sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Colocviul de literatură SF şi Fantasy. 30.01.2010

Sîmbătă 30 ianuarie 2010 a avut loc la Centrul Cultural J. L. Calderon al Primăriei Sectorului 2 din București Colocviul de literatură SF şi Fantasy - Alte Ţărmuri, aceeaşi lume.
Organizatori au fost Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, filială a Uniunii Scriitorilor din România, și Societatea Română de Literatură SF şi Fantasy cu sprijinul esențial al Primăriei Sectorului 2 Bucureşti
Întîlnirea a debutat cu alocuțiuni introductive rostite de:
- Prof. Mihaela Popescu, directorul Centrului,
- Președintele ASB, Horia Gârbea,
- Președintele SRSFF, Dănuţ Ungureanu.
Horia Gârbea, președintele ASB, a prezentat asistenței mesajele transmise colocviului de domnii Neculai Onțanu, primarul sectorului 2, Nicolae Manolescu, președintele USR, și Ion Hobana, președintele secției de literatură pentru copii și tineret a ASB.
A urmat o sesiune densă de comunicari și referate care a cuprins următoarele lucrări:
- Horia Gârbea – Literatura SF si Fantasy- o șansă pentru literatura română
- Marian Truţă - Literatura şi noile medii - o provocare asumată
- Angelo Mitchievici –SF-ul românesc între utopie și dictatură
- Cristian Tamaş - Anglomania salvează România? Este SF-ul românesc din ultimii douăzeci de ani tributar modelor şi conceptelor anglo-saxone?
- Liviu Radu - Literatura SF între apocalipsă şi utopie
După o pauză necesară socializării și comunicării, au urmat prezentarea antologiei SRSF din anul 2009, intitulate „Alte Ţărmuri”, și discuții pe marginea referatelor și a conținutului antologiei.
După încheierea lucrărilor colocviului, participanții au continuat să dezbată, într-un cadru informal, problemele legate destinul și viitorul literaturii SF și Fanatsy în România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog