duminică, 12 mai 2013

Premiul „Heydar Aliyev 90”. Treizeci și trei de ore la Baku


             Chiar în zilele Sfintelor Paști (ortodox) am avut bucuria să revăd un oraș la care țin în mod deosebit: capitala Republicii Azerbaidjan, Baku, acum sub un soare care anunța vara. Ocazia s-a ivit prin faptul că pe 10 mai s-au împlinit 90 de ani de la nașterea liderului național al poporului azer, fostul președinte Heydar Aliyev, personalitate providențială pentru poporul său care-și cucerise cu sînge independența în 1990. Atacat din mai multe părți, amenințat cu o tranziție haotică, ajuns în pragul unui război civil provocat din afară, Azerbaidjanul și-a găsit, din fericire repede, liderul potrivit care a scos țara din marasm în timp foarte scurt și a pus-o pe drumul progresului și occidentalizării, drum urmat și acum fără ezitare prin fiul și succesorul lui Heydar Aliyev, președintele Ilham Aliyev.
            O uniune a organizațiilor non-guvernamentale din Azerbaidjan a organizat cu acest prilej o competiție internațională de eseuri dedicate figurii lui Heydar Aliyev la care au participat peste 450 de autori: scriitori, ziariști, sociologi, politologi dar și studenți din mai multe țări.
            Am avut bucuria să mă număr printre laureații, șase la număr, ai premiului Heydar Aliyev 90 și ca urmare textul, tradus, să intre în antologia tipărită cu acest prilej. Deși foarte scurtă, vizita la Baku a fost plăcută și impresionantă, azerii fiind, ca întotdeauna, gazde desăvîrșite. După depunerea unei coroane la monumentul liderului național, a urmat decernarea premiilor care m-a uimit prin grandoarea ceremoniei de la hotelul Hilton din apropierea falezei, unul dintre cele două uriașe ridicate în ultimii trei ani, celălalt fiind Mariott. Au fost prezenți cîteva sute de spectatori, conducători și membri ai ONG-urilor, dar și politicieni și oameni de afaceri ca și ziariști de la toate cotidienele și televizunile. Noi, laureații, firesc emoționați - unii dintre colegii de premiu se aflau pentru prima oară la Baku - am căutat să facem față curiozității tuturor.
            Ne-am întîlnit apoi cu membrii juriului, din care au făcut parte și parlamentari dar și scriitori. Prin amabilitatea tuturor am depășit tracul și am avut lungi convorbiri prietenești. Timpul scurt mi-a îngăduit totuși să revăd cu plăcere centrul orașului.
            Încă o atenție pentru care mulțumesc organizatorilor a fost aceea de a ne găzdui în inima Orașului Vechi, un adevărat muzeu în aer liber în care încă funcționează vechile caravan-seraiuri și prăvăliile de covoare pe străzile înguste, doar pietonale și dintre care multe sînt doar niște scări printre clădiri. În jurul acestui miez străvechi se întinde și se amplifică un oraș, acum ajuns la trei milioane de locuitori, cu o fascinantă modernitate a arhitecturii, de o îndrăzneală admirabilă.
            Nu-mi rămîne în final decît să mulțumesc atît juriului și gazdelor din Azerbaidjan pentru premiu și ospitalitate cît și Ambasadei acestei țări la București pentru sprijinul esențial ce mi-a fost acordat.
Foto: cu Aleksandr Karavayev (Rusia), alt laureat. jos: porțile Orașului Vechi.

*
            Vestea decernării premiului a atras comentarii nu răutăcioase ci prostești, provenite din obtuzitate și închidere față de realitate. Azerbaidjan e o țară cu o creștere economică de invidiat, mai ales de către noi. Este un partener strategic al României (spre cinstea politicienilor noștri) neocolit de niciunul dintre președinții români. Concomitent cu vizita mea, președintele Ilham Aliyev l-a primit pe fostul nostru președinte Emil Constantinescu iar cu o săptămînă în urmă îl întîlnise pe Titus Corlățean. Tot concomitent cu vizita mea, președintele Băsescu l-a decorat, pe bună dreptate, pe ambasadorul Eldar Hasanov care a construit relații trainice între Azerbaidjan și România vreme de 12 ani, cu devotament pentru ambele țări.
            S-a scris în context că Heydar Aliyev a fost general KGB și „mînă de fier”. Dacă nu era, Azerbaidjanul putea rămîne o poveste nescrisă sau un teatru de război (și civil) pînă azi. Aliyev a fost un pro-occidental, așa și-a educat și fiul. Aș fi curios, dacă s-ar putea rejuca piesa istoriei, ce politician român ar fi rezistat măcar șase luni la conducerea Azerbaidjanului din 1993, cu război la graniță, ocupație străină și atentate săptămînale la viața lui.
            Despre „democrație” în perioada 1993-2002, cît a condus Heydar Aliyev, nu știu dacă avem căderea să vorbim de sus tocmai noi, peste care au mai trecut de-atunci încă 10 ani de confuzie.  

5 comentarii:

  1. Si totusi,mostenirea puterii din tata in fiu aduce aminte de Coreea de Nord,acolo unde plangeau si ursii disparitia marelui conducator(noroc cu fiul,vrednic de a prelua puterea).Credeti ca in asemenea cazuri va mai avea vreodata acces la putere pe cale pasnica si vreun strain de„distinsa familie”?Mi se par de preferat 10 ani de confuzie,ca la noi...O parere.Dar,felicitari pentru premiu;valoarea este remarcata indiferent de politica.Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să judecăm prin comparație cu alte țări din zonă unde „curge mierea democrației” (Iran, Irak et co.) și chiar mai la nord. E vreuna comparabilă ca deschidere occidentală cu AZ? E mai bine o succesiune non-dinastică dar agrementată cu statui rotitoare din aur? (sînt sigur că ați priceput aluzia). Opțiunea occidentală a AZ este fermă și evidentă, fiind și politicește unica posibilă. În acest moment mai puțin contează modalitatea succesiunii și mai mult direcția în care se îndreaptă întregul. Lumea de acolo are regulile ei și alege ce-i convine mai bine. Puneți în balanță ce-am avut NOI de ales la alegerile din 2000 (două mii!) în turul 2 și cred că veți găsi că e bine ne raportăm cu prudență la experiențele altora...

      Ștergere
  2. Pacat,insa,ca OCCIDENTUL nu mai este sensibil in totalitate la ceea ce ar trebui sa corespunda„crezului”dela inceputuri(daca il va fi avut vreodata,in sensul in care speram noi,dorindu-ne asocierea),ci mai degraba la interesele sale mult mai prozaice din ultima vreme.In vremuri de criza si pentru OCCIDENT scopul scuza mijloacele.Asa s-o fi manifestand oare EUROSCEPTICISMUL? Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Gârbea,

    Vă felicit pentru premiul obţinut, chiar dacă nu ştiu detalii, după cum v-am cunoscut, am, ca să zic aşa, siguranţa că l-aţi obţinut pe merit. M-am bucurat acum, când am aflat că aţi fost în Azerbaidjan, că aţi avut ocazia să vedeţi această minunăţie de ţară, am fost în zonă dar nu acolo, eu nu o cunosc decât din relatărie celor 10-15 prieteni ai mei care lucrează şi acum în Azerbaidjan, ca specialişti de înaltă clasă, angajaţi ai unei societăţi germane care, în domeniul său, e prima din lume. Dacă aş fi ştiut, vă asigur că toţi prietenii mei ar fi fost alături de dumneavoastră la decernarea premiului, dar şi mai mult decât atât, v-ar fi făcut să vă simţiţi ca la dumneavoastră acasă.

    Nu-i bai, poate mai aveţi ocazia şi mă anunţaţi în prealabil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc foarte mult, îmi prind bine felicitările dvs. după cîte absurdități mi s-au spus după acest premiu. Acelea provin dintr-o aroganță și suficiență care îi face pe unii români să se considere mai presus de azeri (sau de alți orientali) doar pentru că Dumnezeu i-a făcut să se nască mai la Vest.

      La Baku mă simt ca acasă oricum, dar mi-ar fi făcut plăcere să-i întîlnesc pe prietenii dvs. Între 29 mai și 3 iunie voi fi din nou la Baku la un Forum Cultural Internațional.

      Ștergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog