luni, 27 mai 2013

La Mulți Ani, George Volceanov!

Azi, 28 mai 2013, George Volceanov va împlini 57 de ani.

Este un mare traducător, profesor, animator cultural, o persoană cu totul specială. Traducerile sale din engleză și maghiară sînt printre cele mai inspirate apărute la noi.  Munca enormă la dicționarele de argou îl distinge și ea printre toți filologii. A absolvit  Facultatea de Limbi germanice (secția engleză-română) a Universității din București și a susținut doctoratul la UBB Cluj. A primit numeroase premii pentru traduceri: ASB, British Council, „Andrei Bantaș” al USR, Manuscriptum al MNLR etc.

A tradus un număr impresionat de romane din autori cunoscuți precum J. Updike, David Lodge, J. Scott Fitzgerald, Philip Roth. Predă literatura engleză la o universitate din București.

Din anul 2010, George Volceanov s-a dedicat re-traducerii integrale în limba română, în versuri, a operei lui William Shakespeare. A contactat mai mulți traducători și poeți cu reputație dintre care doar Violeta Popa nu a abandonat proiectul încă înainte de a începe și a continuat pînă în prezent. Ulterior s-au alăturat echipei Horia Gârbea, Lucia Verona, Ioana Diaconescu. În afara traducerilor (Furtuna, Hamlet – toate cele trei versiuni - , Regele Ioan, Timon din Atena, Doi veri de stirpe aleasă, Nevestele vesele din Windsor), George Volcenov și-a asumat coordonarea ediției, redactarea prefețelor și notelor la mai multe piese. Ediția a ajuns la volumul VI (Editura Tracus Arte) și în toamnă va apărea al șaptelea volum, dar se lucrează și la volumul VIII.

La Festivalul Cărții de la Budapesta (2013) am avut onoarea să-l prezint pe George Volceanov (foto) în fața noastră fiind doar o mică parte a traducerilor și dicționarelor sale.

George Volceanov este un om de cultură de o mare modestie, plin de hărnicie și entuziasm, un priceput căpitan de echipă al ediției Shakespeare stîrnind elanul ei în fiecare moment. Îi doresc lui George Volceanov mult succes și o putere de muncă nestinsă, inspirație și să își încununeze a 60-a aniversare cu al 16-lea și ultimul volum al ediției Shakespeare.

La Multi Ani!


Un comentariu:

Postări populare

Arhivă blog