Cărți noi de prieteni vechi. Iulia Pană și Adrian Voicu

Iulia Pană Rigla de aer, Editura Tracus Arte  * * *                                     

După un debut în volum relativ tîrziu (1996, la 31 de ani, cînd ajunsese la maturitatea artistică), Iulia Pană nu a aglomerat rafturile cu opere tipărite, fiind acum, după aproape două decenii, doar la al cincilea volum. Cu toate acestea, numele poetei stă între nouăzeciștii canonici, o posibilă antologie trebuind neapărat să o cuprindă. 

Pe lîngă valoarea indiscutabilă a versurilor, această presupusă antologie o va include pentru modul tipic – pentru „școala” nouăzecistă - de a crea poezia. „Al doilea val” nouăzecist are în poezia Iuliei Pană, ca și în ale unor autoare precum Anca Mizumschi, Diana Manole, Saviana Stănescu, un adevărat dicționar de teme și procedee care i-au impus specificul și reverberează pînă la autorii care apar azi, fie prin acțiune directă fie ca pretext de contra-acțiune. Tipul acesta de lirism ai cărei inițiatori au fost spre sfîrșitul anilor 80 lideri ai promoției: Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Daniel Bănulescu și-a fixat specificul în textele autoarelor amintite, validîndu-se și manierizîndu-se. Biograficul se amestecă mereu cu viziuni religioase și cosmice, lumile devin fluide (sau „livide” cum scria Ioan Es. Pop). 

Un poem excpțional al Iuliei Pană, din acest volum, intitulat pantofi cu... cuie, este caracteristic unor asemenea abordări. Personajul liric își revede existența pornind de la primii pantofi de atletism (cu cuie, să înșfac din alergare pista) după ce moartea nu m-a vrut. În final, se vede îngropată/ într-un pămînt moale/ din care ies la suprafață cuiele/ pantofilor, dar tot vie pentru că moartea continuă s-o refuze. Iulia Pană propune un volum puternic și crud în care nu se cruță pe sine și nu-l răsfață nici pe cititor.      

Adrian Voicu Una pe inimă, una pe dos, Editura Tracus Arte * *                                    

Un autor polivalent ca Adrian Voicu trebuia după teatru, proză scurtă și roman să ajungă și la poezie, măcar că ordinea e, de regulă, invers. El scrie, conform subtitlului, poezii mai dichisite pentru suflete îndrăgostite și mai naive, pentru amorezi și dive. Adrian Voicu e un autor ludic și un erotic, fan al strofei muzicale, baladist și compunător de catrene. Conturul textului amintește de Emil Brumaru: De cîte ori ți-am spus că mi-ești penel,/ Paletă de culori și șevalet?/ De cîte ori privesc la pânze goale,/ În ele apari tu, cea cu buze caramel. 

Baladele, ușor argotice și licențioase, păstrează aerul lui Miron Radu Paraschivescu up-datat parodic: Pac! M-ai strâns între picioare/ De la șoc, de la surpriză/ Mi-a rămas ștecheru-n priză./ Tac-tu mi-a dat peste buci/ Pân-a obosit. Atunci/ S-a oprit din măsurat/ Și se puse pe-ntrebat. Apar și glume versificate precum Păsărica ei : I-am zărit-o, mititica. Era numai atîtica. Cum ce, cine? Păsărica! La final – ca să nu intrați la idei - aflăm că e vorba, cu adevărat, de perușul iubitei.  

Într-o lume poetică tot mai dezabuzată, încrîncenată, dispusă de-a pune răul înainte, Adrian Voicu este o figură singulară. El iubește viața și știe să-i aleagă bucuriile, cîntînd fără de griji.