marți, 31 ianuarie 2012

De "ziua" lui I.L.Caragiale


Ieri, 30 ianuarie de “ziua” lui I. L. Caragiale am participat la o dezbatere excelentă în orașul său „natal”, pe scena teatrului din Ploiești. Mai precis, sub moderarea unui prieten al meu și al dramaturgiei naționale, Lucian Sabados, directorul teatrului, academicianul Eugen Simion, care tocmai a editat operele complete în 5 volume ale clasicului în seria tip „Pléiade” pe care o coordonează, și cu mine am încercat să facem față dialogului cu un expert în I. L. Caragiale, criticul și regizorul Gelu Negrea, în fața unei săli pline de „alegători”, în general tineri, din urbea prahoveană. Au urmat interviuri, autografe și Lucian Sabados ne-a decernat cîte o medalie cu chipul lui Toma Caragiu, patronul spiritual al teatrului. În continuarea dezbaterii, publicul a asistat la un spectacol lectură cu „Năpasta” în regia lui Cristian Juncu, piesa urmînd a fi montată pe aceeași scenă. Am pus ghilimele la ziua lui Caragiale și la orașul lui natal pentru că, așa cum știți, autorul s-a născut în realitate pe 1 februarie la Haimanale, dar nu-i puteam strica plăcerea tocmai în apropiere de ziua lui. Dacă așa a ținut el să se prezinte...

duminică, 29 ianuarie 2012

De ce n-o să mă mai uit la „știri”

Nu mă uit la TV pentru că nu am timp. Azi am privit totuși unele secvențe din finala de la US Open, de fapt ultimele game-uri din ultimul set. Am dat din întîmplare apoi, peste o conferință de presă a președintelui Băsescu înaintea plecării la un Summit „informal” și am rămas acolo pentru că mi s-a părut importantă această întîlnire. Băsescu a prezentat agenda reuniunii la care va merge. Chestiuni de mare însemnătate ca securitatea, viitorul summit NATO, reducerea efectivelor în Afganistan dar și creșterea economică, o posibilă recesiune și pentru România în 2012, stimularea cu bani europeni a IMM-urilor la noi, deficitul structural maxim, amînarea anulării subvenției la gaz pentru populație (măcar asta ne privește pe toți).

La final, un moderator din studio a dat cuvîntul unui reporter de la fața locului. Nu știu ce post era, nu contează. Ce credeți că a spus acel reporter pe un ton suficient și persiflant? Că Băsescu nu a spus „nimic” și că „e ca și cum” ar fi vorbit de salariul sau dessourile unei anume Crudu. Habar n-aveam cine e Crudu, am căutat pe internet: se pare că e o vedetă Playboy.

Am rămas definitiv dezgustat de acest contact rarissim al meu cu TV-ul. O jigodie mîrșavă, doar pentru că e plătită, își permite în văzul și auzul public să își bată joc de problemele noastre (opozanți, neutri sau simpatizanți ai puterii). Oricine ar fi fost sau va fi președintele României cu astfel de probleme se va confrunta. Și va trebui să le rezolve și pentru cei care îl aclamă și pentru cei care îl huiduie. Și vine să vorbească o scursură care e atît de idiot încît nu-și dă seama că nu pe Băsescu îl micșorează și îl ironizează (fără spirit) ci problemele grave ale tuturor. Sînt absolut, dar absolut, sigur că dacă unei asemenea javre maidaneze i-ar da altcineva mai mult, ar înălța ode lui Băsescu și s-ar repezi la nădragii actualilor lui patroni. Vocea lui tremura de nerăbdare să vomite cît mai multe dejecții, probabil pentru a fi remarcat pentru „combativitate”.

Singura concluzie pe care am tras-o este că, pentru a nu mă mai enerva, e bine să rămîn la conduita mea obișnuită de a nu mă mai uita la „știri”. (Dacă nu mă înșel, era pe ecran o etichetă gen „breaking news”). Ce „știri” obiective pot transmite asemenea sub-oameni încît să fie crezuți sau luați în serios?

vineri, 27 ianuarie 2012

Lucian Vasilescu: Circuitul manelei în natură – exerciţiu de adecvare


Am primit din partea colegului meu de generație, cenaclu, certitudini și îndoieli literare acest text spre publicare pe blog. Sînt onorat să-l găzduiesc. Sper că Lucian Vasilescu nu va renunța totuși la poezie. (H.G:)


            Generoasa propunere  pe care mi-a făcut-o prietenul Horia Gârbea, aceea de a colabora la numărul din ianuarie 2012 al revistei „Luceafărul”, m-a găsit zgâriind cu peniţa (prinsă în toc şi muiată în călimară) în paginile unui registru cu coperte groase, la un poem. Cam de doi ani scriu aşa, cu tocul, şi sper ca, atunci când voi isprăvi, să public ce-am scris, într-o carte. Mi-am propus să fie ultima carte pe care am s-o public. Îi ştiu de pe acum titlul, îi ştiu şi subtitlul şi motto-ul.  N-am să mai public cărţi de poezie după aceea. Iar grupajul apărut zilele acestea în „Luceafărul” este ultimul pe care-l mai public în revistele literare. Am decis să mă opresc şi mă bucur că mă opresc aici, unde se poate spune că am început. Am început la 1 aprilie 1990, tot la „Luceafărul”, angajat de Laurenţiu Ulici drept secretar de redacţie. Pe atunci eram pregătit pentru ceea ce speram să se întâmple, acum nu sunt deloc dispus să-mi asum ceea ce s-a întâmplat. Pe atunci viitorul îmi părea o formă pentru care credeam că voi genera şi eu conţinut. Acum, viitorul este departe de a fi ce-a fost. Pe atunci abia dădea colţul manelei şi dânsa era atât de mică încât n-aveam cum şti ce-o să devină când se va face mare. Acum, maneaua s-a întins pretutindeni, acoperind noi şi noi teritorii. A început ca un soi de muzică (interpretată de umanoizi cu nume de cârnaţi) pentru retardaţi, acum a devenit un loc comun. Pretutindeni şi în toate puterile statului. Până şi câinii, îndeosebi „câinii de pază ai democraţiei”, latră şi ei, tot în ritm de manea, pe texte de toată jalea şi suspinul. 

            Atât de grozav a crescut maneaua românească, încât dacă mai-marii zilei ar avea inspiraţia să schimbe imnul naţional cu o manea, nimeni nu i-ar mai greşi cuvintele. Ba chiar sunt convins că, ascultând înaintea meciurilor o manea în locul imnului naţional, „băieţii” din echipa naţională de fotbal, atinşi la coarda sensibilă (singura, de altfel) şi-ar da şi duhul pe teren, calificându-se şi câştigând orice campionat le-ar sta în cale, întru gloria sportului românesc. Avem, în brava noastră Republică Manelistă, manea politică, manea executivă, manea judecătorească, manea administrativă, manea media. Avem clădiri în formă de manea, avem o manea a infrastructurii, una a privatizării, alta a sindicatelor, una a învăţământului şi o alta a asistenţei sociale, avem maneaua ocrotirii sănătăţii şi maneaua mediului, avem maneaua de la pagina cinci, maneaua talk-show-ului şi manea parlamentară, o manea a proscrişilor şi una a celor care se dau cu maşini care costă mult mai mult decât până unde ştiu proprietarii lor să numere.  Şi tot aşa. În zumzetul ăsta zgârâi şi eu cu tocul şi peniţa, într-un registru cu coperte groase, la ultima carte de poezie pe care o voi mai publica. Am crezut, vreme de mai bine de douăzeci de ani, că-mi locuiesc visul. Se vede treaba c-am adormit visând frumos şi m-am trezit în plin coşmar – ce-i drept, tot un vis şi acesta. Am mai crezut şi că binomul gazetărie-poezie este unul funcţional. Despre cuvinte am crezut că ele sunt cele care ţin lumea laolaltă, să nu se destrame. Am crezut în puterea lor de a zidi, de a întemeia. Şi am avut dreptate, de fiecare dată, doar că lucrurile nu stau cum am crezut eu în lumea asta, în limba asta şi nici acum. 

            Pe de altă parte, bag de seamă că se vorbeşte în perimetrul aşa-zisei „lumi literare” mai mult despre Poet decât despre Poezie, în vreme ce eu găsesc că lucrurile ar trebui să stea fix pe dos. De asemenea, mai observ şi că receptarea instituţională a poeziei (cea care generează şi orientează, atâta câtă este, şi receptarea publică) porneşte tot de la autor pentru a ajunge (abia uneori) la text. Iarăşi anapoda. Sau cel puţin aşa cred eu.

            În fine: constat şi că reacţia literară de rezistenţă la sistem este înlocuită, din ce în ce mai mult, pe zi ce trece, de o reacţie de adecvare. Drept pentru care mă voi  adecva şi eu la mine însumi şi, după ce voi publica această ultimă carte, mă voi retrage înăuntrul bucuriei, speranţei şi libertăţii din care mă nutream, scriind, înainte de 1989. Doar că n-am să mai public. Nu vreau să sune patetic, dar pentru mine poezia a fost (şi este) un fel de a scrie, complementar unui fel de a fi. Şi aş vrea ca aşa cum a fost (şi încă este), aşa să şi rămână.

P.S.:
            Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi publica volumul „Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea (despre modesta mea ratare personală)” anul acesta, la o editură importantă, dar care nu a mai publicat niciodată literatură, cu atât mai puţin poezie. Aş vrea ca, împreună cu editorul, să facem în aşa fel încât cartea să aibă parte de o lansare specială şi de o difuzare care să ocolească locurile/ reţelele comune. „Ţara mea...” va fi disponibilă exclusiv pe suport de hârtie. Celelalte cărţi, publicate de-a lungul vremii, vor putea fi găsite pe un site pe care  îl voi „inaugura” în curând.
            De aici înainte, dacă textele mele vor mai fi invitate la întâlniri publice (lecturi, festivaluri) voi continua să le însoţesc, pentru că aşa se cuvine. Totodată, am hotărât să nu depun, atunci când va apărea, ultimul meu volum pe masa niciunui juriu literar. Mai mult: îmi amputez acum, voluntar, orizontul de aşteptare al oricărui premiu literar sau pentru literatură. Aş vrea să fiu bine înţeles: nu acuz doar constat şi mă recuz.

joi, 26 ianuarie 2012

Cărți noi! Liviu Grăsoiu „Poeți și poezie” - Editura Bibliotheca * *


Liviu Grăsoiu și-a adunat unele dintre tabletele critice într-un volum intitulat „Poeți și poezie” (Editura Bibliotheca). Cu cîteva excepții, textele sînt scrise și publicate după 1990 în periodice diferite, iar cîteva au fost prrezentate la radio, unde autorul a lucrat multă vreme. Concluzia autorului este că „poezia [românească a] ultimeleor șase decenii se situează la un nivel excepțional” și regretul său e să ea și-a pierdut spațiul la posturile de radio și TV. În numele părerii sale bune despre ce s-a scris la noi în genul liric, Liviu Grăsoiu găsește îndreptățiri și are cuvinte bune și pentru poeți situați pe alte rafturi decît cel dintîi. El se ocupă cu admirație de autori precum Cezar Baltag, Constanța Buzea, Nicolae Prelipceanu, Dan Laurențiu dar nu-i ocolește și găsește merite și unor poeți ca Șerban Codrin, Carolina Ilica, Petre Got, Nicolae Neagu, Adrian Munțiu care n-au prea fost răsfățați cu elogii critice, ba chiar descrie volume ale unor autori care au rămas în cataloagele bibliotecilor, dar mai puțin în conștiința cititorilor și exegeților: Aura Mușat, Daniel Constantin, Emil Stănescu, Mihai Pompiliu Constantinescu, Nicolae Breb Popescu, nume care spun prea puțin sau deloc chiar și celor atenți la fenomenul literar. Cu un poet ca M.P. Constantinescu, nepot al criticului omonim, Liviu Grăsoiu a copilărit și legătura sentimentală e de înțeles, dar „poemul definitoriu” citat nu ajută invitația la „lectură detașată” a criticilor care l-au ignorat. Daniel Constantin ar putea avea avea o „dispoziție ludică susținută de inteligență”, dar nu în versurile citate de exegetul său, care arată mai curînd contrariul. Generos cu toți, Liviu Grăsoiu găsește tonul potrivit atunci cînd scrie cu finețe despre cei care îi solicită justificat admirația, precum regretatul Cezar Baltag prin volumul „Euridice și umbra” (1988). 

Vivat Caragiale la Clubul Dramaturgilor

Prima intilnire din 2012 a Clubului Dramaturgilor va avea loc in ziua de 30 ianuarie, la ora 18, la Uniunea Scriitorilor, în Sala Oglinzilor.
La 30 ianuarie se implinesc 160 de ani de la nasterea lui Caragiale. Cu acest prilej, se va prezenta în spectacol-lectură piesa "Vivat Caragiale! (axa Berlin, Cotroceni , Ploieşti, Sinaia)" a colegului nostru Dinu Grigorescu. 



Texte I.L Caragiale şi Dinu Grigorescu
 
Cu
 
Julieta Strâmbeanu  
Candid Stoica
Dinu Grigorescu
Doina Ghitescu
Maria-Magdalena Cihaia
Razvan Rotaru
 
regia  Mihai Lungeanu

Spectacolul-lectura va fi urmat, ca de obicei, de discutii critice.

Intrarea este liberă

Un banc despre bridge


Această anecdotă, mai puțin cunoscută, am postat-o pe blogul Bridge4Fun, dar mă gîndesc că e nedrept ca vizitatorii acestui blog să nu o cunoască și ei.


Doi bărbați maturi vorbeau despre tinerețea lor. Unul se lăuda celuilalt cu marile lui aventuri:
-În tinerețe am avut zeci de femei: grase, slabe, măritate, nemăritate... Dar tu?
-Eu m-am căsătorit devreme și nu mi-am înșelat nevasta niciodată.
-Aoleu! Urîtă tinerețe ai avut!
Aventurierul continuă:
-În tinerețe făceam niște chefuri nemaipomenite, beam zile întregi. Dar tu?
-Eu nici acum nu beau alcool. Atunci nici atît.
-Aoleu! Urîtă tinerețe ai avut!
-Dar tu chiar n-ai fumat niciodată un pic de iarbă, o bobiță de opiu... Eu în tinerețe...
-Nici măcar n-am văzut vreun drog.
-Aoleu! Urîtă tinerețe ai avut!
Al doilea se cam enervează și întreabă și el:
-Dar tu știi să joci bridge?
-Habar n-am!
-Aoleu! Urîtă bătrînețe o să ai!

(În figură, o donă de pe portalul BBO în care am realizat 6 pici, licitația în colțul din dreapta sus)

Cum faci bani cu un blog?

Am citit mai multe articole despre cum poți face bani cu un blog. Iată o metodă!

N-am dat prea multă atenție pînă acum celor care mă înjură pe propriul meu blog sub „protecția” anonimatului.
Nu am mult timp la dispoziție nici pentru treburi mai serioase decît aceasta.
Dar, de la o vreme, ofertele agențiilor de turism sînt tot mai atrăgătoare și mi-ar trebui niște bani pentru vacanță.
Așa încît am început profit de faptul că IP Address-ul fiecărui cititor care-mi vizitează blogul rămîne „încrustat” în produsul „counter” (și nu numai) spulberînd taina „anonimatului” și am făcut plîngeri la poliție împotriva
celor (cîțiva, cam aceiași) care mă înjură anonimi, precizînd IP-ul.

Organele în drept vor identifica persoanele după IP și le vor amenda (cel puțin așa m-au asigurat) iar apoi eu mă voi adresa justiției dar și instituțiilor unde lucrează (unele „comentarii” au fost evident postate în orele de serviciu, de pe calculatoare pe care le-au primit în folosință pentru scopuri profesionale, nu ca să-și defuleze frustrările). Desigur voi publica numele, adresele și fotografiile celor în cauză ca să poată fi recunoscuți și oamenii cumsecade să se ferească de acești ticăloși lași. Desigur, voi face publice și IP-urile ca și alți bloggeri care au avut de suferit de pe urma lor să pornească acțiuni punitive împotriva respectivilor.

Din păcate, va trebui să investesc la început niște bani pentru a declanșa procese împotriva lor, dar avocații m-au asigurat că daunele morale vor putea fi semnificative, iar onorariul lor va fi recuperat tot de la cei vinovați. Nu zic că va fi o treabă ușoară, dar dacă toți cei care „beneficiază” de „comentarii anonime” o vor face, s-ar putea obține niște fonduri sau, caz și mai favorabil, aceste mîrșăvii se vor reduce.

Iata mai jos un exemplu de cum apare un vizitator cu IP-ul său și toate datele prin care poate fi identificat rapid. În dreapta, la fiecare rubrică apar IP-ul, postarea vizitată, dacă s-a comentat etc. nu le-am lăsat în cadru pentru că e un simplu exemplu al unui vizitator nevinovat.
Țin să remarc cu acest prilej profesionalismul în IT și solicitudinea Poliției Române și regret că nu pot evidenția și nominal (din motive ușor de înțeles) persoanele care se străduiesc să mă ajute.

Number of Entries:
1
Entry Page Time:
25 Jan 2012 22:18:40
Visit Length:
0 seconds
Browser:
Chrome 16.0
OS:
WinXP
Resolution:
1024x768
United Kingdom Flag
Total Visits:
1
Location:
Leicester, United Kingdom
IP Address:
Talktalk (84.13.140.200)
Search Referral:
Visit Page:

marți, 24 ianuarie 2012

„Negustorul din Veneția”. Bassanio alege caseta potrivită


O întîmplare sau lucrarea nevăzută a destinului? Am ajuns cu traducerea piesei „Negustorul din Veneția” de Shakespeare la scena în care Bassanio alege caseta potrivită (cea de plumb) în care găsește portretul Porției, deci ea urmează să-i fie soție. Am tradus aceste versuri în primele minute ale zilei de azi 24 ianuarie 2012, cînd Ruxandra și cu mine aniversăm opt ani de căsătorie. Ca și Bassanio, mă felicit pentru alegerea făcută! Iată fragmentul din Actul III, scena 2:

[Bassanio încheie un monolog, alege și deschide caseta de plumb]

PORȚIA (aparte): Se risipesc în vînt, se duc amare
Simțiri ca îndoială, disperare,
            Tremurătoare spaimă, gelozie
            Cu ochi verzi. Iubirea să se-ație,
            Să nu dea peste margini fericirea
            Cînd bucuria simt că îmi umple firea
            Încît mă tem că-i boală.
BASSANIO:                             Ce-am găsit?
            E chipul Porției. Vreun semizeu
            L-a zugrăvit ca-n viață? Mișcă ochii?
            Ori oglindesc mișcarea alor mei?
            Aceste buze care se desfac
            Să treacă dulcea răsuflare par
            Doi prieteni despărțiți de dulce prag.
            Șuvițele sînt pînză de păianjen
            Pentru prins inimi. Însă ochii săi!
            Cum a putut un pictor să-i privească?
            Doar unul dintre ei ar fi putut
            Să îi orbească pe-amîndoi ai lui.
            Dar și materia vorbei mele poate
            Să înjosească spiritul lucrării,
            Așa cum cadra e o umbră vagă
            A nobilei făpturi. Un pergament
            Cuprinde rezumatul soartei mele:
(citește)
            N-ai ales după privit
            Și bine ai nimerit.
            Norocul te-a copleșit,
            Nu mai cauți, c-ai găsit.
            Ce-ai găsit, al tău să fie
Și norocul să te ție.
            C-un sărut de bucurie,
            Cere-ți doamna de soție.
           
Plăcut înscris. Frumoaso, cer anume
Să procedăm după instrucțiune. (o sărută pe Porția)
La un concurs, se poate să-ți închipui
Că totu-i bine și făcut la timpu-i,
Auzi aplauze și totuși parcă
Un rest de îndoială te încearcă:
Dacă omagiul ce-l auzi prea bine
Cu-adevărat răsună pentru tine.
De-aceea, de-am învins cu-adevărat,
Aș vrea să am răspunsul sigilat.
(Porția îl sărută)

duminică, 22 ianuarie 2012

Cenaclul Universitas după vreo 29 de ani



O parte din nucleul cenaclului de frumoasă amintire „Universitas” (reamintesc că a funcționat între primăvara lui 1983 și cea a lui 1990 și a fost coordonat de profesorul Mircea Martin) s-a regăsit într-o veselă întîlnire. Au fost evocate momentele de acum 29-22 de ani, colegii care nu au putut fi prezenți, mulți dintre ei s-au stabilit în alte țări, dar și cei care au dispărut dintre noi definitiv, din păcate chiar doi dintre cei trei fondatori: Gabriel Stănescu și Andrei Damian împreună cu liderul generației Cristian Popescu. 

La întîlnire au participat și distinșii noștri maeștri: profesorii Mircea Martin și Livius Ciocârlie (a condus cenaclul studențesc timișorean cu care am avut schimburi de vizite și lecturi). 

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Cărți noi! Liviu Radu - Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbați foarte cumsecade, Eagle Publishing House * * *

Iată un roman para-istoric excelent. Liviu Radu este fără îndoială unul dintre „seniorii imagiației”, cum se numește competiția organizată de Eagle Publishing House și Societatea Română de SF și Fantasy și care s-a soldat anul trecut cu premierea și editarea romanelor lui Liviu Radu, Liviu Goga și Mircea Opriță. Totuși, romanul său Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbați foarte cumsecade nu este un SF. 

El se înscrie în seria fanteziilor care explorează realități „alternative” ipotetice, fiind aproape de romanul lui Philip Roth "Complotul împotriva Americii" din 2005. Trebuie spus că fantezia lui Liviu Radu nu e mai prejos decît a marelui laureat al premiul Societății Istoricilor Americani care și-a imaginat o Americă guvernată de naziști din 1940 încoace și nici mai puțin riguroasă în detaliile exploatării premisei. Diferența de mediatizare și percepția eronată a criticii noastre care-l situează pe Liviu Radu în zona SF-ului și consideră Fantasy un gen marginal îl privează pe autorul român de recunoașterea meritată măcar pe plan național. 

„Chestionarul” se adresează unor secretare ale lui Adolf Hitler, Rudolf Hess și Ernst Thälmann (șeful partidului comunist german - DKP) iar apoi a lui Josef Mengele. Totul în contextul în care Germania devine comunistă și național-socialiștii trebuie să fuzioneze cu ei, iar apoi Hitler preia puterea ca lider al DKP. URSS atacă și ocupă Germania comunistă în 1954 și apoi atacă SUA. Dar americanii aruncă o bombă atomică distrugînd Stalingradul și amenință cu atac atomic asupra Leningradului și Moscovei, iar URSS capitulează. Totul e relatat din perspectiva celor trei secretare ale unor „bărbați foarte cumsecade” care răspund la întrebări prin anii 1960 (în 1961 Hitler și Hess încă trăiau într-un azil din Bavaria). Dincolo de acțiunea palpitantă care se reconstituie din răspunsuriel secretarelor, romanul lui Liviu Radu este o meditație pe tema istoriei secolului XX (cea care a fost, cea care ar fi putut fi) și una dintre cele mai bune cărți de proză de la noi din anul 2011.

vineri, 20 ianuarie 2012

"Ovid Prize" pe Wikipedia

Am găsit pe Wikipedia un articol destul de cuprinzător despre Premiul Ovidiu, care se acordă anual la Festivalul Zile și Nopți de Literatură de la Neptun. Articolul de enciclopedie dă și lista laureaților pentru Premiul Ovidius și lista premiilor secunde (pînă în 2007 Premiul Festivalului, după 2007, premiul pentru tineri autori). Articolul enciclopediei are unele erori privind instituțiile care au acordat premiile, dar faptul rămîne însemnat iar lista preminaților e corectă.

Anul acesta, festivalul, organizat de Uniunea Scriitorilor din  România în colaborare cu alte instituții precum ICR,  MCPN, Primăria Sectorului 2 București, Primăria Mangalia va avea loc în perioada 8-11 iunie și va cuprinde ca de obicei recitaluri de poezie, un colocviu de literatură și decernarea premiior.

Metode de a cîștiga

Săpămîna care se încheie a fost marcată pentru mine de trei eșecuri în încercarea de a mă califica între primii 10 (din 80 între care intrasem în prima etapă) la concursul „Vrei să fii milionar”. Deși am răspuns corect și fulgerător la întrebări, am apăsat tasta telefonului în mai mult de 0,3 secunde și am rămas pe dinafară. Nu mi se pare o metodă prea echitabilă să departajezi concurenții la un concurs de cunoștințe după viteza degetului. Ar fi normal să se pună întrebări la rînd și să se califice concurenții care dau mai multe răspunsuri corecte, am și participat la astfel de concursuri, prin telefon, cîștigînd chiar uneori.

Iată, pentru amuzametul dvs., întrebările la care am răspuns. Ce tastă ați fi apăsat în maximum 0,24 secunde de la ultimul răspuns posibil?

A. Cine a pictat în anul 1894 tabloul „Țărancă veselă”?
1. Ion Andreescu, 2. Nicolae Grigorescu, 3.Camil Ressu, 4. Edgar Degas

B. Cine era prim-ministrul României înainte de revoluția din 1989?
1. Ilie Verdeț, 2.Manea Mănescu, 3. Dumitru Popescu, 4. Constantin Dăscălescu

C. Ce naționalitate avea chimistul Jakob Berzelius?
1. german, 2. olandez, 3. suedez, 4.japonez

Deci cea mai bună metodă de a te califica la concursul cu pricina e să fii iute la deget!

Dar care este metoda cea mai bună de a cîștiga la Bridge. Dacă vreți să aflați, citiți articolul meu de pe blogul Bridge4Fun aici.


miercuri, 18 ianuarie 2012

Cărți noi! Ioan Cristescu - Dramaturgia lui Radu Stanca, Editura Muzeului Literaturii Române * * *


Succesul remarcabil al lui Ioan Cristescu în calitate de editor, prin  „fenomenul Tracus Arte”,  a explodat în ultimii trei ani, incredibil pe o piață editorială atît de încărcată. Editorul tinde astfel să-l umbrească pe autor, filolog de formație, dar pasionat de teatru și literatura teatrală. E foarte bine că Ioan Cristescu debutează acum cu propriul volum și nu cu unul de cronici adunate în cei vreo 30 de ani de cînd a început să mănînce teatru pe pîine. 

Este vorba de o monografie, bazată pe teza de doctorat a autorului și care îl plasează într-un punct adecvat față de calitățile și competențele sale de critic, cele care au favorizat decisiv succesul ca editor de care vorbeam înainte. Un autor fascinant, prea puțin frecventat, constituie obiectul de studiu atent al lui Ioan Cristescu și pune în valoare atît cunoștințele sale și flerul de critic literar cît și pe cele din domeniul teatral. Volumul este un demers serios, bine așezat pe surse documentare, negrăbit dar concentrat, fără divagații și derapaje sentimentale, cu fraze clare și concludente. Am recunoscut cu nostalgie dar și cu bucurie tipul de abordare al prietenului nostru comun Mircea Ghițulescu, față de care Ioan Cristescu are a-și recunoaște calitatea de discipol. Am spus cu bucurie, pentru că literatura critică de la noi are nevoie de pricepători ai teatrului ca literatură, dar în relație cu viabilitatatea scenică a textelor. 

Autor a 14 piese, într-o perioadă extrem de grea pentru literatura română, poetul Radu Stanca, a sintetizat numeroase tendințe ale teatrului românesc, în special din perioada interbelică, fiind autorul unui teatru poetic și filosofic, actor și regizor el însuși, o operă „coerentă chiar dacă inegală estetic”, cum o definește Ioan Cristescu. Nu mai puțin, contribuțiile sale teoretice îl plasează încă în zona de interes pentru practicanții artei teatrale. Debutul critic al lui Ioan Cristescu, la maturitatea autorului, este unul solid și promite noi abordări la fel de importante care să sperăm că nu vor întîrzia. 

marți, 17 ianuarie 2012

A murit traducătorul Eugen B. Marian

Eugen B. Marian (1921-2012) a fost un traducător cu o activitate extrem de bogată, desfășurată de-a lungul a peste 65 de ani. Era unul dintre decanii de vîrstă ai Uniunii Scriitorilor. Detalii privind biografia și opera sa puteți citi pe blogul scriitorilor bucureșteni.

Premiile Mihai Eminescu, ediția XXI

Duminică, 15 ianuarie 2012, la Botoşani, a avut loc Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”-Opera Omnia, ediţia a XXI-a. Juriul de acordare a premiului, format din Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu şi Mircea A. Diaconu, i-a nominalizat pe scriitorii: Nicolae Prelipceanu, Vasile Vlad, Ovidiu Genaru, Ion Mircea şi Doina Uricariu, iar laureatul pe anul 2011 a fost poetul Ion Mircea, căruia i s-a decernat şi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani. Totodată, s-a decernat şi Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima, ajuns la ediţia a XIV-a. Juriul, format din Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian şi Vasile Spiridon, i-a nominalizat pe Andrei Dosa, Medeea Iancu, Crista Bilciu, Matei Hutopila, Vlad Tăuşance şi Georghe Nechita. Premiul s-a acordat ex-aequo poeţilor Andrei Dosa, pentru cartea „Când va veni ceea ce este desăvârşit”, Editura Tracus-Arte, şi Cristei Bilciu, pentru cartea „Poema desnuda”, Editura Cartea Românească. 


Toți poeții onorați cu acest premiu sînt întrutotul demni de distincția acordată. Așa cum anticipam, Ion Mircea a cîștigat un premiu demult cuvenit, justificat și de recentul său volum din 2011. Ambii debutanți sînt merituoși, iar în ceea ce mă privește am o deosebită apreciere pentru Crista Bilciu al cărei talent m-a impresiont încă de la lectura manuscrisului cărții sale Poema desnuda. Mă bucur că, prezicîndu-i un destin fericit în poezie, nu m-am înșelat. Desigur, debutanții trebuie să confirme cu fiecare volum viitor acest început izbutit. 

luni, 16 ianuarie 2012

Cărți noi. Prima mea carte, Editura Art * *

            O nouă antologie din seria “Prima mea…” (ieșire în străinătate, țigară, experiență erotică). Dar aceasta e cu atît mai interesantă cu cît e vorba de prima experiență livrescă iar autorii convocați sînt, ca și la volumele anterioare, persoane „cu carte”. Printre ei apar nume cunoscute de scriitori și traducători mai experimentați ca Livius Ciocârlie, Șerban Foarță, Antoaneta Ralian, ori veniți mai recent în literatură Mihail Vakulovski, Adela Greceanu, Simona Sora, Mugur Grosu, Mihai Iovănel, B. A. Stănescu, dar și foarte tineri ziariști culturali ca Daria Ghiu și Raluca Dincă (ea fiind și coordonatoarea antologiei). Toți caută să găsească un echilibru între sinceritate și revelația faptului inedit (pînă atunci) al întîlnirii cu cartea - „prima lor carte”. 




O ambiguitate persistă și este speculată de unii dintre autori: prima carte citită, sau prim carte scrisă (publicată)? Cea mai reconfortantă observație este că tinerii pe care îi despart doar vreo două-trei decenii de prima carte ținută în mîini fac eforturi și uneori reușesc să fie interesanți și spirituali ca și veteranii de indiscutabil prestigiu. Definitorie pentru toți e o frază a Antoanetei Ralian (căreia îi mulțumesc că mi-a dăruit volumul): „cartea și cu mine am fost totdeauna frați de cruce”.

Cărți noi! Marfă reîncărcată, Editura Brumar * * *

            Este o tradiție ca un grup restrîns de poeți de aceeași generație și cu afinități reciproce să creeze un volum împreună. Exemplele ilustre pornesc cu Belgradul în cinci prieteni, continuă cu optzecistele Aer cu diamante și Cinci, marcante pentru o epocă, și ajung la Cartea absint aproape de noi. Marfă (1996) este însă singurul care a avut un remake intitulat Marfă reîncărcată după 15 ani. Autorii aveau 24-30 de ani în 1996 și au ajuns la maturitatea biologică dar și creatoare în 2011. 

             Judecînd drept, chiar dacă au cîștigat experiență, ei nu s-au schimbat stilistic radical, au păstrat cu toții un aer adolescentincare vine de fapt din cel al avangardei optzeciste de la care se revendică. Prefața actualei culegeri e semnată de Florin Iaru, unul dintre mentorii inițiali ai grupării era Traian T. Coșovei. În 15 ani, repede scurși, Dan Mircea Cipariu a devenit manager cultural și probabil inițiativa regrupării celor cinci îi aparține. Poezia sa reflexivă, melancolică dar creatoare de spectacol, în spiritul amintitului Traian T., și-a rafinat tehnica. Florin Dumitrescu a rămas și el știurlubaticul textier de la „Sarmale reci” cu versuri abile și săltărețe. Sorin Gherguț, neo-optzecist și el, se copilărește delicat și atractiv. Dan Pleșa s-a cam îndepărtat de poezie, dar face față cu bine provocării de a se regăsi alături de colegii cu cariere literare mai impunătoare. Bogdan O. Popescu, cu o poezie meticuloasă și elegantă, pare azi liderul estetic al adunării, un primus inter pares care între timp și-a făcut și debutul reușit și în proză. 

            Mă mir că ingeniosul Dan Mircea Cipariu nu a avut ideea de a ilustra volumul cu zece fotografii: cei cinci poeți „înainte” și „după”. Dar și așa avem foarte clar, prin texte, imaginea a cinci tineri ardenți și destinați poeziei care s-au transformat în tot atîția adulți încă tineri, încă entuziaști și care au confirmat premisele favorabile ale debutului amplificînd dimensiunile orizontală și de profunzime ale operei. 

miercuri, 11 ianuarie 2012

Luceafărul de dimineață - nr 1/2012


La începutul săptămînii viitoare, pe 17 ianuarie, va apărea un nou număr din revista Luceafărul de dimineață, primul din anul 2012. Sumarul este ca de obicei bogat și divers. Invitata lunii este prozatoarea Gabriela Adameșteanu cu o pagină de amintiri. Cronica literară este consacrată de Dan Cristea volumului Însemnări din ținutul misterios de Gabriel Chifu. Un consistent caiet critic cuprinde recenzii semnate de Gabriela Gheorghișor, Daniela Firescu, Adela Vlad, Ana Dobre, Adrian G. Romila, Felix Nicolau, Radu Voinescu, Nicolae Coande. Numărul cuprinde poezie de Lucian Vasilescu, Nicolae Petre Vrânceanu, Flavia Teoc, Petruț Pârvescu  și proză de Emil Mladin (fragment de roman) și Alexandru Păduraru, un eseu de Mihail Gălățanu. Pagina de carte străină este susținută de Simona Grazia Dima și Costin Tuchilă. Opinii și consemnări îi au ca autori pe Ioan Groșan, Radu Aldulescu, Nicolae Stan, Adrian Costache.  Nu lipsesc obișnuitele cronici de teatru, film, artă plastică, muzică și sport.


 Revista Luceafărul de dimineață este o publicație lunară a Uniunii Scriitorilor din România. Apare cu sprijinul asociației culturale omonime și a Primăriei Sectorului 2 București. Redactor șef - Dan Cristea.

marți, 10 ianuarie 2012

No comment!


            Regretatul Marius Tupan inițiase în Luceafărul o rubrică intitulată „Citate surescitate”. Nu le comenta, ele fiind elocvente în sine. Fac și eu ca el. Dacă vreți, comentați dvs. (H.G.)

„Un bust din piatră  al poetului Adrian Păunescu a fost dezvelit, sâmbătă dimineaţă (în decembrie 2010, n.m), în comuna sucevană (sic!) Dumbrăveni, la eveniment fiind prezente câteva zeci de  persoane, între care oameni de cultură din Suceava, Galaţi, Botoşani Chişinău şi Cernăuţi. Bustul lui Adrian Păunescu a fost dezvelit în centrul comunei, acolo unde se mai află bustul lui Mihai Eminescu şi ale
(?! n.m.) prinţului Leon Ghika, fostul proprietar al moşiei din Dumbrăveni, prin osârdia căruia a fost ridicat şi inaugurat, încă în iunie 1902, primul bust al marelui poet, amplasat într-o aşezare rurală. (…)
            Hotârârea de a dezveli bustul lui Adrian Păunescu în comuna Dumbrăveni, potrivit primarului comunei, Ioan Pavăl a fost luată în semn de profundă recunoştinţă pentru contribuţia remarcabilă adusă la dezvoltarea literaturii române, la promovarea valorilor naţionale şi a adevărului istoric, (subl. mea) la consolidarea conştiinţei şi solidarităţii naţionale.  (…)
            Şi dacă există documente care atestă, potrivit preotului satului (!! n.m.) că Mihai Eminescu a fost născut la Dumbrăveni iar Adrian Păunescu îl avea drept idol pe Emiescu (sic!!), autorităţile au decis ca în faţa Ateneului din comună  (subl .mea) să fie ridicat un bust al poetului. Bustul  a fost dezvelit de primarul comunei, Ioan Pavel (sau Pavăl?? n.m.) şi de academicianul  basarabean, Mihai Cimpoi.
            În memoria poetului, Primăria a organizat după acest moment festiv simpozionul cu tema  Poeţi ai nemuririi noastre. Evenimentul cultural a continuat cu un moment de muzică folk, susţinut de  Adrian Beznă (!! n.m.) şi Cătălin Ungureanu.  Manifestarea s-a încheiat cu un  spectacol de  obiceiuri  şi datini de iarnă (…).
            Poetul Vasile Tărîţeanu, din Cernăuţi: ”este o mare tristeţe chiar dacă e sărbătoare prin faptul că Adrian Păunescu trebuia să trăiască, pentru că lumea mai avea nevoie de el, de vorba lui,curajul şi faptele lui, întru bine de ţară. Ori  el  fost unul dintre ultimii mari paşoptişti   (!! subl mea) care a continuat (? n.m.) să lupte pentru ţară, pentru viitorul ei. (…) De fapt Dumbrăvenii a (sic!!) demonstrat dintotdeauna şi mai bine zis de la Eminescu încoace că sunt receptivi la fenomenul cultural”.
            Academicianul Cimpoi a spus că primarul comunei, Ioan Pavăl a preluat un model de la italieni care îşi onorează personalităţile (subl.mea)
            Consiliul Local a aprobat ca patru mari oameni de cultură  (subl. mea) să fie făcuți (sic!!) cetăţeni de onoare. Este vorba de  critical (sic!) şi istoricul literar Alexandru Dobrescu,  scriitorul Valeriu Matei –Chişinău , poetul Emilian Marcu-Iaşi  şi poetul Viorel Dinescu –Galaţi.
            Primul bust din bronz al poetului a fost dezvelit pe data de 30 noiembrie pe Aleea Scriitorilor din  Alba Iulia, în prezenţa a peste două sute de persoane, localnici, autorităţi şi participanţi la Congresul Spiritualităţii Româneşti, manifestare al cărui (sic!!) preşedinte a fost în ultimii ani. ”
                                   
                                                                                    Sursa: Amos News

duminică, 8 ianuarie 2012

Un poem din viitorul volum


            infirmitate


cînd merg la o femeie
nu mă gîndesc la femei
ci la ce a scris nichita stănescu
despre femei

cînd am mers
cu un tramvai obișnuit
prin praga
nu prea m-am gîndit
la franz kafka și la zîmbetul lui
obosit pictat pe tricourile
vîndute în stradă
nici la sufletul lui care
atingea vag pietrele cubice
ale pavajului
ci la rîndurile lui
virgil mazilescu despre
copilăria lui franz kafka

asemenea infirmitate
pe care unii
o numesc postmodernism
este de neocolit
nu poți scăpa de ea
cum nu poți de moarte

căprioare n-am vînat
dar am mers cu tramvaiul
și am intrat în frizerii
și de fiecare dată cînd mă tund
cristian popescu intră
în frizerie odată cu mine
și foarfeca din părul meu
îi potrivește și lui mustața

cele mai frumoase
fraze despre femei
le-au scris un impotent român
și un homosexual american

de cîte ori îmi aduc aminte
de lucrul acesta
mă bucur
de paralizia mea reflexivă
ca un olog
împins cu căruciorul lui
de franz kafka
de-a lungul șinelor de tramvai
care taie praga în două

Din volumul trecutul e o sărbătoare, în pregătire la Editura Tracus Arte

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Ioan Es. Pop și Ion Mircea laureați pentru poezia lor


    Îl felicit din toată inima pe Ioan Es. Pop, merituosul cîștigător al Premiului Cartea de Poezie a anului 2011!  Îmi doresc ca și la secțiunile pentru tineri autori juriul să fie la fel de inspirat și să nu cedeze presiunilor publicitare. 
    Îl felicit cu o mică anticipație și pe Ion Mircea care, după toate probabilitățile, va primi tot pe 15 ianuarie, la Botoșani, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Ion Mircea este de altfel autorul uneia dintre cele mai bune cărți de poezie ale anului 2011: „Manuscrisul din insula Elefantina”, pare-se ignorat de juriul „Premiilor Cartea Anului”. Mai există posibilitatea ca juriul, aflînd despre evenimentul de la Botoșani, să se fi orientat în consecință.

            În anul 2011 au apărut numeroase cărți de poezie foarte interesante semnate, printre alții, de Gabriel Chifu, Ion Cocora, Elena Ștefoi, Diana Iepure, Paul Vinicius, Ciprian Măceșaru.

            În imagine, Ioan Es. Pop citind la Ziua ASB, decembrie 2011 (foto: Ștefan Dorgoșan).

*
Dintr-un anunț publicat pe Agenția de Carte am aflat că:

„Vineri, 6 ianuarie 2012, la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă din Bucureşti, s-a întrunit juriul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2011. Juriul, format din acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Bogdan Creţu, a anunţat câştigătorul Premiului Cartea de Poezie a anului 2011: Ioan Es. Pop, pentru volumul „unelte de dormit”, cu 10 desene de Dumitru Gorzo, Editura Cartea Românească. De asemenea, Juriul a anunţat nominalizările pentru cele trei secţiuni precizate în regulamentul Galei (listate în ordinea alfabetică a autorilor):

Tânărul Poet al anului 2011:

Ionuţ Chiva, pentru volumul „instituţia moartă a poştei”, Casa de Pariuri Literare
Medeea Iancu, pentru volumul „divina tragedie”, Editura Brumar
Ştefan Manasia, pentru volumul „motocicleta de lemn”, Editura Charmides

Tânărul Prozator al anului 2011:
Bogdan Coşa, pentru volumul „Poker”, Editura Cartea Românească
Augustin Cupşa, pentru volumul „Profesorul Bumb şi macii suedezi”, Editura Cartea Românească
Paul Mihalache, pentru volumul „Târg de arlechini”, Editura Tracus Arte

Tânărul Critic literar al anului 2011:

Bianca Burţa-Cernat, pentru volumul „Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică”, Editura Cartea Românească
Adina Diniţoiu, pentru volumul „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii”, Editura Tracus Arte
Doris Mironescu, pentru volumul „Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei”, Editura Timpul

Pentru premiul Tânărul Scriitor al anului 2011, Juriul va alege un autor dintre nominalizaţii la cele trei secţiuni. Câştigătorii celor trei secţiuni vor fi prezentaţi la Gala Tinerilor Scriitori. 

GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI celebrează cea de-a doua ediţie a Zilei Culturii Naţionale, duminică, 15 ianuarie 2012, ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti.
Organizatorii Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2011 sunt Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” şi Asociaţia EURO CULTURART. Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului: Dan Mircea CIPARIU. Coproducători: Radio România Cultural şi TVR Cultural. Parteneri media: Şapte Seri, Cultura, AgenţiadeCarte.ro.”

„Oportunități”

Un fenomen ușor de constatat este înlocuire cvasi-totală a cuvîntului „ocazie” cu „oportunitate”, prin mimarea limbii engleze. În documente, care folosesc cu predilecție limba de neo-lemn, e aproape imposibil să mai vorbești despre „ocazii”, ci doar despre „oportunități”.

În curînd vom auzi/citi:

Echipa X a avut patru oportunități la poarta adversă.


Mașini noi și mașini de oportunitate.


Rochii pentru oportunități.


Cu oportunitatea zilei dvs. de naștere vă urăm...


Am cunoscut o tipă mișto, dar n-am avut oportunitatea s-o...

Limba păsărească


Iată în ce termeni se prezintă o ofertă trimisă prin email:

Sunt un finanţator eu sunt dispus sa se (sic!) imprumute la rata dobânzii de 2% pe lună, o sumă de 1.000 € la 1.000.000 €.(…) Există întotdeauna costurile care sunt de plătit aflate în îngrijirea dumneavoastră. Sper să aud de la tine. 

Nu am înțeles dacă vrea să împrumute altora (finanțator!) sau să SE împrumute de la mine.
Concluzia e oricum clară:
Nu vreau să mai aud de (la) tine!

marți, 3 ianuarie 2012

„Negustorul din Veneția” - Prințul Marocului


În noaptea Anului Nou, printre sunetele petardelor ce răsunau în stradă, am încheiat traducerea actului II din „Negustorul din Veneția” (îmi propusesem ca termen 31 decembrie, am depășit cu 3 ore!). În acest act o frumoasă scenă este cea a alegerii casetei de către prințul Marocan. O puteți citi integral aici, pe blogul Căderea Bastiliei, unde am postat-o ca să nu ocup mult loc pe acesta. Mai jos aveți doar preambulul și o imagine cu David Harewood (Prințul Marocului în ecranizarea din 2004).

PORȚIA:        Strîngeți perdelele ca să privească
                        Nobilul prinț casetele acelea.
                        (Marocanului) Acum alege.
MAROCANUL: Prima-i de aur și pe dînsa scrie:
                        „Dacă m-alegi, iei dar rîvnit de mulți”.
                        A doua, de argint, promite astfel:
                        „Cine m-alege ia cît merit are”.
                        A treia, plumb funebru, dă povață:
                        „Cine m-alege riscă tot ce are”.
                         Cum o să știu de am ales ce-i bine?

PORȚIA:        Prințule, una dintre ele are
                       Portretul meu. Dac-o alegi, m-ai luat. 

90 000 de vizitatori!

Îndată după Anul Nou, acest blog a ajuns la cifra de 90 000 de vizitatori în cele 27 de luni de existență. Mulțumesc vizitatorilor și abonaților, acum în număr de 170, și sper să le mențin interesul tuturor treaz cu postări cît mai interesante, desigur în tema generală care va rămîne: „literatura și alte lucruri care dau farmec vieții”.

duminică, 1 ianuarie 2012

Villon - Balada din urmă


De luni de zile m-am blocat în autorul creator de obsesii și dependență pe nume William Shakespeare. Mă gîndeam c-am și uitat graiul lui Corneille. De aceea am decis ca măcar o jumătate de zi să traduc și altceva, din franceză, și am ales o baladă de Villon care a mai fost tradusă și de alții foarte bine, printre ei Romulus Vulpescu și Dan Dănilă. Dar cred că am găsit cîte ceva inedit (de pildă jurămîntul din strofa I) și mai ales am respectat în bună măsură rimele identice în toate strofele.


Francois Villon

            Balada din urmă (a Testamentului celui Mare)

Se-nchise diata lui colea:
Villon, sărmanul se sfîrși.        
Veniți la îngroparea sa
Cînd clopotul veți auzi.
S-aveți veșmînt roș arzător
Că, după cum a și jurat
Pe-al său cîrnat, muri de-amor
Cînd de pe lume a plecat.





Nu cred că vorba lui mințea,
Căci fără milă îl goni
Ura acelor ce iubea, 
Încît niciunde n-oți găsi
O tufă care n-ar păstra,  
Prins între spini și agățat,
Un petec din a sa giubea
Cînd de pe lume a plecat.

Cînd a murit, abia  avea
O zdreanță, spre-a se-acoperi
Și-n clipa morții-l chinuia
Săgeata ce Amor ținti:
O ascuțită pretucea
Chiar sub centură l-a-nțepat,
(Și ne-am mirat de-așa belea)
Cînd de pe lume a plecat.

Prințule-șoim, cînd se stingea,
Să știi c-a mai băut odat’
Un gît din vinul ce-i plăcea,
Cînd de pe lume a plecat.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog