Acesta este Blogul lui Horia Gârbea, un blog despre literatură şi alte lucruri care fac viaţa frumoasă.
Pagini
▼
sâmbătă, 17 aprilie 2010
Cărți noi! Florentina Florin - Soare vandut (sic!) la fiare vechi, Ed. Ateneul Scriitorilor
Nu numai căciula de pe â din titlu lipsește acestui volum. El conține vreo două sute de texte scurte , cu pretenții de haiku. Pentru a nu știu cîta oară, remarc faptul că un poem minimalist, lapidar e posibil și în limba română, cu condiția să fie scris cu har. Dar un autor care își impune să scrie doar așa, avînd impresia că fabrică într-adevăr poezie japoneză este asemeni unui caucazian s-ar vopsi cu galben pe față, și-ar machia ochii ca să pară oblici și ar vrea să treacă, în tramvaiul 21, drept japonez. Textele Florentinei Florin (și pseudonimul spune ceva despre gustul autoarei, iar dacă o fi chiar numele real, merita un pseudonim) frizează uneori absurdul: „pernă de vulpi/ în stupi/ fulgerări de frică” sau ”sub stîncă/frunză betegită -/ un vișin mai mocnește încă” sau „într-o pleură de zmeură/ se ascund/ jucării de copil”. Perna de vulpi din stupi, vișinul care mocnește și pleura de zmeură (oribil!) sînt lucruri nu de vîndut la fiare vechi, ci de aruncat fără regret, ca niște cepe degerate, înainte ca mirosul lor să se întindă. „Jucării de copii” mi s-a părut mai întîi un pleonasm, dar mi-am amintit că există și jucării pentru adulți și adulte. La sex-shop, firește. Poeta nu știe ce-i iese de sub condei și de aceea numirea „poetă” este cu totul improprie în ceea ce o privește.
Nu am citit acest volum ... asa că, despre el, nu pot face comentarii. Dar, pot remarca, că nu este singurul domeniu la care toata lumea se pricepe. Toţi au impresia că pot face orice şi oriunde .... indiferent de condiţii, pregătire, talent ş.a.m.d.
RăspundețiȘtergereIar, din păcate, majoritatea care sunt buni sau foarte buni în ceea ce fac - mai devreme sau mai târziu - încep să facă politică ... reuşind astfel să strice tot ceea ce au construit.
Pacat ca nu ati inteles nimic din cartea pe care ati criticat-o.E usor sa citezi doua, trei poeme ( si nu scrie nicaieri ca sunt haiku-uri) si sa lasati impresia ca toata cartea e la fel!
RăspundețiȘtergereDaca ati fi avut intr-adevar spirit de critic ati fi spus si vreo cateva cuvinte incurajatoare, dar asa nu aveti decat un spirit de carcotas !
@anonim
RăspundețiȘtergereToata cartea e la fel (de proasta). Doar nu voiati sa citez intregul volum ca sa conving cititorii ca nu merita sa-si piarda vremea! Destul ca mi-am pierdut-o eu. Cronicarul citeaza fragmentar ceea ce e elocvent (in bine sau rau). Cuvinte incurajatoare? De ce sa incurajez prostiile. E in cel mai buin caz o carte de duzina intr-o productie editoriala care numara anual zeci de carti importante. Nu merita nici o atentie!
***
RăspundețiȘtergerearca de cires
mi se zbate ochiul a randunea
cum privesc la batranii mei
inchisi in gubernia copilariei
la coltul inimii
duc un fir de iarba sarata
***
copaci sculptati in stil Biedermeier,
un cuptor de crizanteme,
e toamna cu soare la ibric
si miere incoltita,
in aer se rusineaza frunze-
ultima pecete desferecand fericirea
autoarea
Am publicat postarea de mai sus ca un gest de fair-play. Chiar nu e nimic de facut!
RăspundețiȘtergere