miercuri, 15 mai 2013

Premiile Uniunii Scriitorilor pe 2012. Glume macabre la juriu. "Unii morți, alți plugari”


                                  „O, tu Atride, mai aprig ca toți la dobîndă,
Cum să-ți mai deie de-acum vreo cinstire Aheii?”

                          Homer Iliada, Cîntul I, traducere de Dan Slușanschi, Ed. Paideia, 1998



Printre performanțele juriului de nominalizări la premiile Uniunii Scriitorilor pe 2012 se numără și aceea de a-l nominaliza pentru traducerea „Iliadei” (apărută inițial în 1998 la Paideia) pe regretatul mare clasicist Dan Slușanschi, dispărut prematur în anul 2008.

E drept că în 2012 s-a reeditat lucrarea la Humanitas și probabil dintr-o greșeală (sau lipsă de informație) editura a putut propune această lucrare la premii în mod neavenit. 
E drept că ea trebuia eliminată din start de comisia tehnică a juriului pentru cele două motive: apariție anterioară anului 2012 și absența dintre noi a autorului (premiile USR nu se acordă postum). 


Rămîne totuși remarcabil și demn de însemnat în grindă faptul că juriul, compus din critici filologi nu a luat act de aparițiile anterioare ale acestor importante traduceri în hexametri dactilici (reeditate anterior și de Paideia în 2009). Și nici, mai trist, de plecarea, ce-i drept discretă, de pe lume, acum 5 ani, a profesorului și traducătorului Dan Slușanschi. 
Anii vieții lui Dan Slușanschi sînt scriși, de altfel, pe una dintre primele pagini ale ediției Humanitas pe care - e clar - nici jurații nici secretariatul juriului nu au deschis-o.

În graba stahanovistă de a nominaliza 9 traduceri, fapt fără precedent, și numai ce trebuia nu, juriul a dat o mostră de umor macabru involuntar. Rămîne ca la Ion Barbu: „Unii morți, alții (jurații) plugari”.

În imagine: coperta de la Paideia

Note:


Dan Slușanschi (n. 12 septembrie 1943Sibiu  – d. 22 iulie 2008București) a fost un filolog român, indoeuropenist, profesor doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, specialist în filologie clasică și indoeuropenistică, traducător al lui Homer, membru al Uniunii Scriitorilor, autorul a 28 de manuale, studii, ediții critice, traduceri literare și de specialitate și a peste 50 de articole și 80 de recenzii științifice.
*
Homer, Odysseia, Traducere în hexametri, cu o postfață, o bibliografie esențială și indici de Dan Slușanschi, Editura Paideia, București, 1997.
*
Homer, Iliada, Traducere în hexametri, cu o postfață, o bibliografie esențială și indici de Dan Slușanschi, Editura Paideia, București, 1998.

6 comentarii:

  1. Perfect, sunteti cea mai potrivita persoana sa stie. Exista un regulament scris al premiilor USR care poate fi consultat public? De cateva zile incerc sa il gasesc.
    Inteleg din ce scrieti mai sus ca ar exista din moment ce nu s-ar acorda postum premiile. Ceea ce, intre noi fie vorba, este destul de haios atunci cand vorbim despre premierea celor mai bune carti dintr-un an. Formula "cele mai bune carti cu un autor viu" nu am mai auzit-o nicodata, dar sper sa o citesc intr-un regulament USR.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea înțeleg. Există un regulament votat de consiliu. Nu cred că se specifică vreo condiție privind viața (o să verific, e anexă la statut) dar ea e implicită. La toate premiile anuale (Uniune, Asociatii (filale USR), Academie, România literara, Observatorul Cultural) se iau în calcul cărțile din anul anterior (calendaristic, sau de la decernarea precedentă). Nu intră în discuție reeditări sau antologii. Ar fi de neconceput să ia Nichita Stănescu în 2013 pentru reeditarea celor 11 elegii! E limpede deci că un autor mort în 2008 nu poate avea un volum inedit în 2012 decît printr-o uimitoare excepție. Nu cred că mi-ati putea cita un precedent de acest tip la vreun premiu serios. E valabil si pentru premii ca Pulitzer, Nobel, Goncourt etc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Teoretic ar fi posibil ca un autor să moară în intervalul dintre publicare și decernarea premiilor (de regulă 12 luni). Sau între nominalizare și decernare, cazul regretatului Fănuș Neagu, la Premiul Național însă. Iar atunci a luat premiul alt candidat.

    Cunosc un caz dar era vorba de un colectiv de autori dintre care numai unul (regretatul M. Ivănescu) a murit între editare și premii. E vorba de traducerea poeziilor lui T. S. Eliot. Grupul a fost nominalizat, oricum însă premiul (România literara) a fost luat de alt autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici la Nobel condiția ca autorul să fie viu nu e explicită, dar niciodată nu s-a dat postum. Nici măcar ordinele de stat nu se dau postum cu excepția celor militare, care pot fi conferite celor căzuți în luptă.

    În cazul analizat în postare, enormitatea constă în faptul că Iliada a apărut în 1998 și nu în 2012, fapt notoriu în lumea literară dar care nu a ajuns pînă la juriu, deși era vorba de o operă clasică a cărei retraducere, după Murnu, a însemnat un moment remarcabil consemnat ca atare la vremea sa.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma surprinde usurinta cu care acordati si altora obiceiurile USR. Voi lua in considerare cele trei premii pe care inteleg ca le apreciati:
    Pulitzer s-a acordat postum (celebru este nu doar cazul lui Faulkner- al doilea premiu, la un an de la moarte-, ci mai ales cel al autorului "Conjuratiei imbecililor" premiat in 1981, autorul mort in 69).

    Pentru Nobel in statutul premiilor este mentionat explicit faptul ca nu se iau in considerare creatiile al caror autor a decedat intre timp, dar si faptul ca, daca un autor moare dupa anuntarea premiului si inaintea inmanarii, premiul va fi totusi acordat. Chiar si in cazul literaturii, Nobelul a fost acordat postum (1931, 1961).
    Goncourt are un statut special si este singurul in cazul caruia aveti dreptate. Dar numai pentru ca premiul functiona initial ca o bursa acordata autorului celui mai bun roman din anul precedent. De altfel, Goncourt pentru poezie si alte sectiuni s-a si numit multa vreme bursa Goncourt. S-a renuntat la termen tocmai pt ca nu prea mai erau bani acordati direct.

    In acelasi timp, siguranta cu care sustineti ca trebuie respectate lucruri care nu apar in niciun regulament ridica semne de intrebare mai mari decat cele legate de anul publicarii unei carti nominalizate. Academia Romana a si premiat (in 2011) o carte de poezie publicata cu doi ani inaintea anului luat in considerare pt premiu (asadar cu 4 ani inaintea ceremoniei) si nimeni nu si-a cerut macar scuze. http://poetic.ro/archives/2063

    Nu am auzit niciun protest nici atunci cand a fost pusa in circulatie informatia ca Uniunea acorda premiile si in functie de prezenta autorilor in sala la inceputul festivitatii. Daca va referiti la Regulamentul Juriilor de Premiere de la USR, potrivit acelui regulament, Nichita Stanescu are toate sansele la un premiu pentru ca se iau in considerare "apariţiile editoriale din anul precedent". Nimic despre prima editie, nimic despre starea autorului... Tot restul sunt pareri si dorinte.

    Aceasta este logica Uniunii la care ati pus umarul. Probabil ca si acest gen de discutii in care se rostesc adevaruri pe jumatate si mai ales de catre cei care sunt direct interesati sa faca presiuni asupra juriului au adus USR in situatia de azi si au decredibilizat serios premiile pe care le acorda. In plus, transformarea acestor premii in liste de nume si titluri, unde, dupa cum aratati si dumneavoastra, anul mortii autorului este mai important decat valoarea unei carti publicate sau republicate (dupa cum lasa sa se inteleaga regulamentul), ofera o incheiere vesela pentru restauratia cumetriilor si descurajarea creativitatii, procese prin care s-au remarcat in ultimii ani institutiile pe care le conduceti (ASB ca filiala USR, acum si ICR). Aceste lucruri poate ca le veti considera prostii sau rautati. M-ar bucura totusi sa nu credeti ca sunt rautati sau prostii macar lucrurile pe care vi se spun mai sus si le puteti verifica in legatura cu premiile straine.

    P.S. curios este ca nici macar la ceea ce ati spus dumneavoastra aici nu a raspuns nimeni din partea USR nici dupa doua zile, cu toate ca era suficient sa caute regulamentul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu înțeleg ce vreți dvs. Să fie premiate și edițiile reeditate (mult) postume? Ce rost ar avea? E limpede pentru toată lumea că se premiază lucrări INEDITE din anul editorial supus discuției. De ex. în 2013 pentru 2012. Ce atîta discuție? O carte care a apărut, fie și fragmentar, anterior anului 2012 nu poate fi premiată în contul anului 2012. E o cutumă care funcționează încă din anii 70 cînd au inceput să fie decernate aceste premii.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog