vineri, 14 septembrie 2012

Va apărea în curînd „Luceafărul de dimineață” - nr. 9


La începutul săptămînii viitoare va apărea nr. 9/2012 al revistei „Luceafărul de dimineață”. Primele pagini conțin ca de obicei un susbstanțial „caiet critic” semnat de Adela Vlad, Radu Voinescu, Nicolae Coande, Ana Dobre, Ioan Buduca, Lucian Gruia, Valeria Popescu, Ioan Holban, Simona Grazia Dima, Adrian G. Romila, Felix Nicolau.

Cartea lunii este „Caragiale. Marele paradox” de Gelu Negrea. Puteți citi de asemeni poezie de Florea Burtan, Simona Grazia Dima, Geo Vasile, Cristian Liviu Burada, Emilian Mirea, Adrian Pârvu (acesta cu o autoparodie), proză de Gh. Schwartz, eseuri de Radu Aldulescu și Ioan Andrei Egli. La rubrica „Dintre sute de catarge” e publicată o tînără poetă, Oana Tirpan.

Invitatul lunii este criticul de teatru și poetul Ion Cocora care scrie despre montările pieselor lui I. L. Caragiale. Tot lui Caragiale îi e dedicată ancheta revistei: „Ce nu vă place la Caragiale?”, care va continua și în numărul următor. Interviul lunii este realizat de Valeria Popescu care intră dialog cu prozatorul Adrian Voicu. Rubricile de arte îi au ca semnatari ai articolelor pe Ana- Maria Nistor, Călin Stănculescu, Corneliu Vasile, Adrian Costache, Daniela Firescu, Costin Tuchilă, Iolanda Malamen. Din lirica americană traduce Andrei Mocuța.

Apar de asemeni, ca divertisment, un pamflet pe teme sportive și o parodie la „Epigonii”. Revista lansează de altfel un concurs de „parodii originale” în memoria lui G. Topârceanu, termenul limită de participare fiind 15 noiembrie.

Revista va fi disponibilă la Muzeul Literaturii București (chioșc), la sediul ASB și în alte puncte de difuzare sau poate fi procurată prin abonament. Ediția on-line se va afla pe situl revistei: www.revistaluceafarul.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Arhivă blog