sâmbătă, 14 decembrie 2013

Prenume și renume. Care Gigel?


Spun drept că pe mine mă bucură prezența la Ministerul Culturii a unui preot pe care îl mai cheamă și Gigel.

Am avut acolo un strălucit eseist, un mare poet român, un ilustru tenor, un eminent pictor, doi dintre cei mai iubții actori ai noștri, un istoric și academician de vază, un abil compozitor, pînă și un autor de romane polițiste, plus un poet al unei alte limbi. A mers cultura mai bine în țara asta? Ei, a mers și ea cum a putut, adică de-a bușilea, în limita procentului din PIB alocat, indiferentă la străluciții maeștri ai penei, pensulei și cortinei care au făcut, nu zic vorbă mare, ce-au putut fiecare. Eu am cunoscut cîțiva dintre acești miniștri și mi s-au părut, toți, cel puțin de o mare inteligență, de talent în arta lor nu mai vorbim.  Și totuși, despre fiecare dintre ei s-au spus, de către oamenii de cultură, și vorbe grele, care începeau cu litere de după jumătatea alfabetului. Un regizor englez mi-a spus despre unul, plecat prea devreme dintre noi, poate cel mai senzațional în domeniul său „de bază”, că l-a exasperat cu opacitatea lui. Nu l-am crezut.

Culmea e că maeștrii respectivi n-au propășit, ca miniștri, nici măcar domeniile proprii deși presupun că ar fi dorit. Simt că a venit momentul să încercăm și un preot. N-are ce să ne strice. Iar faptul că poartă prenume cu diminutiv nu mă supără deloc.

Unii ar spune că e indiferent cum îl cheamă pe om, că poți da cu bîta în baltă și dacă ești Gheorghe sau Vasile la fel de bine ca dacă ai ieșit din cristelniță ca Andrei, Ludovic, Mircea sau chiar Horia. Eu nu cred că e chiar așa: numele e o părticică din destin. A lupta să-ți învingi numele sau prenumele sau diminutivul (semn că ai fost totuși iubit de părinți) e un lucru care cere curaj. A-ți asuma chiar și o poreclă dezavantajoasă, de pildă Pinocchio, pe scurt Pino - ajungînd s-o transformi în renume - nu-i chiar lucru de șagă. Dacă te cheamă Ionescu și mai ești și Take sau Nae și ajungi în cartea de istorie înseamnă că e ceva de capul tău. Se poate închipui tenacitate mai mare decît ca, numindu-te ridicol Pache Protopopescu, să devii primar de capitală și, în numai doi ani ca primar, să te înscrii pentru totdeauna în istoria urbei?

Nu cred că popa va fi mai puțin bun decît actorul, poetul, pictorul sau tenorul. Dar el va avea ceva ce lor le-a lipsit. Un prenume de transformat în renume. Succes, Gigele!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog