luni, 14 iulie 2014

E vremea Piesei Scoțiene de Shakespeare.

În nopți de ploaie și furtună crește inspirația pentru traducerea Piesei scoțiene...

Mai jos actul 2, sc.2  de la v.34


MACBETH:               Ce văd aici e oare un pumnal?
                                   Prăsele către mine? Să-te apuc.
                                   Încă te văd, chiar dacă nu te am,
                                   Vedenie a soartei, le lași prinsă
                                   Ori doar zărită? N-oi fi doar pumnalul
                                   Din minte? O stafie zămislită
                                   De-un creier apăsat de fierbințeală?
                                   Te văd ca pe un lucru ce-l ating,
                                   Precum îl scot din teacă pe al meu,
                                   Mi-ești călăuză-n drumul de urmat
                                   Și îmi arăți ce scule să-mi aleg.
                                   Sînt ochii mei nebuni, ori alte simțuri
                                   Se-nșeală? Te tot văd și lama ta,
                                   Ca și mînerul, poartă stropi de sînge
                                   Pe care nu-i aveau mai înainte.
                                   Dar nu sînt ei. Ci este însăși fapta
                                   Cea cruntă, ce privirii se arată.
                                   Din lume, jumătate pare moartă
                                   Sub pleoape doar coșmaruri bîntui somnul,
                                   Lucrări vrăjitorești înalță crime
                                   Hecatei, palida, omorul veșted
                                   Este vestit de straja lui – e lupul
                                   Ce-și urlă veghea și, spre ținta sa,
                                   Pornește cu pași mari precum Tarquinius
                                   Și, ca stafia, tainic se îndreaptă.
                                   Pămînt înțelenit să nu auzi
                                   Cum merg, nici pietrele să nu mă știe,
                                   Să nu dea în vileag unde mă duc
                                   Ori să oprească-n loc a clipei groază.
                                   Cît îl ameninț doar, el mai trăiește:
                                   Fapta fierbinte, vorba o răcește.

                                   (Sunetul unui clopot)

                                   Pornesc și termin. Clopotul mi-o cere.
                                   Duncan, să nu-l auzi: el ți-a prezis
                                   Că vei ajunge-n Iad sau Paradis.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog