sâmbătă, 28 iunie 2014

În curînd: Luceafărul de dimineață nr.6/2014

În curînd va apărea nr. 6/2014 al revistei Luceafărul de dimineață. Cronica lui Dan Cristea se referă la volumul  memorialistic al Gabrielei Adameșteanu. Cartea lunii este prezentată de Simona Drăgan și Răzvan Voncu (Despre Islam de Nadia Anghelescu). Recentele volume laureate ale unor premii importante dau prilejul unor eseuri de Răzvan Voncu (despre Țeasta de Eugen Suciu – Premiul USR), și Horia Gârbea (despre Punct și de la capăt, romanul lui Gabriel Chifu – Premiul Colocviului Romanului). 

Comemorarea a 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu este realizată printr-un articol al Elenei Vulcănescu despre o fotografie puțin cunoscută a poetului. În acest număr publică poezie Liviu Georgescu, Octavian Soviany, Cătălina Cadinoiu, Florea Burtan ca și tinerele speranțe Romana Pantea și Maria Constantinescu. Proza e reprezentată de Adrian Costache. Încă un eseu de la Colocviul Național de Critică publică Viorica Răduță. Recenziile la volume de literatură română contemporană din acest număr sînt semnate de Ioan Holban, Simona Grazia Dima, Andrea Hedeș, Horia Gârbea, Toma Grigorie, Ion Toboșaru, Ana Dobre, Adrian G. Romila, Radu Aldulescu și Nicoleta Milea. 

Despre cartea străină scriu Laura Botușan și Nicolae Coande. Irina Budeanu realizează interviul lunii. Nu lipsesc cronicile din toate artele oferite de Călin Stănculescu, Dinu Grigorescu, Costin Tuchilă, Iolanda Malamen și cea de sport a lui Gelu Negrea.

5 comentarii:

  1. Parcă şi subsemnatul v-a trimis o cronică de carte străină ("Nimeni nu se salvează singur" de Margaret Mazzantini) pe la finele lunii mai, e cumva o scăpare...ştiu că numele meu e alergic pentru mulţi colegi, dar încă sunt sub scut...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiind încă două cronici la "cartea străină", una, la Havel, amînată demult am reportat-o pe a dvs. la nr. următor.

      Ștergere
    2. Am cautat varianta online a revistei Luceafărul de dimineață nr.6/2014 si nu l-am gasit...

      Ștergere
    3. Așa cum am explicat chiar mai sus nu am avut spațiu în nr. 6 și va apărea în nr. 7. Încît nu înțeleg de ce ați căutat-o după ce am spus că nu am avut spațiu. :)

      Ștergere
  2. VIZIONARĂ

    Cu trecerea vremii ne risipim în toate,
    fantezia disipării întregeşte gestul;
    îşi cere zilnic viaţa, din drepturi amânate,
    nu uită să-şi ceară, uneori, şi restul.

    Cum nu ne-ajunge timpul să privim banalul,
    umblă tinereţea în sfere de sublim;
    apa-şi are malul, valea-şi are dealul,
    şi-abia ne facem loc ca să murim.

    Tot zăbovim… Trăim sub miresme tari,
    avântaţi departe şi cautând un rost;
    însufleţiţi de sine în neliniştile mari,
    viaţa ne risipeşte şi cere contracost.

    Cu trecerea vremii ne risipim în toate,
    umblă tinereţea în sfere de sublim;
    îşicere zilnic viaţa, din drepturi amânate,
    şi-abia ne facem loc ca să murim.


    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog