marți, 10 martie 2015

Cărți noi! Gabriel Gafița „Du-te departe de mine”, Editura Nemira * * *



În calitate de diplomat de carieră, Gabriel Gafița a renunțat să publice literatură de vreo două decenii. Înainte de 1989 a avut vreme să publice cîteva cărți, altele apărînd abia după 1989. Romanul Du-te departe de mine, apărut în 2014 la Editura Nemira, ar putea resimți absența autorului din lumea literară și ar putea fi, din această pricină, nedreptățit. Sper că nu se va întîmpla așa pentru că este un roman cu adevărat bun, mult deasupra mediei, un roman de actualitate, scris cu pricepere și pasionant, cu eroi care captează interesul cititorilor, un volum în care autorul nu sacrifică vreunui narcisism stilistic narațiunea.  

Romanul e povestea lui Eugen Ionescu (nume ilustru și banal totodată), de fapt a lui Paul Ifrim care a luat o nouă identitate la revoluția din 1989. Securistul Paul Ifrim ca și colegul lui Titi Vrej „au murit”, cu certificate de deces în regulă, în luptele de stradă sau poate nimeriți de „teroriști” în decembrie 89 și s-au dat la fund o vreme, dispărînd complet din aria vizibilă. Dar nu cu mîna goală, ci cu o parte dintr-o arhivă care altfel ar fi fost arsă ori furată de alții. Păcat s-o lași la voia întîmplării! După o vreme, Eugen a revenit și s-a căsătorit cu văduva lui, devenind tatăl adoptiv al fiicei sale naturale, concepute ca Paul Ifrim. Vrej devine și el „domnul Vasilescu”, partener de afaceri al lui Eugen colaborînd cu Infotrafik SRL, firma acestuia. O firmă ultradiscretă cum sînt atîtea pe străduțele de pe lîngă Hala Traian (știe autorul ce știe!).  Eugen, fostul Paul, își continuă afacerea pentru care a fost pregătit și angajat înainte de 1989: traficul cu arme, în special spre America de Sud. Îi are alături pe Vrej și pe un expert în arhive și scoate la iveală informații. Are și o secretară ce-i devine repede amantă. 

Toate acestea, deși consistente, sînt fundal. Partea cea mai interesantă și mai extinsă a romanului este felul în care Ifrim alias Ionescu o descotorosește, cu mijloacele lui speciale, pe iubita-i fiică de două relații nepotrivite: cea cu un papițoi tapeur și gay pe care-l deconspiră și-l distruge pe viață și cea cu un mai vîrstnic lider de opinie, aprig combatant pentru libertate, democrație, europenism, pe care-l demască. El era de fapt (prototipul real e ușor de recunoscut, chiar dacă amestecă și trăsături ale altor persoane de aceeași factură) fiul unui spion, agitator năimit de KGB. Marele moralist fusese el însuși ca turnător la Secu. E drept că prezumtivul socru nu descoperă chiar angajamentul real, ci fabrică unul. Dar scopul scuză mijloacele și odrasla adorată scapă de netrebnici. Puternicii zilei îi suflă personajului afacerea cu arme, încredințînd-o de-a gata unui om de-al lor, din tînăra gardă. Însă cu afacerea arhivei funcțională și cu fata liberă de belele, Eugen poate privi înainte. 

Cum ziceam, o carte interesantă despre „puterea ascunsă”, bine închegată ca acțiune și scrisă cu talent. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog