Lui Eugen Suciu îi plac pisicile și mai ales motanii, dar nu mai mult decît poezia. Volumul său este de fapt un obiect literar-plastic complex realizat dintr-un singur text, Motanul, (cu traducerile sale în germană, franceză, engleză de Gerhardt Csejka, Dinu Flămând și Florin Bican, așadar nume importante ale domeniului) așezat într-un ansamblu grafic cu fotografiile din variate poziții unei remarcabile sculpturi în lemn de Mircia Dumitrescu.
Fotografiile și montajul tehnoradacțional sînt realizate de Orban Anna-Maria. Rezultă un ansamblu elegant și expresiv în care poetul și sculptorul încearcă să esențializeze motanul cu tot ce semnifică el: „pîndă și seducție” - cum ar zice un prozator – element nocturn, prădător, monstru de lene și calinerie. Poetul zice: „pe mine nu mă interesează/ cine a inventat omul/ mă interesează/ cine a inventat motanul”. Pe noi, cititorii și privitorii, ne interesează cine a re-inventat motanul și aflăm deîndată: Eugen Suciu și Mircia Dumitrescu.
și tocmai când îi punea mustățile
RăspundețiȘtergereprelungile de mahon
motanul ăsta de pâslă
scoase pe la spate o gheară prepelicească
și-i trase o turbincă pe obraz
derbedeului
își rânji colții
șuierând ceva de dumnezei
cu păstaia limbuței caline
că spărie pisicile alergând
în călduri
pe acoperiș
o mârlănie la care luna eugenică
îți trase pe față lințoliul
mai era doar un pas de stea căzătoare
până la cântatul de-al treilea
al cocoșului -
în clondir își da ultimul fum
feștila lui Mircia...