Cărţi noi! Daniel Bănulescu – “Fugi din viaţa ta, revoltătoare şi slută, în cartea mea”

Puţini autori români au talentul lui Daniel Bănulescu. Zicerea în proză a lui Daniel Bănulescu zboară firesc, ca un hulub pe lîngă nişte bombardiere cu sute de piese care le ţin artificial în aer, pe lîngă volumele celor mai preţioşi romancieri contemporani. Faţă de frăgezimea frazei lui, cele ale unor Agopian sau Vosganian par nişte baclavale uitate în frigider. Daniel Bănulescu e bun cînd reuşeşte şi sublim cînd ratează! Ratările lui intră automat în seria match-ball-urilor irosite de Ilie Năstase la Wimbledon, a penalty-urilor cu care naţionala de fotbal putea urca în semifinalele modiale. Cînd citeşti un roman de Daniel Bănulescu îţi vine să-l pipăi şi să urli ca Zorba Grecul: “Aţi mai pomenit o prăbuşire ca asta?!”
Primul lui roman, “Te pup în fund, conducător iubit”, anunţa cu marile lui calităţi şi defecte, modul de a şuta peste poarta goală după ce i-a driblat pe toţi. În loc să-l lase în colecţia debuturilor de aur mînjite cu magiun, Daniel Bănulescu s-a apucat să-l mai scrie încă o dată, să-l înghesuie într-un ciclu artificial din care a scris volumele unu şi trei. Pe lîngă a fi neuzitată, ideea de a rescrie un roman, bun sau rău, este păguboasă. Mai ales faţă de mobilitatea şi fantezia autorului, acest procedeu e perdant. La nivelul acţiunii şi naraţiunii, Daniel Bănulescu îşi propune probabil să le ridice complexitatea şi, de fapt, le încîlceşte.
Ceea ce rămîne, este formidabilul stil al prozatorului, modul strălucit de a găsi nişte sintagme care uluiesc publicul, acesta ajungînd să facă abstracţie de miza “meciului” a cărui desfăşurare este de altfel greu de urmărit din cauza păcatelor de construcţie. Daniel Bănulescu refuză o minimală construcţie romanelor sale, deşi mimează tocmai o elaborare complexă, piramidală etc. În fapt, el nu sesizează uriaşa lor prolixitate. Probă irefutabilă: titlul însuşi.