In aceste zile particip la Formul Intercultural Mondial (editia a II-a) care are loc la Baku, Azerbaidjan. Este o reuniune cu peste 1000 de participanti de pe toate continentele. Deschiderea a fost facuta ieri de presedintele Republicii Azerbaidjan, dl Ilham Aliyev. Au mai luat cuvintul inalti reprezentanti ai ONU, INESCO si UNESCO (chiar presedinta forului dna Irina Bokova, care a elogiat activitatea presedintelui Aliyev si a doamnei Mehriban Aliyeva, ambasadoare UNESCO).
Acum citeva minute s-a incheiat reuniunea interministeriala la care au luat cuvintul ministrii culturii si turismului participanti la Forum. Ieri si azi au avut loc si workshopuri, in paralel cu sesiunile plenare, totul in ultraelegantul hotel JW Mariott Abseheron de pe faleza Marii Caspice. De unde notez aceste rinduri pe un calculator fara diacritice românesti (de fapt pot fi formate, cel putin â si î, dar ma grabesc pentru ca incepe o noua runda de dezbateri).
Regret ca din România nu particip de asta data decît eu, mai ales ca alte state mari precum SUA, Franta sau China au multi reprezentanti, ca si unele state vecine noua precum Ungaria. Tema, diversitatea culturala - cum sa traim in pace intr-o lume a diversitatii, este una foarte actuala, dupa cum toti vorbitorii au accentuat.
Ieri seara, organizatorii, care sint aproape de perfectiune in gestionarea unui eveniment cu atiti participanti (diversi si ei, desigur), au oferit un excelent spectacol cu secvente muzicale si coregrafice inspirate de diferite spatii culturale. Densitatea manifestarilor e mare, dar o plimbare pe faleza Caspicei, in minunatul parc intins de-a lungul marii, nu poate fi ocolita, chiar daca trebuie facuta in zori si/sau spre miezul noptii.
vineri, 31 mai 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
-
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
-
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
-
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
-
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
-
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
-
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
-
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
▼
2013
(212)
- ► septembrie (17)
-
▼
mai
(17)
- Forumul Mondial Intercultural - editia a II-a - Ba...
- Festivalul International de Literatură „Tudor Argh...
- Ilustrată din Liguria. O mie unu volintiri
- La Mulți Ani, George Volceanov!
- Clubul dramaturgilor dă un tun (de cireș)
- Maraton de bon ton. Poezie și jazz la Muzeu
- London Book Fair 2013
- Maratonul de poezie și jazz, ediția a V-a, la Noap...
- Premiile Uniunii Scriitorilor pe 2012. Glume macab...
- Premiul Heydar Aliyev 90. Imagini de la organizatori
- Premiul „Heydar Aliyev 90”. Treizeci și trei de or...
- Uniunea Scriitorilor pe culmile nominalizărilor: o...
- Burse de rezidență pentru artiștii tineri
- Comentariu personal la nominalizările pentru Premi...
- Nominalizările pentru premiile Uniunii Scriitorilo...
- Vestea cea bună
- Vacanța de Paște
-
►
2012
(219)
- ► septembrie (19)
-
►
2011
(468)
- ► septembrie (33)
-
►
2010
(391)
- ► septembrie (35)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu