Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor = Cartea anului (după România literară)

Varujan Vosganian este cronologic un autor nouăzecist: cam de-o vîrstă cu Ioan Es. Pop şi Cristian Popescu, a frecventat cenaclurile “cumplitului deceniu” al nouălea al secolului trecut, avînd o certă notorietate printre practicanţii literaturii. Romanul Cartea şoaptelor, primul semnat de Varujan Vosganian, e încîntător dar şi foarte derutant. E foarte dens, fiecare pasaj e un sîmbure de posibil roman, ceea ce face lectura oarecum dificilă, dar şi foarte "nuclear" în sensul că poate fi citit de oriunde. Mai curios şi foarte original este textul din punct de vedere naratologic: vocea naratorului adună, sintetizează şi grupează numeroase alte voci care devin creditabile prin asumarea lor de către narator. Foarte reductiv povestind, e vorba de istoria unei familii, adunate din “şoapte” de un descendent contemporan. Familia e armenească, fapt ce apare mai exotic decît s-ar crede. Eroul principal Garabet şi cel ce-i scrie istoria - nepotul lui - sintetizează un mod de existenţă care este, într-un fel, chiar arta de a şopti, adică de a povesti, de a transmite, oral, tradiţia. Scris cu un condei înmuiat în miere şi plin de apoftegmatice “învăţături ale lui Garabet către nepotul său Varujan”, acest roman ne apare ca un examen de maturitate literară. O carte care are greutatea istoriei dar şi uşurinţa spiritului desprins de corp.