Poezia Simonei-Grazia Dima se constituie cu precizie. Este o elaborare în care finețea obiectului a fost realizată cu o perfectă utilizare a mijloacelor, asemeni unei gravuri cu laser. Poeta nu își permite să rateze nimic, nu se lasă în voia alunecării cuvintelor. Dintre numeroasele referințe critice adunate în a doua secțiune a cărții, cea a lui Bogdan Alexandru Stănescu este foarte exactă în caracterizarea acestei lirici: (o poezie) incantatorie, misterioasă, violentă pe alocuri. Sensul se ascunde uneori într-o metaforă luxuriantă: “Și toată cartea de învățătură se-nchide/ pe cerul roșiatic, mii de pagini mustoase/ recad inimă pe inimă,/ sorbite-n vîrtejul de păsări și fluturi -/ și se amînă cu încă o zi versiunea finală”. Poezia este în acest volum recursivă, temele se reiau neîncetat cu detalii schimbate caleidoscopic. Așezarea cuvintelor este în sine o retorică plină de fast, o mecanică precisă protocolară sau chiar rituală, care dă mister prin codificarea înaltă. Iată cum se descrie, ca un menuet, un ceremonial falic sau - ce mai calea-valea! – un orgasm: “Pe-aproape oameni sar în hăuri, fericiți, /fulgere schimbă drumuri începute, popoare-ngenunchează-n lumini,/ cîmpul de luptă-i inundat de raze (vezi bine! n.m.)/ vorbe străvechi apar/ în supersonice deviate de ciripitul unui pițigoi, / iar în pădure așteaptă singură, învolburată,/ fîntîna (sic!) cu sabia (sic)” lîngă ea. Simona-Grazia Dima știe să fie savantă, aluzivă și în cea mai crudă senzualitate.
Postări
