Vineri, 7 decembrie 2012, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, a avut loc evenimentul festiv “Ziua scriitorilor români”, în cadrul proiectului “Susţinerea literaturii române vii”, realizat de Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul financiar al Guvernului României. Cu această ocazie s-au acordat premii unor personalităţi marcante ale literaturii române care au împlinit vârste rotunde. De asemenea, au fost premiaţi preşedinţii filialelor Uniunii Scriitorilor din România şi preşedinţii de secţie de la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti. Adunarea a fost prtezidată de Gabriel Chifu, vicepreşedinte al USR.
La manifestare au participat și trei membri ai conducerii ICR: președintele Andrei Marga, vicepreședintele Horia Gârbea și directorul general Ștefan Popescu. Profesorul Andrei Marga, membru al USR la rîndul său, a fost rugat să se adreseze celor prezenți și a rostit un cuvînt primit cu satisfacție și aplauze de colegii săi.
Printre scriitorii sărbătoriți s-au aflat: Mihai Şora (96 de ani), Dumitru Hâncu (90 de ani), Annie Bentoiu (85 de ani), Barbu Cioculescu (85 de ani), Mircea Maliţa (85 de ani), Dan Hăulică (80 de ani), Henri Zalis (80 de ani), Ştefan Oprea (80 de ani), Ştefan Cazimir (80 de ani), Ion Iovan (75 de ani), Mihai Dinu (70 de ani), Gabriela Adameşteanu (70 de ani), Nicolae Prelipceanu (70 de ani), Vasile Andru (70 de ani).
sâmbătă, 8 decembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
-
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
-
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
-
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
-
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
-
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
-
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
-
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
►
2013
(212)
- ► septembrie (17)
-
▼
2012
(219)
-
▼
decembrie
(15)
- La Mulți Ani pentru 2013!
- Cel mai lung monolog din opera lui Shakespeare...
- "nu mă numesc william” - „poemul săptămînii” trecu...
- LA MULȚI ANI!
- Premiile Academiei Române pe 2010. Scriitorii laur...
- Noii membri ai USR. Bun venit!
- Cel mai bun spunător de bancuri
- Număr nelimitat de mandate la președenția USR. Fil...
- Shakespeare again! Superbul monolog al lui Clifford
- Un poem în România literară
- Huppy la 6 ani
- Prezență a reprezentanților ICR la “Ziua scriitori...
- Shakespeare lansat la ICR
- Shakespeare, regii, stressul și păducelul
- În curînd - Luceafărul de dimineață, nr. 12/ 2012
- ► septembrie (19)
-
▼
decembrie
(15)
-
►
2011
(468)
- ► septembrie (33)
-
►
2010
(391)
- ► septembrie (35)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu