vineri, 14 septembrie 2012

Comentarii la poemul „berbecul”

Poemul “berbecul”, postat mai deunăzi, și apărut și în revista craioveană „Ramuri”, a născut replici foarte interesante și mi-a stîrnit și mie contra-replici pe care cred că e păcat să le las doar la subsolul postării poemului și să nu le prefac într-o postare ca atare.

Astfel, doamna „poezieevelics” îmi dă o spirituală strofă de răspuns:

„O POSIBILA REPLICA A BERBECULUI.
Eu sunt berbecul„de-ai” vrut tu să-l ștergi
cu ochii ațintiți pe boltă sus;
ți-aș spune să privesti și mâine cerul
și vei vedea că nu m-am lăsat dus...”

Răspund:
Foarte subtilă strofă. Nu, berbecul e tot acolo. „Dar măcar am încercat” – vorba lui Mc Murphy. Dacă admitem că berbecul e „ceva” care „trebuie oprit”, e important că măcar am încercat.

*

Romancierul Șerban Tomșa zice:

”Felicitări călduroase ! Este un poem splendid, ca şi cele cu care ne-aţi obişnuit în ultima vreme. Cruzimea ştearsă de inefabilul privirii...”

Horia răspunde:
Mulțumesc. Frumoasă interpretare. Dar se poate interpreta și în favoarea berbecului, în defavoarea „ștergerii”, ca mai sus.
Cînd eram eu june (licean), am argumentat că versul final „și n-au învins” din Hannibalul lui Jebeleanu nu e o jubilație în fața înfrîngerii barbarului orgolios (cum zicea manualul), ci o exclamație de regret că trufașa metropolă n-a fost biruită!
De aceea poezia place...
Pentru că berbecul poate fi victima sau agresorul necuvîntător.

*

Doamna profesoară Camelia Săpoiu crede:

„Cunoaşterea (nu în sens blagian), adică privirea, are puterea de a schimba lesne destine, de a redesena astrele, "stea după stea", fără grabă. Cunoaşterea înseamnă linişte ("al cincilea nu zise nimic"), înseamnă rămânere ("se uită lung la berbec"), înseamnă drum lung şi fuga de cărări umbrite (macedonskiene) care fac calea uşoară, dar abrutizează fiinţa: "mai uşor este ... să ţineţi", "mai uşor este ... să răsturnaţi" etc.
(Apropo de ambiguitate ... ) În asentimentul lui Şerban Tomşa, foarte frumos poem.

Horia răspunde:

Multumesc. Chiar așa este, cum ziceți. De fapt e un poem oniric. Am visat poemul (ca acțiune pentru că în vis nu sînt cuvinte) minus ultima strofă, final adăugat în stare de trezie. Totdeauna mai există o cale (de a ucide berbecul). Sau mai exact există (și) un alt berbec așa cum la Borges există „un alt tigru”. Nu e prea bine să explici poemele, dar asta nu e explicație, ci discuție în marginea lor. Vreau să zic: dacă vei accepta că există un alt (tip de) tigru/berbec descoperi îndată că este și un alt mod de a-l vîna.

Mai e ceva: cu timpul, e o constatare tristă dar și consolatoare, devenim mai înțelepți... ba nu, mai reflexivi. La 25 sau chiar 30 de ani n-aș fi scris niciodată „berbecul”. Acum, cînd traduc Shakespeare, văd cîtă vitalitate e în Shakespeare. Pentru că Shakespeare nu a trăit pînă la senectute. Cine știe ce ar fi scris la 60 sau 65 de ani? Aforism, dacă permiteți: Goethe este Goethe pentru că a trăit cît Goethe. Iar Dante e Dante pentru că a trăit exact cît Dante. Cum ar fi sunat ultimul vers din Divina Comedie dacă era scrisă la 70 de ani (vîrstă matusalemică pentru vremea florentinului)?

*

Doamna „croitoreasa licuricilor” are o părere interesantă:
frumos.
(eu m-am gândit la o jertfă avraamică - în acest sens astronomic)

Răspund:
Vă mulțumesc. Așa este. Stingerea stelelor e o destrucție/ aneantizare nesîngeroasă. Dacă vom accepta că berbecul (sau Isac) trebuie să dispară, să fie jertfiți, putem alege o formă pentru asta care să ne salveze sufletul. Avraam s-a grăbit, „a făcut exces de zel” dar Domnul a știut să echilibreze lucrurile, nu?

*

Comentariul meu concluziv: Nu vom afla niciodată dacă berbecul e „răul”, „hannibalul” a cărui ascensiune „trebuie oprită” sau este „mielul” a cărui jertfă nici măcar nu poate fi primită, el fiind atît de pur și de agresat.

Mulțumesc tuturor încă o dată

3 comentarii:

  1. Interesant!
    Poezia nu se comenteaza...si totusi, cate comentarii!
    Stiti de ce imi aminteste poezia Dvs., Domnule Garbea? De vremea cand eram adolescent si ma straduiam, noaptea, sa identific constelatiile de pe cer. Constelatia mea, Berbecul (Ares), formata din vreo 80 de stele mici si tarandu-se la limita orizontului, era tare greu de ,,descifrat". Are doar o singura stea ,,de marimea a doua" - astronomii lucreaza cu astfel de definitii - si aceea cu un nume total nepoetic: Hammal. Un nume de stea care te cam duce cu gandul la un ...muncitor necalificat!
    (Cine stie, poate ca in limba araba sa insemne ceva frumos acest nume, caci arabii s-au ocupat, in Evul Mediu, cu onomastica stelelor... O regretabila scapare din vedere a europenilor de atunci!).
    Oricum, eram invidios pe cei nascuti sub semnul unor constelatii mult mai ,,norocoase", cu stele ,,botezate" frumos : Aldebaran, sau Nunki, de pilda.
    Scuzati-ma, m-am lungit, dar poemul Dvs. mi-a trezit astfel de amintiri.
    O zi buna va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu m-am dus cu gandul in profunzime(in mitologie sau in astronomie),am ramas la limita superficialului;cel care a protestat a fost...berbecul din mine caruia nu i-a convenit sa fie sters cu o privire,fie si metaforic...Ma vedeam in postura de victima.Asta asa,in joaca,fiindca de fapt nu putea fi vorba de mine.Va multumesc pentru calificativul„subtilitate”.

    RăspundețiȘtergere
  3. Triumful poeziei ocultează cruzimea uciderii manuale.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog