joi, 4 octombrie 2018

Alte cărți noi




Mircea M. Ionescu Bărbatul cu trei picioare, Editura Tracus Arte
            
Cunoscut și în calitate de cronicar sportiv, cronicar teatral, director de teatru, Mircea M. Ionescu, absolvent de filosofie, este un autor neobosit. Recent a semnat și o culegere de versuri, dar acum își sărbătorește împlinirea a 72 de ani printr-un vast volum de dramaturgie, marea sa iubire și incontestabila sa specialitate. Față de alți autori dramatici, precum semnatarul acestor considerații, la care elaborarea unei piese poate dura oricît, între două zile și zece ani, MMI, cum este numit familiar dramaturgul, are o scriitură veloce, care-i permite să dăruiască amatorilor de teatru și criticilor cel puțin o carte pe an. Aceștia abia țin pasul, neavînd o condiție fizico-intelectuală comparabilă cu a autorului, care a fost și arbitru de fotbal, ceea ce-i conferă un plus de agerime. Volumul de față, al cărui titlu poate nedumeri puțin, cuprinde șapte piese full-time, unele reprezentate deja pe scene. MMI nu e doar un autor fecund ci și unul jucat în numeroase teatre din Bacău, Ruse, Chișinău, Silistra, New York, Giurgiu etc. Prefața lui Zeno Fodor îl consideră pe MMI „un dramaturg fericit”. Citind piesele, se constată că dramaturgul o fi fericit cu succesul lui, dar nu în lumea în care trăiește căreia îi observă cu amărăciune toate tarele. El „vede monstruos”, după modelul altui mare dramaturg, și defectele oamenilor și societății îi sar în ochi. Piesele, cînd nu sînt drame, sînt comedii triste. Cele șapte texte ale volumului au titluri care arată că dramaturgul știe să dea numiri de afiș care „să vîndă” spectacolul: Hamlet nu vrea în Rai! Adultera sau Căutându-l pe Godot, Bazuka lui Cehov etc. Dintre ele, șase sînt lucrările unui dramaturg cu experiență bogată și măsură, atent la personaje și dialog. Al șaptelea însă, penultimul în ordinea din carte, este mult superior celorlalte. Se numește cam complicat Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință, dar este în mod sigur o piesă foarte serioasă, dramatică, avînd un conflict bine conturat și personaje puternice. Ea continuă într-un fel o piesă de succes a aceluiași autor: Pușlamaua de la etajul 13, mult jucată în ultimii ani. Personajul din prima apare în aceasta la o altă vîrstă. Adolescentul... ar putea foarte bine să stea la baza unui film de succes despre realitatea contemporană. Experiența de gazetar a lui Mircea M. Ionescu se îmbină fericit cu abilitatea sa de dramaturg în acest text dramatic foarte reușit.

            Lazăr Popescu Mircea Petean sau știința poeziei, Editura Argonaut

            Mircea Petean poate fi mulțumit. Are parte de o monografie bine construită a unui autor foarte serios și atent la detalii, el însuși poet. Fiecare dintre volumele de versuri ale lui Mircea Petean beneficiază de un capitol aparte care denotă lectura temeinică a cărților. Există desigur și un capitol concluziv, foarte scurt. În el, Lazăr Popescu ajunge la încheierea că volumele lui Mircea Petean (mobil, inteligent, mereu surprinzător) a scris, de fapt, un unic volum prin care demonstrează rezistența, în fremuri hîde, a frumuseții.

            Olga Delia Mateescu Basme cu O-Glinda, Editura Tracus Arte

            Literatura pentru copii e un gen puțin abordat de autorii români și de multe ori fără rezultate notabile. Piața este plină de traduceri ale unor autori străini de gen, în special americani și britanici. Realkizările autohtone abia se zăresc, din păcate. De aceea, apariția acestui volum trebuie salutată cum se cuvine. În primul rînd autoarea este o actriță cunoscută, înainte de a fi o remarcabilă scriitoare de proză și dramaturgie. Asta atrage atenția. Apoi, ilustratoarea cărții este un nume notabil al scenografiei: Adriana Grand. Ținuta grafică a volumului (full color) este impecabilă. În sfîrșit, cartea a fost lansată foarte spectaculos în cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția 2017. Deși cititorii mici au fost bucuroși s-o vadă, nici părinții ori bunicii lor n-ar trebui s-o ocolească. Ea cuprinde patru basme, mai exact povestiri care se petrec într-o Împărăție imaginară alcătuită din două insule. Una din Nord alta din Sud. Împărăteasa Glinda este înțeleaptă, Tudor se va căsători la final cu Prințesa, Darrin e un copil-inventator de geniu care inventează bicicleta de făcut frișcă. Toate acestea însă, apar pe un fond misterios, straniu, și de o anumită gravitate și melancolie. Basmele Olgăi-Delia Mateescu sînt mai mult lirice decît epice și uneori dramatice. Astfel gîndurile rele îi pot răni fizic pe ceilalți, un om avar vinde timp ca să se îmbogățească, un mod insolit de simonie. Desigur, totul se încheie cu bine și în plină lumină. Dar basmele acestea au ceva nou, neliniștitor și, deci, originalitate.  

Lăcrămioara Andrei Anotimpuri invizibile, Editura Neuma

            În poezia Lăcrămioarei Andrei, aflată acum la prima carte, un debut liric la maturitate, fondul de emoție, sensibil al comunicării este controlat cu rigoare de rațiune. Chiar și metaforele sînt trasate geometric. Poeta are simțul realității pe care o percepe acut și care nu-i permite să devieze în efuziuni exclusiv lirice. Contrastul dintre luciditatea și precizia cu care scanează lumea și stratul mai adînc al unei naturi poetice oferă cititorului satisfacții estetice indiscutabile. Elegiile discrete  cunosc uneori răsuciri neașteptate, ca niște lovituri de teatru: În seara asta vreau să împart/ singurătatea cu tine,/ e vară s-au copt pepenii,/ singurătatea/ s-a copt şi ea,/ curge zeama cleioasă/ printre degetele mele, /pot da fiecăruia câte o felie să guste/ şi să se strâmbe/ ca atunci când iau sirop de tuse / copiii bolnavi,/ licoarea asta vindecă trupul,/ sunt vie şi nimeni/ nu crede acest lucru. Realitatea transcrisă clar, fără edulcorări, are un aer de stranietate ca în pictura metafizică: Dimineaţa sunt înghiţită/ de autobuzul 5/ un peşte cu burta mare/ din tablă şi cauciuc,/ scârţâie din încheituri,/ îmi scutură gândurile/ adunate în năvodul raţiunii,/ în cercul meu/ caut diametrul liniştii/ în pi R-ul pătrat/ al neputinţei mele.// seara la întoarcere
în autobuzul ca un peşte/ pântecos scăpat/ dintr-un naufragiu ratat,/ mă clatin ca un beţiv ieşit
de la birt./ în staţia pustie/ când luna joacă şotron/ pe asfaltul crăpat,/ne scuipă ca pe nişte
seminţe stricate. Debutul Lăcrămioarei Andrei pune anotimpurile, presupus „invizibile”, într-o lumină de cuarț care le redă vederii și constituie începutul unui drum trasat cu atenție și promițător.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Arhivă blog