duminică, 28 februarie 2010

Cărți noi! Angela Marinescu - Probleme personale, Cartea românească


În totală contradicție cu afirmația lui Nichita Stănescu: „poetul, ca și soldatul, nu are viață personală”, la Angela Marinescu poezia este exclusiv o problemă personală, iar viața poeziei pulsează numai odată cu inima poetului care palpită pentru el însuși. Poezia Angelei Marinescu este confesivă și egocentrică, scrisă la persoana întîi. Lumea există numai în funcție de percepția eului liric care o întemeiază și o și anulează după cum îi vine: „cîntă cocoșul/ dar numai/ în închipuirea mea/ bolnavă/ de o boală/ pe care/ nu o cunosc/ și cocoșul/ este/ moartea”. Pînă și un concept de istorie literară ca „optzecismul” este perceput prin intermediul sistemului senzorial: „pe cupola ochilor/ mi se lipește / limba/ ca o căpușe și atunci/ ce ficțiune este optzecismul/ cînd ascult/ sunetul/obscur/ al nopții” (textul integral al poemului Noapte optzecistă). Văzul, gustul și auzul se mobilizează împreună pentru a configura „ficțiunea” optzecistă! Poeta trece de la „relația acută cu anumite mirosuri” la eseuri despre scriitorii care au devenit „profesioniștii rezistenței la scris”. Așa cum fiecare senzație extremă se transformă în contrariul ei, impresia cititorului devine că „problemele personale” ale poetei, expuse cu violentă negare a ceea ce există în afara sa, devin universale, devin ale sale. Dacă individualismul sălbatic și indiferența față de tot ce nu o conține ar fi altfel decît paroxistice, aceste versuri n-ar putea interesa pe nimeni.

sâmbătă, 27 februarie 2010

Cărti noi! Nicoleta Popa - Fragmente din inima mea, Ed. Brumar


„Să ai senzația c-ai fute și-o piatră, și-un fluture mort și-o rază de stea... Să trăiești pentru pizdă. Să simți că-ți fierbe carnea pe tine, că nu mai ești bună (sic!!) de nimic”. Deci cea care trăiește pentru sexul feminin este totuși o femeie! Așa începe un volum insolit, de un „existențialism sumbru” (crede Radu Aldulescu), aparținînd unei „voci lirice ce se hrănește din conflict” (scrie Dan Mircea Cipariu). Uneori confesiunea, relativ disperată, ia un ton cam de toată ziua: „Am treizeci și patru de ani, am doi copii, am o slujbă, am o firmă, sunt scriitoare... și tot mă plictisesc”. Alteori cade în articol de fond feminist: „Mii de femei sunt traumatizate pe lumea asta. Nimeni nu știe de ele. Niciodată călăii lor nu vor fi pedepsiți.” etc. etc. Textele din ciclul inițial, intitulat „Blînda agresivitate” (de unde blîndă?) au păcatul unui prozaism excesiv. Cele din al doilea calup, cu titlul „Simple poeme”, au un mod superior de a transfigura enunțuri similare, a le esențializa în fragmente realmente poetice: „bucuria cea mai mare e scîncetul dureros al morții, / dar acum bucuria sunt mugurii copacilor primăvara”, „uneori lucrurile făcute din obligație ies minunat/ uneori elefanții plîng/ calzi și strălucitori”. Desigur, pentru Nicoleta Popa „romantismul e doar o invenție, doar un răsfăț” și „curățenie nu există,/ puritate nu există”. Femeia-prototip a poeziei „vrea să doarmă afară cu cățelul/ și să intre în casă doar la futut”. Dar, cum viața de soție, de mamă și chiar de „curvă penală” incumbă și alte obligații domestice, spleenul se instalează viguros, dominator. Orice se poate spune despre poezia Nicoletei Popa, dar nu că ar fi lipsită de personalitate!

Săptămîna Mărțișorului vs. Decada Babelor

În zilele ce urmează, ba începînd chiar de azi, voi posta comentarii doar la volume de literatură semnate de femei. Fac asta exclusiv în onoarea zilelor de 1 și 8 martie, a nu se interpreta, ofensator, că e vorba de cele nouă babe! Variante ușor extinse ale acestor comentarii vor putea fi citite, ca de obicei, și în revista „Luceafărul de dimineață” pentru cine are norocul s-o găsească în marasmul difuzării de presă.

vineri, 26 februarie 2010

Blog de blog. Diploma


Iată că am primit de la Lucia Verona și ecusonul-diplomă care atestă premiul obținut ieri și care mă onorează. Voi fi tot mai atent cu acest blog, de-acum noblesse oblige!

joi, 25 februarie 2010

Blog laureat!

Acest blog a primit la concursul Blog de blog, cele mai bine bloguri pe 2009 Premiul ”Cel mai bun blogger dintre scriitori”. Decernarea s-a făcut acum cîteva minute la o „Gală on-line”. Am mulțumit cu emoție celor care m-au votat, juriului final și mai ales Luciei Verona, organizatoarea, creierul și inima evenimentului!

miercuri, 24 februarie 2010

Dreptate pentru Hodjalî

La 26 februarie poporul din Azerbaidjan comemorează victimele masacrului de la Hodjalî (Nagorno Karabach). La 26 februarie 1992 s-a produs o catastrofă umanitară prin masacrarea, la Hodjalî, a 615 civili azeri, în majoritate bătrîni, femei și copii. Numeroși alți civili au fost răniți sau exilați. Acum, la 18 ani de la această tragedie, s-a lansat o petiție pe care o puteți semna la:

http://www.justiceforkhojaly.org/?p=signup

Cînd (nu și de ce) sărbătorim femeile?

În partea stîngă a ecranului aveți un sondaj de opinie legat de zilele de 1 și 8 martie. Cei care răspund și lasă și un comentariu la această postare participă la o tragere la sorți cu premii în mărțișoare (livrești). Mult succes!

Imagini de la conferința „Focul viu- Impresii din Azerbaijan”




Mulțumiri deosebite Fundației Heydar Aliyev pentru sprijinul acordat!
Aceeași recunoștință Primăriei Sectorului 2!

marți, 23 februarie 2010

Conferința “Focul viu - Impresii din Azerbaijan”

Luni, 22 februarie, orele 12.00, la Centrul Cultural Calderon al Primăriei Sectorului 2, a avut loc conferința “Focul viu - Impresii din Azerbaijan” susținută de Horia Gârbea, preşedintele Asociației Scriitorilor București. Au participat dl. Fahri Karimlli, consilier al Ambasadei Republicii Azerbajan la București, dl. Igbal Hajiyev, directorul filialei România a Fundaței Heydar Aliyev, reprezentanți ai Ambasasei Azerbaijanului, ai Primăriei Sectorului 2, un public numeros format mai ales din scriitori, cadre didactice, elevi și studenți, membri ai comunității azere din București. Conferința a fost urmată de un cocktail oferit de Fundaţia Heydar Aliyev - România. Cei prezenți s-au bucurat ca întodeauna de ospitalitatea deosebită a echipei centrului cultural, condus de doamna profesoară Mihaela Popescu.
Organizatorii mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației.

luni, 22 februarie 2010

Un joc cu steluțe, dar un joc serios

Pentru că pe acest blog intră și oameni cu timp puțin sau unii pentru care comentariul de nuanțe nu induce imediat judecata de valoare, voi adopta un sistem de cotare mai explicit. Acesta este: **** - clasă mondială, *** - operă importantă, ** - valoare indiscutabilă, * - lucrare corectă, :( - dezamăgire, :(( - eșec cert, :((( - text nociv. Iată cum situez cîteva dintre lecturile mele cele mai recente (ianuarie-februarie 2010). Unele au fost și altele vor fi comentate mai pe larg.

George Arion Crime sofisticate, roman **
Ioana Drăgan Mafalda, Ed. Allfa, roman ***
Adina Laura Achim Inimi Frânte, Ed. Primus, roman :(
Marius Marian Șolea Liber, Ed. Vinea, poezie **
Gelu Vlașin Don Quijote rătăcitorul, Eikon, Publicistică *
Denisa Mirena Pișcu Omul de unică folosință/Disposable People, Galaway Print, Ireland, poezie **
Anamaria Beligan Windermere: Dragoste la a doua vedere, Ed. Limes, roman ***
Daniela Zeca Istoria romanțată a unui safari, Ed. Polirom, roman, ***
Cristian Teodorescu Medgidia, orașul de apoi, Ed. Cartea Românească, roman ***
Cornel Ungureanu Despre regi, saltimbanci și maimuțe, Ed. Palimpsest, memorialistică ***
Andrei-Paul Corescu Poema prințului truver, Ed. Arc, poezie :(
Alex Ștefănescu Jurnal secret -dezvăluiri complete- 2003-2009, Ed. Corint **
Șerban Anghene Viața unui șef de departament povestită de fiul lui Supermen, Ed. Cartea Românească, roman :(
Florica Gh. Cepoiu Aur și ivóriu, Ed. Semne, poezie :(
Raluca Dumitran Zbor clandestin, Ed. Palimpsest, poezie **
Simona-Grazia Dima La ora fulgerului, Ed. Limes, poezie **
Florea Miu Cerul din lacrimă, Ed. Ramuri, poezie **
Monica Patriche Memoria fluviului–scrisori către o prietenă, Ed. Brumar, poezie **
Ion V. Strătescu Poker, Ed. Limes, poezie *
Mircea Nedelcu Crepuscul – 60 de poeme, Ed. „Ploiești Mileniul III”, poezie :(
Puiu V. Moiceanu Alege rîsul senator, editură neprecizată, aforisme și epigrame :((
Constantin Stan Trăiește dă mai departe, Ed. Pămîntul, roman ***
Cătălin Țîrlea Anotimpuri de trecere, Ed. Allfa, roman ***
Șerban Tomșa Ghețarul Ed. Cartea Românească, roman ***
Dănuț Ungureanu Români deja deștepți, Ed. ON, colecția Banii noștri, proză **
Elena Emilia Vasilescu Punctul de trecere, Ed. Nouă, poezie *

sâmbătă, 20 februarie 2010

Un mesaj de la Nora Iuga

Nora Iuga, distinsa poetă, e acum la Berlin. Într-un mod foarte original, ea trimite mesaje vorbite către blogul său. I-am propus un schimb de linkuri în amintirea faptului că a fost printre primii profesioniști ai scrisului pe care i-am cunoscut în depăratatul an 1981 și care au avut bunăvoința să aprecieze încercările mele poetice de atunci. Era la un cenaclu la care a venit cu Constantin Abăluță și cu soțul ei, regretatul George Almosnino. Dna Nora Iuga s-a bucurat de amintirea mea, a acceptat să figureaz pe blogroll-ul ei și pe acest blog veți găsi linkul către cel al autoarei Pieței Cerului.

Patru mii!

Mă bucur că sînteți unul dintre cei peste patru mii de vizitatori ai acestui blog (de cînd am început numărătoarea), adică de aproximativ 3 luni. Mă voi strădui să vă ofer informații utile și articole delectabile, dar scurte. Primele informații interesante le puteți afla venind la conferința mea, anunțată mai jos!

miercuri, 17 februarie 2010

Invitație la conferința “Focul viu - Impresii din Azerbaijan”

Asociația Scriitorilor București
Filială a Uniunii Scriitorilor din România

Primăria sectorului 2 București
Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională

Fundația Heydar Aliyev
Filiala România

Vă invită

Luni, 22 februarie, orele 12.00 la
Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională,
Str. Jean-Louis Calderon nr.39, sector 2 București
la conferința
“Focul viu - Impresii din Azerbaijan”
Prezintă Horia Gârbea, preşedintele ASB

Cărți noi! Raluca Dumitran Zbor clandestin, Ed. Palimpsest

Abia în martie, Raluca Dumitran va împlini 20 de ani. Dacă s-ar fi născut cu 40-50 de ani în urmă, ar fi ajuns azi în manualele de literatură. În epoca noastră crudă și indiferentă le poezie, ea rămîne să-și cultive talentul bucurîndu-se de el singură sau împreună cu cei cîțiva care o cunosc și au descoperit-o. În plus, poezia vremii noastre este mai mult tehnică, iar Raluca Dumitran este din speța poeților care nu pun preț pe efecte speciale. N-o cunosc pe tînăra poetă decît din grupajele pe care le-a trimis la diferite concursuri și la care, fiind și eu în juriu, mereu alături de Ion Cocora, i-am acordat fără nicio rezervă premiile meritate. Generos ca totdeauna, Ion Cocora a făcut posibil acum și debutul în volum al adolescentei a cărei înzestrare nativă, cum remarcă și el în prezentarea de copertă, se impune cititorului. Nu-i rău, firește, ca poeții să își ascută uneltele cu grijă și să le folosească lucid, orice artă este și meșteșug, nu numai inspirație. Totuși, întîlnirea cu un poet născut produce o jubilație superioară descoperirii încă unui meseriaș. Raluca Dumitran mai greșește și se mai împiedică, mergînd pe valuri ca adolescenții lui Nichita Stănescu, dar învață repede această tehnică și nu pot decît să sper că, atunci cînd nu va mai ezita, nu își va pierde frăgezimea de acum. Cad în privirile tale/ Ca-ntr-o prăpastie fără scăpare/ Și mă răstorn, și mă înalț, și mă cobor/ Mă răsucesc, mă pierd, trăiesc și mor/ O viață și o mie mi-aparțin/ Veninu-i foc, nectarul e pelin/…/Și mă ridic și cad și mă confund/ Cu marea în culori, cu trupul ud/…/ ai să mă uiți prin lumi și vieți/ Te adorm în gînduri ca pe roua/ Mereu a altei dimineți. Poezia Ralucăi Dumitran e greu de aproximat pentru că e mereu alta, de la un text la celălalt. O căutare febrilă deocamdată care se poate încheia fericit sau poate să fie abandonată brusc. Dacă am ști…

D-ale sesiunii

Am primit un comentariu anonim - curajul anonimilor e mare!, pretinde că e profesor dar nu-l cred pînă nu văd - în care mi se cere să pun o postare pe blog despre examenele acestei sesiuni la care ”am picat” mulți studenți. O fac nu ca să îi dau satisfacție, nu discut cu anonimi, ci pentru că situația e critică. Studenții nu i-am picat eu, au picat singuri! Pentru că școala produce tot mai mulți analfabeți, pentru că lipsa de exigență și corupția sînt generale și dacă nu te aliniezi nu ești bun profesor. De 20 de ani predau discipline tehnice și din pacate am lăsat nivelul tot mai jos, de nevoie. An de an, din fiecare grupă am avut și note de 9 și 10, procente de promovare de 40-60% la prima sesiune. În acest an promovabilitatea a scăzut spre 10% (!!) în condiții unor subiecte alese (am remușcări pentru asta, dar ce să fac) cît mai ușoare. Simple definiții elementare (ce e betonul, ce e oțelul, ce o bară etc.). La un bilet cu 21 de întrebări am primit majoritar între 0 (zero) și 5 răspunsuri. În condițiile în care materia predată e concentrată în 30 de pagini A4 și nu am cerut nici aplicații, nici bibliografie suplimentară. O lectură cît de superficială a celor 30 de pagini ar fi fost suficientă pentru cele 10 răspunsuri ale notei 5. Sau o prezență la curs (la care am avut cel mult 70% prezenți iar unii n-au venit niciodată). A face ingineri (piloți, doctori, avocați etc.) e o mare răspundere. Un doctor poate omorî un om sau reteza un penis. Dar cîți mor dacă se prăbușesc o clădire sau un baraj? Rabatul la exigență poate avea și va avea consecințe incalculabil de grave. Dacă țara noastră se află unde știm e din cauza diplomelor pe bandă, a finanțării ”pe cap de student”, a nepăsării celor care pun un subiect pe tablă și ies din sală să copieze bieții copilași, că au plătit taxe. Dacă are cineva altă părere sînt dispus să-l ascult. Cu condiția minimală să-și iscălească ”teza”.

marți, 16 februarie 2010

Cărți imaginare

Cînd nu mai am timp să citesc cărți reale și multe dintre ele decepționante, simt nevoia să inventez altele. Sînt mult mai interesante, dar au defectul că încă nu s-au scris. Iată cîteva:

Alexandru Sefulescu – „Isteria literaturii române contemporane”, Ed. Mașina de nedescris – o panorama a celor mai curente tipuri de isterie literară, conține pentru ilustrare scrisori picante adresate autorului.

Gheorghe Dracu – „Copiii lui Nosferatu”, Editura Pămîntul, roman macabru, sinistru, amuzant. Conține coală cu abțibilduri.

Bogdan Hîrb – „Șmenuri”, Ed. Trigligerida, manual universitar de politici editoriale și promotion. Conține CD.

Codru Vlăsia – „Meridianul 26”, manual alternativ de geografie pentru clasa a IV-a. Conține harta județului Argeș cu principalele 2 librării.

Volum colectiv – „Iubiri imaginare. Volumul I – literatura”, Editura Trup și suflet. După modelul scrisorilor imaginare ale lui Paler, autorii își imaginează idile cu scriitoare românce contemporane și încă în viață – fantezia nu are limite. Conține un set de cărți de joc cu poziții.

Nicolae Preban – „Ideea contemporană”, Editura Europeană, trilogie, eseu extem de lung despre epoca premergătoare apariției banului (monedei), o distopie eseistică. Conține poster 3D cu autorul.

E. Ugen – „Negrul aici! Iluzii…”, Editura PoliUSA, pledoarie impresionată pentru necesitatea ca Barak O. să viziteze România și decepția că asta e doar o iluzie. Nu conține nimic (fiind o iluzie)

luni, 15 februarie 2010

Cărți noi! Șerban Anghene - Viața unui șef de departament povestită de fiul lui Supermen, Ed. Cartea Românească

Îmi spunea Alexandru George, făcînd o teorie, că în secolul nostru, dat fiind progresul tehnologic, oamenii vor avea (prea) mult timp liber ca să își cultive hobby-uri. Literatura va fi pe primul plan. Ea nu necesită cheltuieli materiale majore, nici abilități explicite. Oricine are amintiri, un vocabular mediu și cunoștințe de ortografie, se poate institui ca scriitor. Iată, la nici 22 de ani, Șerban Anghene a scris două romane. El a exploatat cu abilitate două „trenduri” ale literaturii recente: relatarea autobiografică și ipostaza de copil a naratorului. Primul e cel mai la îndemînă. Toți avem, la orice vîrstă, cîțiva ani sau cîteva decenii de experiență. Felul cum ne plimbam în parc, cum ne scobeam în nas cînd aveam febră, portretele rudelor apropiate și ale colegilor de școală primară, visele nocturne reale sau imaginare, sînt un material excelent! Apoi tonul copilăresc e ușor de mimat chiar dacă pe spații mari plictisește. Și gata romanul! Mutrele odioșilor părinți, de la Jules Renard și Hervé Bazin citire nu trebuie să lipsească. Înainte de a fi talentat, Șerban Anghene e un șmecher. A mai absolvit și „jurnalism și științele comunicării” adică un fel de „visul Maicii Domnului”, deci e îndreptățit, ca orice ziarist, să le știe pe toate, ba și ceva pe deasupra. Asemeni Pici de Mirandola se află pretutindeni. Teoria lui Alexandru George are un corolar pe care mi-l arog: scriitorul viitorului nu trebuie să fie inteligent. Dimpotrivă! În lumea post-modernă accesul la studii și vocabular, la mastere și sintaxă, la dicționar și internet îl au categorii largi de tineri dintre care, după distribuția normală Gauss, cei mai mulți au o inteligență medie. Selecția inteligențelor e tot mai puțin aplicată, examenele de admitere au fost abolite, niciodată proștii nu au avut un mai mare acces la instruire! Un prost instruit minimal, prin scăldare sau doar înmuiere în apele școlii, e un posibil scriitor. „Bine înmuiat e pe jumătate spălat!” clama o reclamă a anilor 1970. Și cînd tot n-ai nicio treabă, de ce - Doamne iartă-mă – n-ai scrie?

San Valentino întîrziat

Acum am observat că... am depășit cu 13 minute ziua bunului Valentino. Urările rămîn valabile.

Buon San Valentino!

Era să uit că azi e San Valentino! Asociat de mine pe veci cu Italia și tradiționalele mimoze. Multă iubire tuturor!

duminică, 14 februarie 2010

Lista cu nostalgii - adăugiri

Multumesc celor care au contribuit la listă! Zicea cineva de profiterolul de la Albina! Altcineva de PMT cu Pittiș. De 7 pietre(?). Nu îmi amintesc... 7 pietre era echivalent cu ”castel”? Elasticul era pt fete. Mai notez de la mine: sucul "lămîiță” și cofetăria omonimă, cornuri de 40 de bani (anterioare batoanelor de 1 leu). Pizza de la Kogalniceanu. Gambrinus la 1 litru luat cu 25 de lei de pe Strada Kent (oficial era 10.50). Inmormîntări cu dric și cai mascați pînă prin 1980. Trompetistul obez Tudorică, din galeria Rapidului, televizoare Elcrom și Telecolor. Deodorantul cu bilă unguresc - marfă de contrabandă din excursii „în țările socialiste”. Cabernetul bulgăresc. Revistele cu culori șterse Femeia și Cinema, mașinile de tuns mecanice tip clește. Ceva ce a rămas pînă azi neschimbat - vaporașele de pe Herestrău, proiectate în anii 60. Aminteam cuiva de cafeaua verde prăjită în casă în tingire specială în anii 60, rîșnită de mînă în rîșniță de alamă (de 2 ori, pt. finețe), crenvurștii fierți de la Avîntul în Pța Rostetti (pîna prin 1970, clădirea a căzut ulterior, în 1977, la cutremur). De Podgoria vă mai amintiți? (pe Magheru). De neuitat sticlele de lapte și borcanele de iaurt refolosibile inscripționate cu „a se clăti după golire”,

Cărți noi! Raluca Dumitran - Zbor clandestin, Ed. Palimpsest

Abia în martie, Raluca Dumitran va împlini 20 de ani. Dacă s-ar fi născut cu 40-50 de ani în urmă, ar fi ajuns azi în manualele de literatură. În epoca noastră crudă și indiferentă le poezie, ea rămîne să-și cultive talentul bucurîndu-se de el singură sau împreună cu cei cîțiva care o cunosc și au descoperit-o. În plus, poezia vremii noastre este mai mult tehnică, iar Raluca Dumitran este din speța poeților care nu pun preț pe efecte speciale. N-o cunosc pe tînăra poetă decît din grupajele pe care le-a trimis la diferite concursuri și la care, fiind și eu în juriu, mereu alături de Ion Cocora, i-am acordat fără nicio rezervă premiile meritate. Generos ca totdeauna, Ion Cocora a făcut posibil acum și debutul în volum al adolescentei a cărei înzestrare nativă, cum remarcă și el în prezentarea de copertă, se impune cititorului. Nu-i rău, firește, ca poeții să își ascută uneltele cu grijă și să le folosească lucid, orice artă este și meșteșug, nu numai inspirație. Totuși, întîlnirea cu un poet născut produce o jubilație superioară descoperirii încă unui meseriaș. Raluca Dumitran mai greșește și se mai împiedică, mergînd pe valuri ca adolescenții lui Nichita Stănescu, dar învață repede această tehnică și nu pot decît să sper că, atunci cînd nu va mai ezita, nu își va pierde frăgezimea de acum. Cad în privirile tale/ Ca-ntr-o prăpastie fără scăpare/ Și mă răstorn, și mă înalț, și mă cobor/ Mă răsucesc, mă pierd, trăiesc și mor/ O viață și o mie mi-aparțin/ Veninu-i foc, nectarul e pelin/…/Și mă ridic și cad și mă confund/ Cu marea în culori, cu trupul ud/…/ ai să mă uiți prin lumi și vieți/ Te adorm în gînduri ca pe roua/ Mereu a altei dimineți. Poezia Ralucăi Dumitran e greu de aproximat într-o pentru că e mereu alta, de la un text la celălalt. O căutare febrilă deocamdată care se poate încheia fericit sau poate să fie abandonată brusc. Dacă am ști…

Nostalghia

Revin cu completare de listă la nostalgia anilor 70 80 cînd începusem și eu, drăgăliță doamne...

Tutunul de pipă Matelot și Pipa noastră de la magazinele ABC (refiert în infuzie de plante și cu miere împreună cu Răzvan Rădulescu și uscat meticulos), aparatele de taxi cu cifrele scrise cu vopsea, taxiurile clandestine cu luminiță albă tip led pe bord, cărțile de joc cu Cazinoul din Constanța pe cutie, dar fabricate în RDG, plicurile „filatelice” cu timbre desperecheate și potențiale cîștiguri (5 sau 10 lei), primele seturi de Carioca urmate de carioca românești gata uscate, primele seturi ceracolor procurate greu de la Fondul Plastic (cîteva le mai am și acum), afișele antireclamă din farmacii (ironizînd... consumul de medicamente: „leacul nu cu sacul”), anunțurile din frizerii ”Nu primim bacșiș”, restaurantele cu 12,5% remiză (anunț fixat pe copaci la terasa Cina).

Tinerețea noastră, tinerețea patriei

Am primit prin email un text despre generația „mea”. Redau un scurt fragment și îl voi comenta:

„Suntem ultima generatie care a jucat "De-a v-ati ascunselea", "Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara, vrem ostasi", "De-a prinselea","Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video”

Mai circulau pe internet liste cu obiecte tipice, pentru nostalgici.

Am și eu lista mea (incompletă desigur): băutura Brifcor, bascheți chinezești, țigări chinezești Ancient Porcelain, cherry wine chinezesc (apare și la Cărtărescu într-un poem), colecțiile Romanul de dragoste și Enigma (am reconstituit seria aproape completă, o am la țară), reclama la Votca Wyborowa, nechezol și cafeaua Wiener Walzer, ascuțitori chinezești, cravate din piele de la Fondul Plastic, șamponul Bob, mirosul tutungeriilor unde se vindea și ziarul Munca, Saptamîna lui Barbu cu rubrica de bridge a lui Coriolan Neamțu, și Flacăra lui Păunescu cu rubrici de Paler și Tudor Octavian, caricaturile lui Matty (Aslan) din România Liberă, țigările Golf, Pescăruș, Bucegi cu schior (apar și la Cristian Popescu care voia sa fie schiorul acela), eseuri filosofice de Al. Paleologu în revista Era Socialistă, Dacia 1100 inclusiv cartonașul de la radiator iarna, să se încălzească mai repede, mascotele de parbriz cu o mînă făcînd „pa”, berea la halbă servită în borcane de 0,5 la Sf. Gheorghe și Unirii, moneda de 5 lei, aparatele de ras cu lamă și lamele rusești, jucăriile de tablă Metaloglobus, cuplajele interbucureștene de pe „23 August” - pentru cine nu știe, jucau la rînd Rapid-Sportul și apoi vedeta Steaua-Dinamo - Romarta Copiilor și baloanele cu hidrogen vîndute în față, machetele de trenulețe est-germane, casetofoanele poloneze și magnetofoanele Mayak, anterior erau la modă Tesla metalice, bicicletele Pegas, rachetele de tenis Olimp și Neptun cîntărind cam un kg, schiurile de Reghin, reclamele la Loz în Plic și inscripția pe magazinele sătești: aici se vinde Loz în Plic, primul automat de suc în pasajul Universității prin 72, prajiturile Tosca și Ora 12, filmele de la Sala Palatului culminînd cu „Întîlnire de gradul III”... și multe altele.

vineri, 12 februarie 2010

”Întoarcerea tatei din război. Subiecte” în limba greacă

Noroc cu blogurile astea! După versiunile engleză și persană, găsind povestirea ”Întoarcerea tatei din război. Subiecte” pe blog, doamna Silvana T. Depounti a realizat o versiune în limba greacă. Îi sînt infinit recunoscător! Redau mai jos titlul și primele două propoziții (Tata a plecat la război. Apoi a murit în război.) În greacă sună de-a dreptul mitologic!

«Η ΕΠΙΣΤΡΟΦΗ ΤΟΥ ΠΑΤΕΡΑ ΑΠΟ ΤΟΝ ΠΟΛΕΜΟ». ΘΕΜΑΤΑ

Ο πατέρας έφυγε στον πόλεμο. Έπειτα πέθανε στον πόλεμο.

Cărți noi! Ioana Drăgan - Mafalda, Ed. Allfa

Mafalda se numește romanul de mici dimensiuni al Ioanei Drăgan. De ce? Pentru că personajele principale, niște femei, altfel obișnuite, din România ultimilor ani, Adina și nepoata ei de soră Cristina (zisă „Cristinel”) au darul premoniției. Ele știu destul de precis ce li se va întîmpla lor și altora, lucruri în fond banale și, din păcate, nefericite.
Deși, după experiențe rele, evită să spună ce știe, Adina va ajunge să ghicească viitorul președintelui țării, clarviziunea o face să-i spună ce amante au și ce averi vor pierde rivalii lui politici, dar îi prezice că nu va primi un nou mandat ceea ce-l înfurie pe marele om. Culmea, ulterior previziunea se dovedește greșită.
Calitățile de prozatoare ale Ioanei Drăgan sînt evidente de-a lungul narațiunii. Ritmul povestirii e alert, cu schimbări nenumărate ale timpului acțiunii. Capacitatea Ioanei Drăgan de a portretiza personaje masculine dar mai ales feminine de vîrste și condiții sociale diferite, prin redarea credibilă a limbajului și prin reflectarea lor în discursul altor personaje, este principala însușire a autoarei și cea care dă cititorului cele mai mari satisfacții. Dar miza romanului nu este senzaționalul, ci descrierea unor medii sociale. Aici stă și profunzimea cărții ce se putea extinde în această direcție fără a deveni obositoare pentru că realizatoarea are o capacitate specială de observație a zonelor de jos ale stratificării lumii urbane.

Votati! O șansă pentru o literatură citită

"Și el striga: Nu vă lăsați!”
Barbu Ștefănescu Delavrancea, ”Apus de soare”

Nu vă lăsați! Mulțumesc mult celor ce au votat acest blog și i-au ridicat ratingul. Nu uitați că, în criza de difuzare actuală a cărții, un blog literar e o șansă spre comunicarea cu ceilalți. Toți scriem, puțini sînt citiți, și mai puțini sînt comentați!

joi, 11 februarie 2010

Mă puteți vota la blogul anului

Dacă vă place blogul acesta puteți vota pe situl Luciei Verona la categoria „Cel mai bun blogger dintre scriitori”

Precizez ca votul se da prin introducerea unui comentariu la postarea respectiva. Adica un click pe nume nu are efect, trebuie sa intrati si sa scrieti explicit "votez..."

Vă mulțumesc!

A aparut "Luceafărul de dimineață” nr.7/2010


A aparut nr. 7 al revistei "Luceafărul de dimineața”. Varianta de hîrtie se găsește la cioșcul de la Muzeul Literaturii, la redacție, la chioșcurile Zirkon.


Semnează: Dan Cristea, Gabriela Gheorghișor, Constantin Stan, Aurel Maria Baros, Sorin Lavric, Liviu Radu, Mircea Ghițulescu, Călin Stănculescu, Valeria Sitaru, Iolanda Malamen, Horia Gârbea și alții. În cuprins, obișnuitele rubrici „Revista revistelor”, ”Sport” și ”Darts”. Apare o pagină de poeme inedite ale regretatului Mihai Elin.

miercuri, 10 februarie 2010

Cărți noi! Elena Emilia Vasilescu - Punctul de trecere, Editura Nouă

Cu trei cărți în trei ani, Elena Emilia Vasilescu nu este totuși o ferventă făuritoare de produse în serie. Dimpotrivă, versurile ei arată mai degrabă rezervă, economie de cuvinte, o aspră parcimonie. Textele sînt relativ scurte, versurile sînt enunțate grav, cu intenții apoftegmatice. Deseori, după o metaforă grandioasă, autoarea își retrage cuvintele, îi neagă măreția: viața e o navă maritimă, are siaj, dar siajul este ”o dîră băloasă de melc”. O atitudine contrastantă între (jucata) grandilocvență și denunțarea ridicolului și derizoriului din fapte și din cuvinte crează pînă la urmă echilibrul. Pe-alocuri poeta își mai denunță condiția de începătoare în naivități retorice (”brațele lungi ale viforniței”), dar discursul e în general bine controlat. Poezie de notație și spontaneitate, fără construcție, lirica Elenei Emilia Vasilescu interesează prin prospețime și lipsa de ostentație a expunerii.

Cărți noi! Dănuț Ungureanu - Români deja deștepți, Ed ON

Dănuț Ungureanu este un veteran al prozei SF de la noi. Această carte e atipică pentru opera lui. Faptul că a publicat-o într-o colecție atașată revistei ”Banii noștri” e doar o dovadă că a vrut să facă rost de banii lui și deci e un român deja deștept.
E greu să găsești un subiect de proză scurtă, mai greu să găsești două, aproape imposibil să găsești 199 de subiecte diferite despre 199 de oameni și să scrii 199 de povestiri de maximum o filă de carte. Faptul că Dănuț Ungureanu reușește este o mare performanță, invidiabilă de mulți și întrecută pe această linie numai de Tudor Octavian. Prozatorul SF se transformă în aceste mici schițe mai degrabă în gazetar decît în scriitor de main-stream. Chiar dacă poveștile sînt, foarte probabil, inventate, ele au gustul și mirosul realității.
Povestirile lui Dănuț Ungureanu sînt de fapt subiecte care ar putea fi dezvoltate mult mai amplu, din acest punct de vedere autorul e un risipitor. Ingenioase, uneori crude, todeauna cu ironie și umor în corpul lor, schițele au o vioiciune care confirmă o maximă populară citată de prozator însuși: dacă nu ai murit, se cheamă că trăiești! El, autorul, se mișcă pentru a se simți viu.

marți, 9 februarie 2010

O idee inteersantă: Lansare si concurs!

LANSARE DE CARTE ŞI VERNISAJ
joi, 18 februarie, ora 17.30
Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona 13-15)
Participă: Paul Cornea, Mircea Martin, Paul Cernat, Iulian Costache, Anca Mizumschi
şi Vasile Mureşan-Murivale
Invitat special: Aurelian Octav Popa – moment muzical la clarinet

Editura Humanitas şi Librăria Cărtureşţi vă invită joi, 18 februarie, ora 17.30 la un dublu eveniment: lansarea volumului de versuri Anca lui Noe de Anca Mizumschi şi vernisajul expozitiei Sixtine Zero –Rufe divine, Vasile Mureşan-Murivale.
Invitaţii sunt rugaţi să participe la un concurs inedit: „Tu ce ai lua pe Arca lui Noe?” Obiecte vechi sau obiecte noi, cărţi, poze, tot ceea ce este aproape de sufletul fiecăruia, orice credeţi că trebuie salvat este bine-venit pe Arcă. Obiectele pot depuse joi, 18 februarie, între orele 10.00 şi 16.00* la Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona nr.13-15). Cea mai frumoasă idee va fi premiată joi seară cu o carte cu dedicaţia poetei şi un tablou de Vasile Mureşan-Murivale. (evident, obiectele, depuse joi intre 10 si 16, vor fi luate inapoi!)

luni, 8 februarie 2010

Întoarcerea tatei din război. Subiecte. - fragment (3, ultima parte)

Tata a plecat la război. Peste cîteva zile s-a întors acasă. Ne-a spus că războiul se terminase. Deşi eram copil, am înţeles că e absurd. Toată lumea ştia că războiul continuă. L-am întrebat şi mi-a răspuns că din punctul lui de vedere războiul s-a terminat. Unii îl priveau chiorîş. Bănuiau că e dezertor. A trebuit chiar să le arate hîrtia prin care oficial era trimis înapoi acasă. Odată l-am întrebat: dacă războiul s-a terminat, cine a învins? Mi-a răspuns scurt: Noi! Într-adevăr, după un timp, războiul s-a sfîrşit cu victoria noastră. Povestea asta s-a repetat de cîteva ori. Cum izbucnea un război, cum tata lipsea cîteva zile. Pe urmă se întorcea liniştit acasă, spunînd că s-a terminat. Şi cine a învins? Noi. Tata a murit într-un răstimp de pace. Mai tîrziu am înţeles că există oameni care pot hotărî soarta unui război în numai cîteva zile.
*
Tata a plecat la război. Era războinic profesionist. Un mare războinic. Armele nu aveau secrete pentru el. Folosea ghioaga, paloşul, spada, suliţa şi halebarda la fel de bine. Vecinii noştri erau şi ei războinici. Ştiau că, dacă s-ar fi înrolat în armate adverse, tata nu i-ar fi cruţat. Era de la sine înţeles, doar erau războinici. Ceilalţi copii înţelegeau şi ei asta şi se jucau cu mine cu plăcere. Mamele lor îmi purtau însă pică, deşi tata nu omorîse încă nici unul dintre soţii lor. Într-o zi, una dintre aceste femei s-a împiedecat de mine pe uliţă şi tot ea m-a ciupit cu răutate. Atunci i-am strigat cu glasul meu piţigăiat: Tatăl meu o să-ţi omoare bărbatul. M-a auzit toată lumea. Tata era atunci la război. A treia zi, bărbatul femeii care mă ciupise s-a luat la harţă cu tata. Tata îi era comandant de pîlc de oaste. Văzîndu-se înjurat din senin, tata a luat ghioaga şi i-a crăpat capul. De atunci lucrurile au mers tot aşa. Tata este puţin necăjit că nu i-am urmat cariera. Totuşi este mîndru de mine. El a fost un mare războinic, dar eu sînt un vrăjitor mult mai vestit.

Reamintire date de contact

Țin să vă reamintesc datele de contact pentru cei care au amabilitatea să-mi trimită cărți, reviste sau doar gîndurile și ideile lor. Adresa poștală: CP 179, OP 38 București sau a Uniunii Scriitorilor - Calea Victoriei 115, București. NU ÎN ALTĂ PARTE, NU RECOMANDATE. Adresa email: horiagarbea@gmail.com. Blogul e deschis comentariilor!

Cărți noi! Șerban Tomșa - Ghețarul - Editura Cartea Românească, roman

”Ghețarul” e un roman postmodern în lege, lipsindu-i totuși ironia și spiritul ludic. Ba nu! Spirit ludic are, dar e un joc complicat și grav, un joc ”cu mărgele de sticlă” în care autorul pune un interes și o patimă prin care îl exclude din seria divertismentului.
Sînt cîteva romane suprapuse aici: unul realist, cu repere ale lumii noastre și gesturi firești (vorbim și de Clint Eastwood sau ”Mannix” dar și de Cabinetul 1), unul utopist cu cetatea izolată și grupul supus experimentului într-o lume cu pretenții de organizare, unul oniric, unul realist-magic în teren neaoș, cam ca la Ștefan Bănulescu, și unul sapiențial inițiatic tip Creanga de aur la Sadoveanu. Sigur, modelele care se pot ghici vin mai mult de la distopia kafkiană, orwelliană, nu fără ecou și la noi în romane ca ale lui Ecovoiu sau Marius Tupan.
Christiana - orașul concentrării personajelor - e o ”Stațiune” tip Ecovoiu, mai puțin un Munte Vrăjit sau o Castalia. Nu pot fi omise din toposurile cu tipologia Christianei nici reședința colecționarului de oameni din ”Centrul înaintaș a murit în zori” de Agustin Cuzzani, nici ”Generoasa Fundație” a lui A. Buerro Vallejo. Tot acest maldăr de sugestii și referințe culturale sînt pentru Șerban Tomșa masa de resturi vegetale amestecate și macerate din care vrea să își extragă biogazul ca să dea foc propriei viziuni. După o rătăcire dantescă prin povești și halucinații, Tom, personajul central, o are pe ultima, dacă nu cumva e chiar realitatea. Ca în finalul lui ”Solaris” din versiunea Tarkovski, el ajunge în ușa deschisă a casei părintești, aude glasul melodios al mamei și intră fericit. ”Ghețarul” e un roman dificil, scris –se simte tot timpul - cu o mare dăruire și încredere în literatură.

Cărți noi! Constantin Stan - Trăiește dă mai departe, Editura Pămîntul, roman

Ceea ce detașează romanul lui Constantin Stan, din noianul de cărți de proză este calitatea scriiturii. Autorul știe să scrie. Înainte de subiect, de rezolvările situațiilor stă reușita modului de a le expune. Prozatorul are ”know how”. Personajele vorbesc credibil, dialogul are o fluență deosebită. Observația se face cu finețe, precizie, relevanță.
Povestea e desigur palpitantă, cu ceva autobiografie la mijloc. Un tînăr ziarist ajunge, prin anii 1980, la bordul unei nave românești, un mineralier cu numele anodin ”Breaza”, la Paranaguá, port brazilian al orașului Curitiba, localitate relativ măruntă, abia ajunge azi pe la 140 de mii de locuitori. Acolo personajul, căruia naratorul i se adresează la persoana a II-a, și colegii lui din echipaj ajung la ”Winners”, o cîrciumă care e și bordel. Portul întreg cu ”Winners” cu tot e un paradis al sexului pe bani puțini.
Românul va întîlni iubirea, va trece prin diferite peripeții dar, firește, va trebui, după un timp, să se îmbarce pe ”Breaza”, să o abandoneze pe devotata și drăgăstoasa nimfă Calypso care se numește Silvana. Va reveni la Penelopa lui pe care o cheamă Maya. Nimic nou în desfășurare, dar povestitorul știe să creeze interes pentru ea, să dozeze suspansul, mai pe scurt să povestească. Apar și ingredientele exotice: prostituția braziliană, drogurile, performanțele sexuale ale marinarilor nesățioși, istoria doctorașului gay al navei, micile episoade de contrabandă.

vineri, 5 februarie 2010

„Întoarcerea tatei din război”. Subiecte (alte fragmente - 2)

Tata a plecat la război. După un timp ne-a scris. Era, bine, sănătos. Continua lupta. Nu putea să ne dea o adresă unde să-i răspundem. Frontul se muta mereu. Să stăm liniştiţi. O să ne scrie el cînd o să poată. Aşa a şi făcut. Nu scria des, dar nici prea rar. Aflam că e bine, sănătos şi continuă să lupte. Războiul s-a terminat. Taţii celorlalţi copii au venit acasă. Tata nu s-a întors. Am continuat să primim obişnuitele cărţi poştale prin care ne spunea că e bine şi continuă lupta. Nu ne dădea nici o adresă pentru răspuns. Am ajuns un bărbat matur. Mama a murit demult. În lume e pace. Ieri am primit o carte poştală de la tata. M-am bucurat că e sănătos. Mă întreb numai cum o putea, la vîrsta lui, să continue lupta.

*

Tata a plecat la război. Inamicii l-au prins. I-au cerut să treacă la credinţa lor. Unii prizonieri au trecut la credinţa lor şi au fost înrolaţi în armata duşmană. Alţii au refuzat şi au fost omorîţi pe loc. Asta scrie şi în istorie. Tata a ales o cale de mijloc. A spus că vrea să afle mai multe despre credinţa lor ca să-şi dea seama dacă e mai bine să o adopte pe aceea sau să moară pentru a lui. Comandantul lagărului a fost de acord. I-a dat tatei cărţi, l-a pus pe preotul soldaţilor săi să-l înveţe şi uneori chiar discuta cu el anumite chestiuni mai dificile. Din cînd în cînd îl întreba ce a hotărît. Tata răspundea că nu este încă sigur. Ar vrea să aprofundeze. Războiul s-a terminat. Dar tata nu s-a întors acasă decît pentru cîteva zile. Apoi a revenit în ţara foştilor inamici, la studiile lui. A scris multe cărţi de religie comparată, istorie şi filosofie. A devenit membru al multor academii. În discursul pe care l-a ţinut cînd a luat Premiul Nobel a spus că încă nu a hotărît care credinţă este mai bună sau mai potrivită cu gîndirea lui. Dar că, în orice caz, cînd e vorba de religie, nu trebuie să iei hotărîri în grabă.

Link. Un tînăr are nevoie de ajutor!

Nu știu prea bine să joc leapșa pe blog și nici nu am timp să învăț acum.
La linkul de mai jos gasiți povestea unui tînăr care are nevoie de ajutor.

http:\\luciaverona.blogspot.com/2010/02/blog-de-blog-cele-mai-bune-bloguri-din_05.html

Vă rog, intrați, ajutați, preluați link-ul pe blogurile voastre!

Pagina celui care are nevoie de ajutor e mai jos
http://danielraduta.ro/

Cărți pentru premii ASB și chiar USR

Stimați autori de literatură, depuneți volumele dvs. inedite apărute în anul 2009 (nu reluări, nu antologii de autor) dacă doriți să candidați la premiile anuale. La ASB competiția e deschisă membrilor ASB și debutanților absoluți, la USR tuturor autorilor din țară și străinătate, membri sau nu. La ASB s-au depus puține volume și juriul va alege din ce a primit și a putut citi.

“Întoarcerea tatei din război”. Subiecte (fragment)

Pentru curioși, reproduc un fragment din povestire

Tata a plecat la război. Apoi a murit la război. Cînd vecinii au aflat, ne-au privit, pe mama şi pe mine, cu milă. Mai tîrziu s-a auzit că tata n-a murit, ci a fugit cu o femeie de-acolo, de unde-l dusese războiul. De aceea nu s-a mai întors. Vecinii au început atunci să ne privească, pe mama şi pe mine, ca pe nişte trădători. Cu dispreţ şi cu scîrbă. Deşi nu aveam nici o vină, am început şi noi să ne simţim ca nişte trădători. Să ne fie ruşine. După o vreme, s-a dovedit că tata căzuse eroic în luptă. Ni s-a trimis chiar şi o decoraţie pentru el. Din ziua aceea, vecinii au început să ne privească de-a dreptul cu ură. Şi aşa a rămas pînă azi.
*
Tata a plecat la război. Cînd s-a terminat războiul, taţii celorlalţi copii au început să vină acasă. Au adus cu ei, pentru copiii lor, diferite lucruri de pe front sau din locul unde fuseseră prizonieri. Copiii se jucau cu ele. Erau căşti, gamele cu vulturi pe mîner, insigne, cartuşe, gloanţe trase şi turtite la vîrf, tabachere de oţel. Într-un tîrziu, tata s-a întors din război. A adus cu el cîteva obiecte şi mi le-a dat să mă joc. Erau un mîner de evantai, două ceşcuţe de ceai ca de jucărie, o pereche de beţişoare cu care m-a învăţat să mănînc orez. Niciodată nu am fost sigur că tata a luptat în războiul în care trebuia.
*
Tata a plecat la război. Era un om timid şi neîndemînatic, iubind muzica. Ştiam că nu va rezista mult. O ştia şi el. Aşa a şi fost. După numai cîteva zile, inamicii l-au făcut prizonier. L-au pus să joace ruleta rusească. Tata era un om tare ghinionist. La a doua sau a treia încercare, în dreptul ţevii s-a nimerit lăcaşul cu glonţ. A tras şi glonţul i-a străbătut capul. Cînd s-a întors din război, tata mi-a arătat glonţul acela. (…)
*
Tata a plecat la război. Am fost surprins, pentru că ţara noastră nu era în război cu nimeni. Într-o zi, mama a primit o scrisoare mare, din carton. O maşină mare şi neagră ne-a luat şi ne-a dus într-un parc unde ardea o flacără. Preşedintele a ţinut un discurs. Apoi mi-a pus mîna pe umăr şi mi-a spus că tata a fost un soldat viteaz care a căzut pentru libertatea planetei noastre. Era adevărat. După cum ştiţi, Pămîntul n-a putut fi cucerit.

Intoarcerea tatei din război. Subiecte - acum și în persană

La www.asadamraee.blogspot.com puteti citi povestirea mea „Intoarcerea tatei din război. Subiecte” și în limba persană. Un ziarist iranian, citind-o în engleză, în traducerea dnei Michaela Mudure, a facut o traducere. Postarea lui e foarte comentată, dar evident că nu am înțeles nici o literă.

miercuri, 3 februarie 2010

O istorie a bridgeului la noi


Români, vi se pregătește ceva!
La începutul lui martie se va lansa un volum de ”Istoria Bridge-ului în România”, semnat de dl. Coriolan Neamțu, veteranul presei noastre de bridge. Să notăm că în prezent nu există NICIO rubrică de bridge în NICIO publicație autohtonă. Am fost o vreme, împreună cu Coriolan Neamțu singurii ziariști de bridge, apoi am fost numai eu, apoi nimeni. În țara care deține titlul mondial la bridge pe internet.
Vă voi ține la curent cu datele lansării.
Fotografia reprezintă singura mea poză ca jucător, e de prin 2006, cu regretatul meu partener Petre Morărescu.

101 postări

Iată că am ajuns la o sută de postări în aproximativ 70 de zile!
Evident că nu mă voi opri aici!
Nu știu de ce, pe anumite calculatoare de unde deschid blogul, nu se vad semnele diacritice. Știe cineva cum se remediază?
Numai bine tuturor cititorilor mei!

marți, 2 februarie 2010

Alex Ștefănescu - Jurnal secret -dezvăluiri complete, Ed. Corint

Din jurnalul secret al lui Horia Gârbea.
Mă întîlnesc accidental cu un confrate cam nihilist de felul lui care îmi zice, printre altele:
-Am văzut că i-ați dat un premiu lui X pentru că e amanta lui Alex Ștefănescu.
-Folosiți pluralul ca să mă includeți și pe mine?
-Sigur.
-Greșiți. Premiul a fost acordat de un juriu din care eu nu am făcut parte.
-Dar juriul știa că X este amanta lui Alex Ștefănescu.
-Dar dumneavoastră sînteți sigur de chestia asta? Pot să îi spun și lui Alex Ștefănescu cine e amanta lui?
-Nu-i mai spune, că el știe!
-Chiar așa fiind, dumneavoastră sînteți sigur că romanul nu trebuia premiat?
L-ați citit?
-N-o să citesc acum toate prostiile!
Au trecut cîteva luni. Confratele cu care am avut dialogul nu se mai bazează pe întîlniri accidentale, ci mă caută anume ca să îmi ofere grațios volumul lui apărut recent. Mă întreabă cu un zîmbet fals:
-Dar o să-l citești?
-N-o să citesc acum toate prostiile!
Acesta ar trebui să fie răspunsul meu și chiar el îmi trece prin minte. În realitate spun însă:
-Vă mulțumesc. Nu vă îndoiți că îl voi citi cu interes.
Din astfel de întîmplări, relatate savuros, întîmplări ce vizează și mediul literar, cel politic și cel mediatic e compus Jurnalul secret al lui Alex. Ștefănescu. Tuturor ni se întîmplă, iată, peripeții greu de mărturisit. Alex le relatează cu masochism, așa cum citește cărți proaste și le mai și comentează.
Cînd am fost invitat la lansarea ediției actuale, revăzute și completate, i-am prezentat scuze autorului pentru faptul că nu pot veni. Am promis că voi cumpăra cartea ulterior. Autorul mi-a spus:
-N-o cumpărați! O să v-o dăruiesc eu!
Au trecut o săptămînă, o lună, două luni... Speranța, care se zice că moare ultima, sucombase totuși! Dar iată că, după vreo zece săptămîni, am primit de la editură un elegant colet cu Jurnalul secret. Ce era să fac? Exemplarul cumpărat între timp l-am dăruit unui prieten. Așa se cîștigă un loc în Cer. Numai că Alex Ștefănescu va avea nevoie de două.

luni, 1 februarie 2010

Cărți noi! Cătălin Țîrlea - Anotimpuri de trecere, Ed. Allfa

Editura Allfa reia acum romanul ”Anotimpuri de trecere” care apare și mai interesant în partea sa de reconstituire a ceea ce a devenit, la propriu, istorie: Piața cu protestul Golanilor, devenită teatrul sîngeroasei mineriade din iunei 1990, lumea întoarsă pe dos de Revoluție și de clocotirea clădirii din nimic a unei lumi noi cu aspecte patetice sau grotești. Un bătrîn preot de cartier „se privatizează” în branșa comerțului și vinde tocmai ca „produse” alimentele euharistice: pîine, apoi și vin. Cu ele îi împărtășește pe minerii care vin „să apere democrația” și care profită de ocazia dezordinii să se ucidă între ei dînd vina cu cinism pe „studenți”. Birtul „Înfrățirea” unde se poartă discuțiile dezlînate pe teme socio-politice devine luxosul local „Tiffanny”, șoferii ștabilor noi sînt cei ai nomenclaturiștilor și au văzut multe. Dar personajul principal este un ziarst, mai precis un fotograf de ziar, un anume Matei Bucur care încearcă să devină cineva în Bucureștiul turmentat al acelor ani 1990-1991, trăiește o poveste de dragoste, o aventură bizară într-un grup care face un experiment despre manipularea maselor și în final dispare fără urmă, probabil în străinătate, convins că vreo 20 de ani nu mai e nimic de făcut pentru orașul său.
Iată că au trecut cei 20 de ani cei prevăzuți de „profetul din Dămăroaia” ca un interval necesar pentru o minimă emancipare a poporului eliberat. Privim evenimentele acelui timp altfel decît le perceprea în direct Matei Bucur sau le descria Cătălin Țîrlea în 1990, altfel decît le citea publicul în ediția princeps din 1998? Mai important este că, dacă am uitat sau nu le-am trăit, cartea le pune în lumină cu multă veridicitate. Ca și personajul său, Cătălin Țîrlea este un „fotograf” de talent care găsește imagini ale unei realități șocante, înregistrează și redă, cu principala sa calitate - care este aceea a simțului de a surprinde vorbirea oamenilor vii, autenticitatea limbajului – și sunetul epocii.

Postări populare

Arhivă blog