sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Epitaful lui Shakespeare - varianta Lucia Verona

Colegă în echipa de (re)traducători a operei lui Shakespeare cu George Volceanov, Violeta Popa și cu mine, scriitoarea Lucia Verona s-a prins în jocul traducerii epitafului, reușind o versiune foarte frumoasă:


Om bun, pe Domn' Isus, te-abţine
Să scurmi în praful de pe mine
Ferice cel ce-mi face placul
Dar cin’ mă mişcă, să-l ia dracul!

Mai lipsește varianta doamnei Violeta Popa, traducătoarea Sonetelor.

Am primit obiecții întemeiate la versiunea mea din partea dlui Volceanov.
Am și eu una la a Luciei Verona: Ferice - cel. Propun prin contaminare cu a mea:

Har celui care-mi face placul. 

Ce mă nemulțumește la versiunea mea și e valabil și la a Luciei este imprecizia versului 3 care în original vorbește explicit de neatingerea lespezilor (stones) care ar chema binecuvîntarea. La noi sensul este rezolvat prin aluzie la primele două versuri. Atinge și face placul s-ar referi însă la praful de pe rămășițe și nu la pietre.

Desigur, traduttore = tradittore dar, vorba lui McMurpy, măcar am încercat.

Epitaful lui William Shakespeare...


... Tradus de mine tîrziu, la ceas de noapte, stimulat de un mesaj primit prin email, cu un poem dedicat lui SXPR.

Bun prieten, pentru Dumnezeu,
Să nu sapi jos, în colbul meu.
Cui nu atinge: har cu cîrca,
Blestem pe cine-mi mișcă hîrca.

                               William Shakespeare

*

Spre comparație varianta (presupun a lui Levițchi)

Prieten scump, ferește-te să tulburi
Țărâna încuaiată aici sub pulberi
Blagostovit fi de-ngrijești de tumul
Și blestemat dac-ai să-mi tulburi scrumul.

adoptă endecasilabul (deși originalul are 8 silabe iambice) și îl omite pe Jesus  din versul 1, că nu dădea bine.
Pînă și aici, funcționa autocenzura!

George Volceanov folosește și el decasilabul și edndecasilabul (Shakespeare, Opere I. Prefață, pag. 15)

Prietene, de dragul lui Cristos
Nu profana țărîna de mai jos!
Slavă celui cu pietrele-mi cuminte,
Și bléstem cui se-atinge de-oseminte.

Deși n-am reușit să țin măsura de 8 silabe decît în versurile 1-2, trecînd apoi la 9 silabe, și nici cuvintele monosilabice exclusive în versurile 3-4, țin să vă mărturisesc modesta  mea contribuție.

Iată și originalul:

Good friend for Jesus sake forbeare,
To dig the dust enclosed here. 
Blessed be the man that spares these stones,
And cursed be he that moves my bones.

vineri, 25 ianuarie 2013

Robert Frost - Drumul pe care n-am apucat


Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în America: The Road Not Taken, de Robert Frost. Iată-l mai jos.

ROBERT FORST (1874 - 1963)


            DRUMUL PE CARE N-AM APUCAT

Două drumuri se desparțeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amîndouă urma.
Și, pentru că eram singurul călator, am zăbovit
Privind în lungul celui dintîi, cît mai departe.
Pînă acolo unde se pierdea sub pămînt.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Și care poate era chiar mai îndreptățit să-l strabat.
Căci era acoperit cu iarbă și neumblat.
Deși, trecînd pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aș fi străbătut pe amîndouă,
Iar în acea dimineață se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorita de pași.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Știind totuși că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aș mai fi întors vreodată.
Așa voi povesti cu un suspin
Cîndva, peste ani și ani:
Două drumuri se despărțeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puțin străbătut
Și asta mi-a schimbat viața.


                                                în românește de Horia Gârbea




joi, 24 ianuarie 2013

Shakespeare la Clubul Dramaturgilor

Prima întîlnire din 2013 a Clubului Dramaturgilor i-o dedicăm lui Shakespeare. Luni, 28 ianuarie, ora 18, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor (Calea Victoriei 115), va avea loc lansarea volumului Shakespeare Opere V, apărut la editura Tracus Arte. Volumul cuprinde piesele „Negustorul din Veneția” (traducerea Horia Gârbea), „Troilus și Cresida” (traducerea Lucia Verona) și „Timon din Atena” (traducerea George Volceanov, coordonatorul acestei noi integrale Shakespeare în limba română). Volumul va fi prezentat de Ioan Cristescu, directorul editurii Tracus Arte și de cei trei traducători.

Lansarea va fi urmată de fragmente din cele trei piese din volum, prezentate în spectacol-lectură de studenți ai facultății de teatru de la Universitatea Hyperion: Adrian Dima, Mădălina Dorobanțu, Cristina Petre, Gabriela Alexandru, Simona Vereha, Mădălina Nicola, Constantin Viscreanu și Radu Trandafir.

miercuri, 16 ianuarie 2013

Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului la ICR


Marţi, 15 ianuarie 2013, de Ziua Naţională a Culturii, în sala de festivităţi a Institutului Cultural Român, a avut loc ediţia a III-a a Galei Tinerilor Scriitori/ CARTEA DE POEZIE A ANULUI. Din cele 132 de titluri înscrise, juriul, format din criticii literari: acad. Eugen Simion (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat şi Bogdan Crețu, a nominalizat câte trei titluri pentru fiecare categorie în parte. Câştigătorii acestei ediţii sunt: „Tânărul poet al anului 2012”, ex aequo, Andra Rotaru şi Radu Vancu; „Tânărul prozator al anului 2012”, Cosmin Perţa; „Tânărul critic al anului 2012”, Mihai Iovănel; „Tânărul scriitor al anului 2012”, Vlad Moldovan; „Cartea de poezie a anului 2012”: „Substanţe interzise”, Liviu Ioan Stoiciu, Editura Tracus Arte. Evenimentul a fost transmis în direct de Radio România Cultural şi a fost prezentat de scriitorul Dan Mircea Cipariu, de altfel iniţiatorul acestui eveniment. Invitaţi de onoare au fost actriţa şi scriitoarea Ioana Crăciunescu, flautistul Ionuţ Bogdan Ştefănescu şi pianistul şi muzicianul Mircea Tiberian. Valoarea generală a premiilor este de 13.000 lei, bani oferiţi de Ministerul Culturii şi de Institutul Cultural Român.

Premiul pentru „Cartea de poezie a anului 2012” a fost acordat de Institutul Cultural Român, reprezentat la eveniment de Horia Gârbea, vicepreşedintele ICR. „Mă bucur să avem o asistenţă atât de ilustră şi numeroasă. Sunt bucuros să transmit un mesaj din partea domnului preşedinte Andrei Marga, acum la Suceava, care a îmbrăţişat de prima dată ideea de a decerna aici aceste premii, şi să începem o tradiţie. Mă bucur că au fost nominalizaţi tineri scriitori care deja sunt certitudini. Îmi exprim deosebita bucurie că laureatul premiului Cartea de poezie, din această seară, este un prieten al meu, pe care îl cunosc de 30 de ani, un poet pe care îl iubesc”, a spus Horia Gârbea.

Evenimentul a fost încheiat printr-un moment artistic de excepţie, care i-a avut protagonişti pe cei trei invitaţi de onoare ai galei: actriţa şi scriitoarea Ioana Crăciunescu, flautistul Ionuţ Bogdan Ştefănescu și pianistul Mircea Tiberian.

(relatare după agențiadecarte.ro)

Nicolae Prelipceanu - Laureat al Premiului Național Mihai Eminescu


Marţi, 15 ianuarie 2013, de Ziua Culturii Naţionale, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, juriul celei de-a XXII-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu l-a ales drept câştigător pe scriitorul Nicolae Prelipceanu, unul dintre liderii importanţi ai generaţiei ’70. Juraţii prezidaţi de criticul literar Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, au nominalizat pentru acest premiu pe Ion Mureşan, Ovidiu Genaru, Mircea Cărtărescu, Marta Petreu, Nicolae Prelipceanu, Constantin Abăluţă şi Gheorghe Grigurcu. Premiul acordat de Primăria Municipiului Botoşani şi de sponsorii locali Conrec, Elsaco şi UPC este în valoare de 20.000 lei. Conform tradiţiei, Nicolae Prelipceanu a devenit marţi, de ziua lui Mihai Eminescu, cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.
Nicolae Prelipceanu a primit premiul din partea poetului Adrian Popescu, câştigătorul Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu în 2006, şi al criticului literar Ion Pop, reprezentant şi membru al juriului. “Mulţumesc acelei părţi din juriu care m-a votat. Nu am să fac ipocrizia oamenilor politici care mulţumesc şi celor care nu i-au votat. Vreau sa ii multumesc şi iniţiatorului şi sufletul acestei manifestări şi a altor manifestări legate de Eminescu la Botoşani, poetului Gellu Dorian”, a spus Nicolae Prelipceanu.
Nicolae Prelipceanu s-a născut  în 1942. A fost redactor la revista Tribuna din Cluj (1969–1986), redactor laViaţa Românească (1987–1990), redactor-şef adjunct la Luceafărul (1990), secretar al USR (1990–1992), redactor-şef al revistei Alianţa Civică (1991-1992), consilier şef la Inspectoratul pentru cultură Bucureşti (1992–1993), ziarist la Cotidianul (1991–1992), România liberă(1993–2006), director de programe la televiziunea independentă SOTI (1994), consilier de stat la Guvernul României (1996–1997). În prezent, este  redactor-şef la revista Viaţa Românească, membru în Consiliul şi Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor. (Conform agențiadecarte.ro)
*
În ceea ce mă privește, mă bucur pentru că a cîștigat un prieten al meu și un poet adevărat care aștepta demult această meritată recunoaștere. 

joi, 10 ianuarie 2013

Ura viscerală la români

Am citit pe situl unui post TV că un cunoscut personaj, băgat la închisoare pe o vină cam anodină, ar putea ieși mai devreme din pîrnaie pentru că a avut un comportament bun și a muncit. A scris o carte. Găsind probabil liniștea care îi lipsea în „libertate”, omul a scris. Acest lucru, după regulament, fiind considerat muncă, îi va putea scădea cu 45 de zile pedeapsa (dreaptă, nedreaptă, nu discut aici).

Poate nu veți crede, dar pe sit erau 77 de comentarii la acel moment. Absolut toate deplîngeau „halul în care a ajuns justiția”, recomandau ca deținutul să fie închis mai mult, chiar împușcat cereau unii, să nu i se mai permită să scrie sau să fie trimis „la muncă” (în sensul fizic). Niciun comentariu nu manifesta, nu zic compasiune pentru autor sau admirație că în loc să se drogheze, să înjunghie alți deținuți a scris, dar măcar o atitudine neutră.

Cu numai cîteva zile în urmă, mii de oameni s-au înghesuit în curțile bisericilor să ia agheasmă, călcîndu-se creștinește în picioare. Să fie printre ei și cei care s-au manifestat așa față de aproapele lor? Dacă da, înseamnă că băutul apei sfințite are efecte foarte ciudate asupra națiunii.

Ce-ar trebui să facă atunci autorul cînd va părăsi (prematur după comentatorii postării) pușcăria? Să se transforme într-un Conte de Monte-Cristo? Din fericire oamenii care scriu au alte planuri decît răzbunările.

marți, 8 ianuarie 2013

Fortăreața ( #6 / 14 )


Era o zi ploioasă de sîmbătă cînd am luat comanda garnizoanei. Luni, în zori, barbarii au atacat fortăreața. După cîteva schimburi de săgeți și de pietroaie, s-au apropiat de poartă trei barbari ducînd un băț cu un steag alb. Pentru că nu știam unii limba altora, barbarii trimiseseră un mesaj simbolic. Solii au fost aduși în fața mea. Primul era un bătrîn care mi-a întins un vas de lut și două monede. Al doilea era un bărbat matur. El mi-a dat un pește mort și o bucată scurtă de lanț. Al treilea era un adolescent, aproape copil, care mi-a oferit o praștie și o bucată de aramă pe care se zgîriaseră niște semne ciudate. Ofițerii mei au încercat cîteva ore să interpreteze comunicarea barbarilor, dar fără niciun rezultat. Am hotărît ca obiectele, cu excepția peștelui mort, să fie păstrate, iar trimișii să fie spînzurați pe creasta zidurilor, în afara lor. A fost o hotărîre bună. Barbarii s-au retras imediat și de atunci n-au mai apărut pe lîngă zidurile noastre.

Fortăreața (fragment, #8/14)




            După ce am preluat comanda garnizoanei, într-o joi, am avut cîteva săptămîni de pace. Am pregătit cu grijă totul pentru un eventual atac. Într-o luni, noaptea, barbarii au atacat fortăreața. Totul era prevăzut. Am executat o ieșire fulgerătoare și i-am capturat pe cei mai de seamă doi comandanți ai barbarilor. Oastea lor s-a retras și s-a oprit la o distanță prudentă de ziduri. Am închis prizonierii cu grijă. A doua zi, după cum citisem cîndva într-o carte, i-am poftit prin semne curtenitoare la masă. Ofițerii și cu mine am mîncat terci, cu mîna, din blide de lut și am băut i cat cu mîna din blide de luterii și cu mine m citisem cîndva într-o carte, i-am poftit prin semne curtenitoare la masă. Noo poșircă din cupe de lemn. Celor doi barbari le-am oferit mîncare de soi în farfurii de argint, cu tacîmuri de aur care-i stinghereau, și le-am dat vin vechi în cupe de cristal. După masă, i-am eliberat pe poarta principală, cu toată ceremonia. Barbarii nu s-au retras. Spre seară, am primit de la ei o solie cu un mesaj scris în limba noastră, cu o gramatică îngrozitoare. Scrisoarea ne poftea pe mine și pe aghiotantul meu să luăm masa la ei în ziua următoare.

Postări populare

Arhivă blog