E vremea Piesei Scoțiene de Shakespeare.

În nopți de ploaie și furtună crește inspirația pentru traducerea Piesei scoțiene...

Mai jos actul 2, sc.2  de la v.34

MACBETH:               Ce văd aici e oare un pumnal?

                                   Prăsele către mine? Să-te apuc.

                                   Încă te văd, chiar dacă nu te am,

                                   Vedenie a soartei, le lași prinsă

                                   Ori doar zărită? N-oi fi doar pumnalul

                                   Din minte? O stafie zămislită

                                   De-un creier apăsat de fierbințeală?

                                   Te văd ca pe un lucru ce-l ating,

                                   Precum îl scot din teacă pe al meu,

                                   Mi-ești călăuză-n drumul de urmat

                                   Și îmi arăți ce scule să-mi aleg.

                                   Sînt ochii mei nebuni, ori alte simțuri

                                   Se-nșeală? Te tot văd și lama ta,

                                   Ca și mînerul, poartă stropi de sînge

                                   Pe care nu-i aveau mai înainte.

                                   Dar nu sînt ei. Ci este însăși fapta

                                   Cea cruntă, ce privirii se arată.

                                   Din lume, jumătate pare moartă

                                   Sub pleoape doar coșmaruri bîntui’ somnul,

                                   Lucrări vrăjitorești înalță crime

                                   Hecatei, palida, omorul veșted

                                   Este vestit de straja lui – e lupul

                                   Ce-și urlă veghea și, spre ținta sa,

                                   Pornește cu pași mari precum Tarquinius

                                   Și, ca stafia, tainic se îndreaptă.

                                   Pămînt înțelenit să nu auzi

                                   Cum merg, nici pietrele să nu mă știe,

                                   Să nu dea în vileag unde mă duc

                                   Ori să oprească-n loc a clipei groază.

                                   Cît îl ameninț doar, el mai trăiește:

                                   Fapta fierbinte, vorba o răcește.

                                   (Sunetul unui clopot)

                                   Pornesc și termin. Clopotul mi-o cere.

                                   Duncan, să nu-l auzi: el ți-a prezis

                                   Că vei ajunge-n Iad sau Paradis.