duminică, 12 octombrie 2014

Shakespeare după Shakira, Sharapova, Shaorma…


Pe Taica Google, înțeleptul ce pe toate le știe, dacă începi să dai căutare cu literele SHA, îți apar în ordine (care este una a popularității, firește, a frecvenței căutărilor) Shakira, Sharapova, Shaorma…
Dacă mai adaugi un K, prima e Shakira și, totuși, al doliea e Shakespeare…
Să ne amintim celebrul monolog al zădărniciei din Piesa Scoțiană:

Dar mâine, și cu mâine, și cu mâine
Abia se târâie din zi în zi
Spre ultimul cuvânt din cartea vremii.                      
Lumină de la fiecare ieri
Primit-au proștii ca să poată merge
Pe drumul plin de pulbere al morții.
Piei, scânteiere scurtă, piei, că viața
E-o umbră trecătoare, o sărmană
Paiață, ce-i fudulă sus, pe scenă,
Cât ține rolul, ápoi amuțind,
E snoava spusă de un idiot,

Umplută vârf cu zgomotul și furia. (Macbeth. V.5, traducere HG)

Un comentariu:

  1. O lume fara timp ne va urma
    cu nici un fir de pulbere pe drum;
    paiata cu paiata vor fi scrum;
    si trupul sa existe va-nceta.
    In UNIVERS,pe-o scena generoasa
    din trupuri terminate vor pleca
    si jocuri mai subtile vor juca
    spirite care vor fi-n sfarsit acasa.
    Parerea mea : dupa timpul trupului spiritul nu va mai cunoaste aceasta dimensiune.
    Va cer scuze pentru acest comentariu,aparent fara legatura cu textul dvs..A fost ceva spontan.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog