duminică, 17 mai 2015

Turnirul de poezie de la Balcic

Între 12 și 16 mai 2015 a avut loc Turnirul de Poezie „Cununa de Aur de la Balcic”, a cincea ediție a unei manifestări devenite tradiționale pentru Uniunea Scriitorilor. 


Două echipe de poeți din filialele uniunii se întrec într-o localitate cu semnificație culturală în fața unui juriu care decide o echipă cîștigătoare și un laureat individual al „Cununii de Aur”. În acest an, manifestarea a fost realizată cu sprijinul unor parteneri tradiționali: Institutul Cultural Român și Primăria Sectorului 2 București cărora li s-a adăugat Consiliul Județean Arad. Au participat echipele filialelor USR din Arad (cîștigătoare a ultimelor trei ediții) și Chișinău. 


De această dată a învins Filiala USR Chișinău care va organiza următoarea ediție a turnirului. Dintre cei doisprezece poeți participanți, juriul l-a desemnat cîștigător, după trei runde foarte echilibrate, pe Arcadie Suceveanu (Filiala Chișinău). Premiul de popularitate, prin votul tuturor celor prezenți, a fost obținut de Andrei Mocuța (Arad). Au susținut recitaluri și laureații edițiilor anterioare. Festivitatea de premiere și un recital de gală al poeților au avut loc la castelul Reginei Maria de la Balcic.


Participanții au convenit că s-a desfășurat o ediție pe deplin reușită, valoarea poeziilor citite și ambianța desfășurării fiind practic desăvîrșite.


În imagini, printre alții, echipa cîștigătoare (Georghe Chiper, Teo Chiriac, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Dumitru Crudu, Nicole Leahu), laureatul Arcadie Suceveanu, președintele juriului, Mihai Zamfir. Foto: Horia Gârbea.


duminică, 10 mai 2015

Cărți noi! Cipru și alte paradisuri


                Andreea Păstârnac Mitologie insulară, Editura Tracus Arte 

                Deși face parte din generația literară nouăzeci, fiind colegă de cenacluri juvenile cu cei mai mulți dintre reprezentanții acesteia și ea însăși o poetă notabilă, Andreea Păstârnac (Stoie pe numele din certificatul de naștere) debutează abia acum cu o colecție concentrată de eseuri pe o temă absolut inedită la noi: panteonul cipriot. Autoarea este diplomată de carieră și, înainte de a prelua postul de ambasadoare a României la Tel Aviv, unde se află din 2013, a reprezentat țara tot ca ambasadoare în Cipru. Conducerea unei misiuni diplomatice într-o zonă afectată de un conflict contemporan i-a lăsat totuși timp autoarei, să se ocupe de trecutul îndepărtat al Insulei Afroditei și a fratelui său Apollo, care a ales la împărțeala zeiască Rhodosul, dar a rămas la inima ciprioților. Citind eseurile docte și sprintene totodată ale Andreei Păstârnac, pline de amănunte surprinzătoare pe care nu le poți cunoaște fără a cerceta și a înțelege spiritul locului, am revăzut mental și peisajele atît de frumoase, demne de zeița tutelară, de-a lungul coastei ce se întinde de la Limassol la Amathus și apoi la Paphos, cele ale ascensiunii spre vîrfurile montane ale Ciprului. Scriitoarea nu ignoră nicio clipă spațiul geografic și relieful speciale din Cipru, „tărîmul boticellian”, cum îl numește scriitoarea. Deși scuturat de seisme telurice și istorice, ținutul acesta e potrivit creării unui panteon complex pe care talentul eseistei îl însuflețește. Un debut reușit și o promisiune pentru ceea ce, sper, va urma după cîțiva ani cînd Andreea Păstârnac se va familiariza pe deplin cu locurile magice, încărcate de mistică iudaică și creștină ale Israelului. Să o așteptăm cu încredere.

                Ion Bogdan Martin Goi spre Paradis, Editura Ararat 

                Iată un autor „din stirpea dramaturgilor adevărați”, după cum îl prezintă maestrul Mihai Ispirescu în preambulul volumului. Deși a scris și proză reușită, Ion Bogdan Martin este structural un autor al dialogului, replicii, umorului și situației. El știe teatru dar, mai ales, îl simte. Fiecare replică o cheamă pe cealaltă și se întrețese cu ea într-un ansamblu solid și echilibrat. Întorsătura, contrapunctul, lovitura de teatru caracterizează fecare text dintre cele șase cîte cuprinde volumul de față. Multipremiat, jucat în teatre de stat și particulare, ajuns pe ecran cu scenariile lui, Ion Bogdan Martin este un comediograf care nu ignoră alunecarea către romantism. Personajele sînt niște „oameni oarecare”, personaje ale prezentului, căutători, mai norocoși sau mai ghinioniști ai „fericirii” ca la Sebastian sau Mazilu. Cea mai solidă piesă a volumului, Aventură în patru sau Cum este să pierzi trenul într-un colț uitat de lume, a avut premiera în mai 2014 și se mai joacă și acum. În ea, un bețiv dintr-o stație CFR și casiera gării își descoperă numita fericire în iubire, în chip duios, hazliu, pilduitor, vorbind în clișee (ca la Mazilu , din nou, sau Băieșu). Dar Bețivul e de fapt un poet. El zice despre sine, despre lirism și iubire: Poate că nu par, domnule, dar sunt un romantic incurabil... Da, am scris, sunt într-un caiet... Sora mea, care le-a citit, fiind profesoară de română la Bucureşti, mi-a ssspus să le public, dar eu nu vreau... Ş-apoi, ce editură mai face, astăzi, bani din poezie!?!În fond, e ceva numai între mine şi... şi această domniţă... Dragostea este ceva intim şi profund... Nu ssse pune la gazetă... sau pe on-line. Dar pe scenă se poate pune. Îi urez lui Bogdan Martin numeroasele premiere pe care le merită.

                Cassian Maria Spiridon Ponind de la zero, Editura Charmides


                Volumul elegant ne oferă, pe lîngă poezia acum notoriului coordonator al Convorbirilor literare, așa cum era ea în 1980, o experiență tragicomică: punerea pe pagini în oglindă a textului real al cărții cîștigătoare a concursului de debut, pentru anii 1979-1980,  al Editurii Junimea și cel care, a apărut, în fine în 1985 forfecat de cenzură. Chgiar și atunci gura păcăptoșilor îi dădea în vileag: pe pagina doi scrie „Debut 1983”, pe cea de gardă: „Junimea 1985” iar pe pagina patru: „Juriul concursului de debut 1981-1982”.  Ce să mai zici? Textul apărut atunci diferă substanțial de cel inițial, așa cum ni-l restituie volumul de azi. Editorul însuși (deci nu vreun for extra-editorial), cum ne asigură autorul în cuvîntul introductiv, a tăiat ca în brînză și, aparent, „la mișto”. E limpede că un cioplitor de serviciu căcăcios a scos ceea ce i se părea neconvenabil, suflînd în iaurt. Cad strofe și versuri pentru care nu se poate găsi nicio justificare de-a fi tăiate precum screper/palan răsucit pe saltelele vieții. Sau: el își numără coastele ca pe regii persani/ el cunoaște psihologia logica delirul. Azi, nici măcar cei care au trăit epoca, nu-și dau seama de ce versurile care „au rămas” sînt mai agreabile cenzorului decît cele căzute. La pagina 51 ni se dă și reproducerea unei file din dactilograma inițială în care „redactorul” (șugubăț, obtuz, răutăcios, cine știe?) a tăiat din titlul Păi să te joci, întîi cuvîntul „păi”, apoi întregul titlu, absolut inocent, „să te joci”, înlocuindu-l cu trei steluțe. Important este că poetul, care își arăta la debut (în varianta necenzurată, dar și cea rămasă) liniile de forță ale operei sale poetice viitoare, vastă cum o știm acum, nu s-a lăsat demoralizat de această mutilare. Dacă ea nu l-a aruncat în depresie și nu l-a curățat, l-a întărit. Presupun că măcelărirea absurdă a textului - trebuia să fie pentru autor semnul că așa are să pățească mereu dacă nu-și bagă mințile în cap și nu scrie exclusiv triumfal despre societatea socialistă. Din fericire, mutilat a fost volumul, nu poetul și, la patru ani de la apariție, Revoluția i-a adus libertatea de publica, de care s-a folosit din plin în deceniile următoare. Volumul de la Charmides e pălmuitor pentru nostalgicii comunismului și educativ pentru toată lumea.

luni, 4 mai 2015

„O, dolce Napoli”! Impresii fugare

 Față de alte locuri ale Italiei, Napoli mi-a plăcut mai puțin. Am ajuns la Pompei, nu și la Capri. Orașul în sine e contrastant, ceea ce unora le poate plăcea: edificii străvechi alături de zgîrie-nori, opulența unor galerii și palate alături de o mizerie autentică și o sărăcie imposibil de fardat. 

Lume pestriță, cu multe figuri pe care erai fericit să nu le întîlnești. Unul dintre puținele orașe occidentale în care am văzut cîini vagabonzi și încă lihniți plus un exces de dejecții canine provenind de la prietenii cu și fără stăpîn. Pavaje în centru și pubele de care s-ar fi rușinat orice cartier bucureștean. Mai ales un haos al circulației, al transportului public și-o lipsă de indicatoare cu totul incompatibile cu un oraș turistic. 

În compensație: superba întindere marină, Vezuviul, vestigiile Pompeiului în care fac pariu (și bazat pe numărul termelor) că locuitorii se spălau mai des decît media urmașilor lor, clădirile istorice (unele renovate sau în curs, dar mai puține decît cele trist de neîngrijite). Am înțeles acut ce înseamnă în Italia Nordul față de Sud, un oraș - chiar mare  și predispus la contraste – din Nord (Milano, să zicem) și Napoli. Dar, măcar o dată, merită făcută și această experiență.


Piața „Plebiscitului” cu domul San Fernando


Zgîrie-nori în „Centro Direzzionale”, unde am și locuit, la Holliday Inn (brand american, deci altă lume se deschidea odată cu ușa lui)


Galeria Umberto Primo, o minune incomplet renovată.


Intrarea la Castel Nuovo, operă a dinastiei de Anjou. Arcul propriu-zis „de triumf” a fost adăugat, datează de pe la 1460.


Doi „gemeni” de birouri și Huppy privindu-i.


               Biserică pe măsura zonei futuriste a Centrului de Afaceri


Napoli văzut de sus, de la Castel Sant'Elmo. În stînga „Centro Direzzionale”, în dreapta pe fundal Vezuviul.


Castel Nouvo, tot „nouvo” la peste șapte secole de la fondare. Zis și „Maschio Angioino” adică virilitatea angevină sau, mai liber, „P... lui [Carol I de] Anjou”.



sâmbătă, 2 mai 2015

Huppy și Gîsca. Varianta 2015

În fiecare an, în mai, o poză a lui Huppy cu gîsca de bronz din Parcul Herestrău îmi amintește că a crescut. Imaginile sînt din mai 2010, 2011, 2012, 2014 și ultima de ieri, 1 mai 2015.






Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog