duminică, 7 decembrie 2014

Cărți noi! C. Kapitza și Arminia Adam

Constantin Kapitza Fericire călătoare, Editura Betta * *

Cu o tenaciate și o sîrguință care l-ar fi calificat pentru un post de mucenic Constantin Kapitza și-a construit un stil poetic și-a delimitat un domeniu liric prin care să-și justifice dorința de a exista în literatură. A îndurat ironii și lovituri de la critici puși pe ciomăgeală, refuzuri ale unor comisii de primire inclemente în numele credinței în zeitatea sa – poezia. A rostogolit iar la deal, ca un Sisif, bolovanul dosarului său de validare care devenea tot mai mare și mai greu după fiecare azvîrlire devale. Exercițiul acesta l-a întărit și l-a învățat, în vreme cu suferea „sîngerînd sub o vrajă”. 

Volumele s-au adunat, au ajuns să fie vreo 18 pînă la această Fericire călătoare  în care eul își mărturisește o condiție adamică. Majoritatea textelor vorbesc despre nostalgia Paradisului (fericirea edenică s-a cărăbănit, călătoare), despre dificultatea întemeierii și a devenirii plătite cu sudoarea frunții. Cel mai rău: izgonirea din Eden s-a lăsat cu anularea nemuririi și, pe lîngă alte griji, Adam mai are și certitudinea sfîrșitului inexorabil. Indiscutabilul finish îi smulge versuri care impresionează: Nu este vinovat cel plin de spaimă.// Spaima îi cere numele și adresa/ pentru a se adăposti definitiv,/ ca o sărbătoare/ repetabilă. Chiar dacă mai scapă cîte un titlu sau vers care pietrifică inima celui mai indulgent lector (titlul Tăcerea liniștii sau metafora poetului ca abac într-un bîlci/ care-și numără singur bilele) Constantin Kapitza este un poet posibil. El își poate număra, din acest recent volum, destule bile albe care să-i facă uitate antecedentele. 

Arminia-Flavia Adam În amiaza cuvintelor, Editura Ardealul * * *


Pe Arminia-Flavia Adam am descoperit-o la Poșta redacției a revistei România literară, am atras-o în paginile Luceafărului de dimineață și am sfătuit-o cît m-am priceput, inclusiv să opteze pentru doar unul dintre prenume. Acest sfat nu mi l-a ascultat. Cel dintîi mentor i-a fost însă, am aflat acum, Eugeniu Nistor, poeta fiind din Mureș. A urcat rapid treptele de la debutul în revistă la cel în volum, apoi la o a doua culegere și iat-o, în doi ani cu trei volume. Acesta din urmă e cel mai substanțial și ca materie (200 de pagini) și ca spirit. Deși e o foarte bună versificatoare, autoarea a abandonat acum prozodia clasică. Multe poeme sînt încîntătoare: simple, elegante, mature. Altele mai suferă de mici exagerări metaforico-parabolice dar, la cît de repede evoluează, poeta va scăpa de ele. 

Iată o mostră de simplitate și bun gust în confesiune: La ceasul/ când luna va curge spre mine/ ca printr-o pâlnie. / voi smulge toate cuvintele/ din pântec/ și sufletul meu fără prunci/ va îmbrăca păsări negre. Sau încă: N-am știut niciodată/ dacă de la întâia ezitare începe primăvara,/ sau poate de la zâmbetul tău galant/ strîns ca un colier în jurul gâtului meu. Poezia inteligentă și grațioasă din acest volum o predispune pe Arminia-Flavia Adam unui frumos viitor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog