duminică, 3 februarie 2013

Parisul vesel

            O misiune culturală importantă m-a făcut să văd, pentru prima dată la cei peste 50 de ani pe care îi am, Parisul. N-am reușit să intru în vreun muzeu dintre cele atît de vestite, fiind prins în întîlniri de dimineață pînă seara, dar acestea au avut avantajul că, fiind fixate în locuri diferite, depărtate între ele, mi-au oferit prilejul să văd - din mers -majoritatea edificiilor cunoscute din filme (chiar și de animație) și cărți, locurile de prestigiu amintite de prozatori și dramaturgi, cîntate de poeți. Mereu sub un cer foarte schimbător din care cădea ploaie măruntă sau torențială, grindină chiar, sau pe care se arăta un soare primăvăratic.

            Totul mi s-a părut extrem de familiar și foarte frumos, încărcat de un lirism special, tulburat totuși de lipsa timpului de a mă opri și de senzația că am ajuns prea tîrziu, precum în poemul lui Tudor George pe care mi-l aminteam fragmentar:


            E foarte greu să regăsești Parisul
            Cînd altfel l-ai visat o viață-ntreagă.
            Nici el nu-i El, nici visul tău nu-i Visul...

            Am regretat că, văzînd aproape toate podurile, l-am ratat tocmai pe Mirabeau în legătură cu care l-am tradus, în adolescență, pe Apollinaire:
            Sub Podul Mirabeau
            E Sena curgătoare
            Și dragostea. (...)
            Vină noaptea,
            Ceas sune-acu
            Zilele trec
            Și eu nu.

            La încheierea zilei de lucru, după ora 10 seara, cînd ne adunam zdrobiți pe vreo terasă încălzită să tragem concluziile zilei și să fixăm planul pentru următoarea, orașul abia se anima. Eram sigur că se va petrece acolo pînă în zori în sunetele pianului ori saxofonului, dar nu aveam timp decît să mă conving de adevărul unei maxime a lui Păstorel: „În Franța nu există vin prost”. Și să mă grăbesc să prind cîteva ore de somn.

            Față de Viena, revăzută de curînd, cu tot aerul ei imperial, Parisul mi s-a părut mai vesel, mai  romantic și mai cald, chiar și sub lapoviță și nori întunecați.

Sus: Turnul Eiffel văzut de la etajul 5, peste Piața Școlii Militare.
Jos: Catedrala Notre Dame, la 850 de ani, se ține mai bine decît mine la 50.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog