sâmbătă, 31 august 2013

O observație OZN la Neptun


O observație OZN la Neptun vine între alte experiențe inedite ale vacanței din acest an. O să revin cu poze și detalii despre vacanță și Neptun. Din păcate OZN-ul nu l-am fotografiat.

In seara zilei de 30 august, la ora 21.30-21.32. Pe faleză în fața Casei Scriitorilor. Eram singur, purtam ochelarii obișnuiți cu care văd bine. Nu erau turiști prea aproape, pe faleză, și nimeni pe plajă. Prea departe ca sa-i pot atentiona pe cei de pe faleză și în grupuri, deci neatenți în afara grupului, e de presupus că nu au observat. Mă îndreptam de la nord la sud, pe faleză, urmînd să intru în curtea vilei ca să ajung la finala Supercupei Europei. Am observat deodată o lumină portocalie intensă, de dimensiuni mult mai mari decît o stea, de formă lenticulară mai exact de ”ochi”, simetrică deci față de verticală și orizontală, mergînd pe cer tot de la nord la sud deasupra mării în dreptul digului. 

A parcurs în 2 min. sau 2 min. și 30 sec. un traseu subîntinzînd un arc de 20-25 grade, maximum 30 grade. Se afla deasupra orizontului la 12-15 grade. Concomitent, am observat două ambarcații staționînd pe apă la cîteva zeci de metri de dig și două avioane pe cer, mult mai sus de obiect, evident avioane, cu semnalizarea obișnuită și binecunoscută mie. 

Am avut timp să mă gîndesc să iau un al doilea martor, dar nu era nimeni destul de aproape, să iau repere topometrice, să mă gândesc dacă nu e un obiect luminos tractat de pe mare, paralel cu digul, dar nu era nimic pe mare și niciun zgomot de motor sau alt sunet similar. Am gîndit foarte clar să nu scap obiectul din ochi și să fiu atent cum va dispărea. Am omis două lucruri importante: să cronometrez observația, deși aveam ceas, și să fac o fotografie cu telefonul pe care îl aveam cu mine. Eram preocupat să nu iau ochii de pe obiect. Presupun că obiectul nu era mai departe de cîteva sute de metri în linie dreaptă față de mine și ca urmare nu era prea mare, de ordinul metrilor, poate 20 m cel mult. Obiectul era lumina însăși, nu am observat un contur luminat din exterior, ca la un elicopter etc. Repet că nu am auzit niciun zgomot. Cerul era perfect senin. Viteza o consider compatibilă cu a unei bărci cu motor sau a unui avion mic (unul, avînd o elice, cu o reclamă tractată de coadă, a trecut zilnic peste plajă și am făcut comparația).

Am fost foarte concentrat să văd cum va dispărea obiectul (sau ce se va întîmpla cu el, nu excludeam că va coborî în mare). După un parcurs drept, paralel cu orizontul și digul, ușor de  verificat paralelismul, fără tremurături sau modificări de traiectorie, a rămas la aceeași altitudine, dar a început să se estompeze, ca și cum ar fi virat 90 de grade spre est și s-ar fi dus încet spre larg, pierzîndu-se în negură/ceață existentă deasupra mării și cînd e senin. 

După dispariția obiectului/luminii, am verificat ora - 21.32  - și am urcat în curtea vilei unde, pe terasă, se aflau, în fotolii și cu fața la mare, dna. Gabriela Adameșteanu și dl. Gabriel Dimisianu. Acesta, la relatarea mea, mi-a spus că a zărit o lumină portocalie printre copaci și tufișurile curții, dar nu i-a dat o atenție specială. Era în convorbire cu dna Adameșteanu. Totuși e o a doua mărturie de încredere. Nu i-a semnalat doamnei observația sa, ce a fost obturată serios de frunzișul copacilor și tufișurilor, în vreme ce eu nu aveam nimic între mine și mare.

Dintre observațiile mele de OZN-uri, dintre care trei mai serioase și mai „inexplicabile”, aceasta a fost cea mai de durată, mai temeinică, și m-a impresionat cel mai mult.

vineri, 23 august 2013

Învățămînt și învățăminte. „Triumful talentului” față cu licența

Un fapt cu care mă confrunt an de an, spre neplăcerea mea, este lupta pentru „intrarea în licență” a studenților mei. A celor nedotați sau nestudioși, vreau să zic. Înainte vreme, „înainte de Bologna” (cum ai zice „înainte de potop”) nepromovarea unui examen, după legiuitele reexaminări, atrăgea repetarea anului. Era un caz nefericit, dar nu foarte rar. Unii studenți, puțini, alegeau deliberat să repete anul pentru a mai întîrzia momentul intrării în „cîmpul muncii”, care se profila cam sinistru. Cei mai mulți ajungeau să repete un an din vina lor.

Astăzi, nepromovarea unor examene, chiar importante, în anul întîi sau doi, nu împiedică accesul în anul patru și terminarea acestuia, cu „credite” dobîndite la materii secundare, cu profesori prea blazați pentru a fi exigenți sau care își comercializează efectiv notele. De altfel, studentul care a promovat prin influență sau oferirea unor atenții devine „client” de nădejde la lucrarea de diplomă a cărei elaborare se poate face (cu acordul îndrumătorului) prin metoda brevetată a mutării fișierelor dintr-un PC în altul. Uneori, fonturile nu se potrivesc și am văzut „lucrări de diplomă” care aveau, în formule, niște pătrățele în locul simbolurilor matematice. Nimic esențial, pentru că îndrumătorul nu mai citește (doar știe prea bine sursa lucrării) iar comisia poate fi uneori o cooperativă de reciprocități. Probabil din acest motiv nu am fost niciodată invitat într-o comisie de licență. Mulțumesc și pe această cale celor care m-au evitat și lui Dumnezeu.

Așadar, an de an, îmi primesc pedeapsa de a „mai da odată” examene de anul II cu unii studenți ajunși în anul IV și la fel de ignoranți precum erau în urmă cu doi ani. Din motive lesne de înțeles, conducerile facultăților „mai dau o șansă” – pe timpul și nervii cadrelor care se fac vinovate de exigență – adunînd astfel, pentru clemența lor nesfîrșită, comori în ceruri. Dacă unii adună cîte ceva și pe pămînt, nu e treaba mea ci a altor organe. Desigur, altfel îndrumătorii de profesie ai diplomelor ar fi lipsiți de „clienți”, ceea ce i-ar întrista. Întrebarea standard a studentului care depune lucrarea și iese de la examen este „cînd mai putem da”. A cincea, a șasea sau a șaptea oară, sporind examinatorului colecția de foi albe sau de „perle” de tipul „legea lui Fuck” (în loc de legea lui Hooke, dacă era o mostră de umor voluntar, ar fi fost bine, dar nu…)

Cel mai adesea problema nu e ignoranța vindecabilă a unor „absolvenți”. Un lucru neștiut poate fi învățat de cineva capabil să învețe. Din păcate, cel puțin jumătate dintre cei care ajung forțat la acest capăt de studii nu mai pot progresa. Sînt reduși mintal, unii, sau crescuți într-un mediu care nu și-a propus să-i educe sau nu a reușit s-o facă: familii ignorante sau prea opulente ca să mai pună preț pe cărți, licee mizerabile etc. O studentă - la întrebarea mea exasperată dacă a făcut o materie numită „fizică” - mi-a răspuns că nu, niciodată. Profesorul nu venea sau nu preda nimic și nici nu-i asculta pe elevi, punînd notele, totdeauna de trecere, aleator. Alt student a afirmat că a făcut un liceu cu profil „arhitectură” la care materia „matematică” era opțională. Iar el nu a ales-o. Arhitectură fără matematică (măcar geometrie) iată rezumatul unui dezastru! Asemenea indivizi ajung fără mari dificultăți în anii terminali ai studiilor superioare. Cei care îi promovează pun presiune pe cei care refuză s-o facă și obțin destule succese. De milă, de silă, unii își iau diploma și, cum altfel, devin șefi.

Am întîlnit și cazuri triste. Părinți sau alte rude, oameni perfect normali, recunoscînd că au un fiu sau nepot lipsit de inteligență și implorînd să fie totuși „trecut” în rîndul inginerilor. La întrebarea legitimă de ce îl chinuie astfel și nu-l lasă să devină ceva pe potriva intelectului său n-am primit niciodată un răspuns. De altfel oamenii de rînd nu-și dau seama că nu numai pentru dans, pictură și canto trebuie talent, o minimă vocație, o „bosă”. Ci și pentru inginerie, medicină, avocatură și chiar oștire. În loc ca școala să-i excludă de la practicarea meseriilor inadecvate lor, îi mîngîie pe capul care uneori nu face doi bani.

În orice caz, cînd dăm vina pentru că „țara merge prost”, cum clamăm de la Caragiale încoace, pe clasa politică, comploturi mondiale, conspirații subtile să ne gîndim cum ne raportăm noi înșine la școala prin care „trec” toți. Un medic, dacă omoară un om – doi, își pierde pînă la urmă dreptul de a profesa. Un profesor care lasă în libertate și cu patalama în regulă o cohortă de ignoranți, an de an, iese la pensie cu toate onorurile.

În final, o mostră strict autentică de la un tînăr care, pariez, va ajunge departe. Iată cum scrie, într-un email trimis mie, un posibil absolvent al facultății la care funcționez:

Va multumesc. Dar nu au afisat nici un coleg, rezultatele, ati putea sa mi-le da-ti mie pentru ale da mai departe! Ma scuza-ti de deranj!

miercuri, 21 august 2013

La Mulți Ani, Bogdan Teodorescu!

Îmi vine greu să cred că vechiul meu prieten, Bogdan Teodorescu, împlinește mîine 50 de ani.

Parcă ieri participam împreună la Olimpiada de Literatură Română din anul 1980 sau la dezbateri informale, după cenacluri studențești, pe tema dacă există sau nu... istoria. La care ni se alătura, între alții, Marius Oprea, singurul dintre noi care a ajuns istoric.

Între timp, Bogdan Teodorescu a devenit profesor la SNSPA, a scris romane de succes dar și cărți de sociologie și politologie fără să ocolească însă impresiile de călător prin lume, cunoscînd aprecierile publicului și laurii premiilor literare. Am scris despre Dacic Park, Spada, Băieți aproape buni, 54/24, volume în care l-am regăsit de fiecare dată pe combativul, tranșantul, amuzantul autor pe care-l cunoșteam încă din vremea debutului în revistele școlare.

Bogdan Teodorescu pare să aibă o înfrățire cu succesul, cu priza la public. La aniversarea lui, îi doresc să rămînă mereu la fel, alert și neconcesiv, să aibă parte de sănătate și de succese tot mai solide.

La Mulți Ani!

Imagine: Paris, Salon du Livre, 2013. Dezbatere la standul României cu Bogdan Teodorescu, primul din stînga, Ioana Drăgan, Bogda Suceavă, Florina Ilis. Foto - H. G.


Candidații la funcția de Președinte al Uniunii Scriitorilor din România

Dan-Mircea Cipariu (n. 1972 – 41 de ani, membru USR din 2002)
Poet, jurnalist, animator cultural. Absolvent de jurnalistică. Conduce Filala USR București – poezie din anul 2005, reales în 2009. A publicat numeroase volume de poezie și a primit premii pentru poezie și multimedia. Conduce un portal cultural: www.agențiadecarte.ro. A candidat la Președinția USR în 2009 (locul 4).

Nicolae Manolescu (n. 1939 – 73 de ani, membru USR din 1962).
Critic și istoric literar. Absolvent de filologie, doctor în filologie, academician, ambasador, profesor emerit al Universității București unde a lucrat zeci de ani. Este autorul „Istoriei critice a literaturii române”. A fost senator din partea PAC. A candidat la președinția României. Conduce revista România literară. A condus Asociația Scriitorilor București între 1990 și 1994 și USR din 2005, reales în 2009. A mai candidat în 2001 fiind depășit în turul II de Eugen Uricaru.

Corneliu Leu (n. 1932 – 81 de ani, membru fondator al USR, 1949)

Prozator și publicist, dramaturg, scenarist și regizor de film. A publicat numeroase volume de proză, publicistică, teatru, a realizat numeroase spectacole de teatru și filme, a condus o casă de filme, a fondat și condus publicații. Conduce un portal cultural: www.cartesiarte.ro. Nu a mai candidat la Președinția USR. 

(prezentări în ordinea înscrierii)

Președintele USR va fi sigur bărbat: Dan Mircea Cipariu, Nicolae Manolescu sau Corneliu Leu?

De Sf. Maria Mare s-au încheiat înscrierile candidaților pentru alegerile USR care se vor desfășura după un nou sistem între 16 septembrie și 7 octombrie.

Candidații trebuie să meargă prin țară din filală în filială ca toți membrii să-i poată vota dacă vor și nu doar delegații la o conferință. Sistemul putea fi simplificat cu vot electronic sau poștal dar la cum merge poșta și la cît de pricepuți sînt unii scriitori la taste e mai bine așa. Suspiciunile de fraudă vor fi mai mici în noul sistem de vot.Va fi ales candidatul cu cel mai mare număr de voturi valabile, indiferent că va avea 50%+1.

Noul sistem, care prevede un turneu prin 16 filiale plus cele 6 secții de la București, pe banii candidaților, firește, elimină candidații care nu au timp și bani pentru așa ceva, dar și candidaturile de complezență care în anii trecuți s-au soldat cu risipirea voturilor, unii ambițioși luînd 12, 6 sau, record absolut, 2 voturi.

Vor vota, evident, doar membrii care și-au achitat cotizația și care vor fi prezenți la locul adunărilor. Asta îi elimină practic de la vot pe cei care nu locuiesc în țară sau nu se vor afla în localitățile respective în ziua fixată. Votul electronic le-ar fi permis și lor să-și exprime părerea.

În fiecare filială se vor alege, ca de obicei, președintele și comitetul filialei. Președintele de filială intră automat în Consiliul USR.

Programele candidaților și raportul președintelui în exercițiu pot fi citite pe blogul scriitorilor și pe situl USR. 





duminică, 18 august 2013

În curînd: „Luceafărul de dimineață” nr. 8/2013

La mijlocul săptămînii viitoare, va apărea nr. 8/2013 al revistei „Luceafărul de dimineață”. Sumarul cuprinde cronica literară semnată de Dan Cristea despre Jurnalul lui Fănuș Neagu ca și numeroase recenzii semnate de Felix Nicolau, Radu Voinescu, Adrian G. Romila, Adela Vlad, Ana Dobre, Liviu Comșia, Geo Vasile, Nicolae Coande. Andrea Hedeș și Camelia Săpoiu se referă la „cartea lunii”: romanul Călugărul Negru de Șerban Tomșa. 

Invitatul lunii este poetul grec Stavros Deligiorgis care îl evocă pe Kavafis la 150 de ani de la naștere. Numărul mai cuprinde poezie de Margento și Radu Nițescu și Ora Urdnaburg (debut absolut), proză de Ovidiu Dunăreanu, traduceri de Tudora Șandru Mehedinți. Aniversarea, în august, a lui D. R. Popescu îi prilejuiește un studiu Jeanei Morărescu. 

Despre teatru scriu Doina Papp, Ana-Maria Nistor și Nicolae Havriliuc, despre cinema Călin Stănculescu, iar Costin Tuchilă prefațează festivalul muzical George Enescu. Interviul lunii este acordat de Denisa Comănescu Andrei Rotaru. Eseuri publică Radu Aldulescu, Ioan Buduca și Adrian Costache, iar Nicolae Coande îl evocă pe regretatul poet Bucur Demetrian. 

Rubrica de artă plastică e semnată de Iolanda Malamen, iar cea de sport de Gelu Negrea. 

sâmbătă, 17 august 2013

Ce degajăm? Terenul sau balonul?

Noroc că mă uit la TV rar sau deloc. Nu am răbdare, nici ce vedea. Azi însă am avut de privit alternativ un meci de tenis, unul de fotbal și un film reușit care schimba puțin povestea celor trei muschetari: Milady de Winter era sluga diavolului, nu doar a lui Richelieu.


Singurul lucru care m-a iritat a fost insistența cu care comentatorii meciului de fotbal vorbeau despre felul în care jucătorii „au degajat balonul”. Prin lovirea cu putere a mingei, jucătorii degajează terenul. Provoacă răspîndirea adversarilor aglomerați în apropierea porții. Cum ar putea să degajeze mingea? Doar dacă s-ar fi așezat pe ea muște care astfel s-ar fi răspîndit. 

joi, 15 august 2013

Raportul Președintelui USR și programele a doi candidați pe blogul scriitorilor din București

Pe blogul scriitoridinbucuresti.blogspot.com au fost publicate:

- Raportul președintelui USR pentru perioada actualului mandat 2009-2013.

- Programele candidaților înscriși pentru ocuparea funcției de Președinte USR: Dan Mircea Cipariu și Nicolae Manolescu.

În măsura în care vor apărea noi candidaturi, vor fi publicate și programele altor candidați.

Aceste materiale au fost publicate și pe situl  USR.


marți, 13 august 2013

Presa și gramatica! „Datul cu șutul la steaguri”

Situl hotnews.ro explică motivele penalizării unui oficial al formaței Steaua:

„Managerul FC Steaua, Mihai Stoica, a dat cu sutul la un steag al formatiei Dinamo inaintea inceperii meciului direct. De asemenea, oficialul stelist a avut o altercatie cu membri ai conducerii FC Dinamo la vestiare, dupa intalnire.”

*

„A dat cu șutul” și „La un steag” sînt mostre reprezentative pentru gramatica jurnalistului român la anul de ghinion 2013. Mîrlănia față de limba română n-ar trebui pedepsită? Unde ești tu, George Pruteanu?

În lipsa lui G.P., să traducem totuși exprimarea în româneasca banală dar corectă:

„Mihai Stoica a lovit cu piciorul un steag”  / „...a aplicat o lovitură de picior unui steag”.

Portretul artistului în tinerețe. Pterygotus și peștii primitivi

Aflat la Bengești, ca la un Barbizon postmodern, Huppy nu a dat atenție prea mare peisajului.

S-a dovedit mai degrabă un „pictor animalier” de speța celor flamanzi, fotografiind cățeii de diverse generații și revărsîndu-și talentul plastic asupra unor creaturi silurian-devoniene. Printre ele, una de care eu nu auzisem.

Cînd am cerut explicații asupra lucrării, autorul mi-a spus:

„- Este un Pterygotus care a prins un scorpion de mare. Mai sînt acolo alt scorpion și cîțiva pești primitivi.”

Sus: Vînătoarea submarină a lui Pterygotus.

Jos: Atelierul artistului.





vineri, 9 august 2013

Zodia Leului. Aniversări de 10 august.


Peste cîteva ore voi împlini o vîrstă ambiguă pe care o voi aniversa într-un cadru extrem de restrîns, așa cum cred că se și cuvine de la un număr de ani în sus.

Ce-ar spune zodierii privind la scriitorii născuți pe 10 august, în a 18-a zi a Leului?
Ei sînt (dacă nu am omis pe nimeni) Panatit Istrati, Ion Negoițescu, Dan Laurențiu și, în viață, deci primind urările mele cele mai bune pentru aniversare: Barbu Cioculescu, Nicolae Prelipceanu, Ioana Drăgan. Adăugîndu-mă și pe mine, avem un istoric literar, memorialist și poet, un poet cu unele contribuții jurnalistice pline de ironie, o prozatoare pur-sînge și un (mai ales) dramaturg. Între iluștrii dispăruți: un prozator și un revoltat, un critic de finețe și un poet „crepuscular” (după Dan Cristea).

S-ar putea ca zodierii să invoce diferența de an și oră a nașterilor, „ascendentul” și alte conjuncții sau opoziții planetare. Nu știu care e adevărul, dar nu pot decît să mă bucur de această diversitate a cărei posibilă unitate -secretă- îmi scapă deocamdată.

Închei urîndu-le „La Mulți Ani” colegilor de scris și zodie și tuturor celor care s-au mai născut în această zi.

P.S.: Pre-ziua aniversării de mîine coincide cu trecerea pragului de 165 000 de vizitatori ai blogului. Le adreesez și lor tuturor un gînd bun prietenesc.

joi, 8 august 2013

A dispărut prematur poetul Bucur Demetrian

Am primit cu mare tristețe vestea încetării din viață a distinsului poet craiovean Bucur Demetrian.
La numai 62 de ani, poetul a părăsit lumea cu discreția care l-a caracterizat în viață.
L-am cunoscut mai bine cu prilejul Tunirului Poetic de la Olimp, acum doi ani și am avut ocazia să apreciez versurile sale subtile ca și rezerva și eleganța autorului.

Pe blogul scriitorilor din București puteți citi necrologul său, semnat de Nicolae Coande.

Dumnezeu să-l odihnească!


marți, 6 august 2013

Muzica și abolirea lexicului. „Îuu, Au-au. Va fi bine”

Textele de muzică ușoară nu sînt de regulă investite cu virtuți poetice în afara cazului că se folosesc anume texte lirice clasice sau moderne.

În trecut, stupiditatea unora era pe drept prilej de ironii. De pildă personificarea macaralelor care „rîd în soare argintii” sau glorificarea proletarilor prin asimilarea lor cu profesioniști de altă categorie: „pe schele, zidarii sînt... aviatori”. Se atribuiau mării sentimente omenești și pariotice: „marea salută Romnânia” iar lipsa cailor la metrou era un succes al tracțiunii electrice care trebuia exaltat:  ”trenu-l galben fără cai/ nu-i nici birjă nici tramvai” (dar nici supersonic sau transatlantic!).

Aceste textulețe cretine, care i-au îmbogățit însă pe mulți, aveau o oarecare coerență și chiar o prozodie compatibilă cu punerea pe note a silabelor.

Mergînd însă deunăzi cu curse regulate de transport auto am fost constrîns să dau atenție muzicii contemporane cu care șoferul dorea probabil să le taie pasagerilor cheful de lectură, știut fiind că nu e sănătos pentru ochi să citești în mașină. Am înregistrat în memorie, fără să vreau, unele texte dintr-un număr mai mare în care se distingeau interjecțiile. Practic nu mai e text de „hit” (înainte se spunea „șlagăr”) din care să lipsească gemete, vaiete, oftaturi, chiuieli și diverse onomatopee neidentificabile.

Am reținut prin frecvența repetării cîntecelor, probabil hituri ale verii:

„Bîlî-bîlî bîlî-bău – o stea!
Bîlî-bîlî bîlî-bou – a mea!” - adică steaua e în posesia eului liric.

și

„Ăhăuu – va fi bine.
Aăău, Ahăhău, va fi bine
Îuuu! După rău vine bine!
Au-au. Vine bine!”

Înțelegem că personajul are o suferință exteriorizată prin vaiete, interjecții exprimînd durerea fizică insuportabilă (deși emise pe un ton săltăreț) și se consolează că viitorul va fi mai luminos, eventual într-un loc cu verdeață, cu penurie de întristare și suspinare.

Ceea ce am notat ca indiscutabil este procentul cuvintelor cu sens: tot mai redus (bine, vine, stea, mea)  în raport cu simplele emisii de silabe (ne)investite cu sens. Dacă în jazz improvizația vocală este un fapt în sine, premeditat, eliminînd verbul, aici sensul trebuie dedus, în sărăcia sau lipsa bagajului lexical, din tonalitățile boncăluitului. Ăăăuuu!

Pentru comparație, iată prima strofă a unei unoscute balade interpretate de Kenny Rogers:

On a warm summer's evenin' on a train bound for nowhere,
I met up with the gambler; we were both too tired to sleep.
So we took turns a starin' out the window at the darkness
'Til boredom overtook us, and he began to speak.

Îuuu! Va fi bine.

P.S. De la google care le știe pe toate am aflat acum că piesa se intitulează oprimist „Inevitabil va fi bine” și este - să zicem așa - interpretată de o anume Andra (și mai cum?).

luni, 5 august 2013

Poem nou. Celălalt țărm

celălalt țărm

cînd vom ajunge
la marginile mării
și dumnezeu ne va privi
ca pe niște școlari întîrziați
va pune îngerul
să ne întrebe
unde ați zăbovit
pentru ce rănile
acestea din palmele voastre
că doar
nu ați mers în mîini

o să răspundem că
ne-am prefăcut
în păianjeni că opt
picioare ne-au crescut
prin credință
ca să ajungem
de patru ori mai iute
la țărmul fierbinte
unde ne aștepta
mila lui ca o mare
fără nicio cută

o să spunem că
ne-am rănit în scoici
în cioburi și tinichele
ne-am ars în
mucuri de țigări
și focuri uitate
știind că apa mării
o să ne vindece oricum

dar ați venit prea tîrziu
va clătina din cap îngerul
nici chiar răbdarea noastră
nu e fără sfîrșit chiar dacă pare
nici măcar marea nu e
fără sfîrșit chiar dacă pare
și nu-i vezi celălalt țărm
ce mai vreți acum de la noi

o corabie o să răspundem
o corabie ca să plutim
pe marea îndurării lui
și să vedem
dacă are sau nu sfîrșit

duminică, 4 august 2013

4 august. Urări pentru Ruxandra

Azi, 4 august, iubita noastră mamă și soție, Ruxandra, își aniversează ziua de naștere.

De la Bengești, departe de ea și cu mult dor, noi, Huppy și Hipo,
îi trimitem cele mai bune urări
și dragostea noastră.

LA MULȚI ANI!


Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog