A murit (și) Felicia Antip

La mijlocul anilor 1950, în casa bunicilor mei în care m-am născut și eu (1962) și fratele meu (1967) spațiul era parțial ocupat de chiriași abuzivi. Pentru cine nu știe: autoritățile comuniste atunci la putere obligau proprietarii (cu spațiu „excedentar” , iar asta hotărau ei) să primească forțat niște locatari care nu aveau unde locui, dar erau utili regimului. Acești indivizi, uneori nevinovați, alteori violenți și abuzivi, ocupau spațiul aparținînd proprietarilor și plăteau (dar adesea nu plăteau) chiria și utilitățile. E de la sine înțeles că era o formă de asuprire violentă a proprietarilor care trebuiau să se intersecteze mereu cu niște străini pe care nu-i doreau drept colocatari și care adesea îi turnau la autorități, îi admonestau și chiar...îi băteau. Cunosc cazul unei femei, medic, care și-a ucis proprietăreasa (căreia casa îi aparținea de drept) și a ocupat spațiul decedatei!

O astfel de chiriașă nepoftită a fost, în casa în care am locuit, chiar în camera mea de copil și a fratelui meu, Felicia Antip, căsătorită cu maiorul Constantin Antip, ulterior redactor la Magazin Istoric. Nu a avut conflicte majore cu familia mea și, înainte să devin conștient, s-a mutat, lăsînd în loc o altă redactoriță la Agerpres sau așa ceva, o anume Margareta Mihăilescu, fată de treabă care însă avea mici crize de isterie (arunca borcane după mîțele care nunteau pe terasa vilei). A plecat și ea, prin 1969 sau 1970, lăsîndu-ne în netulburată posesie. Ultimii chiriași abuzivi, de altfel normali, ocupau demisolul și au plecat de bunăvoie, părăsind un spațiu nepotrivit și pentru ei. 

Ulterior am cunoscut-0, ca  adult, pe traducătoarea Felicia Antip care nu uitase anii petrecuți în casa copilăriei mele și mă întreba, cît mai erau ei în viață, ce mai fac bunicul meu, longeviv, care o tratase cu deferență și cu împăcarea înțeleaptă cu soarta, și tatăl meu, care, deși mai tînăr, s-a stins înaintea ei. Acum s-a dus în lumea amintirilor și Felicia Antip. 

*


Uniunea Scriitorilor din România și Asociația Scriitorilor București anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a scriitoarei și traducătoarei Felicia Antip.

Născută în 1927, la Focșani, a absolvit Facultatea de Filosofie la Iașidin Iași,a lucrat ca redactor la Agerpres (1950 – 1963), la „Lumea” (1963 – 1971), la Radio, la „Tribuna României” (între 1971 – 1984). Este autoarea volumelor„ Lumea din ziare” (Editura „Porto Franco” și Editura „Cartea Românească”, 1997), de natură memorialistică, și „Aventuri ale conștiinței de sine (Editura Hasefer, 2006)”, dedicat problemei identitare din opera unor mari scriitori evrei. Printre cărțile traduse se numără volume de Paul Auster și Elie Wiesel. S-a impus drept unul dintre cei mai importanți cronicari ai literaturii străine prin rubrica ținută timp de decenii în „România literară” (înainte de 1989) și în „Adevărul literar și artistic” (după 1990).Ultima lucrare se referă la poetul Mircea Ivănescu, un mare pot român. Acordarea, în 1999 a Premiului Fundaţiei „Gh.Ursu” publicistei, scriitoarei Felicia Antip, era o recunoaştere târzie a unor merite adeseori ignorate ale unei mari personaligtăţi. Motivaţia juriului se referea la promovarea gândirii critice ( şi nu numai de după 1989), a respectului pentru adevăr, ca şi combaterea tendinţelor naţionalist-şovine. Mai putem adăuga şi respectul exemplar pentru deontologia jurnalistului, invitaţia permanentă la dialog civilizat, la un nivel de educaţie şi cultură  In anul 2oo6, la editura Hasefer, apărea o carte demnă de a fi reţinută, o carte –reper „ Aventuri ale conştiinţei de sine”, semnată de Felicia Antip.. Este vorba de scriitori evrei faţă-n faţă cu destinul lor. Sunt analizate itinerariile unor scriitori de pe alte meridiane - Th.Lessing, Otto Weininger, Zygmund Baumann, A.Appelfeld, George Steiner, Paul Celan, Raymond AronSaul Bellow, Amos Oz, Ph.Roth, ş.a.


Prin dispariția Feliciei Antip lumea literară și publicistica românească suferă o dureroasă pierdere.

Fragment biografic reluat dintr-un text al scriitorului Boris Marian