sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Epitaful lui William Shakespeare...


... Tradus de mine tîrziu, la ceas de noapte, stimulat de un mesaj primit prin email, cu un poem dedicat lui SXPR.

Bun prieten, pentru Dumnezeu,
Să nu sapi jos, în colbul meu.
Cui nu atinge: har cu cîrca,
Blestem pe cine-mi mișcă hîrca.

                               William Shakespeare

*

Spre comparație varianta (presupun a lui Levițchi)

Prieten scump, ferește-te să tulburi
Țărâna încuaiată aici sub pulberi
Blagostovit fi de-ngrijești de tumul
Și blestemat dac-ai să-mi tulburi scrumul.

adoptă endecasilabul (deși originalul are 8 silabe iambice) și îl omite pe Jesus  din versul 1, că nu dădea bine.
Pînă și aici, funcționa autocenzura!

George Volceanov folosește și el decasilabul și edndecasilabul (Shakespeare, Opere I. Prefață, pag. 15)

Prietene, de dragul lui Cristos
Nu profana țărîna de mai jos!
Slavă celui cu pietrele-mi cuminte,
Și bléstem cui se-atinge de-oseminte.

Deși n-am reușit să țin măsura de 8 silabe decît în versurile 1-2, trecînd apoi la 9 silabe, și nici cuvintele monosilabice exclusive în versurile 3-4, țin să vă mărturisesc modesta  mea contribuție.

Iată și originalul:

Good friend for Jesus sake forbeare,
To dig the dust enclosed here. 
Blessed be the man that spares these stones,
And cursed be he that moves my bones.

5 comentarii:

  1. Mi-am încercat și eu puterile, dar recunosc cu modestie, varianta maestrului Gârbea este mai bună!

    De crezi în Isus, te teme,
    Acest praf să-l miști devreme.
    Pe trecător, binecuvânt,
    Blestem de-mi umblă în mormânt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, nu-i rau dar aveti probleme cu ritmul iambic:

      Te teme-n Jesus de mai crezi - ar fi corect iambic sau

      Isus dacă-l iubești, te teme
      Praful acest să-l miști devreme (deși devreme nu intră în original)

      Vă reamintesc: Ritmul iambic este un picior bisliabic cu silaba accentuată a 2-a.

      De ex versul 4 al dvs e corect.

      Ștergere
  2. Interesanta postarea dvs.
    Felicitari, domnule Horia Garbea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu mă pot abține să nu mă „joc”, măcar că nu sunt sigură că am respectat regulile „jocului”. Whatever... :))


    Prietene drag, pentru Dumnezeu,
    Nu zgândări în al meu seu.
    Laudă cui piatra-mi îngriji-va,
    Ocară cui îmi scurmă tigva!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog