joi, 7 august 2014

Cărți noi! Ovidiu Genaru „Grafitti. Afișe. Insomnii”, Ed. Ateneul Scriitorilor - * * * * (I)

Dintre marii poeți ai generațiilor 60 și 70 am avut onoarea să cunosc destui, pe toți aproape, desigur pe cei care au avut șansa de a trăi pînă măcar în anii 80 cînd mi-am început și eu cariera literară. Totuși, am ratat pînă deunăzi o întîlnire față în față cu Ovidiu Genaru, cel care a debutat în 1966 în Colecția „Luceafărul” a EPL, dar pe care l-am citit prima dată douăzeci de ani mai tîrziu într-o antologie din Colecția Hyperion de la Cartea Românească, una în care s-au adunat nume prestigioase.

             Iată că în iulie, la Casa Scriitorilor din Neptun – ce dovadă mai bună că este un loc salutar pentru scriitori și întîlnirile lor? – l-am cunoscut pe Ovidiu Genaru, acum legendar autor din Bacău, un poet alături de care m-am simțit în prezența unui veritabil maestru.
            Cu acest prilej, poetul mi-a oferit cel mai recent volum al său Graffiti. Afișe. Insomnii (Editura Ateneul Scriitorilor) pe care l-am citit și recitit în insomniile marine inevitabile, avînd ca zgomot de fond valurile neliniștite.

            Ovidiu Genaru se arată în acest volum un autor profund, la care instinctul ludic iese la iveală acolo unde pericolul căderii în patetism o impune. El este un reflexiv rezervat și un impulsiv care știe să se tempereze. Experiența uriașă, adunată în zeci de volume, contribuie la consolidarea impresiei că poetul știe mult mai mult decît spune și nu dezvăluie decît ceea ce consideră a fi esențial și doar lucruri pentru care a găsit și tonul potrivit.
            În poezia lui Ovidiu Genaru al anului 2014 nu există nici măcar un gram de ostentație. Așa cum – comparație inevitabilă în golfurile Olimpului – așii înotului înoată pentru ei, în timp ce masa bălăcitorilor vor să impresioneze pe cîte cineva, poetul polemic-bacovian se exprimă deplin în relație cu realitatea și nu cu vreo percepție a ei prin grila unui timp sau mode. Adică, vorba clasicului, dincolo de mode și timp, în Olimp, de data asta nu cel părăginit al Mangaliei ci, evident, al zeilor uvedenrozi.


            Autorul Patimilor după Bacovia, pretinde că scrie „grafitti”, niște picturi, eventual ideograme, grăbite care maculează realitatea sau, după caz, dau culoare ternelor pasaje impersonale și alienante, lasă așadar amprente cu personalitate pe locuri lipsite de individualitate, cam cum făcea concitadinul său, „palidul Vasiliu” (evocat ca atare), subliniind atît de puternic banalitatea unui oraș sufocant cu „cîțiva morți”, încît scotea pentru totdeauna din banalitate cetatea aceea în care se moare curat vinețiu cum o numește Ovidiu Genaru. (va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog