duminică, 19 mai 2013

Maraton de bon ton. Poezie și jazz la Muzeu


            Maratonul de poezie și jazz (ediția a V-a) din Noaptea Muzeelor din acest an a fost organizat la Muzeul Național al Literaturii Române, concomitent cu Tîrgul de carte de poezie, de Ioan Cristescu și Dan Mircea Cipariu, neobosiți creatori de evenimente culturale. 

A fost un moment cum nu se poate mai plăcut și mai bine pregătit, un prilej de întîlnire și de ascultare reciprocă a poeților, dar și de verificare a textelor în fața unui public neașteptat de numeros. O noapte foarte caldă, în care în mod sigur a fost mai potrivit să asculți poezie și muzică ori să conversezi cu vechi prieteni decît să dormi. Am remarcat grupurile destul de compacte de oameni tineri (dar nu numai) care soseau în mod sigur de la alte muzee și se îndreptau apoi spre unele încă nevizitate.

            Organizatorii au intuit corect că sala (rotonda muzeului) va fi neîncăpătoare și că, de altfel, mulți vor prefera zona din fața muzeului și mai ales terasa din spate așa că au scos difuzoare în ambele părți astfel ca recepția textelor și a muzicii să se facă de peste tot, lucru de care am profitat și eu.

            Am citit în al doilea „slot” (fiecare poet a avut cinci minute și cam la o oră avea loc un intermezzo muzical), prezentat de Ioan Groșan, alături de Nicolae Prelipceanu, Gabriel Chifu, Paul Vinicius, Doru Mareș.
            Au fost „47 de scriitori români contemporani din generaţii şi geografii literare diferite” iar Mircea Tiberian & friends (Diana Miron – vioară şi voce, Sian Brille – chitară) au cîntat excelent.
            Din motive de oboseală n-am asistat la toate cele șase ore de recital dar i-am mai auzit, în afara celor din „slotul meu” pe Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian, Bogdan O. Popescu, Magda Cârneci, Cornelia Maria Savu, Ion Mureșan, Viorel Mureșan, Eugen Suciu, Ioana Diaconescu. Pe restul nu i-am pierdut, pentru că Radio România a înregistrat tot și-i voi asculta ulterior.

            Am revăzut o mulțime de amici, poeți și nepoeți, aproape că nici la adunarea generală a Uniunii Scriitorilor nu s-ar fi strîns atîția. Îi notez, conștient de inerentele scăpări, în afra celor deja menționați, pe Mircea Bârsilă, Andrei Bodiu, Dan Mircea Cipariu, Ioana Crăciunescu, Virgil Diaconu, Simona-Grazia Dima, Rodian Drăgoi, Bogdan Ghiu, Mihail Gălăţanu, Valentin Iacob, Dan Iancu, Viorel Lică, Ioan Matiuţ, Anca Mizumschi, Adrian Pârvu, Grigore Şoitu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Lucian Vasilescu, Florina Zaharia, Ioan Cristescu, Cosmin Perța, Teodor Dună, George Volceanov, Denis Dinulescu ca și pe oaspeții străini Adam Pusoljic și Lidija Dimkovska.

            Pe scurt, un eveniment minunat care mi-a provocat o intensă bucurie și pentru care mulțumesc organizatorilor.

Fotografii de la situl agențiadecarte.ro.


Un comentariu:

Postări populare

Arhivă blog