sâmbătă, 30 iunie 2012

Atmosferă încărcată. De la Capacitate și Bac la doctorat summa cum...


Este cunoscută, deși nu a fost reprezentată ca „scheci”, din motive de înțeles, schița lui I. L. Caragiale cu personajul narator care caută adevărul făcînd media cifrelor din ziare despre o adunare de protest și e molestat apoi verbal, din fericire doar verbal, de ambele tabere. Nimic mai actual!

Alalatăieri mergeam cu un taxi și șoferul, ce șofer nu e amator de politică,mă prelucra vehement:
-Lasă ca merge P. La Bruxelles și arată Europei cine e el, nu să meargă chiorul de B. Și cînd s–o întoarece P. de la summit o să-l suspende pe dictatoru’ să-l învețe minte că prea ne-a făcut și ne-a dres etc.

Ieri merg cu altul:
-Așa ne trebuie dacă am votat schimbare, o să regretăm noi ciuma portocalie că ăștia în nici două luni s-au făcut de c.... Ei nu găsesc un om să nu fie incompatibil, plagiator sau să nu fugă de justiție trăgîndu-și gloanțe-n c... etc. etc.

Atmosferă încărcată... ce să mai vorbim. Parcă văd două tabere gata de luptă ca York și Lancaster în Henric al VI-lea: partizanii propoziției subiective gata să-i sfîșie pe-ai celei predicative și pe cei cu atributiva striviți sub copitele calilor ambelor oști.

Dar peste toate am fost la o frumoasă lansare a poetei Victoria Milescu cu un volum pe care l-am prefațat, apărut la Tracus Arte și la care am convorbit pașnic cu dl. Prof. Ș. Cazimir (partizan ca și mine al subiectivei) despre lucruri blînde ca de pildă analiza sintactică a ultimului vers din strofa a II-a a Luceafărului:
„Din umbra palidelor bolți/ Ea pasul și-l îndreaptă/ Către fereastră, unde-n colț/ Luceafărul așteaptă.”
-Ce e, sintactic, Luceafărul? m-a întrebat profesorul.
-Bună întrebare.

Între timp am aflat că fiul unei cunoștințe a terminat clasa a V-a cu 9.25. Am felicitat-o, dar ea mi-a spus tristă că băiatul s-a clasat abia pe locul 25 din 30, luând numai mențiune! Deci într-un an de studiu în care se „învață” 12 materii diferite, toți elevii unei școli de cartier le fac față tuturor cu medii peste 9! De corigenți și repetenți nu se pune problema, ba aș paria că toți vor fi doctori summa cum... Avea dreptate tov. N. C., de care poate vă mai amintiți : „Avem un tineret minunat”!

Îmi amintesc și eu, dar cu drag, de profesoara mea de română care m-a învățat că anumite expresii trebuie scrise cu două liniuțe pentru a fi corecte.

vineri, 29 iunie 2012

Basarab Cumanul


Am aflat că:

"Un eveniment fara precedent a avut loc la Biserica Domneasca din Curtea de Arges. Mormantul lui Vlaicu Voda a fost deschis dupa aproape 700 de ani. Oamenii de stiinta vor preleva probe ADN care sa ateste daca cei din dinastia Basarabilor,intemeietorii Tarii Romanesti, aveau sange autohton, sau erau de alta origine."

"Basarab I Intemeietorul ar fi fost fiul unei capetenii de origine cumana, un popor venit din stepele Asiei in zorii Evului Mediu. Adica urmasii unui trib de origine turca, semintie cu care domnii Basarabi s-au razboit indelung."

"Deocamdata, istoricii nu au ajuns sa deshumeze si mormantul lui Mircea cel Batran (...) Noul ministru al culturii, Puiu Haşotti a ordonat oprirea cercetarilor.
"Mi se pare o impietate groaznica fie si numai sa ne gandim ca mormantul lui Mircea cel Batran poate fi desfacut pentru a cauta ce? Care ADN ?"

Mostrele prelevate vor fi trimise pentru studiu si la Universitatea Cambridge, dar si la alte ale laboratoare ale unor universitati din Spania si Olanda.

Ce se poate spune? Teoretic vorbind, ministrul culturii are dreptate pentru că orice deshumare e o profanare. Dar... Tehnic, atunci, orice cercetare arheologică e o profanare. Cu ce e mai breaz Basarab I decît Agamemnon, Tutankamon şi atîtea alte mumii ilustre sau chiar anonime. Numai Iisus nu poate fi deshumat pentru că a avut inspiraţia de a învia.

A cunoaşte e mai profitabil decît a nu cunoaşte. Cu ce preţ? Dacă am afla că Basarab I a fost cuman (eu m-aş bucura să aflu că era de neam turcic, dar asta e o chestiune subiectivă) sau Shakespeare scandinav nu cred că s-ar schimba mare lucru în istorie.

Dacă aş dezgropa oasele stră-stră-stră bunicului meu ucis de greci ca să aflu dacă nu cumva era turc aş fi un cercetător sau un profanator? Întrebarea nu poate avea un răspuns rezolut. Oricum, din punctul de vedere, justificabil, al dlui ministru ar trebui să lipsească întrebarea "Care ADN?" pentru că răspunsul ar putea fi: "care este!"

*

"Majoritatea specialiştilor contemporani consideră atât numele lui Basarab, cât şi pe cel al tatălui său, Thocomerius de origine turanică. Cele mai mari şi puternice ctitorii ale urmaşilor lui Basarab, mânăstirea Cozia şi mânăstirea Horezu (Hurez), poartă nume cumane (însemnând "nucet" şi respective "huhurez"; comparaţi cu cuvântul turcesc "horoz" – cocoş)."

... scrie pe blogul său istoricul Marian Deaconu şi ne putem gîndi la motivul plastic al cocoşului pe ceramica de Horezu.

Fascinant, orişicît...

miercuri, 27 iunie 2012

Henric al VI-lea. Partea a III-a

Am început traducerea părții a III-a din Henric al VI-lea. Piesa de tinerețe a lui Shakespeare ne arată că în politică ne aflăm cu aproximativ 550 de ani în urmă, pe cînd partidele Lancaster și York își dădeau la gioale, Plantagenet îl suspenda pe Henric al VI-lea, iar contele Exeter făcea traseism politic. Oricum, piesa e de un haz fabulos.





Act 1 scena 1 (fragment)

Sunet de fanfară anunțînd sosirea regelui. Intră regele Henric, Clifford, Northumberland, Westmoreland, Exeter și ceilalți ai lor, cu trandafiri roșii la coifuri.

REGELE HENRIC: Mișelul răzvrătit unde s-a pus!
Vedeți? Pe tronul țării. S-ar părea
Că Warwick falsul nobil l-a împins
Către coroană. Ar domni ca rege.
Pe tatăl tău, Northumberland, chiar el
L-a omorît. Clifford - la fel. Jurați
Că vă veți răzbuna pe el și-ai săi.
NORTHUMBERLAND: De nu, să mă trăznească din senin.
CLIFFORD: De-aceea port eu doliu la armură.
WESTMORELAND: Cum mai răbdăm? Să-l azvîrlim de-aici.
Îmi arde inima: de furie mor.
REGELE HENRIC: Fii răbdător, conte de Westmoreland.
CLIFFORD: Răbdare s-aibă ticăloși ca el.
N-ar îndrăzni să stea acolo dacă
Ar fi în viață tatăl tău . Vă cer:
Aici, în Parlament, să dăm în Yorci.
NORTHIMBERLAND: Bine zici vere: să sărim la ei.
REGELE HENRIC: Dar, vai, știți că poporul îi slăvește
Și au în spate trupe căcălău?
EXETER: De-l omorîm pe duce, își iau zborul.
REGELE HENRIC: Departe e de Henric gîndul ăsta:
De-a face abator din Parlament!
Eu, vere Exeter, fac război cu vorbe,
Cu încruntări și cu amenințări…
Duce de York, ești un rebel. Hai, jos
Din tronul meu, și în genunchi să-mi ceri
Iertare. Suveran îți sînt…
YORK: …Eu ție.
EXETER: Rușine. Jos. El duce te-a făcut.
YORK: E dreptul meu, moștenitor legitim.
EXETER: Dar taică-tu a fost un trădător.
WARWICK: Ba, Exeter, tu ești trădător că ții
Cu acest Henric, un uzurpator.
CLIFFORD: Cum să nu ții cu regele de drept?
WARWICK: Zici bine – deci cu Ducele de York.
REGELE HENRIC: Adică să stau drepți și tu pe tron?
YORK: Exact așa. Fii mulțumit cu-atît.
WARWICK: Tu duce-n Lancaster, iar el e rege.
WESTMORELAND: Ba e și duce, e și rege. Eu
Voi ști să apăr adevărul ăsta.
WARWICK: Iar eu pe-al meu. Voi ați uitat că noi
V-am izgonit din cîmpul de bătaie
Și tații voștri i-am ucis, venind
Apoi aici cu steagurile toate .
CLIFFORD: Ba mi-amintesc, cu ură, și pe tata
Îți jur că tu și-ai tăi veți regreta.
WESTMORELAND: Plantagenet, pe fiii tăi, pe tine,
Veri și amici v-oi omorî: mai mulți
De cîte picături de sînge-a curs
În vinele lui tata .
CLIFFORD: Fără vorbe.
Îngerul morții, Warwick, o să-ți fiu
Pe tata să-l răzbun, cît mai sînt viu.
WARWICK: Mă doare-n cot de-amenințarea ta.
YORK: Vreți să vă spun ce drepturi am la tron?
De nu, le dovedesc cu spada-n mînă.
REGELE HENRIC: Măi trădătorule, ce drept ai tu?
Că taică-tu fu duce-n York și-atît .
Bunicul, Roger Mortimer, doar conte.
Iar eu sînt fiu lui Henric, rege care
Și pe Delfinul Franței l-a supus
Și-a fost stăpîn pe tot ce mișcă-n Franța.
WARWICK: De Franța tu să taci, că ne-o pierduși.
REGELE HENRIC: Ba o pierdu regentul , fiindcă eu
Aveam doar nouă luni la-ncoronare .
RICHARD: Acum te-ai mai mărit, dar tot le pierzi.
Tată, dă-i jos coroana de pe cap.
EDUARD: Așeaz-o tu pe cap, iubite tată.

În imagini: Henric VI (sus) și rivalul său Richard Plantagenet, Duce de York (tatăl lui Eduard și Richard, viitorii Eduard IV și Richard III)

sâmbătă, 23 iunie 2012

Adrian Pârvu - sonetist



Joi 20 iunie la Muzeul Literaturii a fost lansat volumul Amor Cortese de Adrian Pârvu. Poetul și parodistul apare într-o ipostază inedită: aceea de autor al unor sonete cu calități prozodice aparte, pe lîngă cele lirice. Deși am semnat o prezentare pe coperta acestui frumos volum, apărut la Editura Tracus Arte, nu am putut fi prezent la lansare. Dar țin să-l semnalez și să-l recomand cititorilor cu toată căldura.

Detalii veți găsi desigur și pe blogul autorului aici.



Olimpiada Mondială a Poeziei - Londra. Quiz!

Începînd de luni 25 iunie, la Londra, va avea loc Olimpiada Mondială a Poeziei, care premerge Jocurile Olimpice din acest oraș.

Am făcut pariu cu trei prieteni, critici literari, cronicari de literatură contemporană, că, din 40 de încercări, nu vor ghici poetul - desemnat ca emblematic - singurul care va reprezenta România la acest eveniment.

Cei trei amici au epuizat încercările fără a ghici! Atunci le-am mai oferit o șansă: le-am dat elementul ajutător - e vorba de o POETĂ - și le-am mai oferit 20 de încercări. La capătul lor, s-au dat bătuți și au admis că au să-mi dea (fiecare!) cîte o carafă de vin la Muzeu.

Dumneavoastră ați ghici persoana aleasă?

(Nu pot participa la concurs rudele de gradul I și II ale poetei și nici angajații ICR, întrucît ei cunosc secretul).

joi, 21 iunie 2012

Adrian Năstase - victima

Indiferent de vinovăția sa, discutabilă, în Trofeul Calității, unde înțeleg că alții au adunat (nu furat) pentru el, Adrian Năstase putea fi tratat în așa chip încît totul să nu pară și chiar să fie o răzbunare.

Dacă merge poliția, dar nu merge, de la Bucur-Obor la Carrefour pe Colentina, chiar fără străzile laterale, va întîlni zeci de infractori în deplină libertate mult mai periculoși decît fostul premier. Și la fel de înarmați, dar care nici gînd să se sinucidă.

Lui Adrian Năstase, dacă era vinovat, i se puteau interzice drepturile civile, mai ales cel de a candida. Restul aduce a răzbunare, concept ce nu e compatibil cu justiția.

Încercînd să se împuște, Adrian Năstase a făcut un gest demn, într-un fel e păcat pentru el că nu a reușit. Oricum, din acest moment putem vorbi nu numai de Adrian Năstase vinovatul ci și de victimă.

Plagiatori și originali

Desigur, recentele acuzații și contra-acuzații de plagiat vor declanșa o isterie a plagiatelor la noi, unde totul se judecă într-o totală lipsă a măsurii. De altfel, în majoritate, cei care își dau cu părerea nu au făcut probabil lucrări de tip doctoral - cu atît mai puțin le-au coordonat - și vorbesc după ureche. Alții, chiar dacă le-au făcut, le au în alte domenii și aici lucrurile nu sînt comparabile. Pentru o lucrare de drept apar cu totul alte criterii decît la una de filologie sau de hidraulică în aprecierea originalității. În domeniiile științelor fudamentale, să zicem în algebră, dezvoltările originale posibile sînt puține și însăși realizarea istoricului rezolvării unor probleme este o lucrare de interes.

Nu mai puțin, pot exista lucrări care să nu aibă nimic „copiat” din altele dar să fie perfect neoriginale și/sau inutile. O sinteză de puncte de vedere (de genul istoria receptării lui Eminescu) poate fi mult mai utilă și interesantă decît o „originalitate” gen „Eminescu și mitologia chineză”.

Am avut un profesor (fie iertat!) care era doldora de articole și brevete perfect originale ba și bazate pe experimente și chiar am lucrat la unele dintre acestea ca student, în practică. Omul se ocupa, printre altele, de materiale de etanșare. El combina, nu tocmai fantezist, dar orișicît cu anumite impulsivități, diferite materiale de bază, în felurite proporții supunînd masticurile rezultate la probe standard. Cîrnații de masticuri rezultați - realizați chiar cu o mașină de tocat obișnuită prevăzută la „output” cu dispozitiv pentru cîrnați - fie se făceau praf, fie rezistau puțin, fie mai mult. După, să zicem, 50 de probe, profesorul publica un articol despre influența dozajului componentei X asupra masticului, altul despre a componentei Y etc. Dacă rezultatul amestecului nu se pulveriza, el obținea de regulă și un brevet asupra combinației care, desigur, nu ajungea niciodată să fie fabricată industrial. Articolele erau adunate în volume.

Alt obiect de studiu al seriosului magistru erau cenușile din care pretindea că se pot realiza lianți mai ieftini decît banalul ciment. Sigur, nu și mai buni. Și aici dozajele variau, finețea de măcinare și ea, brevetele se adunau. Precizez că omul era foarte serios și, în bazele științei lui, era inatacabil, știind totul despre ciment, argilă, bitum etc. pe care doar năzuia să le întreacă, tot clădind, în același timp, o irefutabilă carieră pe cenușă (la propriu). El nu era deloc, dar deloc, un plagiator. Dar cui servea originalitatea lui în afara sieși, pînă în ziua cînd s-a prefăcut și el în cenușă? Nici măcar nu știu dacă rămășițele lui au format baza vreunui mortar.

Orice om cît de cît hîrșit în ale redactării articolelor, mai ales dacă are și puțin stil, poate concepe o compilație strălucită și inutilă, eventual preluînd ideile unora și prefăcîndu-se că le combate cu ale sale, malaxate de fapt din ale altora. O astfel de lucrare este o zădărnicie scandaloasă și am văzut zeci de tipul acesta. Dar nu poate fi dovedită că ar fi plagiat.

Alt procedeu „științific” este acela bazat pe confuzia planurilor în care excelează, între alții, marginalii criticii și istoriei literare. Ei numără, de pildă, versurile lui Arghezi, pe poeme, cicluri, volume și expun cu rigoare rezultatele sau compară substantivele utilizate de I. L. Caragiale în comedii cu cele din Momente și respectiv scrisori. Expun astfel (eventual la simpozioane academice) niște rezultate cantitative „muncite”, „oneste”, „irefutabile” care nu au desigur nicio relevanță pentru ceea ce ar conta cu adevărat dacă ar ține cineva să afle ceva despre opera autorului.

Recomand așadar celor care vor să se ilustreze în știință fără a risca scandaluri de plagiat să adopte strategiile verificate de mai sus și să-și arvunească bustul ce li se va înălța.



miercuri, 20 iunie 2012

Traducerea de bine...

Am primit o reclamă plină de haz, care mă invită la o croazieră. În mod evident, fraza a fost tradusă din italiană, fără diacritice, în chip nemaivăzut:

De o statura majestica dar totusi intima si intriganta, [Nava XXX] reflecta holograma fina a stilului italian

O navă intrigantă ca Iago, iată ce ne trebuie vara asta!

joi, 14 iunie 2012

Dreptate pentru Shakespeare



În urma unei contestații energice, AFCN a revenit și a acordat o subvenție (minimă ce-i drept) pentru volumul V al Integralei Shakespeare care va apărea la editura Tracus Arte.

După ce Shakespeare fusese „declasat” în favoarea unor titluri ca:

Stejarul pitic – cel mai bun tătic – subvenționat cu 20 700 lei noi (207 mil lei vechi),
Tradiția integrării la romii gabori – cu 12 608 lei noi,
Școlile grănicerești năsăudene - 51 100 lei noi,

volumul bietului Will a primit și el ceva, așa că vă veți delecta în curînd cu noi versiuni din Timon din Atena, Troilus și Cresida și Negustorul din Veneția traduse și cu note de George Volceanov, Lucia Verona și Horia Gârbea.

A primit bani în urma contestației și revista România literară (e drept că numai jumătate din cît a primit… Cafeneaua literară, dar să admitem că la noi cafeneaua e mai importantă decît România) și un roman inedit de Hortensia Papadat-Bengescu care fusese „uitat” sub stejarul pitic, portalul agentiadecarte.ro și alți cîțiva nedreptățiți.

Sperăm că la ediția viitoare comisiile AFCN (formate acum în majoritate din persoane necunoscute în cultura română) vor fi mai generoase cu autorii canonici în general și cu cel al lui Henric VI și Richard III în special. Mulțumim oricum comisisi de contestații.

P.S. Desigur, traducătorii și editorul nu se vor limita să aștepte subvenția AFCN, ci vor acționa pentru a atrage și alte fonduri pentru acest proiect major: „Un Shakespeare pentru Mileniul III” coordonat de George Volceanov și prevăzut să apară în 16 volume cu toate operele canonice (unele recent recunoscute ca atare) ale „vărului”.

vineri, 8 iunie 2012

Premiile USR 2011 - scurte comentarii personale

I. POEZIE

Gabriel Chifu, Însemnări din ţinutul misterios, Cartea Românească – Indiscutabil cel mai bun volum de versuri al autorului și unul dintre cele mai bune ale ultimilor ani.

II. PROZĂ

Alexandru Vlad, Ploile amare, Charmides – Nu am reușit să „intru” în roman. Voi încerca din nou îndemnat de o cronică explicativă a lui Dan Cristea. Mă bucur pentru autor, vechi prieten și excelent traducător. Regretele mele pentru neîncoronarea lui Octavian Soviany (Marta Petreu se va consola mai ușor, a luat deja trei premii pentru Armaghedon). Așa-i cînd nu-i permis ex-aequo... Dar mai sînt și alte premii de dat.

III. CRITICĂ

Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, Cartea Românească / Polirom – Nu știam că profesorul Mihai Zamfir n-a luat pînă acum premiul USR! O reparație necesara care ar putea fi luată ca o „opera omnia”

IV. TEATRU

Gellu Dorian, Confort Freud, Timpul – Teatru de factură tradițională, bine ar fi să ajungă pe scenă. Din păcate regizorii nu se iau după premiile criticii, doar după fanteziile lor. Putea lua Vlad Zografi, dar a mai căpătat acest premiu de 3 ori. Desigur, în anii cînd apar piese de Zografi sau Vișniec, ele fac vid în jur, dar avem și noi ceilalți nevoie de încurajare.

V. PREMII SPECIALE

Cassian Maria Spiridon, Despre barbari sau Invazia omului plat, Litera – Nu am citit volumul, dar le-am citit pe ale contracandidaților și cred că alegerea e corecta.

VI. DEBUT

Gabriela Gheorghişor, Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii, Muzeul Literaturii Române – Am avut emoții că nu va lua, concurența fiind mare. Dar juriul a fost inspirat.

și

Alex Goldiş, Critica în tranşee, Cartea Românească . Alegere inevitabilă, justificată. Îmi pare rău pentru Bianca Burța Cernat și pentru Andrei Dosa, doi debutanti de excelență ai anului 2011. Dar... nu e cea din urmă cameră, vor mai fi ocazii.

VII. TRADUCERI
Dinu Flămând, Fernando Pessoa, Opera poetică, Humanitas Fiction – Dificultate maximă a proiectului, munca unei vieți, traducătorul se ocupă de Pessoa de 30 de ani.

Premiul Fundației Andrei Bantaș acordat de juriul USR cu sprijinul financiar al Fundației Andrei Bantaș:
George Volceanov, Violeta Popa, Horia Gârbea, W. Shakespeare, Opere, IV, (Regele Ioan, Îmblînzirea scorpiei, Vis de-o noapte-n miezul verii), Paralela 45. - Premiu justificat pentru o traducere excelentă (mă refer la colegi, pe mine să mă judece alții). Dreptate acum pentru ei doi, nominalizați și anul trecut pentru Sonete și Furtuna.

VIII. LITERATURĂ ÎN LIMBILE MINORITĂŢILOR NAŢIONALE
(nominalizările sunt făcute de Comitetul pentru Minorităţi al USR).

Egyed Emese, Briszéisz, (roman) Erdélyi Híradó Kiadó – Foarte interesant din relatările celor ce știu limba. Sper să îl putem citi în română curînd.

Premiul Național: Norman Manea. - Era cazul...

joi, 7 iunie 2012

Premiul Andrei Bantaș pentru traducătorii lui Will

Într-un fel acest premiu mă bucură mai mult decît oricare altul luat „pe inspirație”, chiar mai mult decît propriul meu Premiu USR din îndepărtatul 2000 (pentru 1999, dramaturgie) primit din mîna regretatului Laurențiu Ulici împreună cu o garoafă albă. Acum a fost Mircea Mihăieș cel care ne-a dat diploma semnată de Nicolae Manolescu, Dan Cristea și Mircea A. Diaconu (președinții USR și ai celor două jurii).

Mă bucură pentru că traducerea ”Visului...” a fost o faptă inedită pentru mine și o muncă grea, dar plăcută și responsabilă, vreme de 7 luni, mai intensă exact vara, la țară, imaginîndu-mi spiridușii dansînd în lunca Gilortului. Apoi pentru că am primit premiul „în solidar”, cum se zice în justiție, cu doi mari traducători dintre care George Volceanov, căruia îi mulțumesc din nou pentru aducerea mea în echipa sa, se află la al treilea Premiu Bantaș. Apoi și pentru că ne-a „întrecut”, ca să zic așa, Dinu Flămând cu traducerea lui Pessoa. Și pentru că ediția SXPR retradus merita o încurajare la cît a fost de vitregită. În fine, deși mai sînt și alte motive, pentru că premiul pentru volumul IV ne-a prins cu volumul V gata (va apărea la Tracus Arte) și cu un sumar de excepție: Timon din Atena (traducere și note G. Volceanov), Troilus și Cresida (traducere Lucia Verona), Negustorul din Veneția (traducere și note H.G.) și în lucru pentru volumul VI (mie revenindu-mi Henric VI - partea a III-a).

Deși am tradus în ultimii 20 de ani vreo 17 piese (inclusiv Corneille, Marivaux, Dario Fo) nici una nu se compară ca dificultate și performanță cu Visul. Nici Negustorul... pe care o plasez pe locul II.

Aș zice că am mai învățat o limbă: limba lui Will, care nu prea e engleză. În orice caz nu-l prea văd pe un master sau chiar doctor în engleză contemporană înțelegînd ușor și traducînd lesne Shakespeare cum ar traduce, să zicem, David Lodge (tradus și acesta de profesorul Volceanov printre alții, excelent). Limba lui Shakespeare, așa cum se știe, nu era nici măcar a contemporanilor lui. E o limbă curioasă, contaminată de latină și franceză, ceea ce uneori mi-a făcut-o uneori mai accesibilă decît chiar comentatorilor ei de la Arden, o să dau cîndva exemple. E o limbă care refuză de fapt arhaismul și vorbirea nobilă ba chiar le ironizează, fiind plină între altele și de aluzii voit indecente, ca „punga” pe care Antonio o ține la dispoziția lui Bassanio. Și-ar da omul și ce are mai de preț, păstrate-n pungă, să-l vadă fericit. De prisos să zic că numeroase cuvinte nu figurează nici în cele mai mari dicționare sau nu cu sensurile atribuite de ele, fiind capcane curate ca numele lui Peter Quince (Pătru Iculeț)din Visul, făcut Gutuie - după engleza de azi - de însuși Dan Grigorescu.

Mulțumesc așadar juriilor care mi-au făcut o mare bucurie. În cel final au fost și doi angliști, iar toți cei cinci au fost critici, unul fiind și poet.

miercuri, 6 iunie 2012

Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2011

Juriul Uniunii Scriitorilor din România alcătuit din: Dan Cristea (preşedinte), Paul Aretzu, Gabriel Coșoveanu, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, întrunit în data de 6 iunie 2012, a decis premierea următoarelor cărţi și autori, pe baza nominalizărilor juriului de nominalizări, acordîndu-le Premiile Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2011:

I. POEZIE

Gabriel Chifu, Însemnări din ţinutul misterios, Cartea Românească

II. PROZĂ

Alexandru Vlad, Ploile amare, Charmides

III. CRITICĂ

Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, Cartea Românească / Polirom

IV. TEATRU

Gellu Dorian, Confort Freud, Timpul

V. PREMII SPECIALE

Cassian Maria Spiridon, Despre barbari sau Invazia omului plat, Litera

VI. DEBUT

Gabriela Gheorghişor, Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii, Muzeul Literaturii Române
și
Alex Goldiş, Critica în tranşee, Cartea Românească

VII. TRADUCERI
Dinu Flămând, Fernando Pessoa, Opera poetică, Humanitas Fiction

Premiul Fundației Andrei Bantaș acordat de juriul USR cu sprijinul financiar al Fundației Andrei Bantaș:
George Volceanov, Violeta Popa, Horia Gârbea, W. Shakespeare, Opere, IV, (Regele Ioan, Îmblînzirea scorpiei, Vis de-o noapte-n miezul verii), Paralela 45

VIII. LITERATURĂ ÎN LIMBILE MINORITĂŢILOR NAŢIONALE
(nominalizările sunt făcute de Comitetul pentru Minorităţi al USR).

Egyed Emese, Briszéisz, (roman) Erdélyi Híradó Kiadó


Premiul Național de Literatură:
Norman Manea

marți, 5 iunie 2012

Scurtă vacanță la Bengești, Gorj





Am petrecut trei zile minunate la Bengești. Mă aflu încă acolo.
Casa construită de bunicul meu va împlini în curînd 85 de ani.
Huppy- Tudor este a cincea generație care o locuiește
(îi pun la socoteală și pe străbunicii mei care au locuit în ea între 1927 și 1949).

E un an excelent pentru vișine și prune dar falnicii nuci, plantați în urmă cu 8 ani, nu au fructe de loc și ne oferă doar umbra lor, acum semnificativă. Iasomia și socul sînt încă în floare.

În imagine: Huppy la primele manifestări fotbalistice.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog