Colecția “Povești nemuritoare” s-a lansat acum
vreo 45 de ani la Editura Tineretului.
Eram copil și am
beneficiat de întreaga serie. Ea se reia acum la Editura Vox 2000, cu același
text și chiar aceași grafică a copertei. Încercînd să citim fiului nostru din
volumul 8 am obținut, noi, părinții, un mare succes de ilaritate, noi înșine
neputîndu-ne stăpîni la lectura cu voce tare a unor arhaisme și regionalisme
bizare pe care numai contextul ni le-a putut desluși, iar în vreo cîteva cazuri
doar prețiosul lexicon „Candrea-Adamescu” (1933). Ce vor fi crezînd editorii că
pricep copiii, e de neînțeles!
Trama însăși a
poveștilor apare ridicolă. În „Povestea lui Abrud”, mama eroului se preface în
vacă neagră. Ea are darul vorbirii și îi zice fiului: „…am venit să te scap de
hăranca ta de măștihoaie că ea vrea să-ți mânce capu”. Vaca e mulsă în șuștariu, la masă cîntă lăutași și
ceterași. Personajele își urează „bună hodină” și rostesc zicale greu
inteligibile și pentru un adult: „după ploaie – chepeneag”. Eroii mănîncă
cumlău și stoarză. Beau apă dintr-o siniță (în altă poveste). Din fericire,
după multe aventuri agreste, la final Abrud se însoară cu o zînă și rămîne cu
ea „gazdă de loc”.
Dacă nu ești
familiarizat serios cu limba română veche, dotat cu intuiție și dicționar - și
trebuie să admitem că mulți părinți și învățători abia vorbesc româna
contemporană – astfel de „povești nemuritoare” sînt moarte și te lasă mască.
Postări
Foarte inspirată postare ! În multe texte studiate la clasă sunt arhaisme şi regionalisme la greu, lucru care face foarte dificilă sarcina profesorului şi îi îndepărtează pe copii de literatură. Îmi aduc aminte că la inspecţia de gradul I - Cu Eugen Simion şi Adriana Stoichiţoiu-Ichim -, inspectoarea de română a mărturisit că nu-mi poate face decât un mic, foarte mic reproş : în activitatea de la clasă utilizez prea multe neologisme. Asta a supărat-o pe doamna Stochiţoiu-Ichim, care i-a replicat : "Şi ce-aţi vrea să folosescă ? Arhaisme ?" Şi a început să-i explice reprezentantei inspectoratului că în felul acesta îmbogăţesc vocabularul elevilor.
RăspundețiȘtergereAveti mare dreptate, domnule Garbea. Cand am scris volumul de povesti "Floarea intelepciunii si iarba puterii" am avut permanent in vedere ca scriu pentru parintii si copiii din secolul XXI. Inca ceva, inainte de a fi publicate, toate povestile mele au fost citite copiilor din diferite clase, ani de-a randul... Nici nu va puteti imagina cat de important este feedback-ul pe care ti-l dau cei mici, publicul pentru care scrii... Este metoda pe care o utilizez si pentru al doilea volum de povesti pe care il voi publica in acest an, "Povestea balaurului beteag". Petre Craciun
RăspundețiȘtergereDomnule Horia Gârbea,
RăspundețiȘtergerePur şi simplu sunt şocat de acest punct de vedere al domniei voastre. Ştiţi că vă respect, da nu numai, vă apreciez pentru multele reuşite literare şi mi se pare incredibilă puterea dumneavoastră de muncă, am mai exprimat în scris această opinie. Sunt siderat acum de ideea că dumneavoatră vreţi să-i insuflaţi „pandurului” – inteligentul şi creativul dumneavoastră fiu, Tudor – ideea că se poate exprima în limba română doar cu 300 de cuvinte, că aşa e modern. Brrr, sper că nu am înţeles bine!
Nu vă înţeleg, sincer! Adică frumuseţea limbii române, pe care dumneavostră aţi folosit-o, nu trebuie să fie accesibilă şi fiului dumneavoastră? El are interzis la a se bucura de recenta dumneavoatră traducere izbutită, pomenită nu în altă parte, ci tot pe acest blog, „cărcă/hârcă”?
PS. Scuze. Am fost aşa de supărat de – auzi colo!, nu mai există „ocol şi bătătură” – ce propovăduiţi, încât am făcut şi greşeli de tehnoredactare, după ce am rectificat greşelile nici nu mai ştiu unde am făcut-o. Cârcă-hârcă, ce mai!
RăspundețiȘtergereNu e vorba de a respinge un limbaj bogat si nuantat, cu neologisme, arhaisme etc. Ci de a accede la el treptat, firesc. De la simplu la complex, de la vocabuilarul de baza la cel specializat. Desigur e normal sa avem acces de pilda la limabjul matematicii (asimptote, derivate, diferentiale) dar n-o sa-l punem in abecedare. La fel si cu arhaismele si regionalismele de circulatie intima.
RăspundețiȘtergereDicționarul n-ar trebui să lipsească copiilor în nici un moment al formării educației lor. E prostesc să elimini câteva cuvinte arhaice doar pentru unii prea puturoși să caute definiția. Poveștile, basmele și baladele își pierd tot farmecul dacă elimini arhaismele și regionalismele. Unde ar mai fi parfumul acela de epocă?
RăspundețiȘtergereEu, unul, aș elimina foarte puține arhaisme și regionalisme, în schimb aș aduce din nou foarte multe cuvinte bătrânești, prea prețioase să zacă doar la „folcloriști”: latinești- vergură, a cumineca(1. A împărtași 2. (Înv.) A comunica.), agru, a grumura, nărtos, răgorit, a încări(lat.incalescere), păraț (lat.palatius) pârv (adj.din lat.parvus), a înfărma, agest și multe altele.
- probabil dacice: răgălie (alb.rrangulla), scaloi (alb.hollë/proto-alb.skālo - subțire, slab ), bară (mlaștină;alb.berrak), bărăgan (alb.bar), bruscate, bură(stur de omăt/alb.borë- zăpadă).
Mi-aș dori pentru română o reformă a limbii ca cea maghiară și turcească, dar nu cred că mai e posibil azi.Totuși, așa cum depunem efort să învățăm limbi străine, ar trebui s-o facem și pentru graiul nostru. Atunci când refuzăm bogăția sa lexicală și semantică, sărăcim limba asta. O transformăm treptat într-un vehicol de „cuminecare” rudimentar, ineficient și sortit dispariției.
Credeam că un literat înțelege aceste lucruri, domnule Gârbea. Dacă noi nu păstrăm limba asta și n-o primenim, atunci cine?
Dumneata ți-ai asumat rolul de avocat al limbii, fii ceea ce ți-ai propus până la capăt. Dacă nu, rămâi doar inginer, e o profesie la fel de bună ca oricare alta.
am ajuns întâmplător pe blogul ăsta, căutam colecția de povești nemuritoare ca să-mi aduc aminte de copilărie - și vreau să vă spun că tocmai asta caut acum la poveștile alea, arhaismele, cuvintele care m-au făcut să îmi placă să explorez viața, să descopăr universul din jurul meu, cuvintele al căror înțeles îl ghiceam din context, genul ăsta de exercițiu m-a ajutat în viață să învăț ușor limbi străine, să învăț intuitiv ....... dar, da, sunt de acord că în limba de la clasa ar trebui să aibă loc și neologismele, de fapt e greșeala sistemului de învățământ că nu aplică o programă care să îi învețe pe copii limba română practică (sincer, nu-mi pot imagina povești fără arhaisme, asta e comoara lor, ăsta e rostul poveștilor, să transmită experiența integral, să conserve o stare.... povești ”moderne” n-am citit și nici nu cred că voi face asta vreodată, sunt sterile, n-au farmec)
RăspundețiȘtergereNoi, ca adulți, gustăm farmecul arhaismelor. Copii sînt derutați, cuvintele nu acoperă o realitate care să le fie inteligibilă. Ei știu ce este un telescop, un satelit, o clonă. Dar nu au unde să vadă un ceair, un șiștar, un cîrpător etc. Au toată viața să revină la dicționarele de arhaisme, cum o facem noi. Chiar Ion Creangă e un autor pentru adulți rafinați, nu pentru copii, cum se crede.
ȘtergereCopiii au de învățat, la început fondul principal lexical și numele obiectelor și acțiunilor accesibile. Apoi limbajul se va dezvolta spre arhaisme, argou, jargoane diverse. Deci experiența noastră de adult și rafinamentele noastre nu sînt relevante în contextul unei cărți pentru copii de 6-8 ani.
E ca și cum ai începe să înveți engleza cu limba lui Chaucer și Shakespeare și nu cu „this is a dog/ this is a cat”.