sâmbătă, 20 iulie 2013

Șah cu nebunii. Gambitul damei de la pagina "n"

Nu e plăcut să începi un articol cu vorbele „pe vremea mea”. E un mod implicit de a recunoaște că vremea (ta) a trecut. Și că ai ajuns, vorba lui Ion Stratan, devenit și el amintire, clientul ceasornicăriei „Irreparabile tempus”.

Totuși… „pe vremea mea” ziarul ”Sportul” avea doar patru pagini dintre care prima era pe jumătate arvunită de vizitele de lucru sau oficiale ale cui se știe. Chiar și așa, de regulă, pe pagina patra și ultima, era cîte o rubrică mărunt culeasă (probabil corp 7 sau 6) cu „pe scurt” ori chiar „știri din șah”. Puteai afla că în runda a 4-a a turneului de la Djakarta sau de la Burgas, marele maestru Florin Gheorghiu sau marea maestră Margareta Mureșan, jucînd cu piesele albe sau negre a remizat sau a întrerupt în poziție complicată cu... și că se află pe locul 2 sau 5. În aceleași vremuri crîncene, aveai ocazia, cel puțin pînă în 1983, să citești pe ultima pagină a altminteri odioasei reviste Săptămîna (culturală a Capitalei) rubirca de bridge semnată nesmintit de Coriolan Neamțu, cu done pilduitoare, dar și cu rezultate la zi.

Deunăzi, în vacanță fiind, mi-am încercat puterile cu un adversar șahist redutabil: propria tabletă. La nivelul 5 am mai smuls cîte o remiză, la nivelul 6 am fost spulberat cu toate undo-urile. Nemulțumit de mine și de delăsarea propriei gîndiri, am căutat pe internet mijloace de perfecționare. Am găsit o bogăție de texte și filme, excelente teoretic și ca realizare, explicînd în detalii deschiderile, dedicînd cîte 30 de minute doar unei singure dezvoltări a apărării siciliene, statistici, partide celebre etc. Acest simplu și scurt exercițiu m-a stîrnit suficient cît, de-aș mai fi tînăr, să mă apuc de studiu și să ajung, măcar, un jucător decent. După două zile de documentare și opintiri cu tableta, cînd am intrat pe yahoo-games să mă confrunt cu un adversar uman (supus greșelii, ceea ce nu e cazul la tabletă), am luptat cu unul mult superior după rating, l-am întors de la doi pioni avans și l-am răpus, realizînd probabil jocul vieții mele.

Dar azi, ziarele de sport, cîte mai sînt, și siturile de sport, destule, nu mai suflă o vorbă despre șah sau bridge. Scursurile verbale incoerente ale ultimului antrenor sau finanțator fotbalistic de divizia D se bucură de spațiu mai mult. Infinit mai mult, căci comparat cu 0 orice număr e infinitul. Nici măcar o știre, o știrișoară, nu mai zic de o diagramă de șah sau de bridge cum, îmi amintesc perfect, apăreau și în România liberă sau Magazin în 1972, cînd cu meciul de pomină Fischer-Spasski. Un tînăr, un copil român, nu au nici măcar de unde să audă, dacă nu au cumva părinți șahiști sau nu-i poartă norocul pe vreun sit internet, că există niște jocuri (sporturi) numite șah și bridge (mai nou sport olimpic la Olimpiada de Iarnă). De ce ar vrea un copil să învețe un joc care, oficial în țara lui... nu există?

Sînt categoric împotriva curentului de opinie care deplînge imbecilizarea nației pentru ca, imediat, liderii mediatici ai săi să se așeze la „vaca de la țară” sau „ginere pentru trei soacre”. Remarc totuși, cu obiectivitate, că există o imbecilizare de care sînt responsabili tocmai acești lideri de opinie, jurnaliști care nu fac nimic, nu știu nimic, probabil nici cum se mută pionul, și patronii lor, ei înșiși idioți. Nu nația română e cretină, cum ni se clamează pe toate tonurile, ci formatorii ei. Acum un ziar de sport are 24 sau 32 de pagini, iar un sit are o infinitate. Dar nu poți citi nicăieri, într-un infim colțișor, că marea maestră X, jucînd cu piesele albe sau negre a remizat, sau chiar a pierdut. De aceea nici nu există o mare maestră româncă X sau Y, ci numai fete cu sclipici.

Foto: o pagin[ 1 din Sportul din 1989

2 comentarii:

  1. Tableta dv.de azi mi-a starnit amintirile.Nascuta si locuind in Ploiesti pana la varsta facultatii,am trait in mediul din care s-a ridicat„marele”Florin Gheorghiu(cam din aceeasi generatie),am jucat chiar sah cu el,i-am urmarit ascensiunea si,in ce ma priveste,mi-am perfectionat putin jocul,atat cat sa fac fata unor faze zonale ale campionatului Romaniei(acum ajung si eu la nivelul 6 cu calculatorul...).Da, sahul era in acele timpuri la mare pret.Este drept,o perioada indelungata Romania a avut o pleiada de jucatori de mare valoare(sa-i amintesc numai pe Ciocaltea,Polihroniade...).O tempora...!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și Laurențiu Ulici îmi povestea cu mîndrie că în școală era al doilea la șah după colegul său Florin Gheorghiu (despre care nu se mai știe mai nimic, presupun că a emigrat, ca și alții, de pildă marele maestru Mihai Șubă). Ulici era un pasionat și abil jucător de bridge și șah. Mulți șahiști au emigrat dintr-o țară care din păcate nu-i prețuia și la fel s-a petrecut cu valoroși jucători de bridge de la N. Kantar și D. Dimitrescu pînă la unii din generația mea ca Dan Voinescu și alții... Regretabil că România nu-și păstrează valorile, ci încurajează pușcăriabilii popriți sau (încă) liberi.

      Ștergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog