luni, 9 iulie 2012

Bulgaria 2012. Nisipuri de aur - Samba Ole, rumba OK

In Bulgaria, la Nisipurile de Aur, leul e complet anulat. Anul trecut pe 100 lei luam 49 leva, iar acum am primit, cu dispreț, 34!

La știrile din BG apar figurile încruntate ale dlui Ponta și dnei Merkle. Nu știm de ce. In rest e bine, apa are 29 de grade în piscină și 26 în apa mării... de pe întregul litoral. Numeroșii români se distrează, e drept că există numeroase locuri pentru asta pretutindeni. O minunată idee: peștișori care rod picioarele turiștilor înfipte în acvarii, ca pedichiură acvatică naturistă.

Se presupune, prin cafenele, că vom ieși în fine din EU. Se fac pariuri. Unii se bucură, alții nu. Unii pariază și pe cedarea Ardealului la schimb cu Moldova. Iar fosta Românie să ramînă în sfera puterilor estice. Totul e posibil. Dar lumea își vede deocamdată, aici, de vacanțe.

Bulgaria pare Europa, România nu prea. Seamănă mai mult a 1984 - Orwell. Dar românii bucuroși le-or duce toate. Eu traduc Shakespeare, care le-a prevăzut pe toate, mai ceva ca Nostradamus.

Vorba unei orchestre improvizate dintr-o locantă bulgărească: Samba - Ole, Rumba - OK!

Păi nu?

Un comentariu:

  1. Felicitări pentru nobila muncă de traducere a lui Shakespeare ! Vă doresc un concediu odihnitor !

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog