duminică, 15 aprilie 2012

Concurs de debut literar - UniCredit


Asociatia Catalist si UniCredit Tiriac Bank dau astazi startul inscrierilor la cea de-a cincea editie a Concursului de Debut Literar UniCredit. Concursul este destinat autorilor romani care nu si-au mai publicat lucrarile in volum pana in prezent si le ofera acestora sansa de a-si vedea creatiile literare pe rafturile librariilor.

In acest an, perioada de inscrieri se va finaliza pe data de 9 mai, iar festivitatea de premiere, care va avea loc la sfarsitul lunii iunie, va desemna castigatorii celor 3 categorii de concurs: roman, proza scurta si poezie.

La fel ca in anii precedenti, operele inscrise vor fi evaluate de catre personalitati din domeniul literar si academic. Juriul de anul acesta va fi format din: Liviu Papadima (Conferentiar, Doctor in Filologie, decan al Facultatii de Litere, Universitatea din Bucuresti), Paul Cernat (critic literar, publicist, lector universitar la Facultatea de Litere, Bucuresti) si Marius Chivu (critic literar, redactor-editor Dilema Veche si Dilematica).

Volumele castigatoare vor fi publicate si promovate de Editura Humanitas in cadrul Targului International Gaudeamus - Carte de invatatura, editia a XIX-a, care va avea loc in perioada 21-25 noiembrie 2012.

Informatii suplimentare despre criteriile de eligibilitate, modalitatea de inscriere in concurs, precum si despre editiile din anii precedenti sunt disponibile pe site-ul www.bibliofagia.ro si pe pagina de Facebook a concursului.

*

(Nu am primit alte date de la organizatori privind locul de trimitere al manuscriselor si eventuale conditii de redactare, moto etc.)

3 comentarii:

  1. Buna ziua, Domnule Garbea,
    daca aveti posibilitatea, va rog mult sa comunicati cuiva de la Asociatia Catalist ca site-ul www.bibliofagia.ro nu functioneaza, asa incit eventualii aspiranti la debut nu au de unde sa descarce "Declaratia privind drepturile de autor", necesara pentru inscriere, si nici sa obtina informatii suplimentare.
    Va multumesc si va doresc mult succes!
    Adrian Erian
    adrian.erian@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Adrian Erian
    Regret, eu am primit comunicatul așa cum l-am dat. Voi încerca să contactez organizatorii la adresa email de unde am primit textul

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Adrian Erian
    UPDATE
    Vad că functioneză acum și e vizibilă și declarația. Încercați. Succes.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog