vineri, 23 august 2013

Învățămînt și învățăminte. „Triumful talentului” față cu licența

Un fapt cu care mă confrunt an de an, spre neplăcerea mea, este lupta pentru „intrarea în licență” a studenților mei. A celor nedotați sau nestudioși, vreau să zic. Înainte vreme, „înainte de Bologna” (cum ai zice „înainte de potop”) nepromovarea unui examen, după legiuitele reexaminări, atrăgea repetarea anului. Era un caz nefericit, dar nu foarte rar. Unii studenți, puțini, alegeau deliberat să repete anul pentru a mai întîrzia momentul intrării în „cîmpul muncii”, care se profila cam sinistru. Cei mai mulți ajungeau să repete un an din vina lor.

Astăzi, nepromovarea unor examene, chiar importante, în anul întîi sau doi, nu împiedică accesul în anul patru și terminarea acestuia, cu „credite” dobîndite la materii secundare, cu profesori prea blazați pentru a fi exigenți sau care își comercializează efectiv notele. De altfel, studentul care a promovat prin influență sau oferirea unor atenții devine „client” de nădejde la lucrarea de diplomă a cărei elaborare se poate face (cu acordul îndrumătorului) prin metoda brevetată a mutării fișierelor dintr-un PC în altul. Uneori, fonturile nu se potrivesc și am văzut „lucrări de diplomă” care aveau, în formule, niște pătrățele în locul simbolurilor matematice. Nimic esențial, pentru că îndrumătorul nu mai citește (doar știe prea bine sursa lucrării) iar comisia poate fi uneori o cooperativă de reciprocități. Probabil din acest motiv nu am fost niciodată invitat într-o comisie de licență. Mulțumesc și pe această cale celor care m-au evitat și lui Dumnezeu.

Așadar, an de an, îmi primesc pedeapsa de a „mai da odată” examene de anul II cu unii studenți ajunși în anul IV și la fel de ignoranți precum erau în urmă cu doi ani. Din motive lesne de înțeles, conducerile facultăților „mai dau o șansă” – pe timpul și nervii cadrelor care se fac vinovate de exigență – adunînd astfel, pentru clemența lor nesfîrșită, comori în ceruri. Dacă unii adună cîte ceva și pe pămînt, nu e treaba mea ci a altor organe. Desigur, altfel îndrumătorii de profesie ai diplomelor ar fi lipsiți de „clienți”, ceea ce i-ar întrista. Întrebarea standard a studentului care depune lucrarea și iese de la examen este „cînd mai putem da”. A cincea, a șasea sau a șaptea oară, sporind examinatorului colecția de foi albe sau de „perle” de tipul „legea lui Fuck” (în loc de legea lui Hooke, dacă era o mostră de umor voluntar, ar fi fost bine, dar nu…)

Cel mai adesea problema nu e ignoranța vindecabilă a unor „absolvenți”. Un lucru neștiut poate fi învățat de cineva capabil să învețe. Din păcate, cel puțin jumătate dintre cei care ajung forțat la acest capăt de studii nu mai pot progresa. Sînt reduși mintal, unii, sau crescuți într-un mediu care nu și-a propus să-i educe sau nu a reușit s-o facă: familii ignorante sau prea opulente ca să mai pună preț pe cărți, licee mizerabile etc. O studentă - la întrebarea mea exasperată dacă a făcut o materie numită „fizică” - mi-a răspuns că nu, niciodată. Profesorul nu venea sau nu preda nimic și nici nu-i asculta pe elevi, punînd notele, totdeauna de trecere, aleator. Alt student a afirmat că a făcut un liceu cu profil „arhitectură” la care materia „matematică” era opțională. Iar el nu a ales-o. Arhitectură fără matematică (măcar geometrie) iată rezumatul unui dezastru! Asemenea indivizi ajung fără mari dificultăți în anii terminali ai studiilor superioare. Cei care îi promovează pun presiune pe cei care refuză s-o facă și obțin destule succese. De milă, de silă, unii își iau diploma și, cum altfel, devin șefi.

Am întîlnit și cazuri triste. Părinți sau alte rude, oameni perfect normali, recunoscînd că au un fiu sau nepot lipsit de inteligență și implorînd să fie totuși „trecut” în rîndul inginerilor. La întrebarea legitimă de ce îl chinuie astfel și nu-l lasă să devină ceva pe potriva intelectului său n-am primit niciodată un răspuns. De altfel oamenii de rînd nu-și dau seama că nu numai pentru dans, pictură și canto trebuie talent, o minimă vocație, o „bosă”. Ci și pentru inginerie, medicină, avocatură și chiar oștire. În loc ca școala să-i excludă de la practicarea meseriilor inadecvate lor, îi mîngîie pe capul care uneori nu face doi bani.

În orice caz, cînd dăm vina pentru că „țara merge prost”, cum clamăm de la Caragiale încoace, pe clasa politică, comploturi mondiale, conspirații subtile să ne gîndim cum ne raportăm noi înșine la școala prin care „trec” toți. Un medic, dacă omoară un om – doi, își pierde pînă la urmă dreptul de a profesa. Un profesor care lasă în libertate și cu patalama în regulă o cohortă de ignoranți, an de an, iese la pensie cu toate onorurile.

În final, o mostră strict autentică de la un tînăr care, pariez, va ajunge departe. Iată cum scrie, într-un email trimis mie, un posibil absolvent al facultății la care funcționez:

Va multumesc. Dar nu au afisat nici un coleg, rezultatele, ati putea sa mi-le da-ti mie pentru ale da mai departe! Ma scuza-ti de deranj!

3 comentarii:

  1. Glumiti, nu-i asa?! - la mostra din finalul postarii dvs. ma refer.
    Si eu siluiesc, la greu, gramatica romana...,,dar am o scuza": n-am urmat cursurile niciunei facultati:)) ... Hm! Studentie, ce cauti tu in viata mea?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceea ce se intampla acum in multe institutii de invatamant superior mi se pare a fi o farsa si aceea nereusita.Nu aduc in discutie nivelul la care se invata in liceu,desi sunt multe de criticat aici.Dar o mare problema este modul in care se patrunde in unele facultati,fapt care nu prea are legatura cu eventuale performante ale studentilor pe parcursul studiilor si dupa.In jurul anilor ”60 din secolul trecut,pentru a intra in facultate se dadea„admiterea”la mai multe materii,nu numai de profil,ci chiar la limba romana si la o limba straina(rusa pe atunci era majoritara).Apoi dupa cativa ani,cand am intrat eu la Politehnica am dat sase probe,trei scrise si trei orale la tot ce insemna matematica(inclusiv analiza matematica)si la fizica.Si asemanator se proceda peste tot la admitere.In conditiile unei concurente notabile,nu puteai patrunde in facultate nepregatit.Imi pare rau fiindca trebuie sa fac o comparatie cu niste vremuri ca acelea,dar calitatea invatamantului era,cred,superioara atunci.Si spun acest lucru si in calitate de fost cadru didactic,ulterior, in facultate.Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Citatul e strict autentic. Lipsa admiterii e o cauză dar ea poate fi suplinită de exigență la examenele de an și eliminarea corupției. În plus, ar trebui fixate niște discipline la care să fie promovarea obligatorie. Dacă se poate accepta că poți ajunge în anul IV fără a promova sportul sau franceza de anul I, e de neconceput să poți trece fără analiză, algebră, mecanică (la inginerie, desigur).

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog