Unirea scriitorilor și România cu r mic

Lumea noastră în general și cea literară în special e tare ciudată!

Am citit deunăzi despre aniversarea unei poete cu destule cărți la activ, vreo șase. Biografia ei este însă curioasă. Să aibă parte de mulți ani fericiți. Dar… o absolventă de filologie (deci nu de vreo facultate tehnică) promoția 1963 care debutează după 38 de ani (2001) e un fenomen bizar, să nu zic suspect. A absolvit filologia cînd eu aveam un an și pînă a scos a doua carte (2003), eu eram membru al Uniunii Scriitorilor de 10 ani. În condițiile în care, din cauza vremurilor, eu n-am avut un debut editorial precoce (la 31 de ani, în 1993). Mai nou, văd că filialele din București ale Uniunii Scriitorilor, în special cea de poezie, sînt asaltate de candidați. La Poezie am numărat vreo 30 de aspiranți, destul de „copți”. Vîrsta lor, adunată, trece de 2000 de ani ! Dacă ar fi trăit pe rînd și nu simultan, primul dintre ei ar fi putut asista la crucificarea Domnului Iisus. Numele lor sînt, în majoritate zdrobitoare, complet necunoscute în republica literelor.

Din fericire la dramaturgie a fost depus un singur dosar. Teatrul e o artă ceva mai dificilă.

Dar poezia ! Oho ! Această artă a precocității, care i-a dat pe Labiș și Rimbaud, pe junele Eminescu cu „Venere și Madonă” la 20 de ani, devine apanajul octogenarilor care și-au serbat debutul odată cu primirea primului talon de pensie.

*

Am primit recent o revistă (de 16 pagini format tabloid) care apare la Lugoj. Numele ei este „Actualitatea literară”.  Valoarea materialelor și opțiunile estetice ale redacției (în care am recunoscut o veche prietenă) sînt amestecate, violent inegale. Invitatul lunii e Ioan Es. Pop, „școala de poezie” este ilustrată de cîte o pagină a poeților Geo Galetaru și Marian Oprea. Nu-i rău, veți zice. Ehei… Nu vă grăbiți ! Pentru că, deși „invitatul” e Ioan Es. Pop, vedeta numărului, cu o poză romboidală tip „Click” pe pagina 1, este doamna Lia Faur care etalează niște texte zdrobitoare și care fac parte din volumul „Poeme pentru fluturi bolnavi”. E aproape sigur că fluturii bolnavi s-ar delecta cu ele, pentru că despre cititori sănătoși nu poate fi vorba. Poemul cu titlul oximoronic „Amor cast” începe așa : „mă îmbată amorul tău cast/ pe care l-am pierdut/ într-o amiază de toamnă” etc. La mijloc, poemul dulceag se sucește brusc: „poeme în lichid amniotic/ se vor naște de-acum în pînetcul meu/ și vor lua chipul îngerilor din pomi” etc. nu  mai insist. Să naști poeme printr-un contact cast e o performanță! Pentru paternitatea unei sintagme vezi Mihail Gălățanu  - „Poeme amniotice”. Dar acest împrumut nesolicitat e fără efect. Textele dnei Faur rămîn niște aberații de gust : „eu mă uit la sexul tău/ tu îl adulmeci pe al meu” … „aș vrea să te nasc înăuntru nu în afară/ să te strecori încet în mine”. Încet și trist, vorba bancului.

Dar ceea ce pune moț bizareriei este că revista se intitulează „a unirii scriitorilor din românia” (România cu r mic! așa se scrie în Timiș?). Deci nu a Uniunii, ci a unirii. Ce-o fi „unirea” asta nu mi-e clar, după nu-i clar de ce niște persoane serioase acceptă să publice sub această titulatură. Și încă mai puțin limpede de ce Primăria Municipiului Lugoj și Consiliul Județean Timiș dau „sprijin” unei asemenea „uniri”. Oare CJ Timiș nu știe că la Timișoara există și o filială a Uniunii Scriitorilor din România (cu U mare și R mare), instituție de „utilitate publică” și o revistă a acesteia, „Orizont”?

Ei da, trăim într-o lume ciudată !