România, Turcia și imaginarul

I pak dau știre Domniei-tale za lucrul turcilor...

Acest incipit de (primă) scrisoare românească implică de îndată marele imperiu care se lățise mult înainte de anul fatidic 1453 și încă și mai mult înainte ca publicul să privească fascinat isprăvile telenovelistice ale lui Suleyman.

Astfel, Mehmet Fatih, la 21 de ani, cucerea capitala Imperiului Roman de Răsărit ca un nou Alexandru și, cel puțin pînă cînd nu vom avea telenovele despre Ștefan cel Mare pe televiziunile de la Istanbul, se cuvine să fim cît se poate de rezervați.

Spunea Ștefan (apud Delavrancea): „Eu am fost învins (...) Moldova a biruit întotdeauna”. O frază pe care Goian sau Pițurcă nu o vor putea invoca. Nici fiara paloșului - Torje.

Precum arăta Desmond Morris, zoolog de meserie, agresivitatea ginților „maimuței goale” se ogoiește în fotbal. Putem nota, în satisfacția strămoșului Alecsandri, că „latina gintă e regină” (Spania, Brazila, Franța, Argentina) în clasamentul FIFA. Dar, în ceea ce ne privește, cît am fi de latini, vechea spaimă de invazia otomană face ca Rovine și Călugăreni să fie niște localități izolate.

Lasă că la Istanbul erau mai multe băi pe cap de locuitor de cîte puteau să-și imagineze măcar bucureștenii pe vremea lui Mihai Viteazul... Desigur argumentul păgînătății nu mai poate fi, nici el, invocat pentru că nu e corect politic să te iei de dumnezeul altuia.

În rezumat, să nu lungim vorba, ceea ce aș numi „complexul lui Neacșu” sau „școala de la Cîmpulung” ne marchează mult mai mult decît putem mărturisi, în timp ce băieții lui Terim par a nu fi auzit de Rovine și Călugăreni sau le consideră, cu detașare, accidente de parcurs.

Desigur, dacă Estonia îi sparge pe ieniceri voi fi în dificultate pentru că niciun precedent istoric nu poate fi invocat! Sau... mai știi...