sâmbătă, 9 august 2014

Cărți noi! Ovidiu Genaru „Grafitti. Afișe. Insomnii” (Ed. Ateneul Scriitorilor) - * * * * (II)

(urmare)

            Așadar, trecerea cotingentului în metafizică și a clisei dintr-o rîpă în Uvedenrode, cu imagini frizînd suprarealismul, cam ca la Virgil Mazilescu, iată ținta pe care Ovidiu Genaru o atinge fără efort vizibil. Căci metafizica moțăie la ghișeul poștei iar vîntul cîntă în butoaiele curții interioare. Evident, numai pentru cine îi percepe cîntul supramuzical. Dar nu și suprasexual pentru că poetul e om și, din cînd în cînd, chiloțeii tanga imprimați cu versuri de nichita/ pe față pe verso/ reliefeză un/ iepuraș parfumat cu brumaru.         
            Uneori ne atinge cu boarea lui suavă absurdul. Vedem bine și nu ne îndoim nicio clipă – pentru poet absurdul este o categorie pozitivă dar nu devine o predilecție, întrucît el are încă destule răfuieli cu realitatea și cu realismul. E drept că un adio imperceptibil/ fracturează îmbinările tale cu acropolea/ acestei lumi, dar și cele mai evanescente lucruri au o dimensiune tangibilă, de lumină s-o sapi cu cazmaua.
            
De o factură similară sub aspectul comunicării cu „graffitiurile” sînt „afișele”, dar formal ele se deosebesc prin faptul că ele grupează enunțuri scurte, minimale, aparent disparate, despărțite clar de asteriscuri. O frază, uneori o propoziție și atît, adică nu mai mult, are de „afișat” poetul pe ușile catedralei din Wittenbergului personal pe care credinciosul în poezie le poate parcurge odată cu îndoielile proprii căci multe afișe i se adresează direct, la persoana a doua. Vei fi și vei fi împlinit numai jinduind primejdioasele fructe (Afiș 11), hotărăște Ovidiu Genaru nuanțînd arghezianul vers primejdia o caut și o isc.
            Afișele lui Ovidiu Genaru sînt constituite din poeme miniaturale care însă nu au nimic de-a face cu spiritul de haiku, amprentate de concepte (an magic anul liliacului meu norocos/ an de o clipă/ dar îmi ajunge) sînt mai aproape de arta serială în maniera lui Richard Paul Loshe. Matricele lui nu sînt însă vectori, precum Coloana fără sfîrșit la Brâncuși, nici nu sînt constrînse la bidimensional, ca la Loshe și alți pictori, ci au – ehei, avantajele poeziei – multiple dimensiuni de dezvoltare. Apoftegmele, uneori ironice (Ți-e foame. Amintește-ți de binefacerile setei.) lovesc direct și pieziș, iradiază. Poetul ajunsese cu figurile la capătul tablei și deci e constrîns a continua demonstrația în aer, în abstract.

            Ovidiu Genaru este un poet exemplar în special prin modul în care adună sintagmele cu înțelesuri diferite sau aparent fără niciun înțeles pentru a semnifica (și a seduce) în ansamblul lor, tușe puternice și care izbesc ochiul (poetul e totuși un mare vizual) dar se cuvin înțelese numai în cadrul unei construcții care este poemul întreg. O supratemă a volumului este trecerea timpului care presară sarea senectuții pe existență și, implicit, a caducității artei care este grafitti și afiș efemer, peste care se suprapun din timp în timp alte semne, se lipesc alte postere. În concluzie, pe ultiumul mohican liric îl melancolizează condiția sa omenească: Vestea că-s om mă umple de melancolie.

            În calea timpului, poetul își lipește – cît viețuiește – afișele care exaltă și deploră totodată curgerea vremii. El asociază ori opune, după caz, nemărginirii și veșniciei din marele circuit temporal, trăirile „micului circuit” biologic și sentimental, nu mai puțin important, într-un continuum existențial și un discurs liric de o impecabilă, tulburătoare expresivitate. Textul său se înalță ca un vultur dominator. Atinge astfel, în cele mai frumoase dintre poemele volumului, multe memorabile, eminența strofei marelui său concitadin, Bacovia, pe care, la întîlnirea noastră recentă, mi-am permis să i-o reamintesc lui Ovidiu Genaru: Nemărginire, veșnicie/ În ochii tăi sînt cel mai laș./ Învață-mă filosofie/ Iubesc o fată din oraș.


În pragul împlinirii a 80 de ani de către poet, volumul de acum confirmă ceea ce știam: Ovidiu Genaru își are „afișul” pe cel mai reprezentativ panou din hall of fame al poeziei noastre.

2 comentarii:

  1. La mulți ani, domnule Horia Gârbea!
    Ați trăit, până acum, aproape 19 000 de zile... Încă pe atâtea vă doresc!
    Sănătate și spor la scris și în toate!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog