luni, 3 septembrie 2012

Bacalaureat 2012. Previziuni politice. 95 500 vs. 3 900

La Bac-ul din acest an (examen altădată banal, devenit acum prilej de isterie mediatică) s-au înscris în a doua sesiune, tradițional mai ușoară, peste 99 400 de elevi dintre care au promovat 24,27 la sută. Deci peste 75 500 au căzut sau nu s-au prezentat.
M-am uitat puțin la subiecte, atras de vîlva stîrnită în jurul acestei „verificări” a „maturității”. Au fost ridicole, mai ales la istorie și geografie, foarte ușoare la română, trebuia doar să știi românește. La matematică s-au acordat cinci puncte, din 90 (10 fiind din oficiu) celor capabili să rezolve ecuația: 3 la x + 3 la (x+1) = 4. Dar măcar la matematică și mai ales la fizică subiectele erau „posibile” ca subiecte, adică solicitau oarecum unele cunoștințe și raționamentul. Desigur, pentru notele mari. Nota 6 sau 7 se obțineau, pentru un elev slab dar atent, în maximum o oră. Compunătorii cam bănuiau ce va urma și au încercat să-și dea pomană din viață.

Așa încît îi consider nu numai pe cei 75 550 care nu au luat media 6 ci pe cei 95 500 care nu au luat nici 7 drept persoane cu grave dezechilibre fie psihice fie de altă natură (de conștiință, sociale etc.). Aceste 95 500 de persoane, aflate cel puțin la a doua încercare, au anumite tare care, manifestate la 18-20 de ani, vor fi greu de corectat.

Dar ei, cei 95 500, au drept de vot. Cine nu și-ar dori, mai ales în contextul scăderii populației, să aibă 95 500 de voturi ale lor? Și nu pe cele ale „deștepților”, abia 3 900? Și asta numai într-o promoție! În cazul unui plebiscit, cei 95 500 i-ar zdrobi cu votul lor pe cei 3 900, ba și pe ceilalți, cei care au promovat în vară.
Așadar, firesc, pragmatic, discursul oricărui politician va trebui să se adapteze celor 95 500. Care vor vota niște reprezentanți după mintea și asemănarea lor. În acest context, este cu desăvîrșire exclus la noi ca un intelectual să ajungă la conducerea treburilor prin vot universal. Grohăitorii și rîgîitorii vor fi matematic favorizați. Unde mai pui că, foarte probabil, „promovații” vor părăsi relativ repede țara.

Este limpede că votul universal nu reprezintă o soluție pentru România în acest moment. Cum este exclus însă un alt sistem, cît sîntem încă în UE, va urma o accelerare a dezastrului țării pentru că ignoranții și troglodiții îi vor aduce în frunte pe cei mai reprezentativi pentru tagma lor.

Desigur, din această clipă, oricine vrea să nu-și pună împotrivă această masă de netrebnici va trebui să-nceapă să-i cultive, să-i giugiulească, să-i ogoiască. Dacă se poate, în detrimentul celor 3 900. Căci 4% - rest neglijabil, nu-i așa... Sub pragul electoral.


4 comentarii:

  1. Sumbre previziuni... Eu formulam (mai mult în subtext) o idee asemănătoare referindu-mă doar la ... un candidat.
    Când pui toate cifrele (reale !!!!), e deprimant ...

    RăspundețiȘtergere
  2. ...Si cand te gandesti ca daca„aspirantii la maturitate”(picati)si-ar fi introdus in euatia prezentata mai sus propria valoare(zero),ar fi obtinut punctajul maxim la aceasta problema...Un adevarat paradox.Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Excelent. Nu mă gîndisem...
      Ar trebui date asemenea elemente ajutătoare.

      Mai era un subiect la fel de „greu” cu logaritmi la care puteau pune rezultatul „nota pe care vă așteptați s-o luați” (2).

      Ștergere

Postări populare

Arhivă blog