luni, 31 mai 2010

Cine l-a ucis pe Marx?




Iată o primă fotografie din spectacol si afisul.
Repreyentaţia de la Bucureşti sîmbătă 5 iunie ora 19 la Teatrul Odeon.

duminică, 30 mai 2010

Telefonie sau digestie?

Printre numeroasele prostii din advertisingul românesc cea mai gogonată din ultimul timp este reclama Vodafone cu sloganul „Marea Ieșeală”. În primul rînd este o stricare a limbii prin inventarea unui infinitiv inexistent, cel din limba noastră fiind „ieșire”. E clar că autorii s-au ferit de acesta, dar au găsit unul care-i ajută tot ca funia pe spînzurat. Pentru că „ieșire” sau „ieșeală” – nu contează forma - duc cu gîndul la același lucru și, de cînd lumea, în limba română verbul „a ieși” este utilizat ca eufemism popular pentru actul defecației. Asta e și pace! Așa că „marea ieșeală” este un slogan excelent pentru un medicament cu proprietăți purgative, iar pentru telefonia mobilă nicidecum.

Un poet nou si bun! Marius Ștefan Aldea - poetul străzii@yahoo.com, Ed Magia


Un tînăr poet foarte interesant este timișoreanul Marius Ștefan Aldea care a scos un dublet de gloanțe lirice, unul fiind volumul din titlu, iar altul „iona îl așteaptă pe godot” la Editura Marineasa girat printr-o exactă prefață de Daniel Vighi. Secțiunile din „Poetul străzii …” intituleză limpede „Inbox” (mailuri primite) și „Sent” (mesaje transmise) ba volumul are și o secțiune „Trash” unde sînt chestii mai dure, cum veți vedea. Fiecare poem este cîte un pretins mail și se intitulează ca atare: mail către Manole, mail către tinerii soldați, mail către darling, sau chiar mail către cîntăreața cheală. În descendența scrisorilor imaginare al lui Paler, poetul se imaginează expeditor dar, invers decît modelul, și destinatar al unor mailuri de la confrați celebri „mail de la prietenul Nichita”, „mail de la prietenul Eminovici” etc. În Inbox sînt și mesaje neexpediate cum ar fi „mail către morții mă-tii” (sic!). Marius Ștefan Aldea este un autentic neo-bacovian, care știe să-și pună spleenul etern în veșminte noi: E cald și pute trotuarul/ a mere stricate/ într-un parc periferic/ un sîn de zeiță nocturnă/ leșină-ntr-o palmă bețivă/…/ e cald și pute trotuarul//a singurătate și a mere stricate// unde-s luminile aprinse/ se scrie vreo temă/ se schimbă vreo fată,/ e cald și e soare și-n noapte/…/ e cald și pute trotuarul// a zeițe și a mere stricate. Soundul bacovian se completează cu acute nouăzeciste de prin Gălățanu-Bănulescu-Vasilescu: „Mi-e dor să dorm în tine/ ca într-un hotel ieftin/ pe vreme de ploaie/ cînd hoții de cai (putere)/ nu au cu ce să/și aptindă țigara”. Cu aceste influențe adunate într-un remix destul de original, Marius Ștefan Aldea scrie cu prospețime și nerv, fiind inedit și-n elegie și-n sudalmă: („placenta mă-sii de treabă”). Tipul e frust și fragil, emanînd juvenilitate dinesciană: „Dar lasă prietene, lasă bă,/ că într-o bună zi n-o să se mai facă noapte/ și n-o să mai avem negură-n vene”. Poemele trimse-n Trash sînt, cum ziceam, mai spurcate la limbaj dar la fel de simpatice. „Mail către boul de Oedip” începe bine și continuă și mai bine: „Bă, tac-tu e supărat foc pe tine / zice că nu-l asculți/ că iei note mici la școală/ că vii noaptea beat/… /atît îți zic, bă,/ eu și tac-tu sîntem ca frații/ pe vremea cînd era regele Tebei/ eu eram saltimbancul palatului,/ dar ai grijă că te belesc de viu/ dacă-l mai superi pe bătrîn”. Savuros prin aceeași frondă duioasă tinerească este un „Mail către toanta inimii mele”. O artă poetică pe dos, pamfletară la adresa colegilor de leat, interesantă deși nu totdeauna de gust impecabil este ultima bucată: „Mail către un tînăr poet în căutare de stil”: „Dacă vrei să fii un poet de gașcă, stamate,/ alătură-te douămiiștilor/ deși îi vei copia la indigo îți vor spune că nu scrii/ bine/…/ se vor da maeștri/ în cazul în care vei scrie un poem mai bun/ decît toată opera lor/ ți-l vor fute-n cur barbar. (…) Dacă vrei să exciți virgine, stamate, alătură-te douămiiștilor/… /Dacă vrei să intri în istoria literară fă-te/ douămuist/ bagă-ți pula în ea de poezie și vei tăvăli/ în fiecare seară virtual/ cîte o adolescentă supărată pe viață/ cu coapsa albă ca o biserică dată cu lavabilă” [ce imagine ai izbit aici, frate! n.m.]. Din motive de spațiu nu mă extind la Iona și Godot deși ar merita, poate altădată. Citez numai două versuri: „inimile noastre își injectează/ cu aceeași seringă sînge comun”. Marius Ștefan Aldea e un poet care-mi place. Teamă mi-e să nu se strice, să avem grijă de el.

Marx a fost ucis cu fast la Ploiesti

Piesa "Cine l-a ucis pe Marx? " a avut premiera la Ploiești în regia lui Lucian Sabados și cu o distribuție tînără și entuziastă. Am avut bucuria să am alături un mic grup de colegi cu experiență teatrală (Lucia Verona, Anda Dumitrescu, Emil Maldin și Al. Păduraru). Pentru a fi obiectiv în aprecierea spectacolului îmi permit să citez opinia lui Emil Mladin: „Trupa ploiesteana a fost la inaltime ,de regie nici nu mai vorbesc , coregrafia reusind un tur de forta in spiritul unui text descifrat doar de un profesionist”. Acestea fiind zise, aștept cu încredere premiera bucureșteană - Sîmbătă, 5 iunie, ora 19, Teatrul Odeon.

UPDATE: Gasiți aprecieri asupra spectacolului și piesei pe blogul Luciei Verona

joi, 27 mai 2010

Kalasnikov la a doua cronica (simultan)

Rectific, prima cronica la Kalasnikov a apartinut, simultan ca data de aparitie dnei Lucia Verona si o gasiti in Spatamina financiara la linkul de aici. si dlui Terian. Important e ca sint bune amindoua si le multumesc autorilor.

Kalașnikov la prima cronică

Puteți citi în Ziarul Financiar (ce apare doar în mediul virtual acum) o primă cronică, mai curînd pozitivă la volumul Fratele mai deștept al lui Kalașnikov. Semnează Andrei Terian, critic tînăr cu cotă foarte bună și autor al unui volum important despre opera lui G. Călinescu. Mulțumesc autorului pentru lectura atentă. Am și un dezacord cu el legat de caracterizarea personajelor din start, procedeu pe care îl știm chiar de la favoritul său G. Călinescu care l-a preluat de la Marele Secol. Nu e o eroare, ci un procedeu ca atîtea altele.

Cine l-a ucis pe Marx?

Puteți afla răspunsul la întrebare din piesa omonimă de HG (acum musical) în regia lui Lucian Sabados la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, cu ocazia premierei de vineri 28 mai ora 18.30. Va trebui să stați pînă la capătul spectacolului (două ore) pentru că răspunsul se dă la ultima replică! Dacă puteți să vă stăpîniți nerăbdarea, vă veți întîlni cu personajele, cu trupa ploieșteană și cu autorul și sîmbătă 5 iunie ora 19 la Teatrul Odeon din București. Genul - comedie muzicală. Spectatorii sub 16 ani - cu acordul părinților.

luni, 24 mai 2010

Festivalul Internațional Tudor Arghezi la ediția XXX




În perioada 21-23 mai 2010, la Târgu Jiu şi Târgu-Cărbuneşti s-a desfășurat cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură Tudor Arghezi, la 130 de ani de la nașterea poetului. Au participat fiica ilustrului autor, doamna Mitzura Arghezi, numeroși scriitori și artiști plastici.

Evenimentul a fost excelent organizat de Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj condus de Ion Cepoi, Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, Consiliul Local şi Primăria Târgu-Cărbuneşti, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România.
Concursul de grupaje de versuri pentru tinerii poeți și volume de debut i-a avut în juriu pe Ilie Constantin, Gh. Grigurcu, Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Nicolae Dragoș, Ion Cepoi, Spiridon Popescu. Juriul a decis să acorde premiul I tinerei poete Adelina Dozescu din Timișoara. Premiul pentru volume de debut în 2009 a fost cîștigat de Marius Conkan iar cel pentru arghezologie de Zenovie Cârlugea. A avut loc vernisajul unei semnificative expoziții a artistului plastic Gheorghe Dican. O parte dintre lucrările sale au ilustrat un album cu poeme argheziene în română și în traducere franceză.

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România a decis ca poetul Ion Horea şi criticul literar Gabriel Dimisianu să fie laureaţii acestei ediţii premiilor Opera Omnia. Decernarea premiilor a avut loc pe 23 mai 2010, la Târgu Cărbuneşti în prezența Președintelui Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu și a primarului orașului Tg. Cărbunești Mihai Mazilu. Laureații au devenit cetățeni de onoare ai localității natale a lUi Tudor Arghezi. Pentru cei doi venerabili cîștigători au rostit emoționante „laudatio” Gh. Grigurcu și Ilie Constantin (laureatul de anul trecut). Organizatorii au decernat un premiu pentru scriitori din afara granițelor României academicianului Mihai Cimpoi din Republica Moldova. O diplomă de excelență pentru întreaga activitate a fost oferită doamnei Alexandra Andrei directoarea
Bibliotecii Județene care a sprijinit exemplar mulți ani organizarea festivalului.
(Fotografii de Vasile Tărâțeanu)

Clubul de proză al ASB la Muzeul Literaturii



Marți 25 orele 17 la Muzeul literaturii va avea loc o ședință a clubului secției de proză a ASB condusă de Constantin Stan.

Nu uitați că în aceeași zi la orele 13.13 la USR se va lansa volumul de proză Fratele mai eștept al lui Kalașnikov de Horia Gârbea. Cine ratează întîlnirea de la 13.13 îl poate găsi la Muzeu la orele 17.

joi, 20 mai 2010

Cărţi noi! Dora Pavel -Pudră. Mortul ca mortul... Fanfara și coliva!


Antecedentele Dorei Pavel în domeniul prozei o recomandă în mod deosebit cititorilor. Romanul „Pudră” (Editura Cartea Românească) începe tare! Deși cu o frază de o pagină. Un tip, Carasiniu pe nume, restaurator de artă, învie din moarte clinică și se trezește în miez de noapte în cosciugul său. În capela cimitirului ortodox din orașul său, între alți morți. E îmbrăcat frumos, dat și cu pudră. Aici, amatorul de realism și chiar cel de convenții care fac proza să meargă înainte tresar: cine primește la capelă un mort neîmbălsămat? Adică l-au dat cu pudră cei de la pompe funebre dar, din fericire, din neglijența lor (sau a autoarei?), au uitat să-l îndoape cu formol după datină. Mă rog... Înviatul scapă din sicriul de altfel încă necăpăcit, dar care are, rarisim, „balamale”, apoi, nu știm cum, din capelă. Un șir de neglijențe funerare se vede, căci, în lumea de toată ziua, capelele se încuie cu strășnicie noaptea. Dar să zicem că a forțat ușa.
Carasiniu, nume imposibil și indimenticabil, are la început o reacție normală: se duce la Urgență. Acolo nu e considerat în stare prea gravă, el – nu înțelegem de ce – nu explică situația sa specială (eu nu mă lăsam) și, invadat de gînduri care trec greu prin capul unui înviat, renunță la controlul medical. Iese, se întîlnește cu o prietenă veche care nu aflase de decesul său. Pierde timpul cu ea în loc să-i expună faptele și să-i ceară mobilul ca să-și sune rudele – aflăm că avea rude - și să le spună: „Fraților, am înviat! De 2010 ani nu s-a mai întîmplat chestia asta!”
Din cele ce aflăm că le gîndește Carasiniu, el nu e un nebun, dimpotrivă. Șocul morții, a cărei cauză la început nu și-o amintește, ba și al învierii trec relativ repede și ar fi cazul ca un om tînăr și lucid ca el să se comporte firesc sau aproape. El se duce însă, în puterea nopții într-un parc unde, destul de previzibil, e umflat de niște gabori și cărat la secție. N-are acte, e suspect de răpire, din fericire victima nu-l recunoaște și, inexplicabil totuși pentru un neindentificabil, e eliberat, ba chiar i se oferă să fie condus acasă. Ei bine, Carasiniu nu numai că nu spune nimic despre cazul lui „aparte”, dar refuză să fie condus în siguranță! E un contrast total între luciditatea și precizia gîndirii personajului, pe care le aflăm pas cu pas, și refuzul lui de a face gestul elementar de a clarifica statutul său și de a se pune la adăpost și sub îngrijire.
Astfel o temă ofertantă, în loc să desfășoare un parcurs epic palpitant, se pierde în cugetările unui ins care nu e interesant în calitate de cugetător, ci numai în cea de aflător într-o postură senzațională. Pînă la terifiantul final pe care nu vi-l dezvălui, am citit mecanic. Nu am procedat bine, pentru că vlumul are totuși finețe psihologică și, minus verosimilitatea acțiunii, este un roman de tip brebanian propunînd un erou problematic și memorabil.

Zece mii!

Remarc cu bucurie că blogul de față a fost vizitat (de cînd am pus contorul) de peste 10000 de ori. Au trecut mai bine de 6 luni de la inaugurarea lui. Sper să vă placă în continuare și voi căuta să/l țin viu, cu tot timpul foarte redus pe care îl am la dispoziție pentru această plăcută formă de comunicare. Mulțumesc vizitatorilor și comentatorilor ca și celor care au inclus adresa mea în blog-roll-urile proprii.

miercuri, 19 mai 2010

Festivalul Internaţional de Literatură Tudor Arghezi



În perioada 21-23 mai 2010, la Târgu Jiu şi Târgu-Cărbuneşti va avea loc cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură Tudor Arghezi. Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România a decis ca poetul Ion Horea şi criticul literar Gabriel Dimisianu să fie laureaţii acestei ediţii. Decernarea premiilor va avea loc pe 23 mai 2010, la Târgu Cărbuneşti.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, Consiliul Local şi Primăria Târgu-Cărbuneşti, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România. Fiecare premiu are o valoare de 2500 lei şi va fi acordat de Uniunea Scriitorilor din România. Consiliul Local şi Primăria Târgu Cărbuneşti vor atribui laureaţilor titlul de Cetățean de Onoare al oraşului iar aceștia vor planta un copac în fața Muzeului „Tudor Arghezi”. Ceea ce contează este prestigiul deosebit al acestui premiu (se atribuie unor poeți și/sau critici) luat în timp de Constanța Buzea, Petre Stoica, Marta Petreu, Ioan Flora, Alexandru George, Nicolae Manolescu, Gh. Grigurcu etc. Simultan, se va desfasura un concurs de manuscrise pentru tinerii poeți care vor fi premiați în aceeași ceremonie cu laureații Marelui Premiu. Pentru cei doi venerabili cîștigători vor rosti „laudatio” Gh. Grigurcu și Ilie Constantin (laureat anul trecut).

marți, 18 mai 2010

Lansare! Marți 25 mai, ora 13.13 la Uniunea Scriitorilor!

Marți 25 mai, ora 13.13 la Uniunea Scriitorilor (Calea Victoriei nr. 115) se va lansa volumul de proză Fratele mai deștept al lui Kalașnikov de Horia Gârbea (Editura Limes) în prezența autorului. Vor prezenta cartea criticii Radu Voinescu și Cosmin Ciotloș. Toți participanții vor beneficia de volume la un preț promoțional și de autograful autorului.

Fărădelegea învățămîntului, criza și cei 25%

Acest blog, destinat în principiu lucrurilor plăcute, trebuie să se adapteze vremurilor și să dea și vești mai rele. Dar nu de tot. Pentru că, la fel ca în orice banc, avem o veste bună și una rea. Cea bună: colapsul țării nu se petrece din cauza unui ireversibil destin. Cea rea: el, colapsul iminent, este patronat de un guvern inept încă la putere. Dovada: Prim-ministrul României și omul său de la Învățămînt vor să taie și vor tăia, vor să reducă, și vor reduce, fondurile de salarii ale învățămîntului superior din patria lor uitînd că Legea, pe care ei chemați sînt să o aplice, postulează (aberant de altfel) finațarea universităților pe cap de student bugetat. Eșecul învățămîntului românesc sau o mare parte din el se produce din cauza acestei judecăți cantitative asupra unui proces esențialmente calitativ. Dar, fie! Universitățile primesc buget pe cap de student, fiind și așa prea puține cadre didactice la numărul de studenți, mult mai puține decît prevăd normele europene. Și atunci, ce legătură are această bugetare pe un anumit criteriu cu retezarea fondului de salarii pe un alt criteriu, aplicabil altor tipuri de bugetari? Pe o parte: universitatea primește bugetul ”la țanc, pă cap de om” (citat din A.Bacalbașa – Moș Teacă). Pe de altă parte: se taie 25 la sută din fondul de salarii, care vine din finațarea după „legea a veche”. Nu mai dau sursa bibliografică. Logică să fie asta? Mai mult, mereu mai mult! Universitatea nu are dreptul să transfere finanțarea obținută din venituri proprii, la o secție, către fondul de salarii echilibrînd bugetul propriu. Deci trebuie, da, trebuie, ca anul ăsta cadrele didactice să devină la propriu cadavre didactice, murind de foame. Noroc că s-a găsit un rector deștept, la UMF Iași, care a dat în judecată onor guvernul pe contradicția de mai sus și noroc și mai mare că s-a găsit o instanță la fel de deșteaptă, de fapt dotată cu logică elementară, să-i dea dreptate. De acum, domnul guvern se va trezi cu niște zeci de procese în care va fi perdant. Ceea ce, orișicît… în vremuri de criză… mă-nțelegi…

joi, 13 mai 2010

Cărți noi! Adrian Bodnaru - O legătură de chei, Cartea românească

Cheile lui Adrian Bodnaru nu sînt chei potrivite cu care se captează cu orice preț atenția și simpatia cititorului. Nu sînt nici șperacluri universal valabile pentru oricare broască. Ele sînt niște chei strîmbate, vechi, ușor ruginite care produc la deschiderea zăvoarelor un lung și aritmic scîrțăîit. Adrian Bodnaru practică rima în poemele sale, dar ignoră aproape complet ritmul și măsura, astfel încît textele par cu intenție căznite, silnice. Poetul vrea să spună că el pune cuvîntul care trebuie și nu cel lustruit, cel care să placă, plasează în montură piatra neșlefuită. Peisajul din texte este și el neatractiv, unul urban vetust. Chiar cînd el lipsește îl simți în cenușiul cuvintelor, configurînd un neo-bacovianism. Adrian Bodnaru nu vrea să semene cu nimeni și reușește, în aceleși timp el insistă să comunice așa cum vrea el și nu cum s-ar aștepta ceilalți. E un pic de cochetărie în această bolovăneală insistentă, în acest scrîșnet cultivat cu încăpățînare. În aceeași „cheie” se înscrie faptul că niciun poem nu are titlu, fiind o simplă cheie anonimă într-o legătură în care posesorul cunoaște (sau poate a uitat și el?) ce deschide fiecare. Unele texte au forță, o elocvență care vine de siguranța tonului, nu din logica frazei. Altele sînt complicări intenționate pînă la obscuritate ale unor trasee și ne spun că realitatea e un labirint cu un singur drum de ieșire și cu nenumărate altele ce se înfundă. Ziua poetului însăși e o zi de fiare vechi pe care toți o caută fără a ști de ce, hipnotic: „În afișe, fetelor pe culmi/ de femei, pe uși de vestiare,/ le ia locul ziua mea cu fiare/ vechi, pe jos, în ploaie între ulmi.// Înrămată numai sau lipită/ la fel, înăuntru și pe străzi,/ pe cutii, cadouri, dopuri lăzi/ e demult și de atunci dorită,// și de o vreme, și mai cunoscută,/ decît eu de ea oriunde am zis:/ în vagoane, noaptea, peste vis,/ lin se scutură pe orice rută”. Așadar ziua poetului (aniversară sau oarecare?) este o imagine, un fel de poster bun la toate, e dorită și multiplicată aproape monstruos și va ajunge, la finalul poemului, să fie emisă de niciunde chiar pentru stăpînul ei, autorul. Din astfel de bizarerii neliniștitoare ca tablourile lui Chirico, dar pictate sfumato și cu o mînă tremurătoare, se compune poezia lui Adrian Bodnaru, care vrea să placă neplăcînd. Un lucru e sigur – autorul și-a asigurat patentul ei, nu poate fi imitat, nimeni nu îi poate falsifica legătura de chei sau măcar una dintre ele.

Cărți noi! Vasile Bardan - Poeme ciuruite, Editura Nouă

Zice Vasile Bardan: „eu nu doresc Doamne/ să mă iei după moarte/ în ceruri/ împărăția mea e aici/ unde-mi trăiesc iubirea/ vreau să rămîn în lume/ cu viața de mînă”. Ce-i drept, e vorba de opera unui poet vital, care se exprimă tranșant și chiar brutal. De exemplu începe un text, parafrază la Doina eminesciană așa: „ vai de capul tău Române/ tot la urmă vei rămîne/ fără azi – visînt la mîine/ hăituit precum un cîine”. Unele texte sînt simple și destul de crude pînă la a fi lirice, notații de jurnal datate ca atare ( 7 aprile 1986 de pildă). De altfel datările sînt frecvente și înțelegem că textele acoperă o perioadă vastă: 1964-2009. Nu poemele sînt „ciuruite”, ci percepția autorului asupra lumii este discontinuă, „găurile” lasă să treacă poezia ca apa prin ciurul stropitorii, mai multă sau mai puțină, după gradient, după „denivelarea” produsă în conțtiința poetului. Uneori agreabile, alteori izbutite, cîteodată nesemnificative, ceea ce poetul nu că nu observă, dar nu suferă din pricina asta, textele lui Vasile Bardan pot interesa cititorii deprinși cu lirica de confesiune.

luni, 10 mai 2010

Invitatie a SRSFF. Două evenimente

Societatea Romana de Science Fiction si Fantasy
va invita la evenimentele:

”Ion Hobana - omul şi opera. O viaţă dedicata SF-ului romanesc”, vineri 14 mai 2010, ora 17.00, Centrul cultural Calderon, str.Jean Louis Calderon nr.39, sector 1, Bucuresti
cu participarea domnilor Ion Hobana si Horia Garbea, Presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Ion Hobana binecunoscutul autor, critic literar, teoretician, eseist, traducator, istoric al literaturii de anticipatie, isi lanseaza volumul „Timp pentru dragoste”.
Horia Garbea, Presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucureşti
va prezenta volumul domnului Ion Hobana, intitulat „Timp pentru dragoste”, publicat de editura Bastion, Timisoara.

Programul evenimentului:
Danut Ungureanu : prezentarea evenimentului si a invitatilor, Ion Hobana si Horia Garbea
Cristian Tamas : ”Ion Hobana - omul si opera. O viata dedicată SF-ului romanesc”
Horia Garbea : prezentarea volumului ”Timp pentru dragoste”
Ion Hobana : “Ginduri la o intilnire cu prietenii”
Discutie cu participantii
Sesiune de autografe

Mihai-Dan Pavelescu la ProspectArt, luni 17 mai 2010, ora 17.30, Observatorul astronomic
Cristian Tamas : Mihai-Dan Pavelescu, prezentare bio-bibliografica
Mihai-Dan Pavelescu va prezenta o traducere proprie
Feri Balin va citi o povestire proprie
Roxana Baceanu - "Ara"
Intrunirea cenaclului ProspectArt are loc luni 17 mai 2010, incepind cu ora 17.30PM, la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din bulevardul Lascar Catargiu nr.21 (fost Ana Ipatescu), Bucuresti.

Nou! Nominalizări pentru Premiile USR pentru anul 2009

Juriul de nominalizări al USR pentru volume apărute în anul 2009 format din Paul Aretzu, Dan Cristea, Horia Gârbea, Mircea Ghițulescu, Vasile Spiridon a hotărît următoarele nominalizări, la secțiunile prevăzute de regulament. Fiind anunțate Comitetului Director și juriului de decernare nominalizările, membrii conducerii executive a Uniunii: doamna Irina Horea și domnii Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu ca și domnul Cassian Maria Spiridon, membru în Comitetul Director și redactor-șef al publicației Convorbiri literare, au decis să se retragă din competiția pentru premiile la care au fost nominalizați.

Proză

1 Florin Manolescu, Mentaliştii, Ed. Cartea Românească
2 Ioana Pârvulescu, Viaţa începe vineri, Ed. Humanitas
3 Constantin Stan, Trăiește și mergi mai departe, Ed. Pământul
4 Cristian Teodorescu, Medgidia, orașul de apoi, Ed. Cartea Românească
5 Varujan Vosganian Cartea șoaptelor, Ed. Polirom (autorul s-a recuzat)

Poezie
1 Constantin Abăluță, Iov în ascensor/Iov în funicular, Ed. Limes
2 Mircea Bârsilă, Monede cu portretul meu, Ed. Pământul
3 Al. Mușina, Regele dimineții, Ed Tracus Arte
4 Mircea Petean, Câmp minat, Ed. Limes
5 Lucian Vasilescu, aproape. atît de departe, Ed. Vinea

Dramaturgie
1 Aurel Gheorghe Ardelean, Leoaică rănită sau ce faţă umană are fiara, Ed. Palimpsest
2 Mircea M. Ionescu, Flilozofia bășcăliei, Ed. Play
3 Corneliu Teulea, Damnații, Ed. Eikon

Critică literară/ Eseu/ Istorie literară

1 Paul Cernat, Modernismul retro în romanul românesc interbelic, Ed. Art
2 Dumitru Chioaru, Arta comparației, Ed. Limes
3 Mircea Mihăeş, Despre doliu un an din viaţa lui Leon W., Ed. Polirom
4 Gelu Negrea, Dicţionar subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale (A-Z), Ed. Cartea Românească
5 Marta Petreu, Diavolul şi ucenicul său Nae Ionescu-Mihail Sebastian, Ed. Polirom

Literatură pentru copii și tineret

1 Vasile Igna, Pisoi mai mari, pisici mai mici şi un castel cu cinci pitici, Ed. Limes
2 Liviu Radu, O după-amiază cu bere și zâne, Ed.Tritonic
3 Arcadie Suceveanu, Lumea ca o poveste, Editura Silvius Libri

Traduceri din literatura universală și Premiul Fundației ”Andrei Bantaș”

1 Alexandra Coliban, Philip Roth – Pastorala americană, Ed. Polirom
2 Dinu Flămând – Fernando Pessoa – Cartea neliniştirii, Ed. Humanitas Fiction
3 Irina Horea, J.M.Coetzee – Jurnalul unui an prost, Ed. Humanitas (traducătoarea s-a recuzat)
4 Ioana Ieronim, William Shakespeare – Furtuna, Ed. Fundației Culturale “Camil Petrescu”
5 Dan Sociu, Seamus Heaney – Ţara mlaştină şi alte poeme, Ed. Polirom
6 Mariana Ştefănescu, Milorad Pavic – Celălalt trup, Ed. Paralela 45

Premii speciale (alte genuri)

1 G. Ardeleanu, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Editura Humanitas
2 Gabriel Chifu, Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită şi tot de el povestită, Ed. Ramuri (autorul s-a recuzat recuzat)
3 Nicolae Manolescu, Viaţă şi cărţi – Amintirile unui cititor de cursă lungă, Ed. Paralela (autorul s-a recuzat)
4 Mariana Şora, Două jurnale faţă în faţă, Ed. Cartea Românească
5 Cassian Maria Spiridon, Vieţi controlate, Ed. Junimea (autorul s-a recuzat)

Debut (se acordă două premii)

1 Stoian G. Bogdan, Chipurile, Ed. Cartea Românească
2 Romanița Constantinescu, Pași pe graniță, Editura Polirom
3 Victor Cubleșan, Petru Dumitriu romancier, Editura Limes
4 Ana Maria Nistor, Teatrokratia, UNATC Press
5 Andreea Răsuceanu, Cele două Mântulese, Ed. Vremea
6 Andrei Terian, G. Călinescu : a cincea esenţă, Ed. Cartea Românească

Literatură în limbile minorităţilor (nominalizări stabilite de comisia pentru minorități)

1 Bogdán Lászlo, Richardo Reis în Tahiti (roman)
2 Lászlo Noemi, Corabia de hârtie (versuri)
3. Lövétei Lazăr Lászlo, Un fel de arcadie (versuri)

Premiul Național de Literatură

1 Valeriu Anania
2 Alexandru George
3 Fănuș Neagu

Cărți noi! Andrei Popescu De atunci, Ed. Palimpsest



Povestirile scurte ale lui Andrei Popescu au ca subiect vremurile ”de altădată” adică din ultimul deceniu al comunismului în România. Sînt chiar niște proze scurte, aș zice că prea scurte sau mai exact insuficient dezvoltate, dar care surprind, din unghiul unui narator copil sau adolescent starea de fapt a timpurilor din fericire apuse. Un elev, naratorul, al epocii de aur, este departe de a semăna cu modelul angelic din picturile lui Sabin Bălașa sau scenariile lui Gh. Șovu. Acesta face următoarele: „nu învață, chiulește, nu poartă uniformă, fumează în wc, sparge geamurile, e obraznic la ore, era să dea foc laboratorului de chimie” etc. Același tip de elev, poate nu același exemplar, devenit student, devine distribuitor de mărfuri de contrabandă, verigă intermediară între studenții străini procuratori și onsumatorul ultim: tînărul român avid de blugi, sprayuri, țigări etc. Scriitura prozatorului e sigură, dialogul credibil. Subiectele sînt destul de „moi”, deși caracteristice perioadei și cele nouă texte seamănă între ele, fiind la final și ușor moralizatoare. Nu constituie o lectură prea palpitantă și totuși, dacă ar avea răbdarea să rotunjească și să îmbogățească unul măcar, Adnrei Popescu ar putea deveni autorul unei nuvele reușite.

vineri, 7 mai 2010

Cărți noi! Cătălin Mihuleac Zece povestiri multilateral dezvoltate, Cartea românească


Proza lui Cătălin Mihuleac are calitatea că nu plictisește cititorul niciodată. Prozatorul are o scriitură nervoasă, neliniștită, caustică. Mihuleac este un ironist, ceea ce nu înseamnă că nu ia lumea și personajele sale în serios. Doar că vede mai ales partea lor ridicolă. Cele zece povestiri nu sînt multilateral dezvoltate și nici nu pretind să fie. Spre deosebire de „societatea socialistă” care avea această pretenție și în care povestirile se petrec sau, măcar, cu care au legătură. Autobiograficul nu este deloc mascat la Cătălin Mihuleac. Aș supun chiar că de aici vine farmecul poveștilor – din faptul că autorul le-a și trăit, măcar în parte, că este implicat în ele, cum arată cu tăioasă autoironie, și, în orice caz, e pe deplin creditabil. Unele sînt poate mai ușurele, dar toate sînt scrise bine. Volumul lui Cătălin Mihuleac se încadrează trendului care, dacă ar trebui să poarte un nume, s-ar numi după un volum colectiv apărut mai demult: „cartea roz a comunismului”. În comunism oamenii au trăit prost dar s-au distrat bine, în special pe seama aspectelor grotești ale propriei lor vieți. Cătălin Mihuleac nu e nostalgic și chiar explică într-un text, caustic, ce sînt nostalgicii dar se trezește cîteodată cu cîte un regret – de pildă la desființarea armatei obligatorii prin tortura căreia a trecut cu greu. Uite-așa mă apucă și pe mine un fel de mîndrie că am trăit chestii care, povestite acum unor oameni de douăzeci de ani pot fi considerate SF-uri: de exemplu cluburile clandestine de bridge și serviciul la cantina sudențească, pe care evident că noi, localnici din oraș, nici nu o foloseam, și care consta, între altele, în spălarea a 3000 de tăvi de inox de 3 ori pe zi de către 20 de inși. Povestirile lui Mihuleac abundă de asemenea lucruri, pe unele chiar le uitasem. Sigur, că prozele nu se limitează la înșirarea acestor fenomene tipice pentru ceea ce se numea SSMD. Ele au acțiune corerentă, adesea palpitantă, personaje variate și dialoguri inspirate. Uneori artistul mai cade în jurnalism și alteori, rar ce-i drept, chiar în didacticism. Nu se ferește, ci anunță: „iar deschid o paranteză”. Explică pe înțeles cum era cu mitingurile pentru pace și propaganda pacifistă a lui Ceașcă din faza delirantă, apoi revine la acțiunea lui. Sigur, aș fi preferat ca momentele acestea să fie mai bine „topite” în materialul prozei. Cea mai izbutită piesă din cele zece este cea intitulată „Nea Ghiță și Nea Vali: doi regi”. Căci regi erau deși neîncoronați: unul era „naș” pe tren, altul chelner la vagonul restaurant. Aveau doi copii, băiat și fată pe care îi visau medici și pentru care percepeau birul în regatele lor pe osii și boghiuri favorizînd infracțiunea nevinovată de a călători fără bilet, respectiv comițînd-o pe cea de fals și uz de fals asupra berii, completate nevinovat cu apă și dero. Chibzuiți, cei doi regi și-au împins copiii spre o căsătorie dinastică, lucru petrecut fix în anul șase de medicină. După absolvire, cuplul dotat cu apartament și Dacie 1300 full option a fost trimis în voiaj de nuntă în Occident pe bază de pile și șpăgi. Cum orice naș își are nașul, regii au rămas fără urmași, care au plecat în lume fără rămas bun sau vreun cuvînt ulterior, și fără regatelor lor, detronați la pensie peste noapte. Căsătoria fusese și ea parte din planul odraslelor nerecunoscătoare. Cătălin Mihuleac povestește totul strălucitor, grăbit, precis, sarcastic. L-am și prins, chiar pe motiv de grabă probabil, cu cîteva inadvertențe: carnea de vier nu poate fi consumată și nimeni nu crește vieri pentru consum. Apoi, nici un cal folosit la muncă nu are treabă cu iepușoarele rezervate doar armăsarilor. Vita de muncă e musai jugănită! Detalii… Mai grav: un popă ortodox, fie și preot militar de după 1989, nu poate fi flăcău cu planuri matrimoniale pentru că, dacă nu era căsătorit, nu era miruit popă. Astea așa, ca un omagiu – să vadă prietenul meu că l-am citit cu atenție mărită. Cătălin Mihuleac este un autor care știe să-și încînte cititorii.

joi, 6 mai 2010

In Memoriam George Vasilievici (1978-2010)

Țin să mă refer și eu, cu tristețe, la dispariția prematură din proprie voință a poetului și romancierului George Vasilievici. Am scris despre trei dintre cărțile lui și constat cu amărăciune că informația găsită pe web cum că romanul YoYo a apărut doar pe internet e falsă. Am romanul în varianta edită de hîrtie și l-am comentat ca atare. Scriitorul s-a născut la 3 iunie 1978, la Constanţa, era membru al filalei Dobrogea a USR. A publicat cinci volume de de poezie şi două de proză. Era un adept al literaturii postate în mediul virtual. L-am întîlnit pe George Vasilievici o singură dată, deși am corespondat destul de susținut. Vasilievici a fost un poet valoros din primul val al promoției 2000. Ca și regretatul Constantin Virgil Bănescu, George Vasilievici a ales în urma depresiei o rezolvare nefericită pentru angoasele sale. Ne mai rămîne doar opera lui.

miercuri, 5 mai 2010

Texte comentate. Virgil Mazilescu (1942-1984) - „dormi dragostea mea”

plînsul în oraş: mîini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea – şi
încă o noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor (respiraţia
cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă)
şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cîntece: o cheie pe buze
oho şi pe trădare. dulce strigăt. sarea depusă la porţi. spera să se
joace mai frumos (cavalerul în depozite mari de sînge)

tu dormi dragostea mea. sînt singur am inventat poezia şi nu mai
am inimă


Poemul (apărut în 1970 și reluat în antologia antumă „Va fi liniște, va fi seară”) este unul dintre cele mai frumoase ale regretatului poet. Texul defășoară un scenariu terifiant și suprarealist ca o cortină care se va ridica, lăsînd la vedere finalul, cel în așteptarea căruia se face pregătirea „de artilerie”. Elementele sînt numai aparent aleatoare, de dicteu. Un matematician neinspirat a citat acest poem ca exemplu că „arta computerului” din anii 1970, cu sintaxă corectă și noțiuni întîmplătoare, e comparabilă cu ce umană. Nimic mai fals. În preambul avem semne clare, căutate, ale unei stări de angoasă: plînsul, (mîini) fricoase, strigăt (fie și dulce), sînge. Apar de asemeni semne ale unui scenariu „retro”: cavalerul, izabela (nume medieval, romantic, să ne gîndim ce efect ilariant ar fi avut substituirea Izabelei cu Margareta sau Veta), castel, sarea „depusă” (trimitere la impozitul în sare, tipic medieval). Se produce o învăluire, o deghizare, o ascundere: mîinile își schimbă culoarea, respirația e și ea cromatică, cheia pecetluiește buzele, sîngele e depozitat, chiar și izabela va aparține unei abstracțiuni și unui peisaj arid deci se va abstrage din „oraș”. Iată că se configurează o lume „hermetică”, relativ coerentă în sine, dar și lipsită de un sens clar. Clarificarea vine la sfîrșit. Eul liric, pînă acum absent, se adresează direct. „Iubita” generică doarme. Sau poate „dragostea” e adormită. Sugerînd că preambulul este sinteza unui vis al celei care doarme. În contrast, „personajul auctorial” veghează, e singur (perechea sa, dormind, se constituie în fapt ca o absență). Ceea ce îl ține treaz este inventarea poeziei dar și/sau absența inimii. Aici se dă așadar cheia: poetul „inventator” își pierde prin invenția sa inima și implicit somnul și reveria. Singurătatea poetului, ca și a Luceafărului, constă în interdicția „lumirii” (= visării), în lipsa de acces la cotingent care este visul haotic, în care s-ar putea alătura, omenește, iubitei. Tensiunea lirică este o condamnare la luciditate. Acest splendid poem confirmă ideea că Virgil Mazilescu a fost unul dintre cei mai străluciți poeți români postbelici, pus în umbră de contextul istoric defavorabil în care a trăit ca un marginal, în paralel cu strălucirea efemeră a unor „poeți naționali” adaptabili.

Lansarea volumului „Rață cu portocale” la Budapesta


Cu întîrziere, din motive obiective, vă prezint o imagine a lansării volumului meu „Rață cu portocale” la Tîrgul Internațional de la Budapesta în ziua de Sf. Gheorghe (23 aprilie 2010). De la stînga Reka Bartha (consilier MCPN, moderatoarea lansării), Boroka Balasz (traducătoarea volumului), autorul, Cosmin Ciotloș (prezentatorul autorului). Fotografia a fost realizată de Paul Aretzu.

Volume cu autograf. De luni 10 mai la ASB

Începînd de luni 10 mai, la sediul Asociației Scriitorilor București (str. N. Golescu nr. 15, în spatele magazinului Eva - Diverta) între orele 10 și 14 puteți găsi volumul de proză „Fratele mai deștept al lui Kalașnikov” cu autograful autorului și la un preț promoțional pentru care mulțumesc alături de dvs. Editurii Limes. Ca la tot ce este de bună calitate, stocul este limitat. Se preconizează și o lansare la sediul USR, pe care o voi anunța la timpul potrivit. Volumul va mai fi lansat în curînd la Cluj, Munchen, Tîrgu-Jiu, Hanoi, Ploiești etc. după un program ce va fi notificat din vreme.

marți, 4 mai 2010

A apărut „Luceafarul de dimineață” nr. 21

A aparut Luceafărul de dimineață nr. 21/2010 cu un sumar bogat și variat, reflectînd toate artele și în special literatura în manifestările lor contemporane. Aveți și linkul. Reamintesc că ”Luceafărul de dimineață” este un săptămînal al Uniunii Scriitorilor din România, ca și România literară și apare cu sprijinul USR și al Primăriei Sectorului 2 București. Director este Dan Cristea, iar redactor șef Gelu Negrea. Între colaboratorii permanenți se află scriitori și publiciști cunoscuți precum Constantin Stan, Bogdan Ghiu, Mircea Ghițulescu, Iolanda Malamen, Călin Stănculescu, Andra Rotaru, Felix Nicolau, Gabriela Gheorghișor și mulți alții. Revista oferă permanent spațiu debutanților la rubrica „Dintre sute de catarge” și recenzează majoritatea volumelor nou apărute ale scriitorilor români.

Revista Litere - 10 ani

Revista din Tîrgoviște aniversează, cu numărul din martie 2010, zece ani de la prima apariție. Plecată din Găești, din inițiativa lui Tudor Cristea, ivită și continuată cu ajutorul lui Dumitru Ungureanu (indimenticabilul Mitică, mai mult personaj decît autor!), apoi cu al lui Mihai Stan, revista a crescut din truda și entuziasmul colaboratorilor între care au ajuns să se numere, și semnează și azi în Litere 3/2010, Mircea Horia Simionescu, Alexandru George, Barbu Cioculescu și mulți alții între care, mai des dacă nu permanent prezenți, Florentin Popescu, I. Datcu, H. Zalis, Șerban Tomșa, G. Coandă, N. Scurtu, Liviu Grăsoiu, George Anca, Mircea Constantinescu. Litere a fost și a rămas o revistă solidă, sobră, ferită de extremisme și excese provinciale (exceptînd concesiile pe care le face cam des unor pretinși poeți dîmbovițeni), o publicație în care ai ce citi aproape la fiecare pagină. Începînd, firește, întotdeauna, cu editorialul lui Tudor Cristea. Transmit revistei Litere un colegial și sincer La Mulți Ani!

duminică, 2 mai 2010

Bedros Horasangian - Miss Perfumado și alte femei, Ed. Leda


La întrebarea, pe care mi-au pus-o mulți înainte de a mi-o pune eu însumi, dacă povestirile „cu femei” ale lui Bedros Horasangian sînt bune sau rele, aș răspunde că sînt bune, dar sînt cam iritante. Sînt ca o cremă de plajă care protejează bine pielea, dar dă și mîncărimi. La întrebarea dacă sînt mai mult bune sau mai mult iritante nu se poate răspunde, ea fiind din speța celor despre crocodil: e mai mult lung sau mai mult verde?
Mai exact, calitatea și defectele acestor texte sînt în planuri diferite, imposibil de cîntărit pe aceeași balanță. Este clar că Bedros Horasangian scrie bine, dintr-o cunoaștere serioasă și de nivel superior a ceea ce este (și a fost) literatura. Din această perspectivă, el mobilizează la cititor o complicitate pe palierul pe care scrie. Dacă un asemenea cititor nu are acces la (o bună parte dintre) trimiterile directe și indirecte, pastișele și parafrazele autorului el „l-a pierdut” pe acesta. Apoi, același autor este dotat cu o vastă cunoaștere a lumii, este cum s-ar zice popular, „lumit” cu asupra de măsură. El a fost în toate locurile în care se petrec acțiunile celor triesprezece povești despre treisprezece femei (New York, Istanbul, Atena, Paris Lisabona, Madrid, Napoli etc.) și nu așa, că a fost pe acolo ca prin Tecuci, cunoaște zonele urbane și suburbane ca și „problematica” lor, se poate pune în postura unui localnic cu ceea ce are el specific. Sau cel puțin lasă perfect această impresie.
Numai că acest exotism, această „străinezie” sînt detalii de atmosferă, ne bate pe umăr prozatorul. E vorba despre o chestiune universală aici, despre eternul feminin, despre Eva multiplicată în treisprezece ipostaze în care - citește, bătrîne, și vei vedea – înțelegi cum stă treaba cu feminitatea, vei sesiza-o perfect în unitate și diversitate, în contemporaneitate și eternitate, în suflet și trup.
Bedros Horasangian ne lasă pe noi, cititorii, să înțelegem că orizontalitatea, sau, mă rog, circularitatea lumii e numai cadrul, pe care el îl stăpînește fără efort, pentru o secțiune verticală a psihologiei feminine (dar și masculine) de la Adam și Eva, prin perechea eșuată cu arca pe Muntele Ararat, și pînă la Giulietta, Kiki Iguazu, Anaïs, Natașa etc., contemporanele noastre.
Una dintre sursele de iritare ale cărții este acest expozeu de sus și cam din vîrful buzelor, un ton pe care scriitorul nu-l părăsește niciodată. Pare că el ia în balon atît propriile personaje cît și receptorul. „Drame? Aveți (vreți) voi drame?” s-ar zice că întreabă el ironic. „ Da’ cine vă credeți voi să aveți drame? Și doar nu vă închipuiți că mă impresionați”. Parcă autorul nu te lasă să uiți că el e om în vîrstă și a văzut multe.
Bedros Horasangian patinează perfect pe aluzii, pe referințe, pe mențiuni istorice și mentalități regionale și toate sînt înghețate sub patinele lui ca niște diorame. Cu Bedros Horasangian nu te plimbi prin grădina zoologică, umbli prin Muzeul Antipa, iar el e ghidul care te bombardează cu informații, lăsîndu-ți impresia că, și dacă le acumulezi, tot n-o să le știi ca el. Aici are dreptate. Dar complexul lui de superioritate te cam strînge la subțiori.
A doua problemă a volumului este o anumită monotonie, care poate să scape la lectură din pricina mulțimii elementelor expuse (locuri, oameni, evenimente) dar care există. Stilistic, poveștile sînt la fel și, la peste 300 de pagini, intervine o explicabilă sastisire.
Prozatorul a scris o carte perfectă din punctul lui de vedere, excelentă în multe privințe, asta trebuie recunoscut, și care, totuși, nu merge la inimă din cauza tipului său de detașare (chiar cînd scrie la persoana întîi). Textul poate cîștiga admirația oricui și, poate, pe unii chiar îi va cuceri. Pe alții sigur nu.

sâmbătă, 1 mai 2010

„Cine l-a ucis pe Marx?” - la Ploiești ca musical

În ziua de 28 mai, la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești va avea loc premiera piesei mele „Cine l-a ucis pe Marx?” realizată acum ca un musical de regizorul Lucian Sabados. Îi invit cordial pe toți cei ce pot fi prezenți. O să revin cu amănunte privind distribuția și ora spectacolului. Piesa „Cine l-a ucis pe Marx?” a fost scrisă la sfîrșitul anilor 90. S-a mai jucat la Teatrul Elvira Godeanu din Tg. Jiu (regia Bogdan Cristian Drăgan) și la Teatrul Tony Bulandra din Tîrgoviște (regia tot Lucian Sabados). Regizorul și directorul teatrului ploieștean a avut ideea de a transforma piesa pentru un spectacol muzical. În acest scop am mai scris numeroase texte în versuri care au completat piesa originală și am adus în scenă noi personaje. Piesa este o comedie, o parodie a pieselor istorice românești, cu ecouri din dramaturgia universală și din mitologia românească.

Postări populare

Arhivă blog