așa ceva nu s-a mai făcut din cîte știu. Nu doar dialogurile personajelor, acțiunea petrecîndu-se în mediul rural oltenesc, ci și părțile naratorului (omniscient) sînt realizate prin transcrierea fonetică a particularităților rostirii gorjene, urmînd și topica specifică a frazei, cum se construiește ea în Gorj, puțin aparte de cea a limbii literare: „Sara, odată cu asfințîtu’, Nicolae termină de cosît. Își lo coasa și porni agale pe câmp, spre casă. Iera obosît, iar mintea-i rămăsăsă la zgâtia aia de fată a lui Codin. (...) Cân` intră pe poartă, deja apărusără primele stele”. N-am priceput ce vrea să marcheze autorul prin alternarea semnelor â și î în interiorul cuvintelor („obosît”, dar „câmp”). O fi știind el ceva.

Volumul se încheie cu un glosar care, ca și la Creangă, nu e foarte important pentru că înțelegem ce vrea să spună autorul prin expresivitatea textului său. M-am bucurat totuși să regăsesc termeni gorjeni tipici: mestecău, palangă, scuteală (acoperămînt, adăpost). Alte cuvinte sînt simple variante de pronunție: ălălante (celelalte), șerpe (șarpe) etc. Constantin Stănoiu intră cu bine în literatură și, poate, cu timpul, va ajunge să concureze popularitatea celuilat eu: Nea Costache.

marți, 5 iulie 2011

Salutari din (prea) insorita Bulgarie

... si de pe un calculator cu taste chirilice.
Dupa o zi de ploaie torentiala ieri a iesit soarele.
Deci insolatie instantanee!
In rest e bine, curat, frumos, lume politicoasa vorbind engleza si uneori româna.
Citiva ciini vagabonzi pe spatiul verde ne fac sa ne simtim ca acasa
desi arhitectura e mai placuta, mai ales a piscinelor, amplasate inteligent, departe de ferestrele celor ce dorm.

Pe curind cu bine!

vineri, 1 iulie 2011

Bridge For Fun

Vă recomand, mai ales dacă sînteți jucători de bridge, dar nu numai, blogul Bridge For Fun, administrat de Cristina. Este blogul unui club privat și exclusivist de bridge, format din prieteni și vechi parteneri, care joacă între ei „just for fun”.

Am aderat recent la club și, pentru că nu prea am timp să joc direct, contribui cu articole la blog. Veți putea citi deocamdată trei povestiri vesele despre bridge în care joacă, printre alții, Robin Hood, William din Baskerville și Ulise. Have fun!

Nisipurile de Aur


De duminică 3 iulie voi absenta o vreme de pe blog. Nu iau laptopul în vacanță. Sper să găsesc un calculator și cîteva minute ca să vă transmit salutări și starea vremii pe litoralul bulgăresc. Vacanță plăcută tuturor!

Cărți noi! Gabriel Cheroiu O istorie a literaturii cinegetice române, Vol III, Editura Scripta * * *


Cu acest volum, Gabriel Cheroiu își încheie lucarea, un unicat la noi. ca și în volumele precedente, istoricul, doctor în filologie și pasionat activist în domeniul cinegetic, analizează atît lucrări de beletristică legate direct de vînătoare cît și volume de tehnică a domeniului, ba și cărți de bucate în care a fost prinsă în texte „savoarea literară a gastronomiei vînătorești” de autori precum Mihail Kogălniceanu, Al. O. Teodoreanu, Radu Anton Roman și alții. Nu lipsesc din istorie nici revistele cinegetice, de la cele interbelice la cele ale perioadei comuniste, cîte au existat, și de la acestea la cele de după 1990. În paginile acestui al treilea volum, cititorul întîlnește mari scriitori precum Mihail Sadoveanu, G. Topârceanu, Vasile Voiculescu, scriitori mai mărunți care au avut cultul vînătorii, ca Mihai Moșandrei sau Eugen Jianu, vînători memorialiști, unii mărturisind cum aveau loc vînătorile nomenklaturii comuniste la care participaseră ca maeștri de vînătoare. Unul (Vasile Crișan) relatează într-o carte că Nicolae Ceaușescu a împușcat în rezervația Cușma din Bistrița-Năsăud 292 de urși dintre care odată 24 într-o zi în 1983. Tot el trăgea în capre negre din telecabina de la Bușteni și în cerbi din elicopter. În completarea celor două volume anterioare, acest volum terț întregește o lucrare eminent alcătuită, foarte atractiv scrisă, cu multe merite culturale și istorice.

Cărți noi! Mircea Opriță -H.G. Wells–Utopia Modernă, Millenium Books * * *

Prozatorul, distins recent cu Premiul „Ion Hobana” pentru întreaga activitate literară în SF, publică ediția a doua, revăzută, a unul vast eseu pe o temă de care s-a ocupat și regretatul Ion Hobana: opera lui Wells, o ispită pentru orice autor SF, un clasic imposibil de ocolit. Perspectiva lui Mircea Opriță este diferită de a maestrului său Ion Hobana pentru că se referă doar la aspectele utopiei moderne așa cum a fost ea întemeiată de Wells în continuarea marilor creații ale lui Thomas More, Tommaso Campanella, Roger Bacon, Swift și, mai înainte, ale lui Platon. În abordarea lui Mircea Opriță, Wells crează utopia modernă, „științifico-fantastică”, prin despărțirea de clasici și abordarea succesivă a unor niveluri tot mai subtile de anticipare a viitorului, de la „utopia tezistă” din „Oameni ca zeii” la contrautopie, cea din „Cînd se va trezi Cel-ce-doarme”, după ce trecuse prin romane destul de întunecate, dar literar mai izbutite, precum „Omul Invizibil sau „Războiul lumilor”. Volumul lui Mircea Opriță este unul foarte sistematic și precis, el analizează din punct de vedere „utopist” toată opera lui H.G. Wells, un „cetățean al Utopiei”. Ne bucurăm astfel de încă o lucrare însemnată asupra marelui înaintaș al fanteziei științifice.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog