miercuri, 4 aprilie 2012

Imaginea intelectualului

Fac trimitere la un articol al lui Andrei Oișteanu din revista 22.
Nu omiteți să citiți și comentariile la el.
E genul de problemă care îmi place (ca problemă de discutat) pentru că nu are o dezlegare unică și ambele puncte de vedere (cel susținut de Andrei Oișteanu și cel contrar) pot fi invocate cu argumente valide.

A. Oișteanu zice că triada Pleșu-Liiceanu-Patapievici (totdeauna în ordinea asta!) a fost demonizată printr-o judecată reducționistă și, prin ea, imaginea intelectualului român. O mineriadă de catifea aș zice eu. Argumentele se cunosc (atacul la Eminescu - scheletul din dulap - în cazul lui Patapievici, avionul de Neptun, susținerea unui regim „unipersonal” ca să nu-i zic dictatură în România etc.). De aici concluzia mitocănească: „Păi dacă ăștia-s intelectualii, dă-i în p... mea, să vină DD” (sau CVT sau...)

Dar există și varianta opusă a celor ce susțin că numiții au format o mafie elitistă, nelipsită de foloase trase pe seama unor afaceri și învîrteli (Editura politică - Humanitas, ICR bine bugetat, funcții de nivel înalt la stat) plus oportunism politic și un trecut nelipsit de pete. Se adaugă aroganța față de alți intelectuali, opera subțirică (adică inconsistentă, nu neapărat „fină”), mai mult epistole și mai puțină creativitate.

Îi dau dreptate lui Oișteanu (care se situează net de partea celor trei argumentînd frumos), în sensul că imaginea „generică” a intelectualului român, nu arată prea bine. Fie că el are dreptate și are loc „mineriada”, fie că ar prevala argumentele părții adverse și „cei trei” ar fi, efectiv, niște demoni ai societății, inamici publici etc. cu care sîntem siliți să defilăm.

E greu să fii persoană publică, în România mai ales, e greu să fii inteligent și cultivat și să nu profiți de ascendentul tău intelectual pentru a viețui mai bine. Care e adevărul și care dezlegarea situației? Nu știu.

În imagine: Andrei Oișteanu

2 comentarii:

  1. Eu cred ca inteligenta si tot ce ai acumulat pana ai ajuns sa fii recunoscut ca intelectual,trebuie sa te faca sa-ti mentii coloana vertebrala in pozitia ei naturala si,indiferent de conjunctura,sa nu ai(sa nu aiba nimeni dintre cei care conteaza)a-ti reprosa fie chiar si o urma de oportunism.Este parerea mea,fara legatura cu cei discutati in tableta dumneavoastra.Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Garbea, eu cred ca cei trei nu au nevoie de compasiunea domnului Oisteanu ori a altcuiva. Orice persoana care, dintr-un motiv sau altul, ajunge "publica" este contestabila, iar domnii Liiceanu, Plesu si Patapievici si-au asumat acest risc. Si l-au asumat si atunci cand s-au apucat sa tina lectii de morala natiei, zgomotul contestatiilor fiind doar efectul firesc al staturii de patriarh a domnului Liiceanu. Nu mai vorbesc de partizanatul politic, riscant prin definitie.
    Alaturi de domnul Oisteanu, consider ca este regretabil sa ne comportam ca si cand numele proprii Liiceanu, Plesu si Patapievici intra in definitia “intelectualului”, pentru ca asta genereaza o dezagreabila senzatie de monopol. Gasesc ca este pagubos si deloc onorant pentru un popor de 20 de milioane sa aiba doar patru intelectuali (langa cei trei, presupun ca-si poate gasi usor loc si domnul Cartarescu).
    Altfel, mi-a placut finalul sincer din postarea dvs: “E greu să fii persoană publică, în România mai ales, e greu să fii inteligent și cultivat și să nu profiți de ascendentul tău intelectual pentru a viețui mai bine”. Corect, e uman, dar vi se pare in regula sa vrei sa-i dai la o parte pe toti ceilalti care isi intrebuinteaza adecvat capul si s-ar putea astepta, la randu-le, sa traiasca mai bine?
    Freddy Garbaci

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog