Arta
delațiunii este străveche. Se pare că în unele orașe, în Evul Mediu, existau
cutii „poștale” pentru denunțuri.
De curînd, lîngă blocul în care locuiesc, am văzut un afiș
foarte nostim prin care un autor (desigur) anonim o denunță pe o vecină care,
așezată nu departe de locul expunerii actului infamant, vinde produse de
producție proprie.
Afișul, scris cu roșu (!) și lipit de un aparat de aer
condiționat mi-a amintit și de cutiile cu denunțuri dar și de gestul
bărbierului regelui Midas, care n-a mai putut suporta să nu comunice lumii ce
văzuse.
Pentru că poza nu e prea clară, vă transcriu textul cu
ortografia originală, precum a fost lăsat publicului:
„PĂCĂTOASA ASTA VĂ
VINDE
-BORȘ DIN PIATRĂ ACRĂ DISTRUGE
STOMACU
- ȚUICĂ DIN ALCOL INDUSTRIAL ATACĂ OCHI
-VIN DIN PASTILA ITALIENESTI
ATACA FICATU
NU ARE MAMĂ NU ARE TATĂ
BANI SĂ IASĂ”
Imaginea: Cutie pentru delațiuni anonime la Veneția
Postări
În anii șaizeci să fi fost, mă trimetea bunică-mea să iau un kil de borș pentru ciorba ce urma să se producă. Noi stăteam în Vatra Luminoasă, pe una din străzile cu nume de artist liric. Traversam șoseaua Iancului și ajungeam în Pantelimon unde era Madam, o doamnă școlită la Paris, cu bărbatul închis politic. Ea își cîștiga existența cu borșul vîndut vecinilor și cu lecții de franceză. Cînd am intrat la școală eu știam deja să vorbesc franțuzește, și nu rusește, fapt ce m-a făcut să mă simt pentru prima dată dușmaul poporului. Așa că nenea cu pîra m-a făcut din nou să-mi aduc aminte că n-am scăpat de dușmănia noastră ancestral-getodacică. Liviu Alger
RăspundețiȘtergereEu în anii 1970-2000 luam borș de lîngă Hala Traian, dintr-o casă cu curte, fără etaj. În curte se creștea și un porc. Era foarte bun. Și borșul vecinei denunțate e bun, net superior celui pre-ambalat din magazinele alimentare. De altfel sînt complice cu ea: îi dau sticlele (pet) de apă minerală, după ce le golesc, ca să-și pună borșul. Mă autodenunț!
RăspundețiȘtergere