luni, 13 august 2012

TVR Cultural trebuie să existe. O scrisoare către domnul Claudiu Săftoiu

Dragă Claudiu,

În virtutea vechii noastre simpatii reciproce, te rog să îmi acorzi un minut.

TVR CULTURAL e un post slab.
TVR CULTURAL are (și) emisiuni proaste.
TVR CULTURAL nu are audiență mare.
TVR CULTURAL are studiouri mici și prost luminate, cu decoruri penibile.
TVR CULTURAL este canalul de care în TVR toți fac mișto.
TVR CULTURAL este net inferior altor posturi similare din Europa.
TVR CULTURAL este inferior ca audiență unor posturi private din România, dar care nu dau cultură.
TVR CULTURAL are (și) realizatori și moderatori învechiți, aroganți, neprofesioniști etc.
TVR CULTURAL consumă 1,7% din bugetul TVR.
TVR CULTURAL e un lux și noi sîntem în criză.

Dar, dincolo de toate astea, TVR CULTURAL trebuie să existe. Trebuie! Fă-l mai bun dacă poți. Se poate și cred că tu poți face asta, în niciun caz nu-l desființa. Știu că tu nu ești un om care să poți trăi într-o țară în care emite doar A 3. Știi și tu că eu știu că de fapt tu nu vei putea trăi doar cu A 3 și/sau cu TVR 1 care să aibă 2 ore de emisie! Nu te răzbuna pe cultură, chiar dacă oamenii nu te înțeleg și te numesc Elvis și mai știu eu cum. Numele tău nu trebuie să fie legat de fapta asta rea. Mulțumesc.

P.S.:

Conform presei, iată:

`"Raportul inclus in hotararea CA de vineri, 10 august, estimeaza costurile medii ale fiecarui canal in fiecare luna de functionare.
• TVR Cultural (cu 35 de titluri de productii proprii si premiere in toamna lui 2011 si 28 de titluri in primavara lui 2012) are un cost mediu/luna de 320.698 euro.
• Costul mediu / luna de functionare, in cazul TVR Info, este de 878.296 euro.
• Comparativ, in cazul TVR 3 - care este pastrat sub o alta forma, la presiunile membrilor CA - costul mediu / luna de functionare este de 917.384 euro.
• Costul mediu / luna pentru TVR 1 este de 4 milioane de euro, iar pentruTVR 2 - de 2,1 milioane de euro, potrivit estimarilor incluse in documentul prezentat vineri.
• Raportul pe baza caruia a fost luata hotararea de vineri a CA precizeaza ca TVR Info si TVR 3 nu beneficiaza de masuratori de audienta, in timp ce rating-ul mediu pentru TVR 1 este de 0,7-1%, iar pentru TVR 2 - de 0,3%."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Arhivă blog