vineri, 31 august 2012

A dispărut dintre noi Constanța Buzea


Am aflat cu tristețe vestea încetării din viaţă a poetei Constanța Buzea (1941-2012).

Jurnalul său din anii 1969-1971 a apărut recent sub titlul „Creștetul ghețarului”. În calitate de redactor la „Amfiteatru” și apoi la „România literară” a încurajat numeroși autori aflați la debut, în special poeți. I s-au decernat premii literare importante, cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor. Premiul Academiei Române și Premiul Național Mihai Emiescu (2001).

În ceea ce mă privește am beneficiat de sprijinul ei în anii debutului cînd m-a publicat adesea în „Amfiteatru”. Ea este prima care a pronunțat și chiar publicat prin 1983 sintagma „generația nouăzeci”. Îmi amintesc titlul interogativ: „Semne ale unei generații nouăzeci?”. După ce s-a retras de la „România literară”, unde ținea rubrica post-restant, i-am urmat în calitate de „poștaș al redacției”.

Date mai multe despre opera ei pot fi găsite în necrologul publicat pe blogul scriitoridinbucuresti.blogspot.com.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o vor putea face la sediul Uniunii Scriitorilor în următoarele două zile. Dumnezeu s-o odihnească în pace!

joi, 30 august 2012

Quiz cu N. Labiș, 1986. Răspuns


În fotografia din 1986 care mi-a fost trimisă de poetul craiovean Emilian Mirea, se pot recunoaște, de la stînga:

Mircea A. Diaconu (viitorul critic și prof. univ, primul),
Ramona Fotiade (acum profesoară la Glasgow, critic, atunci laureata Marelui Premiu, cu un trandafir),
Horia Gârbea (viitor laureat al premiului în 1990, cu ochelari),
Augustin Ioan (viitor arhitect, prof. univ. de arhitectură și eseist, cu barbă), Emilian Mirea (azi poet, redactor de publicații culturale),
Ion Gheorghe (ultimul din rînd, cunoscutul poet șaizecist, membru al juriului).

Nu mai recunosc alții dintre cîștigătorii premiilor și nu știu dacă au avut ulterior cariere literare.

Juriul în acel an a fost condus de regretatul Laurențiu Ulici. Eu am luat Premiul „Luceafărul” fiind ales de Ion Gheorghe.

Juriul care mi-a acordat Marele Premiu în 1990 a fost condus de Nicolae Prelipceanu.

marți, 28 august 2012

Aceeași gîscă. Update 2012




Postare din 2011:


„Am făcut fotografii în Herestrău înainte de Paște și am ales pentru comparație poze cu Tudor anul trecut și în acest an, călărind aceeași gîscă precum personajul din basm. (stînga: 1 iunie 2010, dreapta: 23 aprilie 2011).”

Iata si updatarea pe 15 iunie 2012.
Gîsca n-a crescut mai deloc.

Quiz cu Nicolae Labiș. 1986 la Mălini


Am primit de la unul dintre participanți o poză reprezentîndu-i pe laureații concursului pentru Premiul Nicolae Labiș pentru poezie din anul 1986. Ei se află la Mălini, în fața statuii poetului. Pentru cine nu-și amintește, Premiul Labiș era, alături de cel de la Sighet, cel mai important trofeu pentru autori în afirmare, sub 30 de ani.

În poză puteți recunoaște cel puțin 5 poeți care s-au consacrat ulterior în literatură și un membru al juriului. Îi puteți identifica? Dar pe cei 6 pe care nu-i mai recunosc nici eu și să ne comunicați dacă au continuat să scrie? De fapt de unul bănuiesc, nu sînt sigur.

Vi-i voi dezvălui pe primii odată cu numele poetului care mi-a trimis poza.

luni, 27 august 2012

O nouă cronică la „Trecutul e o sărbătoare” în „Cultura”

În numărul anterior al revistei „Cultura” a apărut o foarte amplă și bogată în sugestii cronică la volumul meu de versuri apărut în mai. Autor e Toma Grigorie, simpatic și valoros poet craiovean. Unul dintre meritele articolului e că rezumă punctele de vedere exprimate pînă acum asupra cărții. E dacă am numărat bine al șaselea articol care analizează volumul. Din cîte știu, urmează să apară curînd și alte contribuții semnate de Radu Voinescu, Andrea Hedeș, Lucian Gruia pe care le aștept cu interes. Dar sper că vor urma și altele.

Articolul lui Toma Grigorie poate fi citit aici.

Neptun 2012


Am revenit de la Neptun unde vremea a fost minunată, nu foarte caldă, dar cu o mare avînd cel puțin 25 de grade, uneori și 27. Ca totdeauna, Casa Scriitorilor a fost primitoare și, în ciuda dificultăților financiare ale Uniunii, dl. director Vasile a reușit să mențină standarul obișnuit, deși cu personal mai puțin numeros și calificat.

„La scriitori” erau chiar și scriitori, deși erau și mai mulți turiștii legați doar prin rudenie, eventual, cu breasla. Am avut onoarea să-i am colegi de serie pe D. R. Popescu, prof. Mihai Zamfir, Gelu Negrea, Elena Ștefănescu, Toma George Maiorescu care mi-a făcut cîteva poze reușite cu tableta sa - a se vedea alaturi - , iar în primele zile și pe Ioan Groșan, Ioan Holban, Liviu Ioan Stoiciu, Marius Ghica. A trecut pentru vreo trei zile și Varujan Vosganian. Era prezentă și dna Ozana Cucu-Oancea, autoarea volumului „Marea scriitorilor” consacrat plăcutei vile.

În urma unei furtuni trecătoare, descrisă la TV de parcă ar fi fost tsunami-ul din Filipine combinat cu ciclonul din Vrăjitorul din Oz, golful din stînga s-a umplut de un strat de 80-100 cm de alge fine. Asta i-a gonit pe turiștii amatori de bălăceală la țărm și a lăsat cîtorva imuni la disconfortul de două minute la intrare și ieșire un hectar de mare calmă, caldă și limpede. Înotînd în apă de 2-3 metri adîncime nu conta că sub tine se află alge. Cu acest prilej am descoperit în golf niște „pungi” de apă sensibil mai caldă, cu raza de 5-6 metri. Nu curenți ci efectiv lentile de apă caldă. Nu cunosc explicația fenomenului și nici de ce aceste pungi săteau pe loc, le-am găsit zile în șir în același punct stabilit de mine în raport cu două axe carteziene: linia malului și a digului.

sâmbătă, 18 august 2012

"Marea scriitorilor". Neptun - Olimp


Peste două zile voi fi din nou la Neptun, la Casa Scriitorilor Zaharia Stancu, fosta „Paltinul B”. Pentru fiul meu va fi a cincea vară cînd ajunge „la diguri”, cum îi place să spună. Cu acest priej amintesc că a apărut un volum foarte interesant intitulat „Marea scriitorilor”. Ozana Cucu-Oancea, fiica regretatului scriitor Nicolae „Nelu” Oancea, e o prezență constantă la Vilă. Întîi copil de scriitor, apoi ea însăși autoare de cărți (sociologie) și mamă de, cine știe, viitoare scriitoare, Ozana Oancea a adunat mărturii de la cei care cunosc Vila încă de la inaugurare sau mai de curînd, scriitori și copii ai acestora. A rezultat un volum nu numai interesant pentru istoria literară dar și atractiv.

Îmi permit să redau mărturia mea de „om recent”, locatar din 2002 abia, dar cu pasiune, al vilei, așa cum apare și în carte.



Un „om recent” pentru bătrîna vilă


Am văzut Casa Scriitorilor din Neptun prima dată în 2002, toamna, la prima ediție a Festivalului Zile și Nopți de Literatură. Pînă atunci, chiar dacă intrasem în Uniune în 1993, mergeam la mare exclusiv cu cortul. Din vara lui 2003 am făcut mereu vacanțele acolo, de preferință o etapă la început de sezon, în iunie cînd e ziua lungă, și o săptămînă la sfîrșitul verii. E un loc potrivit mai ales pentru familiile cu copii mici cum a devenit și a mea din 2006 încoace. Fiul meu Tudor va petrece curînd (2011 n.m.) a patra vacanță la Neptun unde s-a simțit bine totdeauna. Îi place mult să revadă locurile în fotografiile păstrate și care rulează mai mereu în casă, în rama digitală.

Despre istoria mei veche a casei știu doar din amintirile unor confrați, scrise sau orale. În afara sejururilor de plăcere, cu familia, am fost la mai multe ediții de festival, prilejuri foarte agreabile la rîndul lor, la început toamna, apoi în noul format al festivalului, în iunie.
Astfel m-am întîlnit la Neptun, la vilă, cu numeroși scriitori, români și străini, pe plajă sau pe faleză, în curte sau pe tersasă ori în locurile înconjurătoare bine știute de obișnuiții casei: hotelul Cocor, Clubul bazin, hotelul Ambasador, cherhanaua, restaurantul Cireșica, terasele de la marginea plajei, terasa poreclită „La Lemne”, vis-a vis de minigolf. Unii dintre scriitorii cu care am petrecut ceasuri plăcute la Neptun ne-au părăsit din păcate: Main Mincu, Marius Tupan, Mircea Micu, Mircea Ghițulescu, Ioan Flora. Pe unii dintre clienții fideli nici nu am ocazia să-i văd sau să le vorbesc mai mult decît acolo: Nichita Danilov, Elena Ștefoi, Toma George Maiorescu, Călin Vlasie.

Un avantaj al casei ca loc de vacanță e că locatarii se cam cunosc între ei și, desigur, și personalul îi cunoaște, le știe tabieturile. E cunoscut că destui scriitori își păstrează data de sosire ani la rînd, la fel camera favorită și chiar se pun de acord pentru a fi împreună. În ceea ce mă privește, prefer decis apartamentul 25 pe care mi-l rezerv din vreme, de regulă în prima zi lucrătoare a fiecărui an.

Nu am trăit la Neptun întîmplări memorabile în sine cu excepția întîlnirilor efective cu scriitori, întîlniri formale sau nu. Desigur, cele informale lasă amintirile cele mai vii. Dintre scriitorii cu care m-am potrivit adesea în „serie” și cu care am avut ocazia unor plăcute colocvii sau disputate partide de șah, table, ping-pong îi menționez cu bucurie pe Gabriel Dimisianu, Emil Mladin, Ilie Constantin, Daniel Cristea-Enache, Gabriela Adameșteanu, Gelu Negrea, D. R. Popescu. Festivalurile îmi oferă ocazia de a-i revedea la Neptun pe unii dintre scriitorii români de peste granițe: Bujor Nedelcovici, Ion Dumitru, Matei Vișniec, Carmen Firan, Saviana Stănescu, Dinu Flămînd și alții.

E foarte firesc să asociez numele Neptunului cu vacanța și bucuriile ei.
La Neptun, în vacanțe, am scris destul de mult, mai ales proză. Nu știu ce ar mai trebui menționat dar cred că nu poate lipsi în niciun caz numele domnului Vasile, hotelierul vilei, o gazdă atentă cu dorințele și chiar cu capriciile noastre.

Foto:
1. Faleza din fața Vilei, 2007: Horia G., Bogdan Ghiu, George Volceanov, Ilie Constantin și Marius Tupan.
2. În curte, în 2009: Gabriel Chifu, H.G., Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu.
3. Olimp, 2011: Tudor privind marea de pe terasa hotelului Amfiteatru.

vineri, 17 august 2012

Mulțumiri


Țin să mulțumesc celor care prin toate mijloacele electronice dar și direct mi-au adresat felicitări la recenta aniversare.

Prefixul 5 nu este unul prea ușor de suportat, o vîrstă cu 3 sau chiar 4 în față e încă una acceptabilă pentru o persoană activă.

Cum nu e nimic de făcut, nu pot decît să sper că urările adresate cu generozitate de dvs. se vor împlini și ne vom întîlni pe viu și virtual cît mai mult timp.

Speranța nemuririi este legată în primul rînd de supraviețuirea genetică, prin succesori (vezi foto).

marți, 14 august 2012

Peneș, nu te face de rîsul curcilor!



Literatura nu-i degeaba în societatea noastră!

Am aflat și gustat recent că Societatea Galli-Gallo din Codlea, parteneră cu Global Meat GmbH & Co. din Munster, comercializează carne de curcan în diferite forme (de exemplu mici) avîndu-l ca emblemă pe Peneș - un curcan de calitate, îmbrăcat în uniformă de dorobanț. Situl se nume;te www.penes.ro.

M-am distrat foarte bine și recunosc că și carnea lui Peneș e fragedă, fără aditivi și conservanți. Ce-ar fi zis conu Vasile Alecsandri e altă poveste! Dacă Osman Pașa și ai săi ar fi știut chestia asta, la Plevna sau la Smârdan s-ar fi înregistrat scene de canibalism.

Hîtrul care a conceput brandul nu s-a gîndit pînă acolo încît să înlocuiască în mărețul tablou Sergentul de N. Grigorescu capul eroului cu unul mărgelat de curcan. Dar în photoshop, în cîteva minute, se poate rezolva.

Un serios politician român din P.N.L. și ministru, Alexandru C. Constantinescu (1859-1926), accepta supranumele Porcu și chiar contemporanii se amuzau cerînd „o costiță de Constantinescu” (apud I. Teodoreanu). E de așteptat să avem în curînd brandul Al. C. Constantinescu – un produs istoric dar proaspăt, cu figura mustăciosului politician liberal. Lui Constantinescu-Porcu i se atribuie replica, adresată unui mituitor care îi oferise un milion de lei cu promisiunea că nu va afla nimeni: „Dă-mi opt și să afle toată lumea”.

Sînt sigur că, în timp ce scriam aceste rînduri au plecat din Vaslui spre Codlea nouă curcani și cu sergentul zece! Dar inima? Ea era rece, congelată la pachet cu ficățeii.

În imagine: mausoleul cu piatra sub care se răsucește Vasile Alecsandri, prevăzut în dreapta jos cu inscripția „Nu zgîriați pereții”!

luni, 13 august 2012

TVR Cultural trebuie să existe. O scrisoare către domnul Claudiu Săftoiu

Dragă Claudiu,

În virtutea vechii noastre simpatii reciproce, te rog să îmi acorzi un minut.

TVR CULTURAL e un post slab.
TVR CULTURAL are (și) emisiuni proaste.
TVR CULTURAL nu are audiență mare.
TVR CULTURAL are studiouri mici și prost luminate, cu decoruri penibile.
TVR CULTURAL este canalul de care în TVR toți fac mișto.
TVR CULTURAL este net inferior altor posturi similare din Europa.
TVR CULTURAL este inferior ca audiență unor posturi private din România, dar care nu dau cultură.
TVR CULTURAL are (și) realizatori și moderatori învechiți, aroganți, neprofesioniști etc.
TVR CULTURAL consumă 1,7% din bugetul TVR.
TVR CULTURAL e un lux și noi sîntem în criză.

Dar, dincolo de toate astea, TVR CULTURAL trebuie să existe. Trebuie! Fă-l mai bun dacă poți. Se poate și cred că tu poți face asta, în niciun caz nu-l desființa. Știu că tu nu ești un om care să poți trăi într-o țară în care emite doar A 3. Știi și tu că eu știu că de fapt tu nu vei putea trăi doar cu A 3 și/sau cu TVR 1 care să aibă 2 ore de emisie! Nu te răzbuna pe cultură, chiar dacă oamenii nu te înțeleg și te numesc Elvis și mai știu eu cum. Numele tău nu trebuie să fie legat de fapta asta rea. Mulțumesc.

P.S.:

Conform presei, iată:

`"Raportul inclus in hotararea CA de vineri, 10 august, estimeaza costurile medii ale fiecarui canal in fiecare luna de functionare.
• TVR Cultural (cu 35 de titluri de productii proprii si premiere in toamna lui 2011 si 28 de titluri in primavara lui 2012) are un cost mediu/luna de 320.698 euro.
• Costul mediu / luna de functionare, in cazul TVR Info, este de 878.296 euro.
• Comparativ, in cazul TVR 3 - care este pastrat sub o alta forma, la presiunile membrilor CA - costul mediu / luna de functionare este de 917.384 euro.
• Costul mediu / luna pentru TVR 1 este de 4 milioane de euro, iar pentruTVR 2 - de 2,1 milioane de euro, potrivit estimarilor incluse in documentul prezentat vineri.
• Raportul pe baza caruia a fost luata hotararea de vineri a CA precizeaza ca TVR Info si TVR 3 nu beneficiaza de masuratori de audienta, in timp ce rating-ul mediu pentru TVR 1 este de 0,7-1%, iar pentru TVR 2 - de 0,3%."

vineri, 10 august 2012

Jocuri Olimpice, comentarii paralimpice


La Jocurile Olimpice de la Londra, în proba de gimnastică feminină – sol, a concurat o sportivă din SUA avînd un antrenor român (altul decît cel al lotului național al SUA). Comentatorii au menţionat acest lucru şi comentatoarea a spus că distinge ritmuri româneşti în acompaniamentul muzical. La care comentatorul, un mare gimnast român a completat că muzica „seamănă puţin cu Căluşarii”. În realitate, gimnasta evolua pe „Hora Staccato”, compoziţie foarte notorie a lui Grigoraş Dinicu (1889-1949) realizată de acest compozitor şi violonist în 1906 la absolvirea Conservatorului.

E destul de uimitor că nici comentatoarea postului TVR şi nici ajutorul ei, sportiv, nu au recunoscut această piesă de mare popularitate. Cineva din famila mea a avut cu acest prilej o replică memorabilă: „Bietul Cristian Ţopescu! Probabil că se răsuceşte în Parlament!”

Ce-i drept, cînd comenta Cristian Ţopescu, fiul ofiţerului de cavalerie Felix Ţopescu pe care am avut onoarea să-l cunosc în copilărie, gimnastică sau patinaj, aflam multe despre piesa muzicală de acompaniament.

În imagine: Grigoraș Dinicu

joi, 2 august 2012

In Memoriam Sami Damian

Uniunea Scriitorilor din România și Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu profundă tristeţe decesul criticului S. « Sami » Damian. Scriitorul S. Damian (numele real: Samuel Druckmann) s-a născut la 18 iulie 1930 la Alba Iulia. A urmat cursurile Școlii de Literatură „Mihai Eminescu” (1950-1955) și ale Facultății de Filologie din București (licență în 1972). A lucrat ca redactor la Contemporanul, Gazeta literară (ulterior România literară) și Luceafărul. În 1974 a părăsit România și s-a stabilit în Germania unde a condus Catedra de Limba și Literatură Română a Seminarului de Romanistică a Universității Heidelberg pîna în 1995.


A publicat volume de critică literară în perioada anterioară stabilirii la Heidelberg („Intrarea în castel”, Premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1970, „G. Călinescu, romancier”, „Fals tratat de psihologia succesului” etc.). După 1989, a publicat din nou în România culegeri de eseuri. Dintre ele : „Scufita Roșie nu mai merge în pădure”, „Replici din burta lupului”, „Duelul invizibil”, „Aripile lui Icar”, „Trepte în sus, trepte în jos”, „Păr de aur, păr de cenușă”. S. Damian a fost un remarcabil cunoscător al literaturii române clasice și contemporane, al istoriei literare din România despre care a scris numeroase volume și articole. Opera sa reprezintă o contribuiție importantă la cunoașterea și interpretarea acestora.

Prin dispariția lui S. Damian, critica românească suferă o dureroasă pierdere.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog